ÎCCJ, Decizia nr. 101/2024

Ședința publică din data de 15 aprilie 2024

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 395 din 2 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 965A din 20 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuentele A. și B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut, din situația concretă a speței și din considerente deciziei atacate prin revizuire, că puterea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010 a fost atât invocată de către părți, cât și analizată de către curtea de apel, iar nemulțumirea revizuentelor cu privire la eficiența dată acesteia de către instanță nu echivalează cu neinvocarea sau neanalizarea autorității de lucru judecat.

De altfel, din cuprinsul cererii de revizuire, nu rezultă cu claritate în ce constă pretinsa contradicție dintre cele două decizii indicate a fi potrivnice, revizuentele rezumându-se la a enunța dispoziții legale, precum și aspecte reținute de doctrină și jurisprudență cu privire la efectele autorității de lucru judecat, redând ceea ce s-a stabilit prin cele două hotărâri menționate.

Cererea de recurs

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta B. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurenta a precizat că are calitate procesuală activă să formuleze contestație împotriva deciziei de compensare emisă de CNCI nr. 18260 din 12.01.2018, întrucât prin încheierea din 8.10.2010, Tribunalul București, secția a III-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenție formulată de B. și A., reținând că intervenientele invocă un drept strâns legat de dreptul reclamantului C., susținând că și acestea au dreptul la acordarea de despăgubiri sub formă de puncte compensatorii în sistemul Legii nr. 165/2013 pentru imobilul în litigiu.

Mai mult, prin cererea de intervenție formulată, recurenta a solicitat anularea deciziei de compensare anterior menționate și obligarea CNCI-ului la emiterea unei decizii noi, prin care să fie stabilită valoarea reală a măsurilor compensatorii, conform prevederilor legale în materie, care se ridică la suma de 7.835.806 RON.

A prezentat situația de fapt dedusă judecății prin procesele purtate cu CNCI și a susținut că este încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010.

A precizat că decizia recurată este nelegală, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 și 25 din C. proc. civ., deoarece normele de procedură civilă sunt în principiu de imediată aplicare, ca și cele de organizare judecătorească. Or, în asemenea împrejurări, "conflictul legilor în timp" se soluționează potrivit principiului aplicării imediate a legii civile noi, întrucât acest principiu guvernează acțiunea în timp a legii civile, iar aplicarea sa este mai evidentă în cazul normelor procedurale civile, câtă vreme dreptul civil este un drept material substanțial.

A mai criticat decizia recurată, apreciind că revizuirea era admisibilă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, din încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul cu nr. x/2018, ședința publică de la 09.05.2022, rezultă că avocatul recurentei, D., nu a ridicat excepția autorității lucrului judecat cu ocazia judecății de fond, nici nu a fost lăsat să vorbească despre această excepție, fiind interpelat instanță cu alte probleme de drept ridicate în motivele de apel, iar această excepție a fost ignorată total de Curtea de Apel București, secția III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe tot parcursul procesului civil.

În cuprinsul deciziei recurate, instanța a reținut că revizuentele ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr 386/2010 a Curții de Apel Craiova, secția I Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu privire la categoria terenului, dar realitatea este că revizuenta ar fi invocat atât în motivele de apel cât și în cererea de revizuire inițială efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei civile sus menționate, care consta în faptul că problemele litigioase soluționate irevocabil nu pot fi readuse în fața instanțelor de judecată, hotărârea judecătorească ulterioară neputând contrazice ceea ce s-a stabilit irevocabil printr-o hotărâre anterioară.

Recurenta a susținut că s-a făcut pe deplin dovada că cele două hotărâri sunt potrivnice, deoarece prin decizia civilă nr. 386 din 15.11.2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a recunoscut dreptul revizuentelor la măsuri reparatorii în echivalent, iar drepturile nu au fost înstrăinat în totalitate lui C. și E. prin actul adițional nr. x din 26.09.2013 încheiat la BNP F..

