Decizia nr. 1649/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1837/2021 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2020 pe rolul Tribunalului București, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, a solicitat instanței de judecată să se constate nulitatea absolută a donației formată din oferta de donație autentificată sub nr. x din data de 25 martie 1974 de către Notariatul de Stat Local Sector 6, acceptată prin Decizia nr. 784/17 iunie 1974 emisă de către fostul Consiliu Popular al Municipiului București, având ca obiect terenul în suprafață de 200 mp situat în București, str. x, încheiată între autorii reclamantei, B. și C., și pârât.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1837 din 26 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de chemare în judecată. A constatat nulitatea absolută a ofertei de donație autentificate sub nr. x/25.03.1974 de Notariatul de Stat Local Sector 6, acceptată prin Decizia nr. 784/17.06.1974 emisă de către Consiliul Popular al Municipiului București. A obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 5.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 1470A din 19 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1837 din 26 noiembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă A.. A admis apelul incident, în sensul admiterii acțiunii și pentru cauza de nulitate a lipsei formei autentice formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A obligat pe apelantul-pârât la 1500 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanții-reclamanți, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1470A din 19 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a soluționat cauza fără a analiza calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a precizat prin motivele de apel. După evidențierea unor aspecte teoretice privind cerințele esențiale ce trebuie îndeplinte pentru promovarea unei acțiuni în justiție, recurentul-pârât a arătat că în speță nu există identitate între pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății, condiție de exercițiu a acțiunii civile. În acest sens, instanța de judecată ar fi trebuit să determine cine este beneficiarul contractului de donație, raportându-se atât la legislația în vigoare la momentul încheierii contractului, cât și la dispozițiile legale în vigoare, deoarece efectele actuale ale unei eventuale admiteri a cererii s-ar răsfrânge asupra patrimoniului beneficiarului donației. După prezentarea istoricului cauzei, recurentul-pârât a arătat că succesorul în drepturi al Consiliului Popular al Municipiului București este în prezent Consiliul General al Municipiului București și nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanțelor, astfel încât acesta nu are legitimare procesuală pasivă în cauză. Cu toate acestea, instanța de apel a înlăturat apărările sale, reținând în mod superficial că Statul Român ar avea calitate procesuală pasivă în cauză "ca urmare a faptului că era parte a contractului de donație atacat, independent de instituția care l-a reprezentat în procedura de încheiere a donației." De asemenea, instanța de apel a respins în mod eronat motivul de apel referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată de căre instanța de fond și, mai mult, a obligat pârâtul la plata unor cheltuieli de judecată suplimentare aferente judecății apelului.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 ianuarie 2023. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (6 iunie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 octombrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii ce a învestit Înalta Curte, recurentul-pârât a arătat că înțelege să declare recurs, invocând formal art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționând, fără a dezvolta în vreun fel, faptul că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Reluând punctual aspectele prezentate în cererea de apel, recurentul-pârât nu a evidențiat în cuprinsul memoriului de recurs critici concrete ale deciziei recurate, arătând doar că instanța de apel a înlăturat apărările sale "reținând, în mod superficial, faptul că Statul Român ar avea calitate procesuală pasivă în cauză". Se reține că pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de nelegalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Criticile formulate în finalul cererii de recurs referitoare la faptul că instanța de apel a obligat partea la plata cheltuielilor de judecată, nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de stabilire a proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate, presupunând o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Înalta Curte constată că susținerile recurentul-pârât din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părților, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 1470A din 19 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În aceste condiții, constatând că nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 2.500 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând ororariu avocațial, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea redusă a cauzei și luând în considerare activitatea desfășurată de avocat.