ÎCCJ, Decizia nr. 135/2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, s-a reținut că faptele domnului judecător, constând în neîndeplinirea obligației de a fixa termen de judecată și de a dispune citarea părților în vederea judecății, atât în materie penală cât și în materie civilă și amânarea succesivă a pronunțării în cauzele civile cu durate excesive, ce depășesc considerabil durata prevăzută de lege, urmate de repuneri succesive pe rol și apoi din nou amânări succesive de pronunțare, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, faptele concretizate în încălcarea de către domnul judecător a dispozițiilor art. 8 și art. 361 C. proc. pen., art. 6, art. 201 C. proc. civ. și art. 396 C. proc. civ. se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 22J din 8 decembrie 2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Prin aceeași hotărâre, secția a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. lit). t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În motivare, secția a reținut că domnul judecător A. funcționează în cadrul Judecătoriei Jibou, instrumentând și soluționând cauze atât în materie civilă, cât și în materie penală.

Din probele administrate, s-a reținut că, în mod constant, în cauzele civile în care s-a încheiat procedura prealabilă și în cauzele penale în care s-a finalizat procedura de cameră preliminară, domnul judecător A. a fixat termene de judecată cu nerespectarea dispozițiilor legale și, respectiv, a prevederilor regulamentare, la intervale de timp excesive, în unele cazuri depășind mai mult de doi ani.

La data sesizării Inspecției Judiciare, dosarele aflate în procedură prealabilă în materie civilă înregistrate în anul 2019 și 2020 pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A., cu preponderență cele având ca obiect plângere contravențională, dar și în materie penală, în dosarele penale în care a fost sesizată instanța prin rechizitoriu nu au fost rezoluționate și nu li s-a stabilit termen de judecată perioade foarte lungi de timp, cu consecințe în sensul temporizării procedurii judiciare.

La data formulării sesizării, respectiv 15 iulie 2022, pe rolul completului C4 în compunerea căruia intră domnul judecător A. erau înregistrate un număr de 476 de dosare pentru care se impunea fixarea unui termen. Potrivit datelor comunicate de președintele instanței, domnul judecător a refuzat să fixeze termene de judecată în aceste cauze, susținând că este prea aglomerat.

La 2 august 2022 într-un număr de 133 de dosare, din care 62 dosare în materie penală, 5 dosare în materie civilă și 66 de dosare având ca obiect cerere de încuviințare silită, domnul judecător A. și-a îndeplinit obligația stabilirii termenului de judecată, astfel că au rămas un număr de 343 de dosare fără prim-termen de judecată fixat.

Potrivit datelor comunicate cu adresa nr. x, la 22 septembrie 2022 situația semnalată s-a modificat comparativ cu data sesizării, pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A. existând un număr de 351 dosare fără prim termen de judecată fixat.

Situația prezentată la data efectuării cercetării disciplinare, respectiv 26 septembrie 2022, evidenția existența unui număr de 356 dosare pe rolul completului în compunerea căruia intră judecătorul la care se referă sesizarea fără prim termen de judecată fixat.

La data finalizării cercetării disciplinare, respectiv 26 septembrie 2022, în materie civilă existau dosare înregistrate în anul 2021 în care domnul judecător A. nu fixase prim termen de judecată.

Potrivit relațiilor transmise de Judecătoria Jibou, din anul 2017 până în prezent, formularea cererilor de urgentare, stăruință și fixare prim termen a reprezentat o constantă în dosarele civile și penale repartizate aleatoriu completului în compunerea căruia intră domnul judecător A., iar în urma verificărilor efectuate prin sondaj s-a constatat existența unui număr semnificativ de cereri de stăruință sau de urgentare a fixării termenului de judecată.

Prin omisiunea fixării termenului de judecată se cauzează prejudicii majore părților din proces, având în vedere că au fost formulate astfel de solicitări chiar de către inculpați, că prin lăsarea dosarelor în nelucrare perioade îndelungate se generează prejudicii și membrilor familiilor acestora sau se produc consecințe patrimoniale părților din proces.

