ÎCCJ, Decizia nr. 250/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 250/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023
Asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia ce formează obiectul recursului
Prin decizia nr. 492 din 07 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 2660 din 16 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
Recursul declarat în cauză
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, reclamantul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin memoriul de recurs, recurentul arată că decizia nr. 492 din 7 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă este nelegală și netemeinică. Solicită respingerea excepției perimării deoarece ultimul act de procedură întocmit în cauză a fost îndeplinit în termenul legal.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Asupra excepției tardivității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:
"hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2. din C. proc. civ., potrivit cărora:
"când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".
Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, se reține că termenul de 5 zile pentru exercitarea recursului s-a împlinit la 13 martie 2023, care a fost o zi lucrătoare (luni).
Or, cererea de recurs a fost formulată de recurentul A. la 15 mai 2023, după cum rezultă din ștampila poștală de pe plicul aflat la dosarul de recurs.
Potrivit art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ.:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Având în vedere cele arătate mai sus, reținând că recurentul a formulat calea de atac în afara termenului legal, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) cu referire la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 492 din 7 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.