ÎCCJ, Decizia nr. 245/2023

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 251 din 8 februarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 701 din 29 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

În speță, s-a reținut că cererea de revizuire a fost depusă la 18 noiembrie 2022, solicitându-se revizuirea deciziei nr. 701 din 29 martie 2022, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, respectiv 29 martie 2022.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs B. S.A. (fostă A.) cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători, sub nr. x/2023.

În motivarea căii de atac formulate, recurenta a susținut că prin respingerea cererii de revizuire ca tardivă i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin prisma exercitării efective a unei căi de atac. Consideră că pentru a demonstra existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. era necesară cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, lucru imposibil în lipsa comunicării motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Recurenta consideră că formularea și motivarea unei cereri de revizuire depind de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate, cu atât mai mult cu cât, în situația pendinte, prin considerentele hotărârii atacate, instanța de trimitere a dat instrucțiuni și a fixat limitele în ceea ce privește rejudecarea cauzei, astfel că stabilirea datei pronunțării celei de-a doua hotărâri ca început al termenului de introducere a revizuirii i-a îngrădit în mod nepermis accesul liber la justiție și însuși dreptul său la un proces echitabil.

Intimata S.C. Antibiotice S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru nemotivare iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 mai 2023, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte va analiza susținerile din memoriul de recurs din perspectiva pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., fiindcă se referă la greșita aplicare a regulilor de procedură civilă.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Asupra cererii de revizuire, instanța s-a raportat la art. 181 și art. 182 din C. proc. civ., reținând că termenul general de o lună începe să curgă, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Înalta Curte reține că, în speță, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 701 din 29 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, care încălca autoritatea lucrului definitiv judecat prin decizia nr. 328 din 17 iulie 2020, cu consecința desființării (retractării) deciziei civile nr. 701 din 29 martie 2022, urmând a se dispune rejudecarea recursului declarat de Antibiotice S.A. împotriva deciziei civile nr. 328 din 17 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, iar în rejudecare să se țină seama de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziei nr. 560 din 19 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ce privește dezlegările date problemelor de drept analizate prin aceasta.

Înalta Curte reține că ultima hotărâre, dintre cele pretins potrivnice, în sensul dispozițiilor legale mai sus redate, este decizia nr. 701 din 29 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 701 din 29 martie 2022 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 29 martie 2022 și s-a împlinit la 29 aprilie 2022, care a fost o zi lucrătoare.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 18 noiembrie 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai notează că termenul de formulare a căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care nu fac nicio precizare referitoare la comunicarea și luarea la cunoștință a considerentelor.

De altfel, ceea ce invocă, în realitate, revizuenta, este faptul că termenul de formulare a căii de atac extraordinare ar fi curs de la comunicarea ultimei hotărâri, întrucât formularea revizuirii este condiționată de însăși motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia asupra motivelor respectivei hotărâri judecătorești și asupra incidenței autorității de lucru judecat.

Acest susțineri sunt, de asemenea, nefondate.

Înalta Curte arată că sancțiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac, potrivit art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Or, recurenta-revizuentă nu se poate prevala de faptul că nu și-a îndeplinit o anumită obligație procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - motivat de faptul că ar fi avut nevoie să cunoască și considerentele hotărârii, în condițiile în care textul de lege care reglementează termenul este clar și nu face distincțiile de care se prevalează aceasta.

Instanța supremă reamintește prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora:

"revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia sub sancțiunea nulității".

Deși este reală împrejurarea necunoașterii considerentelor hotărârii a cărei revizuire se solicită, la data pronunțării acesteia, Înalta Curte notează, deopotrivă, prevederile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

Or, în cauză, hotărârea supusă revizuirii s-a pronunțat și a rămas definitivă în calea de atac a apelului, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 470 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Această împrejurare nu înlătura însă obligația revizuentei de a declara calea de atac a revizuirii până la data limită de 29 aprilie 2022 inclusiv, ci doar facilita posibilitatea acesteia de a învedera și prezenta instanței de revizuire motivele pentru care a înțeles să exercite calea extraordinară de retractare în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunțarea acesteia care, în speță, potrivit naturii litigiului, coincide cu data rămânerii definitive, după cum s-a arătat anterior.

Din aceasta perspectivă, instanța supremă consemnează faptul că aspectele învederate de recurenta-revizuentă și circumscrise unei imposibilități obiective de adresare a motivelor cererii de revizuire în termen legal ar fi putut face și obiectul unei cereri de repunere în termen, formulată în condițiile art. 186 C. proc. civ., împrejurare care însă în cauză nu a intervenit.

Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (cu titlu de exemplu: Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 și nr. 655/2014) a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis, în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta B. S.A. (fostă A.) împotriva deciziei nr. 251 din 08 februarie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.