ÎCCJ, Decizia nr. 105/2023

Ședința publică din data de 8 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doamnei judecător A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I și lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004.

În motivarea acțiunii, se arată că faptele pârâtei concretizate în amânarea pronunțării, în mod repetat, într-un număr semnificativ de dosare, pentru perioade mari de timp, a determinat prelungirea procedurilor judiciare în mod nepermis de mult. Aceste fapte au un caracter imputabil doamnei judecător, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, Inspecția Judiciară a reținut că fapta doamnei judecător de amânare repetată a pronunțării în dosarele care i-au revenit spre soluționare, încălcând astfel dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ., întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 20J din 7 decembrie 2022, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Prin aceeași hotărâre, a respins acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

În motivare, secția a reținut, ca situație de fapt, că din datele statistice transmise de Judecătoria Ploiești a reieșit că doamna judecător a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 zile, 101 zile, 133 zile, etc.

S-a avut în vedere că doamna judecător A. a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Ploiești începând cu data de 09.10.2020, prin Decretul Președintelui României nr. 687/2020, fiindu-i înființat un complet de judecată nou, fără stoc de dosare; în mod ciclic, i-au fost repartizate și cauze din alte completuri care au fost desființate pe parcursul timpului, în egală măsură cu cele alocate și celorlalte completuri ce funcționau în instanță.

Cu privire volumul de activitate, s-a reținut că în anul 2020 (octombrie- decembrie 2020), doamna judecător A. a rulat un număr de 156 de dosare cu o complexitate de 632 puncte, a avut un număr de 149 dosare nou intrate, cu o complexitate de 591 puncte și a soluționat un număr de 79 de cauze cu o complexitate de 454 puncte, obținând o operativitate de 53,02%.

În anul 2021, se reține un stoc de 68 de cauze, un număr de dosare nou intrate de 929, prezentând o complexitate de 3556 puncte, un rulaj de 2291 cauze de o complexitate de 11483 puncte; dintre acestea au fost soluționate un număr de 714 cauze de o complexitate de 2029 puncte, operativitatea înregistrată fiind de 76,86%.

La începutul anului 2022, pe completul doamnei judecător era un stoc de 132 de dosare, iar în perioada 01.01.2022-30.09.2022, au fost înregistrate 575 de dosare noi, cu complexitate de 1651 puncte, un rulaj de 1088 cauze de o complexitate de 5477 puncte, din care au fost soluționate un număr de 531 de dosare cu o complexitate de 1505 puncte, operativitatea înregistrată fiind de 92,35%.

În ceea ce privește îndeplinirea altor atribuții în cadrul instanței, s-a avut în vedere că doamna judecător a îndeplinit, alături de alți colegi, atribuțiile prevăzute de art. 34 și 35 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, respectiv cea de judecător delegat pentru activitatea de înregistrare și evidență a persoanelor juridice, dar și aceea de judecător delegat la organul financiar local cu privire la activitatea de înregistrare și acordare a personalității juridice asociațiilor de proprietari.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor", secția a reținut următoarele:

Textul de lege impune îndeplinirea cumulativă atât a condiției încălcării în mod imputabil din partea judecătorului a dispozițiilor ce prevăd soluționarea cu celeritate a cauzelor, cât și condiția caracterului repetat al acestei încălcări.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii, din situația de fapt expusă, s-a constatat că doamna judecător a uzitat de instituția amânării de pronunțare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ. în foarte multe cauze ce i-au fost repartizate spre soluționare, și nu doar cu titlu de excepție.

Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condițiile în care dispozițiile legale obligă instanțele să ia toate măsurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a dosarelor și a finalizării acestora.

În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare și s-a reținut că au fost afectate drepturile procesuale ale părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluționării lor.

Ca urmare, secția a constatat că faptele doamnei judecător, astfel cum au fost descrise anterior, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Secția a înlăturat apărările pârâtei, referitoare la volumul ridicat de activitate, împrejurarea că se află la începutul carierei de judecător și întâmpină greutăți în gestionarea propriei activități, acestea neputând constitui cauze exoneratoare de răspundere disciplinară.