Secția a reținut că verificările efectuate au evidențiat faptul că temporizarea procedurii judiciare a intervenit și în faza ulterioară dezbaterilor din dosare, constatându-se că domnul judecător A. amână pronunțarea cu depășirea termenului prevăzut de lege fiind identificate la data începerii cercetării disciplinare un număr de 55 dosare în care a fost incidentă această situație

În același timp, au fost identificate situații în care, după amânări succesive de pronunțare, a fost repusă cauza pe rol, după care s-a procedat din nou la dezbateri și la amânări succesive de pronunțare, înregistrându-se durate excesive de amânare a pronunțării (de la data primei dezbateri) ce însumează 458 zile.

La data finalizării cercetării disciplinare pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A. mai existau un număr de 32 dosare rămase în pronunțare, în care s-a depășit termenul de pronunțare prevăzut de lege, în unele dintre acestea durata cumulată a amânărilor de pronunțare însumând 308 zile.

S-a constatat că amânarea pronunțării a fost dispusă în unele situații pentru toate dosarele soluționate în cadrul unei ședințe de judecată, atât penale cât și civile (ședința de judecată din 1 iulie 2022), că această măsură a fost luată și în cauze care presupuneau soluționarea cu celeritate, respectiv în dosarul nr. x/2022, având ca obiect amânare executare pedeapsă. De asemenea, urmare a amânării pronunțării în cauză fără verificarea situației concrete din dosar instanța a fost sesizată de IPJ Sălaj cu privire la faptul că, în lipsa unei hotărâri de amânare a executării pedepsei, petenta condamnată, deși abia a născut, urmează să fie încarcerată.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", secția a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția a reținut, din situația de fapt expusă, pe de o parte, că domnul judecător A. nu și-a îndeplinit obligația de a fixa termen de judecată și de a dispune citarea părților în vederea judecății, atât în cauzele penale, cât și în cauzele civile ce i-au revenit spre soluționare, iar pe de altă parte, că a dispus amânarea succesivă a pronunțării în cauzele civile, depășind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol și apoi din nou de amânări succesive de pronunțare.

Relevant este faptul că la data sesizării Inspecției Judiciare exista pe rolul completului domnului judecător A. un număr de 476 de dosare pentru care se impunea fixarea unui termen, la 2 august 2022 un număr de 343 de dosare fără prim-termen de judecată fixat, iar la 26 septembrie 2022 un număr de 356 dosare fără prim termen de judecată fixat.

Acest mod de lucru a avut ca efect prelungirea procedurii judiciare cu durate considerabile, creându-se premisele nesocotirii dreptului părților la un proces echitabil, pârâtul judecător nefixând primul termen de judecată, inclusiv în dosare care presupuneau soluționarea cu celeritate.

În materie civilă au fost identificate situații în care rezoluția de fixare a primului termen de judecată a fost emisă după un an și 4 luni, iar în materie penală, s-au semnalat situații în care rezoluția cameră preliminară de fixare a primului termen de judecată a fost emisă după 2 ani și 2 luni.

Din documentele aflate la dosar, s-a avut în vedere că din anul 2017 și până în prezent părțile din dosarele civile și penale ce i-au fost repartizate spre soluționare domnului judecător au formulat, în mod constant, cereri de urgentare, stăruință, fixare termen.

Față de aceste circumstanțe, secția a constatat că apelarea la instituția juridică menționată a devenit o practică în activitatea domnului judecător, nefiind utilizată cu titlu de excepție, ci în mod constant, în foarte multe dintre dosarele ce i-au revenit spre soluționare; or, procedând astfel, pârâtul a dovedit că nu a depus diligente în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestit pentru ca derularea procedurii judiciare sa se realizeze în așa fel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil.

Conduită adoptată de către pârât a avut consecințe, atât asupra dreptului recunoscut părților de a beneficia de soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, cât și asupra volumului de activitate al judecătorului care a crescut, sens în care s-a constatat că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost descrise anterior, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Secția a respins apărările pârâtului, care, deși nu a contestat situația de fapt, a justificat modalitatea de lucru prin imposibilitatea fizică de a fixa termene de judecată în cauzele civile și penale, iar pe de altă parte a invocat propria organizare a completului, reținându-se că modul de lucru adoptat de pârât este unul contrar dispozițiilor legale și regulamentare.

Nici volumul de activitate al pârâtului nu a putut fi reținut ca o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care acesta a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din probele aflate la dosar.

Pârâtul a mai susținut și că aceasta ar fi practica în cadrul completelor judecătoriei Jibou, susținere contrazisă de situația statistică.

