ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 507/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Primul ciclu procesual:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Asociația "B.", prin reprezentant legal C. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună (i) obligarea pârâților să schimbe numele comercial Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat (entitate care funcționează pe lângă Asociația "B.") și al așa ziselor filialele ale acestei entități (care au denumirea de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Argeș/Arad/Alba/Botoșani/Dâmbovița .... (la care s-a adăugat numele județelor din România), într-o denumire care să nu mai includă marca reclamantei, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța; (ii) anularea numelui comercial al pârâtei și al așa ziselor filiale ale acesteia; (iii) constatarea încălcării dreptului de folosire exclusivă a mărcii Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, ce aparține reclamantei A.; (iv) interzicerea folosirii de către pârâți în activitatea lor a unui semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca reclamantei, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie și un risc de asociere cu marca verbală și cu marca combinată Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat; (v) publicarea într-un ziar de tiraj național, pe cheltuiala pârâților, a dispozitivului hotărârii ce se va pronunța.

I.1.1. Sentința pronunțată de pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1098 din 20 mai 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea și a obligat pe pârâții Asociația "B." și C. să schimbe următoarele denumiri: Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Alba, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Arad, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Argeș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bacău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bihor, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bistrița-Năsăud, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Botoșani, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brăila, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brașov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat București, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Buzău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Călărași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Caraș-Severin, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Cluj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Constanța, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Covasna, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dâmbovița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dolj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Giurgiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Gorj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Harghita, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Hunedoara, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ialomița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Iași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ilfov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Maramureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mehedinți, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Neamț, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Olt, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Prahova, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sălaj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Satu Mare, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sibiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Suceava, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Teleorman, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Timiș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Tulcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vâlcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vaslui, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vrancea, într-o denumire care să nu includă marca reclamantei (Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat); a interzis pârâților folosirea denumirilor Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Alba, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Arad, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Argeș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bacău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bihor, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bistrița-Năsăud, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Botoșani, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brăila, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brașov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat București, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Buzău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Călărași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Caraș-Severin, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Cluj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Constanța, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Covasna, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dâmbovița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dolj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Giurgiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Gorj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Harghita, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Hunedoara, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ialomița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Iași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ilfov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Maramureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mehedinți, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Neamț, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Olt, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Prahova, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sălaj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Satu Mare, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sibiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Suceava, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Teleorman, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Timiș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Tulcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vâlcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vaslui, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vrancea.

Tribunalul a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

I.1.2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 303A din 06 aprilie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți Asociația "B.", C. și apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1098 din 20 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a anulat în tot sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

I.2.1. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță, în rejudecare:

Prin sentința civilă nr. 655 din 06.05.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. și a obligat pârâta să schimbe următoarele denumiri: Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Alba, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Arad, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Argeș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bacău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bihor, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bistrița-Năsăud, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Botoșani, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brăila, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brașov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat București, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Buzău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Călărași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Caraș-Severin, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Cluj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Constanța, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Covasna, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dâmbovița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dolj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Giurgiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Gorj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Harghita, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Hunedoara, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ialomița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Iași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ilfov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Maramureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mehedinți, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Neamț, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Olt, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Prahova, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sălaj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Satu Mare, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sibiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Suceava, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Teleorman, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Timiș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Tulcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vâlcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vaslui, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vrancea, într-o denumire care să nu includă marca reclamantei (Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat).

A interzis pârâtei folosirea denumirilor Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Alba, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Arad, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Argeș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bacău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bihor, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Bistrița-Năsăud, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Botoșani, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brăila, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Brașov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat București, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Buzău, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Călărași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Caraș-Severin, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Cluj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Constanța, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Covasna, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dâmbovița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Dolj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Giurgiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Gorj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Harghita, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Hunedoara, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ialomița, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Iași, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Ilfov, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Maramureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mehedinți, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Mureș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Neamț, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Olt, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Prahova, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sălaj, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Satu Mare, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Sibiu, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Suceava, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Teleorman, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Timiș, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Tulcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vâlcea, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vaslui, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Vrancea.

