ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 999/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 6 mai 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 221/10.02.2021 a Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constatarea discriminării conform prevederilor art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 raportat la Decizia nr. 19/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv pe rolul hotărâtor pe care l-a avut la condamnarea sa; obligarea intimatului la sancționarea adecvată a Î.C.C.J. (cu avertisment sau amendă) a faptelor de discriminare la care a fost supus, prin aplicarea Deciziei nr. 19/2015 a Î.C.C.J.; obligarea părții care a săvârșit fapta, respectiv Î.C.C.J., să publice în mass-media un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea discriminării, precum și orice măsură necesară pentru înlăturarea consecințelor acestei fapte.

La data de 03.06.2021, contestatorul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea existenței unei discriminări create de Decizia Î.C.C.J. invocată conform prevederilor O.G. nr. 137/2000 republicată, care, la art. 1 alin. (2), prevede că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: dreptul la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui alt organ jurisdicțional; orice persoană fizică sau juridică are obligația să respecte principiile enunțate la alin. (2).

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare la data de 11.08.2021 prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

La termenul de judecată din data de 03.05.2022, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție.

Prin încheierea din 28 iunie 2022, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din 28 iunie 2022 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea încheierii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Susține, în esență, că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât, în speță, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate.

Astfel, excepția de neconstituționalitate a art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului a fost ridicată în fața instanței de judecată și privește dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare care, în opinia sa, au strânsă legătură cu soluționarea cauzei.

Arată că medicii din spitalele de stat nu sunt funcționari publici conform prevederilor Legii funcționarilor publici, ci sunt asimilați acestora de prevederile C. pen.

Cum toți medicii au depus același jurământ al lui Hipocrate, inclusiv medicii de familie, această asimilare creează discriminare, având în vedere că prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului nu disting între medici.

Prin urmare, dispozițiile criticate sunt neconstituționale raportat la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituția României.

4.1. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii atacate în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, se constată că, deși în cuprinsul cererii de recurs nu a fost indicat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile expuse de recurent se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, încheierea atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Examinând cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reținând că textul de lege atacat pe calea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cererii principale care are ca obiect anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 221/10.02.2021 prin care a fost admisă excepția necompetenței materiale a CNCD în raport cu obiectul petiției formulate de petentul A. prin care se reclama discriminarea la care este supus prin aplicarea Deciziei nr. 18/2015 a ÎCCJ.

Analizând recursul declarat de reclamantul A. din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", text din care rezultă, fără dubiu, că o condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale o reprezintă legătura dintre textul de lege apreciat a fi neconstituțional și soluționarea cauzei.

În speță, în acord cu opinia exprimată de judecătorul care a pronunțat încheierea recurată, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționalitate cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant.

Excepția de neconstituționalitate este mijlocul procedural pus la dispoziția oricărei părți dintr-un proces pendinte de a susține, în fața Curții Constituționale, vătămarea drepturilor sale, prin incidența, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituțional.

Textul de lege a cărui neconstituționalitate a fost invocată, respectiv art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, prevede următoarele:

"(2) Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii."

Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea hotărârii nr. 221/10.02.2021 prin care Consiliul Național pentru Combatrea Discriminării a decis admiterea excepției necompetenței sale materiale în raport de aspectele invocate de petent prin sesizare, vizând discriminarea la care este supus acesta prin aplicarea Deciziei nr. 19/2015 a ÎCCJ.

Cât privește condiția existenței unei legături între dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reține că în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu este îndeplinită în speță.

Dispozițiile legale apreciate a fi neconstituționale reglementează presupusa posibilitate a pacientului de a oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii, conținutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept cu care instanța de fond a fost învestită să le dezlege și care constau în analiza legalității hotărârii emise de către pârâtul CNCD din perspectiva verificării dacă pârâtul era competent sau nu să soluționeze aspectele invocate prin petiția reclamantului.

De altfel, reclamantul nu a evidențiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituționalității textului de lege în discuție l-ar produce cu privire la soluția instanței de fond.

Înalta Curte constată, astfel, că în privința modalității de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale încheierea recurată este temeinică și legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 28 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2023.