Decizia nr. 952/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a Civilă sub nr. x/2017, la data de 05.07.2017, reclamantele A. S.A., reprezentată de administrator judiciar B. și Valorificare Creanțe S.R.L., reprezentată de lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții A. S.A., prin lichidator judiciar Agenția de Insolvență SPRL, Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Federația Română de Fotbal, C., Agenția Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., Hulubei Emilan, N., Municipiul Craiova, O., A. S.A., P., Q., A. și R., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata în solidar și indivizibil, cu titlu de daune materiale, a sumei de 250.300.000 euro, actualizată cu dobânda legală calculată de la data de 20.07.2011 și până la data achitării integrale a prejudiciului produs, astfel: 43.374.294 euro precum și dobânda legală calculată de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a prejudiciului, către reclamanta A. S.A. și 206.925.706 euro precum și dobânda legala calculată de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a prejudiciului, către reclamanta A. S.A.; să se dispună obligarea pârâților să plătească în solidar și indivizibil către A. S.A., cu titlu de daune materiale, suma de 5000 euro + tva pentru fiecare lună, calculată de la data de 01.08.2011 și până la încetarea activității practicienilor în insolvență numiți în cadrul dosarului x/2007 la care să se adauge și dobânda legală calculată de ta data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a prejudiciului produs; să se dispună obligarea pârâților să plătească în solidar și indivizibil suma de 20.000.000 euro cu titlu de daune morale, din care 10.000.000 euro către A. S.A. și 10.000.000 euro către A. S.A.; să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 13.474.396 RON către reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu titlu de daune materiale produse în urma săvârșirii activității ilicite reclamate; să se constate nulitatea absolută a: (i) Punctului 3 al Hotărârii nr. 6/20.07.2011 a Comitetului Executiv al pârâtei FRF; (ii) Punctelor 13 și 14 ale Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 14.05.2012; (iii) Oricăror acte subsecvente adoptate/încheiate de persoanele pârâte în considerarea: punctului 3 al Hotărârii cu numărul 6/20.07.2011 a Comitetului Executiv al pârâtei FRF, punctelor 13 și 14 ale Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 14.05.2012, printre care se regăsesc și Hotărârea de afiliere provizorie a A. S.A. adoptată de organul de conducere executivă al pârâtei FRF; punctul 12 al Hotărârii Adunării Generale a pârâtei FRF din data de 28.06.2014; Hotărârea Adunării Generale a pârâtei LPF din data de 14.07.2014 (nulitatea absolută parțială a hotărârii de afiliere a pârâtului A.) și obligarea pârâților Federația Română de Fotbal, C., A. S.A., Municipiul Craiova, A. să lase în deplină proprietate și posesie dreptul de a continua activitatea fotbalistică ce a fost desfășurată până la data de 20.07.2011 în comun de cele două reclamante și în urma sancțiunilor ilicite reclamate a făcut obiectul punctului 14 at Hotărârii pârâtei FRF din data de 14,05.2012 și a fost preluată de pârâții A. S.A., Municipiul Craiova, A. - Adresa nr. x/03.07.2013, Adresa nr. x/11.07.2013, Contractul de asociere în participațiune cu numărul 41/08.07.2013, hotărârile de afiliere ale pârâtelor FRF/LPF - cu consecința restituirii tuturor beneficiilor obținute de pârâții beneficiari ai activității ilicite. Prin încheierea din data de 12.12.2018, instanța a disjuns cauza în ceea ce privește capetele de cerere nr. x și 8 din acțiunea principală modificată și a dispus formarea unui nou dosar, nr. x/2018, instanța rămânând învestită cu capetele de cerere nr. x și 8 din acțiunea principală, prin care s-a solicitat, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. a), b), c) cu aplicarea art. 6 alin. (1) lit. a), b), f) din Legea nr. 84/1998, să se dispună anularea mărcilor și a depozitelor înregistrate de pârâtul A. la pârâtul OSIM cu privire la numerele: x – "CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI", x – "A.", x – "A.", M2013/x – "CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI", la toate fiind titular pârâtul A. S.A., respectiv, anularea depozitului înregistrat de A. la pârâtul OSIM sub nr. M2014/x cu denumirea "CRAIOVA" și element figurativ. La acest dosar a fost conexat dosarul nr. x/2018 prin care reclamantele A. S.A. și VALORIFICARE CREANȚE S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.A., A. S.A., A., OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI respectiv Federația Română de Fotbal, S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., C., EE., D., E., F., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., G., H., I., J., K., L., M., Hulubei Emilian, N., NN., Municipiul Craiova prin Primar, O., P., OO., Q., anularea mărcilor și depozitelor înregistrate cu rea-credință la pârâtul OSIM sub numerele: 1. x/03.02.2014, individuală, verbală cu denumirea RENAȘTEM ÎMPREUNĂ; 2. x/03.02.2014, individuală, combinată cu denumirea CSUC; 3. x/09.03.2016, individuală, verbală cu denumirea ECHIPA TA, CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI 4. x/31.03.2016, individuală, verbală cu denumirea ECHIPA TA, CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI

M2016/x/25.10.2016 individuală, verbală cu denumirea A.; 6. x/23.06.2017, individuală, verbală cu denumirea A.;

M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.;

M2018/x/24.01.2018 privitor la înregistrarea mărcii individuale, verbale cu denumirea A.