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 965A din 20.06.2022, a reținut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile cu nr. 386/2010 a Curții de Apel Craiova cu privire la categoria terenului, dar nu a făcut referire deloc la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să arate modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

A făcut referire la liberul acces la justiție, care presupune accesul egal și complet pentru toate persoanele, principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice prevăzute de Constituția României, ce sunt aplicabile cetățenilor români în considerarea și a exigențelor art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 6, 483, 485, 486, 487, 488 alin. (1) punctele 6, 7, 8 din C. proc. civ., art. 497 indice 2 din C. proc. civ., art. 509 alin. (1), pct. 8, art. 510, art. 511, art. 513 alin. (4)1 din C. proc. civ., art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., art. 6 CEDO paragraful 1, Înalta Curte de Casație și Justiție Decizia nr. 995 din 4 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție SCAF, Decizia nr. 2787 din 12 iunie 2014, art. 16 titlul VII din Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013, art. 64 alin. (2), art. 194, art. 192 și 32 din C. proc. civ., art. 6 Noul C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituția României revizuită din 31 octombrie 2003, art. 6 alin. (6) din Noul C. civ., art. 9 alin. (2) din Noul C. civ., art. 78 din Constituția României revizuită din 31.10 2003, Legea nr. 287/2009 privind Noul C. civ., art. 1201 Vechi C. civ., art. 431 alin. (1) și art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., art. 430 din C. proc. civ., Hotărârea CEDO din 23 ianuarie 2001 dată în cauza Brumărescu contra României, cauza HOMSBY contra Greciei, art. 9 din C. proc. civ., art. 432 din C. proc. civ., art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., art. 458 din C. proc. civ., art. 460 alin. (1) din C. proc. civ., art. 481 din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României revizuită din 31 octombrie 2003, Decizia Plenului Curții Constituționale cu nr. 1 pe 1994, art. 16 alin. (1) din Constituția României din 31.10 2003, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, din perspectiva incidenței pct. 6, 7 și 8 al art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte va analiza recursul de față din perspectiva 7 al art. 488 din C. proc. civ., având în vedere critica privind încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010.

De asemenea, critica privind aplicabilitatea imediată a legii noi de procedură se va analiza din perspectiva pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, acest motiv de recurs vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, care reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, etc.

Dispozițiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale; cu toate acestea, nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

În cauză, prin decizia recurată s-a reținut că speței de față îi sunt aplicabile, din perspectiva normelor de procedură, dispozițiilor C. proc. civ. anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care prezentul litigiul a demarat în luna februarie 2018, anterior intrării în vigoare a actului normativ menționat - 21 decembrie 2018.

Recurenta a apreciat că această reținere nu este legală, pentru că normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare.

Această susținere este nefondată și va respinsă, cu motivarea că prezentul dosar are ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 395/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Această din urmă hotărâre judecătorească a fost pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care a fost înregistrat inițial pe rolul instanțelor de judecată la 19 februarie 2018.

Ulterior, la 21 decembrie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018, ale cărei dispoziții nu pot fi aplicate prezentei cauze, având în vedere prevederile art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar procesele în curs de judecată rămân supuse acelei legi, fiind nefondate criticile recurentei pe acest aspect.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că recurenta susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte reține că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire pendinte, reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În jurisprudența referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 și nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție - www.x.ro - în secțiunea de jurisprudență], s-a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.

Art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire, nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive.

În cauză, revizuentele au susținut că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Civilă.

Analizând aceste susțineri, instanța de revizuire a reținut că în fața instanței de apel, apelantele interveniente B. și A. au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 386 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova.

Ca urmare, în considerentele Deciziei nr. 965A din 20 iunie 2022 a Curții de Apel București au fost avute în vedere cele stabilite prin decizia anterior menționată, în sensul că s-a constatat că A. și B. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cote de câte 1/2 pentru fiecare, pentru construcțiile în suprafață totală de 297,70 mp, demolate compuse din: casă cu 16 camere (în suprafață de 210.40 mp), casă cu trei camere (în suprafață de 37,80 mp), grajd (în suprafață de 43,50 mp), cameră de 6 mp și pivniță în suprafață de 54 mp și pentru suprafața de 15827 mp teren intravilan situat în Craiova, str. x.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/06.04.2011 A. și B. au vândut, în cotă de 1/2 pentru fiecare, numitei E.-cota de 1/2 (50 % din totalul drepturilor litigioase) și numitului C.-cota de 1/2 (50 % din totalul drepturilor litigioase), dreptul lor litigios ce formează obiectul dosarelor de notificare nr. x/2001 și nr. y/2001. Prețul contractului a fost stabilit la suma de 870.000 euro, care se achită în două rate, respectiv: rata 1 în cuantum de 70.000 euro, sumă pe care vânzătoarele au încasat-o azi, data autentificării contractului iar rata a II-a în cuantum de 800.000 euro o vor încasa la un termen ulterior, respectiv în termen de 15 zile de la data încărcării acțiunilor la Depozitarul Central S.A. București, termen care va fi stabilit de comun acord de către părți.