Față de toate aceste considerente, secția a constatat că neîndeplinirea obligației de a fixa termen de judecată și de a dispune citarea părților în vederea judecății, precum și amânarea succesivă a pronunțării în cauzele civile, urmată de repuneri succesive pe rol și noi amânări succesive de pronunțare în modalitățile descrise anterior au un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția domnului judecător, sub forma intenției indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind, totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Ca urmare, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență", secția a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a arătat că, pentru a se putea reține existența răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menționată, este necesar a analiza existența elementelor specifice unei răspunderi disciplinare, și anume: existența faptei ilicite, a urmării acesteia - în cazul de față, o atingere adusă relațiilor sociale constând în bunul mers al activității desfășurate, al actului de justiție, de către pârâtă, prin exercitarea funcției de judecător, raportul de cauzalitate între existența faptei și urmarea produsă, precum și existența vinovăției, iar conduita profesională a doamnei judecător trebuie privită din perspectiva prevederilor procesual civile generale/speciale care guvernează modul de soluționare al cauzelor.

Secția a avut în vedere că domnului judecător A. i se impută că prin încălcarea dispozițiilor procedurale menționate anterior a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecința afectării termenului rezonabil de soluționare a cauzelor, atât din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, dar și din cea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Secția a arătat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 reglementează situația încălcării, cu gravă neglijență, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziție legală având un caracter general, în timp ce abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin urmare, faptele pârâtului constând în nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează soluționarea cu celeritate a cauzelor civile și penale, stabilirea termenului de judecată și instituția amânării de pronunțare, cu consecința temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu pot fi circumscrise, în mod distinct, și conținutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

La individualizarea sancțiunii aplicată în condițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secția a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de pârâtul judecător.

Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum și faptul că sancțiunile ce se pot aplica trebuie să fie proporționale cu gravitatea abaterilor, secția a apreciat că se impune aplicarea față de domnul judecător a sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Împotriva Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022, pronunțate de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Recurentul a solicitat, în principal, anularea hotărârii, iar în subsidiar constatarea ca netemeinică a acțiunii disciplinare și respingerea acesteia; în terțiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii disciplinare a diminuării salariului cu sancțiunea avertismentului.

A criticat măsura respingerii cererii sale de amânare pentru imposibilitate de prezentare, de la termenul din 8 decembrie 2022, apreciind că aceasta era pe deplin dovedită și se impunea să fie admisă, chiar dacă la termenul de judecată anterior beneficiase de amânare, justificată, întrucât susținea examenul de promovare în grad.

Cu privire la acțiunea disciplinară, a arătat că o apreciază ca netemeinică, situația de fapt a fost reținută superficial, fără a se analiza punctual.

O primă critică se referă la împrejurarea că nu a fost avută în vedere întreaga sa activitate, ci doar perioada 1 ianuarie 2020 - 1 iunie 2020; apoi, faptul că la data preluării completului, ianuarie 2017, i-au fost repartizate 450 de dosare, unele cu termen, altele fără prim termen de judecată stabilit; ca urmare, nu i se poate reține culpa sau managementul defectuos în gestionarea acestora.

Instanța disciplinară nu a ținut cont de datele statistice și nici de încărcătura instanței, care este una foarte mare. Recurentul a arătat că, de când funcționează la Judecătoria Jibou, a soluționat cele mai multe dosare, respectiv în perioada 31 ianuarie 2017-31 ianuarie 2023 a soluționat 5606 dosare, conform anexei 17, spre deosebire de completul C1 care a soluționat un număr 5579 sau C3, care a soluționat 5300 de dosare.

În apărarea sa, recurentul a învederat condițiile dificile de lucru, respectiv încărcătura dosarelor, subliniind totodată că a fost preocupat de buna gestionare a dosarelor. Ca urmare, dacă primul termen de judecată a fost stabilit cu depășirea termenelor prevăzute de lege, apreciază că a reușit ca perioada dintre termenele de judecată să fie mai mici, respectiv motivarea să fie dată în cel mai scurt timp posibil. S-a străduit să nu înceapă administrarea unui dosar dacă alte dosare nu erau finalizate, să dea termene cât mai scurte posibil pentru administrarea probelor pentru a nu uita datele dosarelor și, odată începută cercetarea judecătorească, pentru a finaliza cât mai repede procesul.