A constatat că volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, iar operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Față de toate aceste considerente, secția a reținut că amânarea pronunțării asupra cauzelor în modalitățile descrise anterior are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, secția a reținut vinovăția doamnei judecător, sub forma intenției indirecte, ce rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluționării cauzelor evidențiate anterior, fapt ce a avut drept consecință prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind, totodată, și o încălcare a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

În același sens, vinovăția pârâtei rezultă din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor expuse mai sus, precum și din modul în care aceasta a înțeles să gestioneze activitatea, deși dosarele menționate înregistrau o vechime considerabilă în sistem; de altfel, aceste aspecte au fost recunoscute și de pârâtă, în declarațiile sale.

În consecință, secția a constatat că faptele doamnei judecător A., concretizate în amânarea repetată a pronunțării într-un număr foarte mare de dosare pe perioade îndelungate de timp, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile și întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență", secția a reținut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secția a constatat că doamna judecător A., prin amânarea repetată a pronunțării într-un număr mare de dosare și pentru intervale mari de timp, a încălcat dispozițiile art. 396 C. proc. civ., acest mod de gestionare a dosarelor conducând la o temporizare a procedurilor judiciare și la o încălcare a termenului rezonabil de soluționare a cauzelor; ca urmare, ceea ce se impută doamnei judecător A. este că a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecința afectării termenului rezonabil de soluționare a cauzelor.

Secția a arătat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 reglementează situația încălcării, cu gravă neglijență, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziție legală având un caracter general; pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod repetat și din motive imputabile, dispozițiile legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în toate celelalte situații, când exercită funcția cu gravă neglijență, comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din același act normativ, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare; ca urmare, fapta pârâtei constând în nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează instituția amânării de pronunțare, cu consecința temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu poată fi circumscrisă, în mod distinct, și conținutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptei săvârșite de doamna judecător, în sensul că valoarea socială lezată o reprezintă relațiile referitoare la realizarea activității de justiție.

Totodată, secția a ținut seama de faptul că abaterea disciplinară reținută în sarcina doamnei judecător a fost săvârșită ca urmare a adoptării unui mod de lucru lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp și a devenit o constantă în activitatea sa, de vechimea efectivă în funcția de judecător de doar 4 ani, precum și de împrejurarea că nu a mai fost anterior sancționată disciplinar, ceea ce conturează, până în prezent, o atitudine conformă standardelor profesionale.

De asemenea, a reținut atitudinea doamnei judecător, de asumare a responsabilității faptelor sale, cum rezultă din declarațiile date.

Cum sancțiunea are ca scop imediat îndreptarea celui care a comis o abatere disciplinară, dar în același timp constituie și un mijloc de prevenție atât pentru cel sancționat, cât și pentru societate, secția a apreciat că se impune aplicarea față de doamna judecător a sancțiunii prevăzute de dispozițiile art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, și anume "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 2 luni" pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din același act normativ.

Împotriva Hotărârii nr. 20J din 7 decembrie 2022, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, doamna judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

A solicitat admiterea recursului, în principal, anularea hotărârii atacate cu consecința respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare, iar în subsidiar, aplicarea sancțiunii avertismentului.

În motivarea căii de atac, a susținut că, deși a avut un complet nou înființat la momentul începerii activității, pe parcursul timpului a adunat un număr semnificativ de dosare, pentru că au fost desființate mai multe completuri de judecată din cadrul instanței unde își desfășoară activitatea.

În ceea ce privește volumul de muncă, a arătat că datele statistice de la dosar sunt eronate, având un număr de 4924 de dosare, din care a soluționat un număr de 1508. De asemenea, datele sunt greșite și cu privire la numărul de dosare rulate și cu privire la operativitate, pentru că a avut cea mai mare încărcătură de dosare dintre colegii numiți în aceeași dată, iar modalitatea de amânare a pronunțării s-a realizat cu caracter izolat.

Referitor la cauza care a constituit obiectul sesizării Inspecției Judiciare, a arătat că amânarea pronunțării a fost determinată și de aspecte precum legislația stufoasă în materie, caracterul nou al materiei și dificultatea problemei de drept deduse judecății, de supraaglomerarea în cadrul activității desfășurate pe fondul lipsei de experiență, a stilului analitic de motivare și în contextul volumului ridicat de muncă.

A arătat că a avut dorința de a pronunța hotărâri legale și temeinice și de a le motiva în mod corespunzător, în conformitate cu cele învățate de la formatorii INM și a propriilor convingeri; nu a fost preocupată de dorința de a figura bine în statistică.

