ÎCCJ, decizie (scj.ro #219310)

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, dispuse prin sentința civilă nr. 360/03.08.2020), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.), a solicitat anularea actului administrativ unilateral prin care s-ar fi dispus un aviz negativ în privința accesului acestuia la informații clasificate secrete de stat. Prin precizările din data de 06.10.2020, reclamantul a arătat că înțelege să conteste decizia O.R.N.I.S.S. nr. S/4113/21.03.2019. I.

Soluția instanței de fond Prin decizia nr. 23/2021 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.R.N.I.S.S., ca nefondată; a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. I.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anularii deciziei nr. S/4113/21.03.2019, emisă de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.). Recurentul-reclamant a susținut că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, în contextul în care nu s-au analizat apărările sale, nu s-au analizat înscrisurile admise ca probă în susținerea cererii de chemare în judecată, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect, fiind avute în vedere doar înscrisurile cu caracter confidențial, depuse de partea intimată, la care reclamantul, în lipsa unei certificări O.R.N.I.S.S., nu a avut acces. Cu toate că a admis pentru ambele părți proba cu înscrisuri, prima instanță a făcut trimitere în considerentele hotărârii doar la actele cu caracter secret depuse de către pârât, nefăcând referire, nici măcar într-o propoziție, la existența înscrisurilor depuse de reclamant și nici la motivul pentru care aceste înscrisuri nu au fost analizate. Recurentul a arătat că în situația dată, lecturând hotărârea instanței de fond, se află, asemenea instanței de control, într-o imposibilitate de a o critica/confirma, întrucât nu au fost analizate în mod efectiv și apărările sale. Prima instanță era obligată să expună raționamentul pentru care nu a acceptat probele publice depuse de reclamant, probe care evidențiază faptul că decizia contestată e greșită (adoptată fiind pe baza unei documentații ADS tendențioase). În lipsa unui astfel de raționament, hotărârea apare ca fiind nelegală și, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, cauza trebuie trimisă spre rejudecare. Prin probele depuse de reclamant, în cauza s-a generat o îndoială asupra modului în care O.R.N.I.S.S. a dispus avizare negativă. Din hotărârea primei instanțe nu rezultă motivul pentru care probele cu caracter secret depuse de intimat au avut prioritate față de probele cu caracter public depuse de reclamant. În condițiile în care recurentul a probat în condiții de contradictorialitate, nemijlocire, oralitate si publicitate faptul că a avut un parcurs profesional ireproșabil, atât în funcția de conducere, cât și anterior, a fost recompensat de mai multe ori și nu a avut abateri, aceste aspecte fiind incompatibile cu o avizare negativă O.R.N.I.S.S., cererea de chemare în judecată trebuie primită ca fondată, conduita sa fiind una care nu îl putea plasa niciun moment în sfera art. 159-160 din Hotărârea Guvernului nr. 858/2002. I.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant, având în vedere că nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Intimatul-pârât a reiterat faptul că întreaga legislație privind protecția informațiilor clasificate reglementează regimul de excepție al accesului la această categorie de informații, derogator de la liberul acces la informații ca drept subiectiv. Arată că, în speță, conform dispozițiilor art. 167 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), în calitate de A.D.S. competentă, prin Direcția Generală de Protecție Internă (D.G.P.I.) a efectuat verificările de securitate în vederea revalidării avizului necesar eliberării autorizației de acces la informații clasificate secrete de stat. Subliniază faptul că, prin declarațiile date și semnate, recurentul a luat la cunoștință și a acceptat, prin completarea formularelor de verificare, cerințele procedurii de verificare, referitoare la nemotivarea avizării negative a accesului la informații clasificate (declarațiile din Anexele nr. 15, 16 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002). Totodată, menționează că în ceea ce privește documentația care a stat la baza deciziei O.R.N.I.S.S., aceasta este reprezentată de adresa M.A.I., clasificată „secret de serviciu”, iar comunicarea sau declasificarea acesteia este atributul exclusiv al emitentului. Precizează că decizia O.R.N.I.S.S. nr. S/4113/21.03.2019 a fost clasificată „secret de serviciu”, întrucât a fost emisă în baza adresei Autorității Desemnate de Securitate competente (M.A.I.