ÎCCJ, Decizia nr. 241/2024

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 12 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, să se dispună:

A) majorarea cuantumului de compensare atribuit prin decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 de la 3.627.260 puncte la numărul de puncte ce va fi stabilit în urma unei expertize, apreciind că se impune majorarea celui stabilit prin decizia de compensare cu 10.000.000 puncte suplimentare, adică până la 13.627.260 puncte, echivalent a 13.627.260 RON pentru imobilul situat în Arad, bd. x, ce a făcut obiectul notificării nr. x/2001 și a rezultat din decizia 100 din data de 28 ianuarie 2005 P.M.B., obiect al dosarului nr. x/2017 – soluționat prin decizia civilă 615 din data de 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București – definitivă;

B) majorarea cuantumului de compensare atribuit prin decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 și pentru dosarul administrativ nr. x/CC, astfel cum a fost acesta constituit și având în vedere decizia A.A.A.S. nr. 59 din data de 2 mai 2012, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de compensare cu valoare suplimentară pentru următoarele imobile:

a. Oradea, str. x, înscris în C.F. x Oradea, nr. top x;

b. Arad, str. x, construcții și teren nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x nr. topo x;

c. Arad, Calea x 28-32 - 8939 mp – C.F. x, C.F. x; 8813 mp teren și 1984 construcții – C.F. x și x;

d. Arad, Calea 6 Vânători - teren 7286 mp – C.F. x;

e. Arad, str. x - teren 450 mp – C.F. x, topografic x; 4753, 4754, 4755;

f. București, șos. x, sector 5 - teren 25615, 56 mp și construcții 1990 mp, cu o valoarea suplimentară față de cea de la cap. I provizorie de 96.000.000,00 puncte, echivalentul a 96.000.000,00 RON, imobile pentru care nu s-a realizat evaluarea legală, deși dosarul nr. x C. civ. s-a soluționat în integralitatea sa prin decizia contestată.

Prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2020, s-a dispus disjungerea capătului 2 de cerere și formarea unui nou dosar, cu nr. x/2020

Prin sentința civilă nr. 219 din data de 28 februarie 2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte contestația precizată formulată de reclamanții A. și B., a anulat decizia de compensare nr. 27811 din data de 10 iulie 2019 emisă de pârâtă în dosarul de despăgubiri nr. x și a obligat-o să emită în favoarea contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, decizie de compensare prin 89.689.790,8 puncte din care: 62.744 puncte pentru imobilul din Oradea, str. x; 5.445.580 puncte pentru imobilul din Arad, str. x (cu excepția ap. 5); 4.387.406,8 puncte pentru imobilul din Arad, Calea x; 2.584.546 puncte pentru imobilul din Arad, Calea 6 Vânători; 62.282 puncte pentru imobilul din Arad, str. x; 77.147.232 puncte pentru imobilul din București, Șoseaua x.

Prin decizia civilă nr. 167A din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 219 din data de 28 februarie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a obligat-o pe apelanta-pârâtă să emită în favoarea intimaților-contestatorilor, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, decizie de compensare prin 30.259.668,58 puncte pentru imobilele din Oradea, str. x; Arad, str. x (cu excepția ap. 5); Arad, Calea x; Arad, Calea 6 Vânători; Arad, str. x; București, Șoseaua x.

A păstrat restul dispozițiilor din sentința civilă apelată.

Cererea de revizuire

Împotriva acestei ultime decizii, reclamanții au formulat cerere de revizuire, prin care au susținut că decizia civilă nr. 167/2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, respectiv: decizia civilă nr. 1373R din data de 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011; decizia civilă nr. 340A din data de 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 1263 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 615A din data de 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 439A din data de 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019; decizia civilă nr. 274 din data de 25 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

În opinia revizuenților, decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin deciziile anterior arătate cu privire la următoarele aspecte: regimul juridic aplicabil cauzei/a legii aplicabile cauzei; forma aplicabilă la soluționarea cauzei; modalitatea de aplicare și efectele asupra cauzei și, de asemenea, cu privire la acordarea a mai mult decât s-a cerut; cu privire la limitele de analiză a unui apel.