A apreciat, raportat la numărul foarte mare de dosare, că este imposibil să fie respectate toate termenele prevăzute de lege, respectiv acordarea primului termen, termenul de soluționare și motivare, sau durata între termene.

Recurentul a susținut că, în realitate, este mai eficientă încălcarea termenului prevăzut pentru acordarea primului termen judecată, deoarece reduce desfășurarea efectivă a procesului; altfel, procedura judecătorească referitoare la pronunțarea sau motivarea hotărârilor s-ar întinde pe o perioadă mai lungă de timp.

Astfel, s-a ajuns în situația injustă în care reclamantul este sancționat pentru nerespectarea termenelor, iar colegii săi au dosare redactate cu mult peste termenul legal.

A criticat reținerile din hotărârea de sancționare, referitoare la prelungirea procedurii judiciare, arătând că, în realitate, Consiliul Superior al Magistraturii a creat premisele nesocotirii părților la un proces echitabil, prin mărirea competenței teritoriale a Judecătoriei Jibou în anul 2015, devenind, dintr-o judecătorie cu volum mic de activitate în care drepturile părților la un proces echitabil putea fi respectat, o instanță cu un volum foarte mare de dosare raportat la numărul judecătorilor.

A combătut reținerile punctuale din hotărârea instanței disciplinare, referitoare la cauzele în care s-au încălcat termenele.

Referitor la amânările de pronunțare succesive, a arătat că această situație izolată a fost cauzată de mai mulți factori: problemele de la serviciu, lipsa specializării, lipsa comunicării, volumul de muncă, critici constante fără a fi recunoscute deloc meritele, pandemia, izolarea socială, problemele personale, naveta constante, relațiile sociale; toate acestea sunt motivele pentru care randamentul muncii sale a scăzut. În consecință, recurentul s-a aflat în imposibilitatea de a mai motiva dosarele în intervalul de timp cuprins între ședințele de judecată.

În ceea ce privește repunerile cauzelor pe rol, a arătat că acestea au avut loc din culpa sa, pentru că i-ar fi scăpat diverse detalii, dar a apreciat că aceasta era măsura corectă, chiar dacă se întârzia soluționarea dosarului, întrucât scopul procesului este aflarea adevărului.

A criticat și sancțiunea aplicată, solicitând, în cazul în care instanța consideră că nu și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să contribuie la un act de justiție de calitate prin neîndeplinirea obligațiilor, înlocuirea cu avertismentul, apreciind că sancțiunea dată este prea drastică, excesivă și nu este proporțională cu gravitatea faptei.

A arătat că, în realitate, sancțiunea aplicată l-a afectat negativ, pierzându-și rolul pozitiv; și-a irosit timpul cu pregătirea apărării și a fost stresat, ceea ce a avut ca efect doar întârzierea efectuării lucrărilor, fiind sancționat cu cea mai drastică sancțiune pecuniară prevăzută de lege.

Recurentul a solicitat, în situația în care se respinge primul capăt de cerere, instanța să acordare un nou termen de judecată, pentru a susține oral petitele II și III.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, Inspecția Judiciară a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Astfel, criticile recurentului referitoare la modul în care a fost soluționată cererea sa de amânare de la termenul din 8 decembrie 2022 sunt nefondate, acesta beneficiind de amânarea cauzei pentru pregătirea apărării la 25 noiembrie 2022, cu referire la art. 222 C. proc. civ.

Cât privește modul de soluționare a acțiunii disciplinare, contrar celor susținute de recurent, toate aspectele de fapt au fost analizate de secția pentru judecate în materie disciplinară, din perspectiva elementelor ca definesc atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute sarcina sa, reținându-se că niciunul motive invocate nu este de natură să justifice imposibilitatea obiectivă a domnului judecător A. de a-și îndeplini responsabilitățile specifice funcției judiciare în condițiile prevăzute de lege.