A respins cererea, în rest, ca neîntemeiată, și a respins, ca neîntemeiată, și cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul C..

2.2. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1338A din 03 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Asociația "B.", în contradictoriu cu intimatul-pârât C. și cu intimata-reclamantă A., și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civilă nr. 1338A din 03 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 martie 2023, sub nr. x/2018*, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 27 martie 2023, s-a dispus întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 1338/A din 03 octombrie 2022, pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apreciind că aceasta este nelegală.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia recurată a fost pronunțată de un judecător incompatibil, întrucât doamna judecător D. a făcut parte și din completul care a pronunțat decizia civilă nr. 303A din 06 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2018, caz în care este incident motivul de incompatibilitate absolută reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a arătat că nu există la dosar referatul ce ar fi trebuit întocmit de grefier, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. civ., și nu s-a respectat procedura instituită de art. 43 alin. (2) din același Cod, care impune judecătorului care știe că există un motiv de abținere în ce îl privește, să se abțină de la soluționarea cauzei.

Mai mult decât atât, potrivit art. 45 C. proc. civ., în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat.

Cu toate acestea, prin încheierea din camera de consiliu din data de 23 februarie 2022 prin care a fost soluționată cererea de abținere formulată de doamna judecător D., completul nu s-a raportat la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. - adevăratul motiv al cererii de abținere, ci s-a raportat la dispozițiile art. 42 C. proc. civ.

Or, în lipsa oricărei analize și referiri la dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., reiese că, în fapt, încheierea prin care s-a soluționat cererea de abținere nu este motivată.

Recurenta consideră că pronunțarea acestei hotărâri de către un judecător incompatibil, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 și art. 45 C. proc. civ., contravine dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece imparțialitatea este una din condițiile esențiale ale dreptului la un proces echitabil.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, subsumat cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată a fost pronunțată de o instanță care se află sub incidența dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., membrii completului de judecată fiind afini.

În acest sens, a arătat că există indicii temeinice că doamna judecător D. este afin cu domnul judecător E. și pentru a confirma această situație, recurenta a înaintat o cerere Curții de Apel București, urmând ca răspunsul ce va fi comunicat să fie atașat la dosar.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat în legătură cu excepția insuficientei timbrări și excepția tardivității depunerii apelului, ambele invocate prin notele scrise înaintate la dosar, primite de serviciul registratură la ora 09:01 și înregistrate de grefierul de ședință la ora 09:45, anterior începerii ședinței de judecată care era programată la ora 10:00.

Deși notele de ședință au fost depuse în timp util iar primirea acestora este menționată în practicaua încheierii de ședință din 15 septembrie 2022, instanța nu a pus în discuție cele două excepții invocate, încălcându-se astfel dispozițiile art. 224 C. proc. civ.

Prin omisiunea de a pune în discuția părților aceste două excepții, au fost încălcate: îndatorirea privind primirea și soluționarea cererilor, prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. (1) C. proc. civ., corelativă dreptului la un proces echitabil, ce cuprinde inclusiv dreptul de acces la o instanță, drepturi reglementate și de art. 6 C.E.D.O., art. 21 din Constituție și art. 6 C. proc. civ. dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.. contradictorialitatea, prevăzută de art. 14 alin. (5) C. proc. civ.. Precum și îndatorirea privind respectarea principiilor fundamentale, obligație instituită de art. 20 C. proc. civ.

În ceea ce privește cele două excepții absolute invocate în etapa apelului, recurenta a arătat au fost invocate cu respectarea dispozițiilor art. 247 C. proc. civ., nepunerea lor în discuție reprezentând o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea hotărârii pronunțate și, totodată, o eludare a principiului contradictorialității și a dreptului părții la apărare, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ulterior expunerii unor considerații de ordin teoretic cu privire la acest motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că motivarea hotărârii atacate este una confuză, neîntemeiată, contradictorie și inconsistentă, de natură a reflecta o necunoaștere sau interpretare eronată atât a solicitărilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și a înscrisurilor aflate la dosar.