-D.G.P.I.), clasificate „secret de serviciu”, iar comunicarea acesteia se face exclusiv cu respectarea normelor legale privind protecția informațiilor clasificate. Procedura accesului la acest tip de informații clasificate este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu. Retragerea accesului la informații clasificate nu este prevăzută drept cauză de modificare a raportului de serviciu pentru funcționarii publici cu statut special, nu are natură disciplinară sau contravențională și nu reprezintă o sancțiune pentru acțiunile sau inacțiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informații clasificate. Prin urmare, aspectul invocat de recurent că nu i-a fost adusa la cunoștință motivarea în fapt și îndrept este neîntemeiată, de vreme ce legislația însăși prevede obligația acceptării de către solicitant a nemotivării avizării negative a accesului la informații clasificate (declarația din Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002). În contextul normativ și jurisprudențial expus, dreptul la apărare al recurentului este respectat, chiar în lipsa declasificării documentelor administrate ca probatoriu în cauză, deoarece acestea au fost depuse la dosarul cauzei, pentru a fi consultate de instanța de judecată. I.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2022 , Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, constatând că motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. I.

Prin încheierea din 25 aprilie 2023 , Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, necesitatea unei noi sesizări a Curții Constituționale pentru reevaluarea constituționalității textelor din Legea nr. 182/2002 privind modalitatea de accesare a înscrisurilor clasificate, în raport de considerentele hotărârii Corneschi contra României a Curții Europene a Drepturilor Omului, hotărâre ce are legătură cu modalitatea de vizionare a înscrisurilor clasificate. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format dosarul asociat nr. x/121/2019/a1, în conformitate cu dispozițiile art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificat și completat, în care s-a pronunțat o încheiere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 7 și art. 28 alin. (1) și (5) din Legea nr. 182/2002, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție și în raport de dispozițiile art. 6 CEDO. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor de recurs invocate, recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ( hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei ), în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Corneschi contra României, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 425 C. proc. civ.: „(1) Hotărârea va cuprinde : b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ;”. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reamintește că, în principiu, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Evident, obligația de motivare a deciziei cunoaște o cu totul altă semnificație atunci când informațiile care stau la baza deciziei sunt din categoria informațiilor clasificate protejate de Legea 182/2002, date fiind interdicțiile exprese de divulgare a acestor informații, aplicabile atât instanței, cât și avocatului, din cuprinsul acestui act normativ. În aplicarea acestor principii, Înalta Curte reține contextul particular al prezentei cauze, care este similar celui în care a fost pronunțată România a fost condamnată în cauza Corneschi împotriva României. În esență, reclamantul din prezenta cauză contestă retragerea autorizației sale de acces la informații clasificate. Deși avocatul a avut acces la documentele clasificate (certificat O.R.N.I.S.S.) nu poate divulga conținutul acestora clientului său. Instanța, la rândul său, a apreciat că nu poate divulga în motivarea sa conținutul documentelor clasificate, deși are acces la acestea, fiindcă s-ar expune unor sancțiuni penale, astfel că decizia apare ca nemotivată. Principiile CEDO aplicabile față de situația particulară a reclamantului din prezenta cauză sunt cele care se desprind din Cauza Regner împotriva Cehiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ținut seama de procedură în ansamblu, pentru a stabili dacă limitările principiilor contradictorialității și egalității armelor au fost compensate suficient prin alte garanții procedurale (pct. 151). Dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. Curtea a reținut că pot exista interese concurente - precum securitatea națională, necesitatea de a proteja martori expuși riscului unor represalii sau de a păstra secrete