Mai mult, aspectele învederate de pârât în apărarea sa nu au putut fi reținute de secție ca eventuale cauze de exonerare de răspundere; aceasta, pe de-o parte, în condițiile în care, modul de lucru adoptat de domnul judecător este contrar dispozițiilor legale și regulamentare, iar pe de altă parte volumul de activitate avut a fost unul comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Din situațiile statistice, se evidențiază că domnul judecător A. nu conștientizează pe deplin responsabilitățile care îi revin din perspectiva modului de îndeplinire a funcției judiciare abordând o procedură de lucru defectuoasă care are ca efect prelungirea nejustificată a duratei procesului, cu consecințe care pun în discuție prestigiul și calitatea actului de justiție și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că din anul 2017 până în prezent, formularea cererilor de urgentare, stăruință, fixare termen, sunt o constantă în dosarele civile și penale repartizate aleatoriu completului din compunerea căruia face parte recurentul.

Ca urmare, sancțiunea aplicabilă este justificată, prin raportare la gravitatea faptelor care realizează conținutul constitutiv al abaterii disciplinare.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Critica referitoare la măsura respingerii cererii de amânare a cauzei de către secție, la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, când acțiunea disciplinară a și fost soluționată, este nefondată.

În cauză, la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, secția a respins cererea de amânare a cauzei formulată de domnul judecător, având în vedere că la termenul anterior a fost încuviințată cererea de amânare în vederea pregătirii apărării, formulată în temeiul art. 222 C. proc. civ., apreciindu-se că pârâtul a dispus de suficient timp pentru a-și pregăti apărarea, în condițiile în care acțiunea disciplinară i-a fost comunicată la data de 18 octombrie 2002, astfel cum rezultă din dovada existentă la dosar.

Recurentul a criticat această măsură, arătând că a cerut amânarea pentru motive medicale, împrejurare dovedită cu certificatul medical, iar în cuprinsul hotărârii s-a reținut că a avut suficient timp pentru pregătirea apărării, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ. "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei".

Din prevederile legale anterior citate, reiese că amânarea judecății pentru lipsă de apărare este o măsură cu caracter excepțional, lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii. Ca urmare, acesta decide, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei spețe, dacă aspectele invocate de parte în susținerea cererii de amânare reprezintă sau nu motive temeinice, în sensul textului de lege citat.

Înalta Curte constată că prevederile legale incidente au fost respectate de instanța disciplinară.

Din cronologia evenimentelor, se reține că la 10 octombrie 2022 a fost înregistrată pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii acțiunea disciplinară ce îl privea pe domnul judecător, care i-a fost comunicată acestuia la 18 octombrie 2022.

Primul termen de judecată a fost stabilit la 23 noiembrie 2022, pentru când pârâtul a formulat cerere de amânare pentru angajare avocat în vederea pregătirii apărării, arătând, totodată, că la 27 noiembrie 2022 susține examen de promovare în grad, solicitare ce a fost încuviințată de instanță, în încheiere reținându-se că se impunea amânarea pricinii, pentru a garanta dreptul la apărare al pârâtului, în temeiul art. 13 și art. 222 din C. proc. civ.

Pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2022, pârâtul a depus o nouă cerere, prin care a solicitat amânarea cauzei din motive medicale, anexând copia certificatului de concediu medical.

Această nouă cerere de amânare a cauzei a fost respinsă de instanța disciplinară, în practicaua Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022 reținându-se că la termenul anterior, în temeiul art. 222 C. proc. civ., a fost încuviințată cererea de amânarea în vederea pregătirii apărării, pârâtul dispunând de suficient timp pentru a-și pregăti apărarea, având în vedere faptul că acțiunea disciplinară i-a fost comunicată cu suficient de mult timp înainte.

Înalta Curte constată deci că sunt nefondate criticile recurentului, în sensul că instanța disciplinară ar fi încălcat prevederile art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, în condițiile în care o prima cerere de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător și pregătirea amânării a fost încuviințată.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului, în sensul că temeiul celei de-a doua cereri de amânare era unul medical, iar cele consemnate în practica sunt referitoare la pregătirea apărării.

Înalta Curte observă că art. 222 C. proc. civ., anterior citat, reglementează amânarea judecății pentru lipsă de apărare. Împrejurarea că, în practica instanțelor judecătorești cererile formulate de părți pentru amânarea cauzei din motive medicale sunt circumscrise aceluiași text de lege nu echivalează cu reglementarea distinctă a unui caz de amânare pentru motive medicale, fiind vorba despre una dintre ipotezele în care motivele invocate pot fi apreciate ca temeinice.