Criticile recurentei întemeiate pe pct. 6 se referă atât la teza nemotivării hotărârii sub anumite aspecte esențiale, cu care a fost învestită instanța, cât și la teza existenței unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate.

În referire la considerente contradictorii, a arătat că, deși reiese că atât reclamanta, cât și pârâta persoană juridică, prin tribunalele înființate desfășoară activități de arbitraj, adică prestează servicii identice, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile ca utilizarea semnelor în litigiu să aibă loc pentru produse sau servicii identice sau similare cu cele protejate de mărcile anterioare ale intimatei-reclamante (pag. 9 ultimul paragraf și pag. 10 primul paragraf al deciziei recurate).

Această susținere este contrazisă în aceeași hotărâre a Curții de Apel, la pagina 10 paragraful 8 reținându-se că simplul fapt că apelanta-pârâtă folosește un semn cvasi-identic cu mărcile Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în același domeniu al serviciilor specific activității de arbitraj instituționalizat, nu reprezintă în sine o încălcare a drepturilor asupra mărcii, cât timp apelanta-pârâtă folosește numele comercial pentru identificarea calității de comerciant, iar nu pentru identificarea serviciilor oferite.

În plus, recurenta a arătat că pârâta nu a contestat niciodată, în nicio etapă procesuală, că marca și semnele în litigiu sunt folosite pentru servicii identice, astfel că este de neînțeles modalitatea în care instanța de apel a reținut contrariul, cu atât mai mult cu cât, în ambele etape procesuale, Tribunalul București, soluționând fondul, a reținut că serviciile oferite de cele două asociații prin intermediul tribunalelor înființate, sunt identice.

În continuarea deducțiilor eronate ale Curții de Apel, a susținut recurenta, prin hotărârea recurată s-a reținut, în mod inexplicabil, că utilizarea semnului de către pârâtă nu aduce și nu este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii și în special funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau serviciilor, aceasta cu atât mai mult cu cât din probatoriul administrat reiese indubitabil că utilizarea semnelor similare cu marca reclamantei creează confuzie și risc de asociere, din înscrisurile de la dosarul de fond rezultând chiar situația în care un arbitru s-a înscris în tabloul pârâtei, urmare a confuziei create între tribunalele înființate de cele două asociații.

În referire la nemotivarea hotărârii, a menționat că, în ceea ce privește capturile paginii x de la dosarul de fond, instanța de apel a reținut că acestea demonstrează folosirea semnelor cu funcție de identificare a comerciantului, fără a se putea dovedi că folosirea este realizată cu funcție de marcă, concluzionând eronat că semnele în litigiu sunt folosite cu titlu de denumire comercială și nu cu titlu de marcă.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat conflictul ivit între mărcile menționate și numele comercial, deși acest aspect este relevant din perspectiva drepturilor conferite de marcă.

Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere că numele comercial este atributul de identificare al comerciantului, care identifică un comerciant în mod direct în relația cu clienții și partenerii de afaceri, iar marca identifică un comerciant prin prisma serviciilor și produselor acestuia, identificându-l în raport cu alți comercianți.

Ori de câte ori o marcă anterioară intră în conflict cu un semn folosit în activitatea comercială de către un terț, se aplică regulile art. 36 din Legea nr. 84/1998, indiferent dacă semnul este nume comercial sau nu, tocmai în vederea evitării producerii riscului de confuzie între titularul mărcii și cel care folosește semnul.

În ipoteza în care semnul utilizat de terț este un nume comercial, trebuie avute în vedere prevederile art. 6 din Directivă, transpuse în art. 39 din Legea nr. 84/1998, care impun condiția verificării folosirii de către terț, conform bunelor practici din domeniul industrial ori comercial, aspect pe care instanța de apel nu l-a analizat și motivat.