metodele poliției de anchetare a infracțiunilor - care trebuie să fie puse în balanță cu drepturile părții la procedură (pct. 148). În acord cu această jurisprudență, în esență, art. 6 este respectat atunci când: instanțele naționale au independența și imparțialitatea necesare; au acces fără restricții la toate documentele clasificate pe care s-a bazat decizia; au competența de a efectua o examinare detaliată a fondului deciziei de revocare a certificatului de securitate și să anuleze, după caz, o astfel de decizie dacă era arbitrară . Curtea examininează, de asemenea, dacă instanțele naționale și-au exercitat în mod corespunzător competențele de control de care dispuneau și dacă recurgerea la o procedură restrânsă din motive de securitate părea să fie arbitrară sau vădit nerezonabilă. Curtea a subliniat că este de dorit ca instanțele naționale să explice, măcar sumar, intensitatea controlului efectuat de acestea și acuzațiile aduse reclamantului . În cauza Regner , Curtea a reținut că nu există o încălcare, întrucât instanțele s-au întemeiat pe „informații concrete, complete, detaliate referitoare la comportamentul și stilul de viață ale reclamantului”, pe baza cărora s-a stabilit dacă acesta prezenta un risc la adresa securității naționale, având în vedere, de asemenea, faptul că, la momentul respectiv, existau suspiciuni serioase cu privire la participarea sa la crima organizată, pentru care a fost ulterior urmărit penal și condamnat în cele din urmă. Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Înalta Curte reține că reclamantului nu i s-a oferit o motivare și un proces care să satisfacă standardul garanțiilor dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Corneschi pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO). Or, acesta este exact motivul pentru care România a fost condamnată în cauza Corneschi: „ Având în vedere lipsa oricărei indicații cu privire la faptele exacte reținute împotriva reclamantului sau acțiunile exacte ale „unor instituții ale statului”, sau cel puțin care dintre „interesele persoanelor de drept public sau privat” au fost efectiv implicate, Curtea constată lipsa de precizie a exprimării instanțelor naționale atunci când s-au referit la orice motiv concret de securitate națională care justifica necomunicarea probelor din dosarul reclamantului. Prin urmare, motivele reale de securitate națională care, în opinia autorităților, împiedicau dezvăluirea probelor și informațiilor clasificate care îl priveau pe reclamant nu au fost explicate câtuși de puțin de către instanțele naționale (spre deosebire de Regner).” Mai mult, instanța europeană a reținut că, în lipsa oricărei posibilități, pentru un avocat cu certificat O.R.N.I.S.S., de a divulga informațiile clasificate clientului său și de a-i solicita explicații factuale, orice apărare, chiar și de către un avocat cu certificat O.R.N.I.S.S., ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă și nu ar fi putut fi legată de fapte sau comportamente reale, Curtea considerând că eficacitatea unei astfel de apărări în cauza reclamantului poate fi pusă în discuție. Curtea a considerat că prezența avocatului reclamantului (deținător sau nu de certificat O.R.N.I.S.S.) în fața instanțelor naționale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzațiile aduse clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului, astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale. Instanța de contencios al drepturilor omului a concluzionat că: „ Având în vedere lipsa unor explicații coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat și la fondul acuzațiilor îndreptate împotriva reclamantului, nu se poate considera ca fiind stabilit suficient de clar că, în prezenta cauză, instanțele naționale au exercitat în mod efectiv și corespunzător competențele care le sunt conferite în acest scop”. Prin urmare, nefiind respectate garanțiile art. 6 CEDO, desprinse din cauza Corneschi împotriva României, sub aspectul motivării deciziei, Înalta Curte reține ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să procedeze la rejudecarea cauzei cu luarea în considerare a celor statuate în jurisprudența europeană citată cu privire la garantarea dreptului la apărare și standardele în privința motivării hotărârii. III. Temeiul procesual al soluționării prezentului recurs Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, care va rejudeca cauza cu respectarea întocmai a celor statuate în jurisprudența europeană citată, în special în cauza Corneschi împotriva României cu privire la garantarea dreptului la apărare și standardele în privința motivării hotărârii.