ÎCCJ, Decizia nr. 125/2023

Ședința publică din data de 22 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, s-a reținut că faptele doamnei judecător concretizate în nerespectarea termenelor prevăzute de lege și regulamente, neadoptarea măsurilor necesare pentru soluționarea cu celeritate a dosarelor, acordarea unor termene nejustificat de lungi și fără motive întemeiate, nerespectarea termenelor prevăzute de dispozițiile de procedură penală referitoare la administrarea probatoriilor și amânarea cauzelor, precum și stabilirea unor termene de judecată neadaptate motivelor de amânare întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, maniera în care doamna judecător a înțeles să își îndeplinească atribuțiile de președinte al completului de judecată, cu ocazia soluționării cauzei nr. 1379/249/2015 înregistrate pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară, a încălcat dispozițiile procesual penale, care o obligau să soluționeze într-un termen rezonabil cauzele deduse judecății, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 8J din 6 iulie 2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Lehliu Gară sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și lit. t) teza a II-a din același act normativ.

În motivare, secția a reținut că doamna judecător A. își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Lehliu-Gară, iar în exercitarea atribuțiilor de serviciu îndeplinește competențele specifice în materie penală și civilă.

Cu privire la dosarul pentru care a fost formulată sesizarea la Inspecția Judiciară, se reține că, prin rechizitoriul nr. x/2015 din 21.10.2015 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, au fost trimiși în judecată inculpații B., C., D. și E.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară la data de 23.10.2015, sub nr. x/2015, fiind repartizată aleatoriu completului C5a C. pen./F, condus de doamna judecător A., iar primul termen de judecată a fost stabilit la data de 27 ianuarie 2016.

Din probele aflate la dosar, s-a reținut că în dosarul anterior amintit au fost acordate 72 de termene de judecată, în perioada 23.10.2015 - 6.12.2021, intervalul de timp dintre două termene variind între 2 săptămâni și 4 luni.

Aceeași modalitate de lucru a fost identificată și în privința altor cauze:

- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluționată în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, doamna judecător a amânat pronunțarea de 22 ori;

- în dosarul penal nr. x/2020, cauză soluționată în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunțarea de 20 ori;

- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluționată în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunțarea de 16 ori.

- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluționată în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, doamna judecător a amânat pronunțarea de 10 ori.

- în dosarul penal nr. x/2021, cauză soluționată în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, doamna judecător a amânat pronunțarea de 8 ori.

- în dosarul civil nr. x/2021 având ca obiect contestație la executare, doamna judecător a amânat pronunțarea de 12 ori;

- în dosarul civil nr. x/2021 având ca obiect contestație la executare, doamna judecător a amânat pronunțarea de 10 ori.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", secția a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția a reținut că situația de fapt expusă dovedește că modul specific de lucru adoptat de doamna judecător A. a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele cu a cărei soluționare a fost învestită, fapt ce dovedește un management defectuos în gestionarea lucrărilor ce i-au fost repartizate spre soluționare.

Astfel, în dosarul nr. x/2015, doamna judecător nu a dispus măsurile procesuale adecvate pentru soluționarea cu celeritate a cauzei și pentru respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dispunând, în mod repetat și nejustificat, amânarea judecății: 72 de termene de judecată într-un interval de 6 ani de la înregistrarea dosarului pe rolul instanței, dintre care 26 de termene de judecată ca urmare a cererilor de amânare formulate de către inculpați și avocații acestora, multe dintre acestea pentru motive care vizau starea de sănătate și imposibilitatea de prezentare și 22 de termene de judecată pentru lipsa rapoartelor de expertiză.

Așadar, modalitatea în care doamna judecător a înțeles să administreze probatoriul a condus la o tergiversare nejustificată a cauzei, în condițiile în care nu a dispus măsurile care se impuneau față de experții desemnați în cauză.

Secția a reținut că această practică a doamnei judecător, în raport de perioada și de motivele pentru care a dispus amânarea judecății, reprezintă o exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor judiciare prevăzute de legi și regulamente, de natură a afecta drepturile procesuale ale părților precum și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât din probele administrate a reieșit că această modalitate de instrumentare a cauzelor nu are un caracter izolat în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situații în care doamna judecător a dispus amânarea pronunțării hotărârilor, în mod repetat, de 16, 20 sau chiar 22 de ori, pentru intervale de timp cuprinse între 6 și 12 luni.