II.2 Apărările formulate în cauză:

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, la data de 22 iunie 2023, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 17 iulie 2023 și, respectiv, la data de 19 iulie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la filele 45-47din dosar, iar acestea nu au depus punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 18 octombrie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 21 noiembrie 2023, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, iar prin încheierea de ședință de la acel termen s-a admis în principiu calea extraordinară de atac declarată împotriva deciziei civile nr. 1338A din 03 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a acesteia, în ședință publică, la data de 27 februarie 2024, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Pe de altă parte, se susține că decizia recurată a fost pronunțată de o instanță care se afla sub incidența dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., existând indicii că membrii completului de judecată ar fi afini.

Se invocă, așadar, chestiuni ce vizează alcătuirea instanței de judecată și încălcarea dispozițiilor de drept procesual civil referitoare la incompatibilitate, criticile astfel formulate urmând a fi analizate prin raportare la cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 și 5 C. proc. civ., referitoare la situația în care instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, respectiv, la situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că identificarea în concret a cazului de incompatibilitate incident este absolut necesară întrucât, în căile de atac, problema nelegalei compuneri a completului care a pronunțat hotărârea atacată, întemeiată pe existența incompatibilității, poate fi invocată, în mod direct, numai pentru situațiile prevăzute de art. 41 C. proc. civ., ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută, în privința cărora nici părțile și nici judecătorul aflat în situația respectivă nu au un drept de apreciere, nu și pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Aceasta pentru că normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt norme de ordine publică, nesusceptibile de interpretare sau de aplicare prin analogie, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută a hotărârii judecătorești, în timp ce normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părții din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situațiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumție legală relativă de lipsă de imparțialitate.

Prin urmare, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată cu titlu de excepție absolută, în orice stare a pricinii, în acest sens fiind și dispozițiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cărora, "în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii", ceea ce înseamnă că, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condițiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri (alin. (1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute (alin. (2).

Raportat la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că motivul de incompatibilitate reglementat art. 42 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., referitor la situația în care judecătorul este soț sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt membru al completului de judecată, nu putea fi invocat decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce reclamanta a luat cunoștință de situația de incompatibilitate existentă între cei doi membri ai completului de judecată.

Cum reclamanta nu a înțeles să își exercite acest drept procesual în termenul legal și în fața instanței competente să soluționeze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorilor cauzei, invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanța de control judiciar neputând să o analizeze.

De altfel, existența motivului de incompatibilitate nici nu este certă câtă vreme însăși recurenta a precizat că există doar indicii în acest sens. Deși a susținut că a solicitat relații de la Curtea de Apel București pentru lămurirea acestei situații, nu a depus la dosar nicio dovadă a demersurilor efectuate și, cu atât mai puțin, a rezultatelor acestora. Or, motivul de incompatibilitate invocat, respectiv legătura de afinitate ce se presupune că există între membrii completului de judecată, constituie o împrejurare de fapt, ceea ce înseamnă că, pentru a evita abuzul de drept, partea trebuie să probeze existența ei precum și împrejurările în care a luat cunoștință de aceasta, în lipsa acestor dovezi neputându-se stabili temeinicia susținerilor formulate.

Cu referire la motivul de incompatibilitate absolută invocat de recurenta reclamantă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul începerii procesului, "judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare."

Sintagma s-a soluționat cauza trebuie înțeleasă în sensul că judecătorul s-a pronunțat asupra fondului raportului juridic litigios ori a admis o excepție de fond, fundamentul incompatibilității constând în intenția legiuitorului de a nu-l pune pe judecător în situația de a verifica legalitatea și temeinicia propriei hotărâri și de a de a reveni asupra soluției sale.