Amânarea judecății pentru lipsă de apărare este o măsură cu caracter excepțional, lăsată la aprecierea instanței, în cauza de față instanța disciplinară respingând solicitarea pârâtului motivat, în considerarea faptului că acesta a beneficiat deja de o amânare în baza aceluiași text legal.

De altfel, așa cum reține Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil, inclusiv din perspectiva respectării dreptului la apărare, este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greșeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell și Morris contra Regatului Unit).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității de arme atât în plan civil, cât și în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 și Cauza Ankerl contra Elveției, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerința procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaște și de a comenta la proces observațiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuși, "contradictorialitatea" în esență presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziția ambelor părți (Ruiz Mateos contra Spaniei).

Or, se reține că recurentului i-a fost respectată această garanție procesuală, fiind legal citat și având posibilitatea să-și formuleze apărările, în raport cu faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare și cu actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat faptele.

Referitor la fondul litigiului, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile privind neanalizarea situației de fapt sau a vinovăției, calea extraordinară de atac a recursul fiind fondată doar în privința chestiunii proporționalității sancțiunii aplicate, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 22J din 8 decembrie 2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", secția a reținut, sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, din situația de fapt expusă, pe de o parte, că domnul judecător A. nu și-a îndeplinit obligația de a fixa termen de judecată și de a dispune citarea părților în vederea judecății, atât în cauzele penale, cât și în cauzele civile ce i-au revenit spre soluționare, iar pe de altă parte, că a dispus amânarea succesivă a pronunțării în cauzele civile, cu durate excesive, depășind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol și apoi din nou de amânări succesive de pronunțare.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția domnului judecător, sub forma intenției indirecte, a rezultat din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, și o încălcare a dispozițiilor articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Ca urmare, prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite de domnul judecător.

Prin motivele de recurs, recurentul a criticat hotărârea de sancționare disciplinară, arătând că deși situația de fapt este corect reținută, totuși instanța disciplinară nu a analizat toate aspectele de fapt și nu a avut în vedere toate aspectele particulare ale speței, respectiv întreaga sa activitate, datele statistice, încărcătura instanței, condițiile dificile de lucru și numărul foarte mare de dosare, chestiuni care, în opinia recurentului, sunt cauze care îl exonerează de răspunderea disciplinară.

Această susținere este nefondată și va fi respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Astfel, fără a nega volumul de activitate al instanței în cadrul căreia este judecător recurentul, se impune precizarea că instanța nu este învestită a aprecia, în actualul cadru procesual, cu privire la hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește organizarea administrativă sau competența instanțelor judecătorești.

Art. 91 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie în sarcina judecătorilor obligația de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

La rândul său, art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.

Dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevăd ca obligație a judecătorilor, soluționarea într-un termen rezonabil a cauzelor deduse judecății.

Aceste obligații sau îndatoriri sunt prevăzute și în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, dar ca standarde de conduită a acestora, conform cu onoarea și demnitatea profesiei, judecătorii fiind obligați să-și îndeplinească cu competență și corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi. Din aceleași dispoziții rezultă că judecătorii sunt datori să depună toate diligențele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile (art. 12 și 13).

Sub aspectul laturii obiective, art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 impune îndeplinirea cumulativă atât a condiției încălcării în mod imputabil din partea judecătorului a dispozițiilor ce prevăd soluționarea cu celeritate a cauzelor, cât și condiția caracterului repetat al acestei încălcări.

În acest sens, sunt relevante prevederile art. 8 C. proc. pen., potrivit cărora "organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil".

Dispozițiile art. 342 și următoarele C. proc. pen., precum și dispozițiile art. 361 C. proc. pen. obligă judecătorul să dispună măsurile necesare pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzelor.

În mod similar, în materie civilă, prevederile art. 6 C. proc. civ. instituie în sarcina instanței obligația de a dispune toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății.