În cuprinsul apărărilor formulate, doamna judecător nu a contestat această situație de fapt, însă a încercat să justifice conduita sa, făcând referire la complexitatea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2015, la starea de sănătate a unuia dintre inculpați, la imposibilitatea de prezentare a avocaților aleși; în ceea ce privește dosarele penale în care a amânat pronunțarea pentru intervale de timp cuprinse între 6 și 12 luni, doamna judecător s-a apărat arătând că acest fapt este cauzat de modificările legislative care obligă judecătorul să motiveze hotărârea în același timp cu pronunțarea, făcând referire și la alte urgențe în activitatea sa.

Secția a respins aceste apărări, reținând că modificările legislative precum și complexitatea dosarelor nu pot constitui cauze de exonerare a răspunderii disciplinare a doamnei judecător, ci, eventual, pot avea caracterul unor elemente de circumstanțiere, câtă vreme volumul de activitate al doamnei judecător a fost comparabil cu cel al colegilor; în plus, modul de lucru adoptat de aceasta și lipsa sa de diligență în gestionarea dosarelor a dus la aglomerarea volumului său de activitate.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția doamnei judecător, sub forma intenției indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Ca urmare, din probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza II din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență", având în vedere și prevederile art. 99

1

alin. (2) din același act normativ "Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual", secția a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a arătat că, pentru a se putea reține existența răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menționată, este necesar a analiza existența elementelor specifice unei răspunderi disciplinare, și anume: existența faptei ilicite, a urmării acesteia - în cazul de față, o atingere adusă relațiilor sociale constând în bunul mers al activității desfășurate, al actului de justiție, de către pârâtă, prin exercitarea funcției de judecător, raportul de cauzalitate între existența faptei și urmarea produsă, precum și existența vinovăției, iar conduita profesională a doamnei judecător trebuie privită din perspectiva prevederilor procesual civile generale/speciale care guvernează modul de soluționare al cauzelor.

Referindu-se la elementul material al abaterii disciplinare, secția s-a raportat la art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 și art. 176 C. proc. pen., reținând, din probele administrate, că doamna judecător A. nu a luat măsurile necesare în vederea desemnării unor avocați din oficiu pentru înlocuirea apărătorilor aleși atunci când aceștia lipseau la termenele de judecată sau nu își asigurau substituirea, lipsa de diligență a președintelui de complet având drept consecință prelungirea în mod nejustificat a procedurii judiciare; totodată, doamna judecător nu dispus măsuri adecvate pentru ca expertizele încuviințate în cauză să fie depuse într-un termen rezonabil, în sensul că nu a depus diligențe pentru a identifica motivele pentru care nu sunt depuse expertizele; nu a stabilit termenele limită pentru efectuarea și depunerea expertizelor; nu a luat măsuri eficiente pentru sancționarea experților și nu a dispus înlocuirea experților atunci când aceștia nu au finalizat lucrările în termenul stabilit de instanță.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că modul în care doamna judecător A. a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor legale este lipsit de orice justificare din perspectiva normelor procedurale aplicabile, fiind vorba de o încălcare evidentă a legii, context în care nu se pot avea în vedere apărările doamnei judecător, în condițiile în care aceasta avea obligația de a cunoaște legea, iar din perspectiva statutului profesional trebuia și putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părților, mai ales în situația în care dosarul menționat avea o complexitate ridicată, așa cum a susținut chiar doamna judecător.

Apreciind că fapta pârâtei nu poate fi circumscrisă unei culpe scuzabile, secția a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii ce va fi aplicată în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secția va avea în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de doamna judecător.

Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum și faptul că sancțiunile ce se pot aplica trebuie să fie proporționale cu gravitatea abaterilor, secția a apreciat că se impune aplicarea față de doamna judecător a sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și t) teza a II-a din același act normativ.

Împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 iulie 2022, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Recurenta a solicitat admiterea căi de atac formulate, cu consecința respingerii acțiunii disciplinare.

În motivare, recurenta a susținut că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale abaterilor disciplinare ce îi sunt imputate.

A arătat că amânările de pronunțare succesive s-au datorat lipsei de timp necesar pentru deliberare, motivare, redactare și pronunțare.