De altfel, poziția sa subiectivă a fost de a nu accepta consecințele negative ale amânărilor de pronunțare, ci de a realiza lucrările ce i-au revenit cât mai bine cu putință, sacrificând chiar și viața personală, petrecându-și ore întregi peste programul de lucru sau în weekenduri.

Recurenta a susținut că a dorit să motiveze cât mai bine dosarele, pentru i-au fost repartizate cauze de-ale colegilor, în care hotărârile fuseseră casate pentru nemotivare, așa că a observat consecința adoptării unui stil de lucru lacunar.

Cu titlu de exemplu, în dosarul nr. x/2019, dosar preluat de la un alt complet, a amânat pronunțarea pentru o perioadă de trei luni și nu 143 de zile, cum greșit s-a reținut; în ceea ce privește repunerile pe rol imputate, nu s-a gândit nicio clipă că acestea ar avea consecințe negative asupra actului de justiție, intenția sa fiind de a pronunța o soluție legală.

A apelat la amânarea repetată de pronunțare și în contextul observării unui mod de lucru similar la colegi, acesta fiind regula în cadrul instanței; de aceea, nu a prevăzut rezultatele unei asemenea practici.

Față de cele arătate, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii reținute în sarcina sa; în subsidiar, în cazul în care instanța consideră totuși că sunt întrunite acestea, solicită aplicarea sancțiunii avertismentului. La individualizarea sancțiunii prin aplicarea avertismentului, roagă instanța să aibă în vedere, pe lângă aspectele sus menționate, că avea vechimea în profesia de judecător la data începerii cercetării de un an și 11 luni, fiind la început de carieră.

Apreciază că cercetarea disciplinară efectuată a făcut-o să conștientizeze necesitatea păstrării unui echilibru între calitate și eficiență.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

Intimata a subliniat că recurenta nu contestă faptele ce i-au fost imputate și nici că acestea ar întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare reținute, ci, prin prezentarea unor argumente în circumstanțiere, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii disciplinare, iar în subsidiar individualizarea sancțiunii.

Inspecția Judiciară a apreciat că aceste critici sunt neîntemeiate, arătând că hotărârea emisă de secție este legală și temeinică, întrucât apelarea la instituția amânării de pronunțare devenise o practică constantă în activitatea doamnei judecător, iar nu o excepție.

Sub aspectul laturii obiective, fapta a fost generată de lipsa de diligență a doamnei judecător în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze, de gestionarea defectuoasă a timpului de lucru și a ședințelor de judecată, de lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare.

Apărările acesteia, cum că ar fi la începutul carierei de judecător sau că respectivele dosare au o complexitate ridicată nu pot fi primite, întrucât acestea nu sunt cauze de înlăturare a răspunderii disciplinare în contextul în care există probe administrate în sensul celor reținute de secție.

În egală măsură, sub aspectul laturii subiective, secția a reținut corect vinovăția doamnei judecător sub forma intenției indirecte, iar vinovăția rezultă fără echivoc din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluționării cauzelor. În concluzie, nu există niciun argument valid care să justifice respingerea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu titlu preliminar, reținând că recurenta nu și-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurent și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, așa cum a decis Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele și criticile formulate de recurentă, cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin hotărârea atacată s-a reținut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o privește pe recurentă.

Așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate anterior, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe și care nu a fost contestată face dovada că doamna judecător a uzitat de instituția amânării de pronunțare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., în foarte multe dosare ce i-au fost repartizate spre soluționare, și nu doar cu titlu de excepție, de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluționare cu celeritate a cauzelor și a determina în mod nepermis de mult mărirea duratei procedurilor judiciare.

Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condițiile în care dispozițiile legale obligă instanțele să ia toate măsurile necesare în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor și a finalizării acestora.

În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare și rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare și s-a reținut că au fost afectate drepturile procesuale ale părților privind soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care dosarele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluționării lor.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut, din modul în care doamna judecător a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cauzelor cu celeritate, că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.

La individualizarea sancțiunii, instanța disciplinară a avut în vedere, pe de-o parte, interesului justițiabililor din cauzele în care nu s-au nerespectat termenele legale care se suprapune cu interesul societății de a avea o justiție ce soluționează la timp cauzele cu care este sesizată, iar pe de altă parte, consecințele prelungirii nejustificate a procedurii judiciare, cu referire la durata rezonabilă a procesului, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că instanța disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare a doamnei judecător, sub aspectul săvârșirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor".