Decizia recurată

Prin Decizia nr. 1234 din 14 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și C., în calitate de succesor al lui B., împotriva deciziei civile nr. 167A din data de 13 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivare, instanța de revizuire a reținut că, prin întâmpinarea formulată în faza apelului (în care a fost pronunțată hotărârea atacată prin prezenta revizuire), revizuenții, față de criticile formulate de către intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 219 din data de 28 februarie 2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-au apărat invocând printre altele autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior menționate.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cu privire la excepția inadmisibilității pentru autoritate de lucru judecat sau putere de lucru judecat ori apărare de fond, cum au intitulat-o revizuenții, a considerat că nu este vorba despre o veritabilă excepție procesuală în accepțiunea art. 245 C. proc. civ. și, prin urmare, că nu se impune unirea cu fondul, nefiind o excepție, ci reprezintă apărări de fond care urmează să fie analizate și tranșate la deliberare și pronunțare.

În considerentele decizie atacate prin prezenta cerere de revizuire, instanța de apel, înainte de a analiza fiecare motiv de apel și apărările corespunzătoare, a evidențiat și a analizat aspectele vizând instituția autorității de lucru judecat, luând în considerare pozițiile antagonice ale părților sub aspectul incidenței sau neincidenței în speță a acestei instituții.

În urma acestei analize, a reținut că, întrucât nu există triplă identitate de elemente (părți, obiect și cauză), între prezentul dosar și niciuna dintre hotărârile pronunțate în dosarele invocate de revizuenți, aflându-ne în prezența unor obiecte diferite și a unor cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect; așadar, ceea ce se pune în discuție este efectul pozitiv al lucrului judecat.

În acest context, Înalta Curte a constatat că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenții în prezenta cale de atac a fost invocată de către aceștia în fața instanței de apel, care a analizat-o și a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

În realitate, prin amplele motive formulate, revizuenții își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei și de împrejurarea că instanța de apel nu a valorificat dezlegările date prin deciziile invocate în sensul urmărit de către aceștia, tinzând să transforme calea extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Recursul

Împotriva acestei decizii, revizuenții au formulat recurs.

Printr-o amplă motivare, au susținut incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură.

Astfel, susțin recurenții, instanța de revizuire a adăugat la lege o condiție care nu există, respectiv a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăți.

În opinia recurenților, soluția pronunțată este atât nelegală prin impunerea unei condiții sub analiza susținută față de noua lege de procedură civilă, cât și pentru că intră în flagrantă contradicție cu restul considerentelor din decizia recurată.

S-a arătat că în principiile constituționale și de lege organică fundamentale nu se regăsește dorința legiuitorului de a garanta legalitatea jurisprudenței.

Recurenții au criticat și reținerea potrivit căreia revizuirea ar fi inadmisibilă și din perspectiva faptului că nu există identitate de obiect

Procedând astfel, instanța a încălcat direct art. 1 din C. civ., art. 7 din C. proc. civ., art. 9 alin. (1) și art. 3 din C. civ., precum și înțelesul dat de Legea nr. 24/2000 art. 69, art. 10, art. 15, art. 20 și art. 21 din Constituție.

Așadar, cererea de revizuire nu este inadmisibilă procedural dintr-un motiv fundamental; în mod nelegal instanța a reținut că inadmisibilă și aceasta pentru că nu trebuie să fie judecată, cu încălcarea tuturor textelor de procedură civilă anterior menționate.

Recurenții au detaliat cum instanța de revizuire a procedat la o interpretare nelegală a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că a adăugat la lege condiția ca autoritatea de lucru judecat să nu fi fost analizată prin hotărârea supuse revizuirii.

În susținerea acestei critici, recurenții fac o amplă comparație între prevederile din noul C. proc. civ. și cele din vechiul C. proc. civ., cu privire la ceea ce s-a prevăzut legat de revizuire, de recurs precum și de autoritatea de lucru judecat.

În memoriul de recurs au fost prezentate aspecte din jurisprudența instanței supreme cu privire la autoritatea de lucru judecat, în susținerea argumentației, în sensul că cererea de revizuire este admisibilă, hotărârea judecătorească a cărei anulare o solicită încalcă autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri judecătorești menționate.

