ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 294/2021

Sentința pronunțată de judecătorie Prin sentința civilă nr. 3987/07.07.2017, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor A. și B., s-a dispus obligarea pârâtului C. să plătească reclamantelor suma de 450.000 RON, reprezentând despăgubiri, și suma de 10.465 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Decizia pronunțată de tribunal Prin decizia nr. 1107/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, s-a admis excepția netimbrării și a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârât, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON către intimați. Prin decizia civilă nr. 1097 pronunțată la data de 23 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei nr. 1107/2017 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 77 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a fost admisă excepția perimării invocată de intimatele-reclamante și a fost constatată perimată cererea de recurs formulată de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 1107 pronunțată la data de 6 decembrie 2017 de Tribunalul Buzău.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, pârâtul C. a declarat recurs. Prioritar, recurentul pârât a solicitat repunerea în termenul de declarare al recursului, cu motivarea ca instanța nu ar fi pus în discuția părților excepția procesuală invocată de partea adversă, iar pârâtul nu a avut cunoștință și nu a putut să formuleze apărări. Pe fondul recursului, a susținut că instanța a aplicat greșit art. 415 C. proc. civ., întrucât cauza fusese suspendată de instanță până la pronunțarea unei hotărâri prealabile; or, în acest caz, judecata se reia din oficiu, cum prevede art. 520 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 415, art. 412 și art. 520 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 7 decembrie 2020.

Apărările formulate în cauză Intimatele reclamante au depus întâmpinare, arătând că recursul este tardiv, solicitând și judecata în lipsă. Intimatele reclamante au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului, ca tardiv declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra cererii de recurs de față, Înalta Curte constată următoarele: În cauză, pârâtul C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 77 din 20 februarie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ. "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători." Termenul prevăzut de norma mai sus citată s-a împlinit la data de 26 februarie 2020. Pârâtul C. a formulat calea de atac la data de 25 martie 2020, cum rezultă din mențiunile aflate pe prima pagină a memoriului de recurs, dosarul de recurs, în afara termenului legal. Prin cererea de recurs, pârâtul a solicitat repunerea în termenul de declarare al recursului. În motivarea acestei cereri, a arătat că instanța de judecată ar fi încălcat prevederile art. 390 C. proc. civ., pentru că nu ar fi pus în discuția părților excepția procesuală a perimării. Conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol se arată că, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea ce împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în cel prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 15 zile de la încetarea împiedicării. Analizând cererea de repunere în termen, Înalta Curte constată că aceasta nu este temeinic motivată, întrucât pârâtul nu prezintă și nu dovedește instanței care au fost motivele întemeiate ce l-au împiedicat să declare calea de atac în termen. În susținerea cererii de repunere în termen a recursului, pârâtul critică decizia pronunțată de curtea de apel, arătând că instanța a aplicat greșit prevederile art. 390 C. proc. civ. Or, aceste aspecte nu pot fi apreciate ca motive temeinice de natură să-l fi împiedicat pe pârât să exercite recurs în termenul prevăzut de lege. Față de textele legale mai sus invocate, precum și în raport de motivarea acesteia, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare al recursului, formulată de pârâtul C.. Având în vedere respingerea cererii de repunere în termenul de declarare al recursului, în raport de art. 496 și art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 77 din 20 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,