În speță, reținând motivul de incompatibilitate invocat, se observă că, prin decizia civilă nr. 303A/06.04.2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă în primul ciclu procesual, în dosarul nr. x/2018, decizie rămasă definitivă prin nerecurare, au fost admise apelurile declarate de pârâții B. și C., precum și apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 1098 din 20 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost anulată în tot sentința civilă apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță nu a motivat soluția adoptată, în sensul că nu s-a preocupat să stabilească dacă pârâtul C. desfășoară vreo activitate comercială și dacă în cadrul acesteia folosește vreuna din denumirile comerciale în legătură cu care reclamanta a pretins că vin în conflict cu mărcile al căror titular este și nu a arătat motivele pentru care a considerat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, în privința pârâtului C., în sensul dacă acesta folosește în activitatea comercială, fără consimțământul reclamantei, vreun semn identic sau similar cu mărcile reclamantei pentru produse sau servicii identice sau similare celor cărora li se aplică mărcile reclamantei, apt să producă un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă, nu a arătat motivele pentru care l-a obligat pe pârâtul C. să schimbe denumirile comerciale folosite și nici cele pentru care i-a interzis să folosească aceste denumiri, din cuprinsul hotărârii apelate nerezultând nici măcar dacă pârâtul folosește în concret aceste denumiri, în ce modalitate și în legătură cu ce produse sau servicii.

De asemenea, a constatat că, în ceea ce o privește pe pârâta B., tribunalul nu a stabilit modalitatea în care a dobândit denumirile comerciale în litigiu și nici modalitatea concretă de folosire a acestora.

Or, în lipsa oricăror considerente referitoare la aspectele semnalate, Curtea de Apel a constatat că nu are posibilitatea efectivă de a evalua legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță, lipsa motivării echivalând cu nesoluționarea fondului cauzei, astfel că a anulat hotărârea și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Tribunalul București – secția a IV-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 655/06.05.2021, împotriva căreia a formulat apel pârâta B., cauză fiind repartizată spre soluționare unui complet de judecată din a cărui compunere a făcut parte și un judecător care a intrat în componența completului de judecată ce a soluționat apelul și în ciclul procesual anterior.

Prin decizia pronunțată, Curtea de Apel București a admis calea de atac cu care a fost învestită și, schimbând în tot sentința primei instanțe, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Așadar, se confirmă susținerile recurentei referitoare la faptul că un judecător al Curții de Apel București a făcut parte din ambele completuri de judecată învestite cu soluționarea, în cele două cicluri procesuale pe care cauza le-a parcurs, a apelurilor declarate împotriva hotărârilor instanțelor de fond.

Cu toate acestea, judecătorul respectiv nu s-a aflat în situația de incompatibilitate reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, pronunțând în primul ciclu procesual o decizie de anulare a hotărârii primei instanțe, cu trimitere spre rejudecare, acesta nu a soluționat fondul raportului juridic dedus judecății, astfel că, în cel de-al doilea ciclu procesual, nu s-a aflat în situația de a dezlega aspecte asupra cărora s-ar fi pronunțat în ciclul procesual anterior.

Câtă vreme, cu ocazia primei judecăți a apelului, judecătorul a constatat, doar, că se află în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii atacate ca urmare a nemotivării acesteia, este evident că acesta nu s-a pronunțat și nu a dezlegat nicio chestiune care să vizeze fondul raporturilor juridice dintre părți, acestea fiind analizate pentru prima dată abia în cel de-al doilea ciclu procesual, prin raportare la motivele de apel formulate de părți împotriva hotărârii pronunțate după anularea primei sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin urmare, judecătorul care a soluționat în primul ciclu procesual calea de atac de reformare, pronunțând o soluție de anulare a hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare nu a devenit incompatibil să judece calea de atac exercitată în ciclul procesual ulterior întrucât, în cadrul acestui apel, nu a trebuit să își verifice propria hotărâre, pronunțată anterior, iar, pe de altă parte, chestiunile ce țin de fondul litigiului au fost analizate pentru prima dată în acest din urmă ciclu procesual.

În consecință, criticile subsumate de recurenta reclamantă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, cazul de incompatibilitate absolută reglementat de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nefiind incident.

