ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 107/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată la data de 18.05.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a ofertei de donație nr. 2004/07.04.1975 făcută de B. și C., soți, autentificată de Notarul de Stat D., având ca obiect terenul în suprafață de 215 m.p., situat în București, Intr. Curcani, nr. 1, constatarea nulității absolute parțiale a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului București, în ceea ce privește acceptarea ofertei de donație făcută de B. și C., ca act subsecvent actului anulat, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din data de 22.10.2021, reclamantul a completat cadrul procesual pasiv, indicând în calitate de pârât și pe Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin încheierea de la termenul din 18.02.2022, tribunalul a respins, ca nefondate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active, precum și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și excepția lipsei de reprezentant pentru Statul Român a Ministerului Finanțelor Publice.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 523/11.04.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație nr. 2004/07.04.1975 și nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului București în ceea ce privește acceptarea ofertei sus-menționate.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepțiilor invocate în cauză și al respingerii cererii de chemare în judecată. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul admiterii excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor de reprezentant al Statului Român. Prin decizia civilă nr. 199A din 13 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au respins apelurile formulate, ca nefondate.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii, la 13 aprilie 2023, a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, învederând următoarele argumente: În mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor de reprezentant al Statului Român, actul de donație având ca donatar Statul Român, iar instanța nu a analizat cine a reprezentat statul,la data semnării actului de donație. Consideră că, prin raportare la dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, instanța de fond trebuia să determine cine este în prezent beneficiarul contractului de donație. Invocă dispozițiile art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și concluzionează în sensul că în cauza dedusă judecății calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ teritorială și nu Statul Român. Instanța a respins acest motiv, reținând în mod eronat că reprezentantul Statului Român la momentul donației, respectiv Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București ar reprezenta o entitate care nu mai există, în condițiile în care succesorul acestuia este Municipiul București. Apreciază că în mod eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului în condițiile în care viciile de consimțământ reprezintă cauze de nulitate relativă și nu de nulitate absolută. Reclamantul avea deschisă calea anulării donației făcute Statului Român, prin Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, în termen de 3 ani de la data încetării constrângerii morale, adică din decembrie 1989, fiind de notorietate că regimul comunist a încetat la acea dată. Consideră că cererea de chemare în judecată nu a fost promovată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. În ceea ce privește fondul cauzei, a învederat faptul că atât oferta de donație, cât și acceptarea acesteia au fost făcute în condițiile de fond și de formă prevăzute de legea în vigoare la data încheierii actului de donație, iar în cauză, nu a fost făcută dovada lipsei consimțământului sau dovada violenței morale, ca viciu de consimțământ. Deși, prin cererea de chemare în judecată, s-a invocat lipsa intenției de a gratifica, în realitate, din chiar oferta de donație rezultă această intenție. Consideră că au fost respectate dispozițiile art. 48 din C. civ. în vigoare la acea dată, iar Statul Român deține un titlu valabil.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, caracterul legal al deciziei recurate.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 aprilie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 18 mai 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Prin motivele de recurs se critică, din perspectiva unei greșite interpretări/aplicări a legii (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), soluția dată de către instanța de apel asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor. În acest sens, recurentul apreciază că Ministerul Finanțelor nu are calitatea de reprezentant al Statului Român în litigiul dedus judecății, pe de o parte, întrucât beneficiar al ofertei de donație este Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, iar, pe de altă parte, art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ prevede că domeniul privat aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că, în cauză, au fost în mod corect interpretate și aplicate dispozițiile legale menționate de către acesta, hotărârea instanței de apel nefiind susceptibilă de vreo nelegalitate care să se circumscrie motivului de recurs invocat. Astfel, se reține că obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a ofertei de donație nr. 2004/07.04.1975 făcute de B. și C., soți, autentificată de Notarul de Stat D., având ca obiect terenul în suprafață de 215 m.p. situat în București, Intr. Curcani, nr. 1, și constatarea nulității absolute parțiale a deciziei nr. 765/11.06.1975 a Consiliului Popular al Municipiului București, în ceea ce privește acceptarea ofertei de donație făcute de B. și C., ca act subsecvent actului anulat. Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Municipiul București, prin Primar General, și soluționată de către instanțele anterioare în acest cadru procesual. Cu referire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte constată că participarea acestuia în proces este reglementată în prezent de dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens". Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, conform cărora Ministerul Finanțelor "reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ". De asemenea, potrivit art. 1 din Decretul nr. 478/1954 (în vigoare la data autentificării ofertei de donație a cărei nulitate se solicită), "Donațiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donațiunii, în condițiile prevăzute de prezentul Decret", iar potrivit art. 2 din același act normativ "Donațiunile oferite ministerelor, altor organe de stat, instituțiilor centrale care depind de Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, precum și unitățile bugetare care fac parte din sistemul acestora, se acceptă de către ministru sau conducătorul organului ori instituției centrale de stat. Donațiunile oferite sfaturilor populare se acceptă, după caz, de comitetul executiv al sfatului popular regional sau de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române". Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate rezultă, pe de o parte, că, în prezent, Statul Român participă în proces, prin Ministerul Finanțelor, nefiind dată, prin vreo altă dispoziție legală expresă, vreo atribuție de reprezentare, altor instituții în litigiile de acest gen. Pe de altă parte, dispozițiile Decretului nr. 478/1954 nu sunt de natură să înlăture calitatea procesuală pasivă a Statului, prin Ministerul Finanțelor, în cauză, întrucât acceptarea ofertei de donație de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române în condițiile stipulate de Decretul nr. 478/1954 s-a făcut în numele și pe seama donatarului, în speță Statul Român. În acest context, împrejurarea că acceptarea ofertei de donație s-a realizat prin intermediul unei instituții locale (în conformitate cu dispozițiile legii în vigoare la acel moment) nu este de natură să transfere calitate procesuală pasivă în prezenta cauză unei astfel de entități, câtă vreme, în prezent, legea nu reglementează o astfel de reprezentare specială. Totodată, beneficiarul ofertei de donație nu este Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române, așa cum în mod greșit susține recurentul, care deține doar calitatea de reprezentant mandatat să accepte donația, ci Statul Român, în favoarea căruia au fost donate bunurile respective. Dispozițiile Decretului nr. 478/1954 nu contrazic această interpretare, ci o susțin, întrucât prevăd în mod expres că "...donațiunile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituțiile sau organizațiile economice de stat, competente după obiectul sau scopul donațiunii, în condițiile prevăzute de prezentul Decret". Această reprezentare cu caracter special nu își mai găsește însă corespondent în legislația actuală, aplicabilă speței. În lipsa unei astfel de reglementări și având în vedere că problema reprezentării este o chestiune de ordin procesual, care atrage incidența obligatorie și imediată a normelor în vigoare la momentul învestirii instanței, rezultă că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 223 alin. (1) C. civ., în virtutea cărora reprezentantul Statului Român în procedura judiciară este Ministerul Finanțelor. De altfel, prin criticile formulate, recurentul nu combate dezlegările corecte ale instanței de apel, conform cărora beneficiar al donației a fost Statul, care, potrivit art. 223 C. civ.-dispoziție legală incidentă cauzei, în raporturile juridice în care participă nemijlocit are o anumită reprezentare, prin intermediul Ministerului Finanțelor, în timp ce Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Române a fost doar mandatat să accepte donația în numele statului, bunul neintrând în patrimoniul acestuia. De asemenea, anularea donației se solicită în contradictoriu cu donatarul, astfel că dispozițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 nu sunt incidente în cauză din perspectiva invocată de către recurent. În ceea ce privește soluția adoptată de către instanță prin raportare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor invocate prin cererea de recurs. Consideră recurentul că aplicabil în cauza dedusă judecății este termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dat fiind faptul că, în cauză, este incidentă sancțiunea nulității relative. Contrar celor susținute de recurent și în acord cu cele statuate de cele două instanțe de fond, Înalta Curte reține că reclamantul nu a invocat, ca temei al anulării donației, existența unui viciu de consimțământ, ci lipsa cauzei actului juridic ca urmare a lipsei intenției de a gratifica. În atare împrejurare, în raport de dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 din C. civ., obligația asumată în lipsa cauzei este lipsită de efecte, iar sancțiunea care intervine este aceea a nulității absolute și nu a nulității relative, cum greșit susține recurentul, astfel că, în cauză, nu este aplicabil art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Fiind vorba despre o acțiune în constatarea nulității absolute, aceasta este imprescriptibilă extinctiv, astfel încât poate fi introdusă oricând, în lipsa unei dispoziții legale care să prevadă altfel. În ceea ce privește dezlegarea dată cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație făcută Statului Român de autorii reclamantului, decizia instanței de apel este legală, criticile formulate de recurent fiind nefondate. Așa cum rezultă din cuprinsul art. 801-803 C. civ., donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care donatorul, cu intenție liberală, își micșorează în mod irevocabil patrimoniul cu un drept real sau de creanță, mărind în mod corespunzător, cu același drept, patrimoniul donatarului, fără a urmări să primească ceva în schimb. Valabilitatea donației, ca a oricărui alt contract, se apreciază prin raportare la condițiile prevăzute de art. 948 C. civ.. Condiția privind caracterul licit al cauzei trebuie analizată atât din perspectiva art. 966 C. civ., cât și în raport cu specificul contractului de donație ca liberalitate. Admițând existența a două elemente care compun cauza actului juridic și anume scopul imediat (scopul obligației, care, în cazul contractelor unilaterale cu titlu gratuit, constă în intenția de a gratifica) și scopul mediat (scopul actului juridic reprezentat de motivul determinant al încheierii actului juridic), urmează a considera că atunci când lipsa cauzei se datorează lipsei intenției de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipsește un element esențial al actului juridic. În acest caz, lipsa scopului imediat absoarbe eroarea asupra scopului mediat, iar sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute a actului juridic. În cauză, donația a fost făcută după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul Român, ci pentru a înlătura presiunile exercitate asupra proprietarilor imobilului, astfel încât actul juridic încheiat este lipsit de animus donandi, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute. Fiind o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, legiuitorul a prevăzut, sub sancțiunea nulității, condiții de fond și formă specifice contractului de donație, din perspectiva cărora a și fost analizat contractul de donație, în raport și cu motivele de nulitate invocate de reclamant. De altfel, instanțele de fond au dispus anularea donației nu pentru lipsa înscrisului autentic, ci pentru lipsa cauzei actului juridic, astfel că este nefondată critica adusă de recurentă deciziei atacate. În consecință, pentru considerentele anterior expuse, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii sub toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.