Referitor la managementul dosarului nr. x/2015, doamna judecător a susținut că amendarea avocaților aleși pentru cererile de amânare nu ar fi accelerat soluționarea respectivului dosar, a cărui judecată este și acum suspendată, iar părțile nu au solicitat repunerea pe rol. Termenul de 3 zile menționat de hotărârea disciplinară, în care apărătorii aleși ar fi avut suficient timp să studieze cauza este unul nerealist, având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare de volume.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, Inspecția Judiciară a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Astfel, apărările recurentei privind lipsa de timp necesară studiului cauzelor, ceea ce a dus la amânarea succesivă de pronunțare pentru o perioadă de timp atât de mare sunt nefondate, câtă vreme aceste cauze erau soluționate fie prin acord de recunoaștere a vinovăției, fie prin procedura recunoașterii învinuirii, ce sunt proceduri simplificate.

De altfel, și în prezent pârâta figurează cu dosare neredactate, ce au avut ca obiect contestație la executare, pronunțate în lunile martie și aprilie 2022.

Intimata a combătut și apărările legate de dosarul nr. x/2015, din datele statistice reieșind managementul defectuos al cauzei și lipsa oricăror măsuri din partea doamnei judecător pentru soluționarea acestuia cu celeritate.

Recurenta judecător A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a apreciat că măsurile luate în dosarul nr. x/2015 sunt legale, detaliind modul de administrare al cauzei și precizând că niciuna din părțile din dosar nu a formulat obiecțiuni cu privire la durata acestuia de soluționare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu preliminar, reținând că recurenta nu și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în parte, după cum se va arăta în continuare.

Prin hotărârea atacată s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o privește pe recurentă.

Așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate anterior, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe și care nu a fost contestată face dovada că doamna judecător a uzitat de instituția amânării de pronunțare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., în foarte multe cauze ce i-au fost repartizate spre soluționare, și nu doar cu titlu de excepție, de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluționare cu celeritate a cauzelor și a determina în mod nepermis de mult durata procedurilor judiciare.

Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condițiile în care dispozițiile legale obligă instanțele să ia toate măsurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor și a finalizării acestora.

În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare și s-a reținut că au fost afectate drepturile procesuale ale părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluționării cauzelor.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut, din modul în care doamna judecător a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cauzelor cu celeritate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o direct.

La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere, pe de-o parte, interesului justițiabililor din cauzele în care nu s-au nerespectat termenele legale de redactare a hotărârilor, care se suprapune cu interesul societății de a avea o justiție ce soluționează la timp cauzele cu care este sesizată, iar pe de altă parte, consecințele prelungirii nejustificate a procedurii judiciare, cu referire la durata rezonabilă a procesului, potrivit articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a doamnei judecător, sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

Doamnei judecător îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinare susmenționate, în forma prevăzută de prima teză a dispozițiilor legale anterior citate.

Într-adevăr, dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligația dea rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Sub aspectul laturii obiective, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care, din situația de fapt, necontestată, rezultă că doamna judecător a uzat în mod repetat de instituția amânării de pronunțare în foarte multe dintre cauzelor ce i-au revenit spre soluționare, aceasta devenind o practică în activitatea sa, nefiind utilizată doar cu titlu de excepție.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța disciplinară, din datele statistice transmise de Judecătoria Lehliu Gară, reiese că pârâta a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 de zile, 101 zile, 133 zile, etc.

În dosarul nr. x/2020, ce a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, doamna judecător a amânat pronunțarea cu privire la cele două excepții invocate (tardivitate și inadmisibilitate) de 29 de ori, în intervalul noiembrie 2021- august 2022 (9 luni de zile). La termenul din data de 15 septembrie 2022, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize topografice, următorul termen de judecată fiind stabilit la data de 27 octombrie 2022.

Această modalitate de instrumentare a cauzelor nu este singulară în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situații în care s-a procedat în aceeași manieră de tergiversare a procedurii judiciare. Astfel, au fost identificate dosare în care s-a dispus amânarea pronunțării în mod repetat, nejustificat și nescuzabil, de 27 de ori (dosarul nr. x/2021-287 zile), de 17 ori (dosarul nr. x/2013-235 zile), de 11 ori (dosarul nr. x/2021-154 zile), de 13 ori (dosarul nr. x/2021-171 zile), de 10 ori (dosarul nr. x/2020 -116 zile).

Mai mult, au existat situații în care, după amânări succesive de pronunțare, doamna judecător a dispus repunerea pe rol a cauzelor, urmate de alte amânări de pronunțare (ex. dosarele nr. x/2020, y/2021, z/2021, w/2021, t/2021).

De asemenea, în mod corect a reținut instanța disciplinară, raportat la situația de fapt dovedită, că doamnei judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, precum și starea de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații.