În raport de această concluzie este evident că nu pot fi primite nici susținerile aceleiași părți referitoare la nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. civ. care instituie obligația ca, înainte de primul termen de judecată, grefierul de ședință să verifice, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 și, când este cazul, să întocmească un referat corespunzător.

Este adevărat că la dosar nu există un astfel de referat întocmit de către grefierul de ședință, dar aceasta nu pentru că obligația instituită de textul legal mai sus citat ar fi fost ignorată ci pentru că, în realitate, întocmirea referatului nu a fost necesară câtă vreme în cauză nu exista niciun caz de incompatibilitate absolută.

De altfel, cererea de abținere pe care judecătorul cauzei a formulat-o încă de la momentul repartizării dosarului de apel, în considerarea faptului că soluționase apelul și în primul ciclu procesual, a fost respinsă prin încheierea din data de 23.02.2022, instanța reținând în cuprinsul acesteia că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se putea constata incidența cazului de incompatibilitate absolută.

Cât privește criticile pe care reclamanta le aduce modului de soluționare a acestei cereri, Înalta Curte reține că ele nu pot face obiect de analiză în cadrul prezentei căi de atac întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (2) din C. proc. civ., încheierea de respingere a cererii de abținere nu este supusă niciunei căi de atac, cea ce înseamnă că instanța de recurs nu poate analiza legalitatea și temeinicia acesteia prin raportare la susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs ce vizează decizia pronunțată pe fondul apelului.

În consecință, reținând că, din perspectiva criticilor ce vizează alcătuirea instanței care a pronunțat decizia recurată, în cauză nu este incident niciunul dintre cele două cazuri de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura ca neîntemeiate susținerile subsumate de reclamantă primului motiv de recurs.

În concret, recurenta susține că instanța de apel nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat în legătură cu excepția insuficientei timbrări și cu excepția tardivității depunerii apelului, ambele invocate prin notele scrise înaintate la dosar pentru termenul din data de 15 septembrie 2022, primite de serviciul registratură la ora 09:01 și înregistrate de grefierul de ședință la ora 09:45, anterior începerii ședinței de judecată care era programată la ora 10:00.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului de apel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la fila x a acestuia se regăsesc notele de ședință formulate de intimata reclamantă pentru termenul din data de 15.09.2022, primul termen de judecată stabilit în apel, în cuprinsul cărora partea a invocat excepția insuficientei timbrări și excepția tardivității depunerii apelului declarat de reclamantă.

Deși în practicaua încheierii de ședință de la termenul din data de 15.09.2022 se menționează depunerea la dosar a notelor de ședință, excepțiile invocate de parte nu au fost puse în discuție, nu au fost analizate și nu au fost soluționate nici la termenul respectiv, prin încheierea pronunțată de instanța de apel, și nici ulterior, prin decizia dată asupra apelului.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, fiind vorba de excepții procesuale absolute, în sensul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., ce privesc încălcarea unor norme imperative, atât excepția netimbrării apelului, cât și cea a tardivității declarării acestuia pot fi invocate de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, în acest sens fiind dispozițiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, din această perspectivă, nu prezintă relevanță faptul că excepțiile nu au fost invocate prin întâmpinare, deși reclamanta formulase și depusese în termenul legal acest act procedural.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că excepția, ca incident procedural, prin neregularitățile pe care le aduce în discuție și a căror soluționare o impune, se va soluționa cu prioritate față de actele de cercetare a cauzei în fond. În acest sens, art. 248 C. proc. civ. prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Respectarea principiului dreptului la apărare și a principiului contradictorialității impune punerea în discuția contradictorie a părților a excepțiilor invocate, alături de toate cererile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu, așa cum în mod explicit prevede art. 224 C. proc. civ., instanța fiind obligată să se pronunțe asupra lor, ca asupra unei chestiuni prealabile, în caz contrar, actul jurisdicțional fiind lipsit de transparența pe care o impune dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Incidentele procesuale, categorie în care se regăsesc și excepțiile procesuale, impun o reacție imediată a instanței de judecată, întrucât ele reprezintă un mijloc de apărare pus la îndemâna părților cu scopul de a pune capăt procesului înainte de a se intra în cercetarea judecătorească, astfel încât instanța este obligată să ia măsura, prin încheiere motivată, de soluționare a acestora pentru respectarea dreptului de apărare atât al părții care a invocat un atare incident, cât si al celei căreia i se opune, asigurând transparența actului jurisdicțional și, implicit, dreptul de acces la instanță.