Prin Dispoziția nr. 14274/19.07.2011, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 în cotă de 1/2 către petenta E. și în cotă de 1/2 către petentul C., în calitate de cesionari pentru imobilul situat în Craiova, str. x, compus din casă cu 16 camere (210,40 mp), casă cu 3 camere (37,80 mp), grajd în suprafață de 43,50 mp; cameră de 6 mp și pivniță în suprafață de 54 mp, construite din cărămidă și acoperite cu tablă și suprafața de 15827 mp teren intravilan.

La data de 26.09.2013 a fost încheiat actul adițional autentificat sub nr. x la contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase nr. 492/06.04.2011 prin care părțile au stabilit că rata I respectiv suma de 70.000 euro care a fost achitată la data de 06.04.2011 reprezintă prețul integral ce a fost pretins și plătit pentru dreptul litigios asupra restituirii în natură a imobilului compus din teren de 7500 mp situat în Mun. Craiova, str. x (fost nr. 67), în prezent strada x, nr. 3, jud. Dolj, notificat prin 772/N/2001 și 861/N/2001. Rata II în cuantum de 800.000 euro reprezintă prețul pentru dreptul litigios constând în, acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 15827 mp, teren intravilan situat în Mun. Craiova, str. x, în prezent strada x, nr. 3, și toate construcțiile de pe acesta astfel cum sunt descrise în Dispoziția Primarului nr. 14274/19.07.2021 a Primăriei Municipiului Craiova.

Părțile au mai stipulat că rata a doua este condiționată de contravaloarea despăgubirilor pentru suprafața de 15827 mp și construcțiile aferente, în prezent neevaluate de către ANRP, astfel că aceasta poate fi mai mare sau mai mică în raport de contravaloarea despăgubirilor ce se vor stabili, termenul de plată a acestei rate va fi de 15 zile lucrătoare de la data încasării de către cumpărători a despăgubirilor ce formează obiectul notificărilor x/2001 și y/2001.

Prin același act părțile au mai convenit ca din cuantumul ratei a doua cumpărătorii să achite în avans suma de 20.000 de euro, urmând ca această sumă să fie scăzută din cuantumul despăgubirilor ce se vor încasa efectiv.

Curtea de Apel București a analizat conținutul actelor încheiate de părți și a reținut că obiectul contractului de cesiune l-a constituit integralitatea drepturilor ce li se cuveneau apelantelor-interveniente în calitate de persoane îndreptățite conform deciziei civile nr. 386/15.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5733/05.07.2011. Astfel, în condițiile în care fiecare dintre apelantele-interveniente avea o cotă de 1/2 din imobilul situat în Craiova, str. x, compus din casă cu 16 camere (210,40 mp), casă cu 3 camere (37,80 mp), grajd în suprafață de 43,50 mp; cameră de 6 mp și pivniță în suprafață de 54 mp, construite din cărămidă și acoperite cu tablă și suprafața de 15827 mp teren intravilan iar prin contractul de cesiune s-a menționat că se vinde în cotă de 1/2 pentru fiecare dintre vânzătoare dreptul litigios ce formează obiectul dosarelor de notificare nr. x/2001 și nr. y/2001 iar cumpărătorii dobândesc fiecare câte o cotă de 1/2 (50 %) din totalul drepturilor litigioase, rezultă cu puterea evidenței că dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent asupra întregii construcții și a terenului de 15827 mp a fost transmis către apelanții-reclamanți.