În raport de situația de fapt reținută sunt relevante și dispozițiile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează fixarea primului termen de judecată, această etapă procedurală fiind reglementată detaliat, tocmai pentru a se asigura soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În același sens, se rețin și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 care instituie în sarcina judecătorilor obligații punctuale de a lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecății, astfel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Din situația de fapt expusă pe larg anterior, în hotărârea instanței disciplinare, rezultă că, pe de o parte, domnul judecător A. nu și-a îndeplinit obligația de a fixa termen de judecată și de a dispune citarea părților în vederea judecății, atât în cauzele penale, cât și în cauzele civile ce i-au revenit spre soluționare, iar pe de altă parte, a dispus amânarea succesivă a pronunțării în cauzele civile cu durate excesive, depășind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol și apoi din nou de amânări succesive de pronunțare.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a domnului judecător, care, deși nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuși l-a acceptat și perpetuat, fără a schimba modul absolut impropriu în care acesta a înțeles să-și gestioneze activitatea, încălcând constant și cu întârzieri care nu pot fi circumscrise unei culpe scuzabile dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

În mod corect a reținut instanța disciplinară - raportat la situația de fapt dovedită - că domnului judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere maniera de gestionare a timpului de lucru și de prioritizare a lucrărilor, precum și starea de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații.

Sunt nefondate criticile formulate de domnul judecător în susținerea recursului, potrivit cărora sancționarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanțele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcția de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desființate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum și operativitatea completului său de judecată.

Apărările, prezentate atât în memoriul de recurs cât și susținute oral cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, referitoare la modul în care a înțeles să își gestioneze activitatea nu pot fi primite, în condițiile în care domnul judecător a încercat să justifice întârzierile mari, repetate în acordarea primului termen de judecată în dosarele ce i-au fost repartizate spre soluționare prin aceea că a dat prioritate dosarelor pe care le avea în redactare, întrucât aprecia mai eficientă modalitatea de a redacta hotărârile judecătorești înainte de pronunțarea dosarelor, pentru a nu fi nevoit să studieze dosarul de mai multe ori.

Mai mult, domnul judecător a recunoscut că acorda primul termen de judecată cu întârzieri mari, dar a apreciat acesta ca fiind cel mai mic rău, prin comparație cu întârzierile în redactarea hotărârilor ce îi reveneau după fiecare ședință.

Or, legea procesuală, atât civilă, cât și penală, prevede termene clare pentru îndeplinirea procedurilor judiciare, acestea nefiind lăsate la latitudinea judecătorului; în plus, aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților din instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea recurentul , nefiind de natură să îl exonereze pe domnul judecător de răspundere. Domnul judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest sens, se reține că operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la constituirea unui mod de lucru propriu nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât sarcinile aferente profesiei trebuie îndeplinite cu diligență, întârzieri de durata celor înregistrate de acesta (unele de ordinul anilor), pentru un număr atât de mare de cauze, neputându-și găsi nicio rezonabilă justificare.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile recurentului ce vizează vinovăția; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina domnului judecător decurge din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare ale recurentului pârât, sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, hotărârea secției pentru judecători fiind legală și temeinică în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurent este fondat doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate.

Sub acest aspect, argumentele recurentului potrivit cărora în cauză ar fi suficientă aplicarea sancțiunii avertismentului nu pot fi primite.

Este de necontestat faptul că recurentul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de soluționare a cauzelor penale și civile întru-un termen rezonabil, care a produs consecințe grave în privința drepturilor procesuale ale părților, afectând și încrederea justițiabililor în eficiența sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficiențe ale activității judecătorului persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancțiuni apte să îi atragă atenția asupra gravității faptelor reținute în sarcina sa.

Însă, în raport cu circumstanțele personale ale recurentului, conturate de vechimea acestuia în magistratură de peste 20 ani, de faptul că această acțiune disciplinară este singulară în activitatea desfășurată până la acest moment de domnul judecător și în considerarea principiului aplicării graduale a sancțiunilor, Înalta Curte apreciază, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare, că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv și preventiv, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni", în loc "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", sancțiune prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte reține că sancțiunea aplicată, diminuată așa cum s-a arătat anterior, poate fi de natură să îl determine pe domnul judecător să își adapteze conduita profesională într-o modalitate aptă să asigure respectarea normelor de procedură privind soluționarea cu celeritate a cauzelor.

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată și, în rejudecare, va fi aplicată recurentului sancțiunea disciplinară constând diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.

Casează hotărârea recurată și, rejudecând, modifică sancțiunea disciplinară aplicată de la "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru perioada de 1 an" la "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni".

Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2023.