II. Considerentele Înaltei Curți

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților privind contrarietatea considerentelor se impun a fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., iar cele referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva pct. 7 al aceluiași text de lege, pentru că se face referire la autoritatea de lucru judecat, iar nu la aplicarea greșită a unui text de lege materială.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

În cauză, recurenții au susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța și-a argumentat soluția pronunțată asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată instanța a constatat că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât prin actul de procedură "întâmpinare" depus în dosarul nr. x/2020, recurenții de astăzi au invocat autoritatea de lucru judecat a acelorași decizii care sunt menționate în cererea de revizuire.

Această chestiune a fost amplu analizată de instanța de apel, care a apreciat excepția ca fiind una de fond, de care a ținut cont la pronunțarea deciziei a cărei anulare se solicită prin calea extraordinară de atac a revizurii.

În urma acestei analize, curtea de apel a reținut că, întrucât nu există triplă identitate de elemente (părți, obiect și cauză), între prezentul dosar și niciuna dintre hotărârile pronunțate în dosarele invocate de revizuenți, fiind vorba atât de obiecte diferite cât și de cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect; așadar, ceea ce se pune în discuție este efectul pozitiv al lucrului judecat.

Analizând toate susținerile părților, instanța a constatat că în absolut niciunul dintre dosarele invocate de către revizuenți nu s-a analizat incidența art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, susținerile acestora fiind contrazise flagrant de conținutul fiecărei hotărâri judecătorești; singurul dosar în care s-a invocat tangențial de către intimată incidența art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost dosarul nr. x/2019, de la Curtea de Apel Timișoara, când obiecțiunea intimatei privind incidența art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost calificată de către instanță ca nefiind o obiecțiune, urmând să se aprecieze dacă această critică se subsumează motivelor de apel, conform încheierii de ședință din 7 iunie 2022, după care instanța nu a mai dispus în niciun fel, adică nu a analizat efectiv această critică.

Instanța de apel a concluzionat, în sensul că în absolut niciunul dintre dosarele invocate de către revizuenți nu s-a analizat aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar alegațiile revizenților în sensul incidenței efectului pozitiv al lucrului judecat sunt străine de realitatea factual-juridică și contrazise de conținutul fiecărei hotărâri judecătorești; în absolut nicio hotărâre judecătorească nu s-a analizat aplicabilitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, neavând nicio relevanță în prezenta cauză motivele pentru care instanțele care au soluționat dosarele invocate de către revizenți nu au analizat textul legal antemenționat.

În acest context, în deplin acord cu instanța de revizuire, Completul de 5 judecători reține, la rândul său că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenții în prezenta cale de atac a fost invocată de către aceștia în fața instanței de apel, care a analizat-o și a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

Așa fiind, se constată că decizia recurată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., se are în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

În esență, principala critică din recurs vizează faptul că instanța de revizuire a realizat o adăugare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. prin faptul că a reținut, în analiza revizuirii întemeiate aceste prevederi legale, o condiție neprevăzută de lege, și anume ca, în litigiul în care a fost pronunțată a doua hotărâre, să nu fi fost invocată ori instanța să fi omis a analiza autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În jurisprudența referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017, nr. 120 din 20 mai 2019, nr. 6 din 17 ianuarie 2022 publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.x.ro – în secțiunea de jurisprudență], s-a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive.

În cauză, revizuenta susține că decizia civilă nr. 167 din data de 13 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă încalcă autoritate de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, respectiv: decizia civilă nr. 1373R din data de 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011; decizia civilă nr. 340A din data de 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 1263 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 615A din data de 24 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017; decizia civilă nr. 439A din data de 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019; decizia civilă nr. 274 din data de 25 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Se constată, însă, că, pronunțând decizia civilă nr. 167 din data de 13 februarie 2024, Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă a procedat la analizarea efectului negativ al autorității de lucru judecat.