Recurentei îi este imputată săvârșirea abaterii disciplinare susmenționate, în forma prevăzută de prima teză a dispozițiilor legale anterior citate.

Într-adevăr, dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligația de a rezolva lucrările în termenele stabilite și de a soluționa cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.

Sub aspectul laturii obiective, se constată că au fost încălcate dispozițiile art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care, din situația de fapt, necontestată, rezultă că doamna judecător a uzat în mod repetat de instituția amânării de pronunțare în foarte multe dintre cauzelor ce i-au revenit spre soluționare, aceasta devenind o practică în activitatea sa, nefiind utilizată doar cu titlu de excepție.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța disciplinară, din datele statistice transmise de Judecătoria Ploiești, reiese că pârâta a amânat succesiv pronunțarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 zile, 101 zile, 133 zile, etc.

În dosarul nr. x/2020, ce a stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, doamna judecător a amânat pronunțarea cu privire la cele două excepții invocate (tardivitate și inadmisibilitate) de 29 de ori, în intervalul noiembrie 2021 - august 2022 (9 luni de zile). La termenul din data de 15.09.2022, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize topografice, următorul termen de judecată fiind stabilit la data de 27.10.2022.

Această modalitate de instrumentare a cauzelor nu este singulară în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situații în care s-a procedat în aceeași manieră de tergiversare a procedurii judiciare. Astfel, au fost identificate dosare în care s-a dispus amânarea pronunțării în mod repetat, nejustificat și nescuzabil, de 27 de ori (dosarul nr. x/2021-287 zile), de 17 ori (dosarul nr. x/2013-235 zile), de 11 ori (dosarul nr. x/2021-154 zile), de 13 ori (dosarul nr. x/2021-171 zile), de 10 ori (dosarul nr. x/2020 -116 zile).

Mai mult, au existat cazuri în care, după amânări succesive de pronunțare, doamna judecător a dispus repunerea pe rol a cauzelor, urmate de alte amânări de pronunțare (ex. dosarele nr. x/2020, y/2021, z/2021, w/2021, t/2021).

În acest context, în mod corect a reținut instanța disciplinară - raportat la situația de fapt dovedită - că doamnei judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru și a prioritizării lucrărilor, precum și starea de pasivitate asumată în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații.

În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a doamnei judecător, care, deși nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuși l-a acceptat, reiese din modul în care acesta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor, precum și art. 396 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează amânarea de pronunțare.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de doamna judecător în susținerea recursului, potrivit cărora sancționarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanțele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcția de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desființate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum și operativitatea completului său de judecată.

Aceste împrejurări, invocate în sprijinul recursului, sunt o reiterare a apărărilor și argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanța disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunțate, sintetizate anterior.

De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea și condițiile de lucru ale tuturor magistraților, nefiind de natură să o exonereze pe doamna judecător de răspundere; nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la lipsa de experiență nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât acesta, odată ce și-a asumat profesia de judecător, trebuie să își îndeplinească cu rezonabilă diligență sarcinile aferente profesiei.

În egală măsură, nici volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condițiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest context, operativitatea înregistrată în soluționarea cauzelor și complexitatea dosarelor revenite spre soluționare nu relevă discrepanțe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce vizează vinovăția; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina doamnei judecător decurge din modul defectuos în care a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să facă aplicarea dispozițiilor legale care prevăd obligația soluționării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

De asemenea, în acord cu aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că este justificată aplicarea sancțiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanțele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că, pe de-o parte, doamna judecător nu a conștientizat amploarea și gravitatea conduitei sale culpabile, iar pe de altă parte, nu a reușit să remedieze deficiențele din activitatea sa.

Așadar, sancțiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe doamna judecător să își adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii așteptărilor pe care societatea, în general, și justițiabilii, în particular, le au în relația cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiție specific statului de drept.

Se constată deci, că faptele imputate doamnei judecător intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reținut instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat.

În consecință, Înalta Curte reține că circumstanțele invocate în apărare de doamna judecător nu sunt de natură să înlăture concluziile instanței de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, nefiind identificate motive de netemeinicie sau de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 20J din 7 decembrie 2022 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2023.