În ipoteza susținută de apelantele-interveniente în sensul că s-ar fi cesionat doar cota de 1/2 din dreptul fiecăreia, s-ar fi menționat la descrierea drepturilor dobândite de fiecare cesionar cota de 25 % din totalul drepturilor litigioase deci în total 50 % pentru ambii cesionari, însă în cuprinsul contractului a fost stipulat în mod expres, pentru fiecare cesionar, că dobândește 50 % din totalul drepturilor litigioase.

Un argument suplimentar în acest sens îl constituie faptul că prin dispoziția emisă de primar în baza hotărârii judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a propus acordarea de despăgubiri în cota de 1/2 pentru fiecare cesionar din întregul bun, or, acest act nu a fost contestat de către apelantele-interveniente sub aspectul întinderii dreptului persoanelor beneficiare.

Cu aceste argumente, curtea de apel a constatat că nu poate fi validată susținerea apelantelor-interveniente potrivit căreia în urma încheierii contractului de cesiune ar fi rămas în patrimoniul fiecăreia câte o cotă de 1/2 din cota inițială de 1/2 adică o cotă de 1/4.

Înalta Curte constată că instanța a analizat încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 386/2010 și din perspectiva categoriei de folosință a terenului.

Astfel, s-a arătat că, deși într-adevăr amplasamentul terenului este în intravilan, sub aspectul categoriei de folosință la data preluării, instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2010 a stabilit că, din suprafața totală de 23.337 m.p., o suprafață de 3.458,30 m.p. erau curți construcții, o suprafață de 300 m.p. era grădină, iar o suprafață de 19.271 m.p. era bălți.

Prin urmare, a reținut că nu toată suprafața avea categoria curți- construcții și, raportat la concluziile expertizei în specialitatea topografie efectuată în apel, a constatat că în totalul de 15.827 m.p., pentru care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este inclusă suprafața reprezentând curți-construcții și grădini, iar diferența de 12.068,70 este bălți și altele.

De asemenea, curtea de apel a avut în vedere dezlegările date prin decizia a cărei autoritate de lucru judecat se pretindă că a fost încălcată, și în soluționarea primului motiv de apel susținut de către revizuente, prin care acestea au afirmat că în mod greșit a fost reținut faptul că nu au calitatea de persoane îndretățite pentru cota de 1/2 din imobil.

Ca atare, analizând conținutul actelor încheiate între părți, a constatat că obiectul contractului de cesiune l-a constituit integralitatea drepturilor ce li se cuveneau revizuentelor, în calitate de persoane îndreptățite conform deciziei civile nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, a analizat critica formulată prin apelul reclamantului C., prin care acesta a susținut că valoarea imobilului calculată de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este greșită în raport de amplasamentul și de valorile din grila notarială, precum și apelul formulat de reclamanta E., prin care s-au formulat critici din perspectiva modalității de calcul a numărului de puncte și s-a susținut, printre altele, și încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Astfel, curtea de apel, sub aspectul amplasamentului, a reținut că, prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5733 din data de 5 iulie 2011, s-a stabilit că suprafața de 15.827 m.p. este teren intravilan situat în Craiova, str. x.

A mai arătat că, potrivit aceleiași decizii măsurile reparatorii au fost acordate pentru casă cu 16 camere (în suprafață de 210,43 m.p.), casă cu 3 camere (în suprafață de 37,80 m.p.), grajd (în suprafață de 43,50 m.p.), cameră de 6 m.p. și pivniță în suprafață de 54 m.p.

Prin urmare, raportat la cele stabilite prin această hotărâre, a apreciat că în mod greșit Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor cât și expertul au scăzut suprafața de 54 m.p. reprezentând pivniță din suprafața de 210,40 m.p. a casei cu 16 camere.

Așadar, în deplin acord cu instanța de revizuire, față de situația concretă a speței și de considerente deciziei atacate prin prezenta revizuire, Înalta Curte constată că puterea de lucru judecat a dezlegărilor date prin decizia civilă nr. 386 din data de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2010, a fost atât invocată de către părți, cât și amplu analizată de către curtea de apel, cum s-a arătat anterior.

Cu această motivare, instanța va respinge toate criticile recurentelor referitoare la neanalizarea chestiunii legate de autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 386 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova.

În același sens, se reține că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondului raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia revizuentelor.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta B. împotriva Deciziei nr. 395 din 2 martie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2024.