Or, așa cum s-a arătat deja, deși excepțiile tardivității și netimbrării apelului declarat de pârâtă au fost invocate de reclamantă încă de la termenul din data de 15.09.2022, instanța de apel nu le-a luat în discuție, cu prioritate, la termenul respectiv și nu le-a analizat și soluționat nici prin decizia finală dată asupra apelului, ignorând, practic, apărările pe care intimata reclamantă a înțeles să și le facă în proces.

Înalta Curte reține, astfel, că în cauză s-a produs o încălcare a dreptului la apărare al intimatei reclamante, prin ignorarea normei din art. 248 C. proc. civ. dar și a celei din cuprinsul art. 224 C. civ. și a naturii juridice a incidentului procedural care obliga instanța de judecată fie la o soluționare imediată a excepțiilor invocate, prin încheierea de la termenul din data de 15.09.2022, fie la soluționarea lor odată cu fondul, prin decizia dată asupra apelului.

În raport de aceste elemente, prin omisiunea de a pune în discuție și de a soluționa cu prioritate excepțiile invocate, decizia instanței de apel apare ca fiind nelegală din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., întrucât nesocotește norme procedurale imperative și principii care sunt destinate garantării unor drepturi procedurale fundamentale de care trebuie să beneficieze oricare dintre părțile aflate în litigiu (dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecarea cauzei în condiții de contradictorialitate, dreptul la apărare), astfel că se impune a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea analizării și soluționării cu prioritate a excepțiilor tardivității și netimbrării apelului, excepții procesuale absolute, invocate în termen și în condiții legale, prin notele scrise depuse de reclamantă la Curtea de Apel București, la termenul din data de 15.09.2022.

Deși recurenta a invocat ca temei de drept al acestui motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că, față de modalitatea concretă în care criticile au fost formulate, acestea pun în discuție nu doar modalitatea în care instanța de apel și-a îndeplinit obligația de a motiva soluția adoptată, în concordanță cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ci, deopotrivă, și modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile litigiului, astfel că susținerile recurentei subsumate acestui motiv de recurs vor fi analizate și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În ceea ce privește motivarea hotărârii, în conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârile din cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei) și, totodată, obligația de a examina în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei (Hotărârea Helle împotriva Finlandei).

În cauză, instanța de apel a reținut că este învestită cu o cerere în contrafacere, prin care reclamanta, titulară a mărcii verbale nr. x TRIBUNALUL PERMANENT DE ARBITRAJ INTITUȚIONALIZAT, precum și a mărcii combinate nr. x TRIBUNALUL PERMANENT DE ARBITRAJ INTITUȚIONALIZAT, pretinde că pârâta, care a înființat Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Institutul de Pregătire și Perfecționare a Arbitrilor și mai multe entități denumite Tribunalul Arbitral Instituționalizat cu asocierea denumirii județelor, i-a încălcat drepturile asupra mărcilor mai sus menționate, prin folosirea acestor denumiri.

În acest cadru, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că incidența dispozițiilor art. 36 alin. (1) – 3 din Legea nr. 84/1998, care reprezintă transpunerea în dreptul intern a prevederilor art. 5 din Directiva 2008/95/CE, presupune aplicarea principiilor stabilite în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea art. 5 din Directivă, în special în hotărârea pronunțată în cauza C-17/06 Céline. Potrivit Curții, titularul unei mărci înregistrate poate cere a se interzice utilizarea de către un terț a unui semn identic cu marca sa dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ patru condiții: utilizarea să aibă loc în cadrul comerțului; utilizarea să aibă loc fără consimțământul titularului mărcii; utilizarea să aibă loc pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca și utilizarea să aducă atingere sau să fie susceptibilă a aduce atingere funcțiilor mărcii, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau a serviciilor.

Instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile ca utilizarea semnelor în litigiu să aibă loc "pentru produse sau servicii" identice sau similare cu cele protejate de mărcile anterioare ale intimatei-reclamante și ca această utilizare să aducă atingere sau să fie susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii și, în special, funcției sale esențiale de a garanta consumatorilor proveniența produselor sau serviciilor.

Cu toate că a făcut referire la două dintre cele patru condiții anterior menționate, argumentul decisiv pentru care instanța de apel a respins pretențiile reclamantei a fost acela al nedovedirii utilizării de către pârâtă a numelui său comercial "pentru produse și servicii", întreaga argumentare ce a urmat având în vedere, în mod exclusiv, neîndeplinirea condiției din art. 36 alin. (2) lit. a) al Legii nr. 84/1998.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că, deși intimata-pârâtă a înființat Uniunea Națională a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat, Institutul de Pregătire și Perfecționare a Arbitrilor și mai multe entități, denumite Tribunalul Arbitral Instituționalizat cu asocierea denumirii județelor, nu folosește aceste denumiri în activitatea comercială cu titlu de marcă, respectiv pentru a individualiza produse sau servicii, ci doar pentru propria sa individualizare în raport cu ceilalți comercianți, semnul îndeplinind doar funcția de identificare a entităților menționate mai sus.

Pentru a verifica această condiție, respectiv dacă apelanta-pârâtă a folosit semnele în litigiu pentru a se identifica față de alte persoane juridice, ori, dimpotrivă, în scopul de a-și distinge propriile servicii de ale altor comercianți, Curtea, raportându-se la print-screen-urile de pe paginile de x depuse la dosar, a apreciat că acestea nu demonstrează o folosire a semnelor incriminate, cu titlu de marcă, ci doar folosirea cu titlu de denumire comercială, în scopul de a identifica entitățile înființate de apelanta-pârâtă în relațiile acestora cu clienții și cu partenerii de afaceri, neexistând niciun indiciu factual care să permită o concluzie contrară.

Curtea a apreciat că simplul fapt că apelanta-pârâtă folosește un semn cvasi-identic cu mărcile TRIBUNALUL PERMENENT DE ARBITRAJ INSTITUTUȚIONALIZAT, în același domeniu al serviciilor specifice activității de arbitraj instituționalizat, nu reprezintă în sine o încălcare a drepturilor asupra mărcii, cât timp apelanta-pârâtă folosește numele comerciale pentru identificarea calității de comerciant, iar nu pentru identificarea serviciilor oferite.

În consecință, Curtea a constatat că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia întrunirii condițiilor prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998.

Prin motivele de recurs, au fost criticate aceste aprecieri din cuprinsul deciziei recurate, iar susținerile recurentei referitoare la inconsistența și contradictorialitatea considerentelor deciziei atacate sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte constată că aprecierea nedovedirii de către titularul mărcilor a folosirii semnelor de către pârâtă nu a fost însoțită de o evaluare efectivă a dovezilor administrate, în condițiile în care s-a făcut doar trimitere la print screen-urile de pe paginile de x de la dosarul de fond rejudecare și la copiile xerox de la filele x din același dosar, fără a se preciza măcar ce reprezintă aceste înscrisuri.

Astfel, instanța de apel nu a stabilit, pe baza probelor, modul concret în care pârâta a folosit semnul în litigiu în propria activitate desfășurată și nu a expus considerentele pentru care a apreciat că acest mod de folosire a semnului corespunde exclusiv scopului de identificare a persoanei iar nu scopului de identificare a produselor sau a serviciilor persoanei.

În aceste