În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a doamnei judecător, care, deși nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuși l-a acceptat, reiese din modul în care acesta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor, precum și art. 396 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează amânarea de pronunțare.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de doamna judecător în susținerea recursului, potrivit cărora sancționarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanțele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcția de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desființate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum și operativitatea completului său de judecată.

Aceste împrejurări, invocate în sprijinul recursului, nu reprezintă critici veritabile ale hotărârii atacate, ci sunt o reiterare a apărărilor și argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunțate, sintetizate anterior.

De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează și afectează activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților , nefiind de natură să o exonereze pe doamna judecător de răspundere; nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la lipsa de experiență nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât acesta, odată ce și-a asumat profesia de judecător, trebuie să își îndeplinească cu rezonabilă diligență sarcinile aferente profesiei.

În egală măsură, nici volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu cel al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest context, operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce vizează vinovăția; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina doamnei judecător decurge din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

De asemenea, în acord cu instanța de disciplină, Înalta Curte constată că este justificată aplicarea sancțiunii, pe care o va menține, apreciind că individualizarea acesteia este corectă, în raport cu abaterea reținută, în circumstanțele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că, pe de-o parte, doamna judecător nu a conștientizat amploarea și gravitatea conduitei sale culpabile, iar pe de altă parte, nu a reușit să remedieze deficiențele din activitatea sa.

Așadar, sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe doamna judecător să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii așteptărilor pe care societatea, în general, și justițiabilii, în particular, le au în relația cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiție specific statului de drept.

Se constată deci, că faptele imputate doamnei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reținut instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat.

În consecință, Înalta Curte reține că circumstanțele invocate în apărare de doamna judecător nu sunt de natură să înlăture concluziile instanței de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 și reținută în sarcina doamnei judecător, Înalta Curte constată că următoarele:

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

Conform prevederilor art. 99

1

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 "există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual".

Din punctul de vedere al laturii obiective, în conținutul constitutiv al acestei abateri disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori evidente, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare.

Astfel, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale.

De asemenea, pot fi atrase pe tărâmul răspunderii disciplinare acele fapte care se situează în domeniul exterior raționamentului logico-juridic al magistratului și vizează înfrângerea normelor ce consacră regulile după care se realizează judecata.

Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Referitor la latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Inspecția Judiciară a reținut că doamna judecător A., prin amânarea pronunțării într-un număr mare de dosare și pentru intervale mari de timp și nedispunerea unor măsuri de eficientizare a activității altor participanți la procesul penal, a încălcat dispozițiile art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 și art. 176 C. proc. pen., acest mod de gestionare a dosarelor conducând la temporizarea procedurilor judiciare și încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzelor.

Prin urmare, ceea ce se impută doamnei judecător A., din perspectiva acestei abateri disciplinare, este faptul că prin încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute de textele de lege anterior citate a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecința afectării termenului rezonabil de soluționare a cauzelor.

Înalta Curte constată că faptele imputate doamnei judecător A. și în raport de care se susține că a săvârșit și abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 sunt aceleași cu faptele reținute în conținutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Astfel, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 a fost reținută de Inspecția Judiciară în sarcina doamnei judecător prin prisma faptului că aceasta ar fi încălcat în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept procesual reglementate pentru a da eficiență principiului soluționării cu celeritate a cauzelor.

În speță, conduita culpabilă a doamnei judecător constând în nerespectarea dispozițiilor art. 8, art. 361, art. 91, art. 172 și art. 176 C. proc. pen. a avut drept consecință temporizarea procedurilor judiciare, fiind încălcate astfel dispozițiile legale ce reglementează soluționarea cu celeritate a cauzelor. Această faptă se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, astfel cum s-a reținut pe larg anterior.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată reglementează situația încălcării, cu gravă neglijență, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziție legală având un caracter general.

Pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în toate celelalte situații când exercită funcția cu gravă neglijență comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare. Prin urmare, fapta doamnei judecător constând în nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează soluționarea cu celeritate a cauzelor, cu consecința temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu poată fi circumscrisă, în mod distinct, și conținutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Raportat la motivele arătate, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluționare a fost învestită, Înalta Curte va admite recursul și, casând în parte hotărârea recurată, va respinge acțiunea disciplinară pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Pentru considerentele anterior redate, va fi menținută soluția dată acțiunii disicplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de doamna judecător A. împotriva Hotărârii nr. 8J din 6 iulie 2022 pronunțate de Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.

Casează, în parte hotărârea recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei judecător A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, Republicată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2023.