M2018/x/21.05.2018, individuală, verbală cu denumirea A.; 12. x/22.06.2018 individuală, verbală, cu denumirea A.; 13. x/22.06.2018, individuală, verbală cu denumirea A.; 14. x/02.07.2018, individuală, combinată cu denumirea PP. și element figurativ; 15. x/13.07.2018, individuală, combinată cu denumirea A. și element figurativ pentru a duce la bun sfârșit preluarea activității A.. De asemenea, a fost conexat și dosarul nr. x/2018 prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu A., A. S.A., respectiv OFICIUL DE STAT PENTRU INVEȚII ȘI MĂRCI următoarele: - anularea înregistrării mărcii naționale combinate "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017 - obligarea pârâtelor la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie și în registrele privind asociațiile și federațiile sportive astfel încât acestea să nu mai conțină denumirea UNIVERSITATEA sau asocieri de litere și cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța. Să se constate încălcarea dreptului de folosire exclusivă ce aparține reclamantei, titulara mărcii A.; să se constate că folosirea numelui comercial și a numelui de domeniu www.x.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparținând reclamantei; să se interzică folosirea numelui comercial al pârâtelor; interzicerea folosirii numelui de domeniu www.x.ro și obligarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente și efectuarea procedurii administrative de înregistrare; - interzicerea și obligarea pârâtelor la încetarea oricărei activități cum ar fi, cu titlu exemplificativ: folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.x.ro sau orice alt website, in legătură cu produse care datorită identificării/similarității cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora - interzicerea folosirii de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deținute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociațiile și federațiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate; - retragerea de îndată, de pe piață a oricăror produse și servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum și distrugerea acestora; - furnizarea de informații complete privind furnizorii precum și cu privire la cantitatea și valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum și a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018 - plata despăgubirilor estimate la suma de 25.000 de RON cu titlu de daune materiale precum și la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 25.000 RON cauzate prin încălcarea mărcilor aparținând reclamantei - obligarea pârâtelor la publicarea într-un ziar cu tiraj național, pe cheltuiala acestora, a dispozitivului hotărârii pe care o va pronunța, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive; 2. Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1072 din 12.07.2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea formulată inițial, înregistrată sub nr. x/2017, din care s-au disjuns capetele de cerere nr. x și 8, formându-se dosarul nr. x/2018, precum și acțiunea din dosarul conexat nr. x/2018, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost respinsă cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, disjuns din dosarul nr. x/2017 (capetele de cerere nr. x și 8), precum și acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, conexat la dosarul x/2018, ca fiind neîntemeiate. A fost admisă, în parte, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, conexat la dosarul x/2018, și, în consecință, a fost anulată marca "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017, ca fiind înregistrată cu rea-credință, a fost obligată S.C. A. S.A. să achite reclamantei A. suma de 36.961 RON reprezentând despăgubiri datorate pentru actele de contrafacere în perioada 2013 – 2018 și până la data întocmirii raportului de expertiză, fiind stabilite, totodată, o serie de obligații și în sarcina pârâtelor A., S.C. A. S.A. și S.C. A. S.A.. 3. Hotărârea pronunțată în apel. Împotriva sentinței civile nr. 1072 din 12.07.2022 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă au declarat apel A., A.. A. S.A., QQ. S.R.L.. În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelanților numitul RR., solicitând admiterea apelului și, în principal, anularea sentinței atacate și trimiterea acuzei spre rejudecare la instanța de fond, sau, în subsidiar, schimbarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a mărcii naționale combinate "x" având număr de depozit x/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. x/29.05.2017 și a celorlalte cereri de contrafacere, precum și admiterea acțiunilor ce formează obiectul dosarelor nr. x/2018 și y/2018 și anularea mărcilor și depozitelor înregistrate de intimate. Prin încheierea din data de 29.11.2023, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins cererea de intervenție, ca inadmisibilă, reținând, în esență, că titularul ei nu a justificat un interes personal și direct, împrejurarea că acesta este membru fondator al asociației în litigiu nefiind de natură să conducă la o altă concluzie. Astfel, instanța a apreciat că interesul invocat de parte este, cel mult, unul indirect, având în vedere că persoana sa nu se confundă cu asociația al cărei membru fondator este. 4. Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018 a declarat recurs intervenientul RR., criticând-o pe motive de nelegalitate, prin prisma cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ. În esență, recurentul susține că încheierea recurată este nemotivată și conține motive străine de natura pricinii, instanța de apel dispunând formal soluția de respingere în principiu a cererii de intervenție, fără a analiza argumentele și probatoriile invocate în susținerea acesteia și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 425 alin. (1) b) C. proc. civ., dar și cele ale art. 6 par. 1 CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil. Sub un alt aspect, recurentul consideră că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 61 și a art. 63 C. proc. civ., interesul în formularea cererii de intervenție fiind pe deplin demonstrat, în concordanță cu dispozițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. În aceste sens, recurentul a arătat că este membru fondator al apelantei A., coproprietară a mărcii nr. x a cărei anulare se solicită în prezentul dosar, astfel că orice sancțiune aplicabilă apelantei se va răsfrânge și asupra sa, a intervenientului, în virtutea calității sale de membru fondator al asociației. În raport de soluția primei instanțe, de anulare a mărcii nr. x și de stabilire inclusiv în sarcina apelantei a unor obligații privind modificarea numelui, încetarea oricăror activități privind mărcile intimatei A. și interzicerea folosirii de semne identice sau similare cu mărcile intimatei, măsuri care afectează ori cel puțin sunt susceptibile să afecteze în mod concret pe apelanta A., recurentul consideră că este evident interesul personal și direct pe care îl are cu privire la formularea cererii de intervenție, contrar celor reținute prin încheierea recurată, întrucât aceste măsuri vor produce un efect direct și concret și asupra lui, în calitate de membru fondator. În consecință, admiterea ori respingerea acțiunii, respectiv a apelului, constituie măsuri care afectează ori cel puțin sunt susceptibile să o afecteze în mod concret pe apelanta A. și în consecință produc un efect direct și concret și asupra intervenientului, în calitate de membru fondator. Cu alte cuvinte membrul fondator al Asociației menționate justifică interesul personal și direct pentru formularea unei cereri de intervenție accesorie având în vedere și dispozițiile actului constitutiv al asociației, anexat cererii de intervenție și prezentului recurs, asociația având ca scop conform art. 6, susținerea și protejarea intereselor echipei de fotbal A.. Or, prin sentința apelată și prin intermediul măsurilor dispuse de prima instanță în sarcina A., practic aceasta este pusă în imposibilitate de a-și mai atinge obiectul de activitate aspect care îi afectează și pe membrii asociației, cu atât mai mult pe membrii fondatori prevăzuți la art. 7 din actul constitutiv. A invocat, în acest sens, o decizie de speță pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în care s-a reținut că (...) un asociat majoritar în mod evident are un interes personal, propriu, născut și actual în apărarea poziției societății cu privire la modul în care s-a încheiat un act fictiv cu impact asupra patrimoniului societății și soarta acesteia, cu atât mai mult cu cât apărările terțului sunt întemeiate pe aspecte care privesc acordul asociatului majoritar, adică al recurentei. Prin urmare, poziția recurentei se circumscrie celei pe care un intervenient accesoriu trebuie să o adopte, existând evident și o legătură între drepturile de care se bucura aceasta, în calitate de asociat majoritar și situația juridică dedusă judecății. (...) În acest context, se reține că intervenienta C. a promovat cererea pentru prevenirea încălcării unui drept subiectiv amenințat, precum și pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, context în care, Înalta Curte constată că cererea de intervenție accesorie este admisibilă în principiu, aspect în considerarea căruia, încheierea pronunțată este desființată de drept, iar în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.., Curtea de Apel București va proceda la judecarea apelului. Recurentul consideră că raționamentul anterior menționat este aplicabil mutatis mutandis și cu privire la poziția de membru asociat fondator în cadrul unei asociații, astfel cum este cazul său, împrejurare față de care solicită să se constate că, în speță, sunt îndeplinite condițiile admisibilității în principiu a intervenției accesorii, respectiv: existența unui proces în curs de desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului să aparțină acestuia, invocarea de către terț a unui interes propriu, născut și actual al terțului intervenient și, de principiu, lipsa calității de parte originară a terțului intervenient. Subsumat unui ultim motiv de recurs, recurentul susține că încheierea recurată îi încalcă dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție, la un remediu efectiv și dreptul la un proces echitabil, câtă vreme este dreptul său legitim de a interveni în prezentul dosar, ca și al oricărui intervenient, de a formula cerere de intervenție în interesul altei persoane, de a o motiva în sensul dorit și de a o proba în sensul dorit, fără nicio restricție, conform dispozițiilor legale. Practic, instanța de apel a restricționat în mod nepermis și fără temei legal dreptul intervenientului, membru fondator al apelantei, de a