Astfel, instanța a arătat că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, pentru că nu există triplă identitate de elemente (părți, obiect și cauză), între prezentul dosar și niciuna dintre hotărârile pronunțate în dosarele invocate de intimați (D. x/2018 – contestație decizie de invalidare 11633/20.10.2016; D. x/2017 – contestație decizie de compensare nr. 23899/19.12.2018; x/2018 – obligație de a face, CNCI să soluționeze dosarul nr. x C. civ. prin emiterea unei decizii de compensare prin puncte raportat la Decizia nr. 59 din 3 mai 2012 a AVAS, pentru imobilele pentru care s-au formulat notificările nr. x, imobile situate în Oradea, str. x, în Arad, str. x, în Arad, Calea x, în Arad, Calea 6 Vânători, în Arad, str. x, și în București, Șoseaua x, sector 5; D. x/2019 – contestație decizie de compensare nr. 27811/10.07.2019, pentru imobilul situat în Arad, Bd. x nr. 97 ce a făcut obiectul notificării x/2001, notificare soluționată prin Dispoziția Primarului Municipiului Arad nr. 100/28.01.2005 (alt imobil decât cele ce formează obiectul prezentului dosar); D. x/2019 – contestație decizie de compensare nr. 23899/19.12.2018; D. x/2018 - obligarea pârâtei la soluționarea dosarului nr. x C. civ., prin emiterea deciziei de compensare, prin puncte și pe cale de consecință validarea Dispoziției nr. 3232/24.09.2009, referitoare la notificările nr. x, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare, raportat la valoarea ce se va stabili prin hotărâre judecătorească), aflându-ne în prezența unor obiecte diferite și a unor cauze diferite, nu este incident efectul negativ al lucrului judecat, judecata nefiind împiedicată sub acest aspect.

Instanța de apel a analizat și efectul pozitiv al acesteia, reținând că nici acesta nu se verifică în cauză, câtă vreme sentința civilă nr. 2140/30.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011, invocată de către intimați, a fost casată prin decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011.

În rejudecarea pricinii în dosarul nr. x/2011 după casare, prin sentința civilă nr. 139/29.01.2013, Tribunalul București a respins contestația împotriva Deciziei AVAS nr. 62/30.03.2011, ca neîntemeiată, dar prin decizia civilă nr. 2095R/05.12.2013, Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă a admis recursul și a modificat în tot sentința civilă nr. 139/29.01.2013, în sensul că a respins, ca rămasă fără obiect, contestația împotriva Deciziei AVAS nr. 62/30.03.2011, întrucât s-a emis o nouă decizie, respectiv Decizia AVAS nr. 59/03.05.2012, prin care s-a revocat Decizia AVAS nr. 62/30.03.2011.

Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2011 are aptitudinea fie de a beneficia de efectul opozabilității hotărârii în favoarea intimaților și împotriva apelantei care nu a făcut dovada contrară celor statuate prin decizia antemenționată, respectiv necesitatea de a exista identitate de părți pentru a se putea invoca efectul pozitiv al lucrului judecat, fie de efectul pozitiv al lucrului judecat, fiind suficient ca o parte să figureze în cel dintâi proces finalizat pentru a putea invoca în al doilea proces în care este parte efectul pozitiv al lucrului judecat împotriva unei părți care nu a avut această calitate și în primul proces.

Or, prin decizia civilă nr. 1373R/29.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă s-a statuat cu privire la existența și întinderea dreptului, precum și la calitatea de persoană îndreptățită, iar apelanta nu a făcut proba contrară, în ipoteza în care ne-am afla în prezența opozabilității, iar nu a obligativității de care se bucură efectul pozitiv al lucrului judecat.

Așa fiind, în deplin acord cu instanța de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că autoritatea de lucru judecat de care se prevalează revizuenții în cauză a fost invocată de către aceștia în fața instanței de apel, care a analizat-o și a dat o amplă dezlegare cu privire la motivul de apel respectiv.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite criticile expuse de recurenți în sensul că în mod nelegal s-a reținut în hotărârea atacată că cererea de revizuire ar îndeplini condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, este edificatoare jurisprudența CEDO în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

În lumina acestei jurisprudențe, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la un remediu efectiv și a principiului securității raporturilor juridice, invocate prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 din Constituție, art. 6 coroborat cu art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât repunerea în discuție, fie pe calea revizuirii, fie pe calea recursului exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., a unei chestiuni de drept soluționate prin hotărâre judecătorească definitivă ar presupune o nouă examinare a cauzei în fond, ceea ce contravine securității juridice, care "implică respectul pentru principiul res judicata", atașat caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

În același sens, se reține că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondului raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la majorarea obiectului deciziilor de compensare ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia revizuentei.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A. și C., în calitate de succesor al lui B., împotriva Deciziei nr. 1234 din 14 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2024.