formula o cerere de intervenție în interesul asociației al cărei membru fondator este, or, astfel de limitări sunt în mod evident disproporționate și inadmisibile având în vedere drepturile menționate anterior ale intervenientului și reprezintă o restrângere nejustificată, disproporționată a dreptului de acces la o instanță, afectând însăși esența dreptului. A invocat, în acest sens, jurisprudența CEDO, solicitând să se constate că standardul impus de CEDO în evaluarea restrângerilor aduse dreptului de acces la o instanță prin impunerea unor condiții procedurale de formă este unul ridicat, în sensul că, dacă aceste restrângeri nu sunt indispensabile, atunci abordarea prin care neîndeplinirea condițiilor de formă conduce la o sancțiune procedurală întemeiată pe aceasta ce împiedică analizarea fondului cauzei/cererii de intervenție (inadmisibilitatea/nulitatea/decăderea/suspendarea) este considerată disproporționată și conduce la o încălcare a dreptului de acces la instanță. Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe de apel pentru reluarea judecății apelului de la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie. 5. Apărările formulate în cauză Intimatele pârâte A. și A. S.A. au formulat, în temeiul art. 205 C. proc. civ., întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de recurs formulate de RR. împotriva încheierii din data de 29.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București ca fiind nefondată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent, prin raportare la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 1. Cu referire la criticile ce vizează insuficienta motivare a soluției de respingere a cererii de intervenție ca inadmisibilă, subsumate de recurent cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și a punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și prezentarea raționamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea. Obligația instanței de motivare a hotărârii se înscrie între garanțiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absența motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această interpretare nu poate, totuși, să conducă la ideea că instanța ar fi obligată să răspundă separat și detaliat fiecărui argument invocat de părți, măsura în care obligația de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcție de natura deciziei și de circumstanțele concrete ale cauzei, precum și de natura argumentului invocat, de importanța acestuia în soluționarea cauzei. În aceste repere, verificând hotărârea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a arătat într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care a respins cererea de intervenție, cu referiri exprese la condițiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, așa cum rezultă ele din cuprinsul dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., și la aspectele invocate de intervenient în susținerea cererii formulate. Astfel, pentru a demonstra îndeplinirea condiției referitoare la interesul în formularea cererii, recurentul a invocat calitatea sa de membru fondator al Asociației care a înregistrat marca anulată și a susținut că obligațiile impuse Asociației de către prima instanță îl afectează în mod direct, în sensul că produc un efect direct și concret asupra sa, în această calitate. În dovedirea acestor susțineri, a depus la dosar actul constitutiv al Asociației și un extras din Registrul on line al mărcilor. Analizând cererea cu care a fost învestită, instanța a apreciat că aspectele invocate în susținerea acesteia nu sunt de natură a justifica interesul personal și direct al părții de a interveni în proces în favoarea apelanților, interesul invocat fiind, cel mult, unul indirect întrucât persoana intervenientului nu se confundă cu asociația al cărei membru fondator este. Statuând în sensul celor mai sus arătate, Curtea de Apel București a dat o bază legală suficientă hotărârii adoptate și a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susținerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanța s-a raportat întocmai la argumentele invocate de intervenient în susținerea cereri sale, reținând caracterul inadmisibil al cererii de intervenție pentru neîndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale impuse de textul art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Așadar, chiar dacă motivarea hotărârii recurate în cauza de față nu este deosebit de laborioasă, Înalta Curte constată că aceasta întrunește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prezentând cu suficientă claritate argumentele pe care se fundamentează soluția adoptată și răspunzând, explicit și neîndoielnic, tuturor susținerilor titularului cererii de intervenție, referitoare la interesul în formularea acesteia. Pretinzând prin motivele de recurs că instanța de apel nu a analizat argumentele și probatoriile invocate în susținerea acesteia, recurentul își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluziile la care a ajuns instanța de apel cu privire la lipsa caracterului personal și direct a interesului invocat, or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare. Deși recurentul apreciază că motivarea este insuficientă sau că lipsește, Înalta Curte reamintește că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu actele de la dosar și cu dispozițiile legale aplicabile litigiului. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, în principiu, și gruparea argumentelor fiind admisibilă, atât timp cât instanța răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun. Or, în cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite, decizia recurată întrunind exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme prezintă cu suficientă claritate motivele pe care se întemeiază. În consecință, reținând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de apel a luat în considerare, a analizat și a răspuns susținerilor esențiale formulate în cuprinsul cererii de intervenție, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză. 2. Nici din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate. Invocând incidența acestui motiv de recurs, recurentul a susținut, în esență că, încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 61 și 63 C. proc. civ., întrucât, contrar celor reținute de instanța de apel, interesul invocat în formularea cererii de intervenție îndeplinește condițiile prevăzute de lege, de a fi personal și direct, câtă vreme obligațiile dispuse de instanța de fond o afectează în mod direct pe apelanta pârâtă A., coproprietară a mărcii a cărei anulare se solicită, răsfrângându-se în mod direct și concret și asupra lui, a intervenientului, în calitate de membru fondator al asociației. În consecință, admiterea sau respingerea acțiunii, respectiv, a apelului constituie măsuri care afectează ori, cel puțin, sunt susceptibile să afecteze în mod concret Asociația și pe fondatorul acesteia, cu atât mai mult cu cât asociația are ca scop susținerea și protejarea intereselor echipei de fotbal A.. Față de criticile formulate, Înalta Curte reține că, potrivit art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., normă specială ce reglementează intervenția voluntară "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare"; "intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți". Prin urmare, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța să pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care intervine. Astfel, natura juridică a intervenției accesorii este aceea de apărare. Cu toate acestea, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia intervine ci el trebuie să justifice un interes propriu la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane, ce trebuie raportat la efectele pe care le-ar putea avea asupra drepturilor sale statuarea de către instanță cu privire la petitele cu care a fost investită. Din acest punct de vedere, interesul intervenientului accesoriu este, mai degrabă, unul preventiv, prin formularea cererii de intervenție acesta urmărind prevenirea unui prejudiciu pe care l-ar putea suferi, direct sau indirect, dacă partea în favoarea cărei intervine nu ar avea câștig de cauză. Dispozițiile art. 61 – 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile, în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare, astfel cum este reglementată distinct prin normele procedurale menționate. În acest sens, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 32 C. proc. civ., care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile. În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C. proc. civ. impune ca "interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara". Cerința ca interesul să fie determinat se traduce prin aceea că trebuie să existe un avantaj, un folos practic efectiv pe care partea l-ar obține prin promovarea cererii Prin urmare, condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte, în concret, în eventualitatea admiterii demersului său judiciar, întrucât, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, în sensul că trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține. În aceste repere, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de intervenție, reiterate prin motivele de recurs, nu sunt de natură a justifica interesul pe care partea pretinde că îl are în soluționarea cauzei întrucât, deși este adevărat că are calitatea de membru fondator al A., obligațiile impuse de instanța de fond în sarcina asociației, ca urmare a dispoziției de anulare a mărcii a cărei coproprietară este, nu îl afectează în mod direct pe recurent, asociația fiind o persoană juridică distinctă de membrii săi, astfel că persoana recurentului nu se confundă cu asociația al cărei membru fondator este. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, obligațiile pe care Asociația le-ar avea de îndeplinit în virtutea hotărârilor pronunțate în litigiul având ca obiect marca al cărei titular este nu se răsfrâng în niciun fel asupra acestuia, împrejurarea că recurentul este membru fondator al asociației nefiind suficientă, doar prin ea însăși, să conducă la concluzia că, în această calitate, ar putea obține vreun folos practic efectiv prin promovarea cererii de intervenție. Nu prezintă relevanță, din perspectiva chestiunii de drept supuse analizei, nici susținerea potrivit căreia, urmare măsurilor dispuse de prima instanță în sarcina A., aceasta este pusă în imposibilitate de a-și mai atinge obiectul de activitate stabilit prin actul constitutiv, anume acela de a susține și de a proteja interesele echipei de fotbal A.. Dincolo de împrejurarea că susținerea este formulată pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, ea relevă un aspect ce ține de obiectul de activitate al Asociației, or, așa cum s-a arătat deja, membrii acesteia, deci și recurentul, sunt persoane distincte de asociația însăși, astfel că presupusele consecințe negative pe care Asociația le-ar avea de suportat, ca urmare a hotărârii pronunțate în cauză, chiar în legătură cu obiectul său de activitate, nu demonstrează, interesul recurentului, în calitate de membru fondator al Asociației, de a interveni în proces. Altfel spus, aspectele relevate țin, cel mult, de interesul Asociației, neavând nicio legătură cu interesul unui membru fondator al acesteia. Nu sunt de natură a determina o altă concluzie nici susținerile recurentului referitoare la existența unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, într-o speță similară. Fiind o decizie de speță, invocată pentru a exemplifica practica instanței în materia intervenției accesorii, aceasta nu are caracter obligatoriu în soluționarea altor cauze, așa cum se întâmplă în cazul hotărârilor pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau în procedura recursului în interesul legii, astfel că nu poate fi valorificată în prezentul litigiu, cu atât mai mult cu cât situația din speța dedusă judecății este diferită de cea care a format obiectul cauzei respective, iar procesul în care a fost pronunțată s-a aflat în soluționarea unei alte secții a instanței supreme. În consecință, Înalta Curte constată că, respingând ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., câtă vreme niciunul dintre aspectele invocate în susținerea acesteia nu a fost de natură a demonstra existența unui interes propriu, născut și actual al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părții pentru care intervin. Ca urmare, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută, criticile subsumate de recurent acestuia fiind neîntemeiate. 3. Nu pot fi primite nici criticile formulate pe temeiul art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. Pretinzând că este dreptul său legitim de a formula o cerere de intervenție în interesul asociației al cărei membru fondator este, de a o motiva și de a o proba în sensul dorit, fără nicio restricție, conform dispozițiilor legale, recurentul susține că, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, instanța de apel i-a restricționat în mod nepermis și fără temei legal acest drept, impunându-i limitări disproporționate și inadmisibile, de natură a-i încălca dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție și la un remediu efectiv precum și dreptul la un proces echitabil. Susținerile sunt nefondate. Verificarea condițiilor impuse de lege pentru ca cererea de intervenție să poată fi primită și eventuala constatare a neîndeplinirii acestora nu are semnificația unei restricționări a dreptului persoanei interesate de a interveni în proces și, cu atât mai puțin, a dreptului de acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, ci se circumscrie obligației judecătorului de a soluționa cererile deduse judecății în conformitate cu normele de drept material și procesual aplicabile acestuia, norme care, în cazul particular al cererii de intervenție accesorie impun, între altele, existența unui interes personal și direct al celui care intervine în proces. Corelativ, cei ce formulează cereri în justiție trebuie să se conformeze acelorași norme și să își exercite drepturile procesuale cu respectarea condițiilor legale, sub sancțiunile prevăzute de lege. Or, formularea unei cereri de intervenție accesorie fără ca partea să justifice interesul direct și personal pe care îl are în procesul în care intervine, reprezintă o nesocotire a condițiilor ce rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 32 și 33 C. proc. civ., și se sancționează cu respingerea cererii ca fiind inadmisibilă, acest mod de soluționare a cauzei neputând fi calificat drept o restricționare a dreptului părții de a interveni în proces, câtă vreme reprezintă consecința nerespectării de către însăși partea interesată a dispozițiilor legale în materie. Verificarea prioritară a condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie este obligatorie pentru instanță, aspect ce rezultă cu prisosință din cuprinsul dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că, după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției printr-o încheiere motivată. În consecință, recurentul nu poate pretinde cu temei încălcarea drepturilor sale procesuale prin simpla raportare la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție câtă vreme instanța de apel a procedat în mod corect la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii cu care a fost învestită și a pronunțat hotărârea în urma constatării neîndeplinirii cumulative a acestora. Atât timp cât interesul direct și personal reprezintă o condiție de admisibilitatea a cererii de intervenție, expres prevăzută de normele de procedură civilă, necesitatea justificării acestuia nu poate fi circumscrisă noțiunii de formalism excesiv la care se referă hotărârile CEDO invocate de recurent, astfel că nici din această perspectivă nu se poate reține încălcarea drepturilor sale procesuale. Pentru aceste considerente, reținând, că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite nici condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.