ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 18 februarie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamanții A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- obligarea pârâților de rând 2-3 la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de reclamanți și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 1.08.2016 pentru reclamantul A., respectiv începând cu data de 24.07.2017 pentru reclamantele B. și C., și în continuare și pentru viitor, a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la înlăturarea în integralitate a efectelor acestei situații discriminatorii în care se află reclamanții prin emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a reclamanților și de recalculare a drepturilor salariale raportate la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON (respectiv valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), pentru perioada mai sus arătată.

Prin încheierea din data de 9 iulie 2020, Tribunalul Mureș a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 840 din 20 octombrie 2020, Tribunalul Mureș a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâți; a admis excepția lipsei calități procesuale pasive în ceea ce privește petitul referitor la plata diferențelor de drepturi salariale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare; a respins petitul referitor la plata diferențelor de drepturi salariale din cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârât Ministerul Justiției ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel pentru petitul privind stabilirea cuantumului indemnizației; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.08.2016-17.02.2017; A respins acțiunea civilă formulată reclamanții B., C., A., în contradictoriu cu Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției, Tribunalul Maramureș, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție astfel: - ca prescrisă pentru pretențiile aferente perioadei 01.08.2016-17.02.2017; ca neîntemeiată pentru restul pretențiilor.

Prin decizia civilă nr. 87 A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 840/20.10.2021 pronunțată de Tribunalul Mureș; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții menționați, în contradictoriul cu pârâții Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș; a obligat pârâții menționati la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente reclamanților, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai acestora, având în vedere funcția deținută, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 484,18 RON, majorată cu 25%, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (VRS 605,225 RON) și la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 18.02.2017, și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare. Diferențele salariale mai sus menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plății integrale a debitului principal. La diferențele salariale mai sus menționate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data pronunțării prezentei hotărâri, iar, în continuare, și până plata integrală a debitului principal, diferența dintre dobânda legală penalizatoare și cea remuneratorie.

De asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis apelul incident formulat de pârâtul-intimat Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 840/20.10.2021 și a încheierii civile din data de 09.07.2020, ambele pronunțate de Tribunalul Mureș; a anulat sentința și încheierea civilă menționate mai sus, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și modul de soluționare a petitului nr. 2 din cererea de chemare în judecată; a disjuns petit-ul nr. 2, referitor la obligarea pârâtului menționat la emiterea de noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, majorată cu 25%, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (VRS 605,225 RON), a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește capătul de cerere menționat mai sus și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată, după declinare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.12.2021, sub nr. unic de dosar x/2021

Prin sentința civilă nr. 524 din 16 martie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis capătul de cerere (disjuns) formulat de reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare vizând recalcularea indemnizației reclamanțiilor, în conformitate cu cele dispuse prin Decizia nr. 874A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, începând cu data de 18.02.2017 pentru reclamantul A., respectiv 24.07.2017 pentru reclamantele C. și B..

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată, respectiv ca lipsită de obiect.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, prima instanță depășind limitele puterii judecătorești și arogându-și atribuții de legiferare.

Contrar opiniei instanței de fond, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susținerea pretențiilor.

Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanța că li se cuvin intimaților-reclamanți, nu puteau fi acordate decât până la momentul "atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."

Maximul la care se oprește indemnizația lunară este cel stabilit de lege pentru funcția de judecător (anexa A). Valoarea de referință sectorială, ca și coeficientul de multiplicare, este un element care se utilizează în prima etapă a calculului indemnizatiei, ori de câte ori valoarea acesteia depășește maximul din anexă, indemnizația reducându-se la acest maxim, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 433/2021 pronuntată în dosarul nr. x/2019, precum și Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1319/A/18.11.2020 în dosarul nr. x/2018.

Critica privind răsturnarea sistemului de salarizare de către instanțele de judecată care se subrogă competențelor legiuitorului se desprinde din Decizia CCR nr. 51/2020, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din legile de salarizare în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Prin această decizie Curtea Constituțională a apreciat că, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se atât competențelor constituționale ale legiuitorului, cât și celor ale instanței de contencios constituțional.

Totodată, Curtea a constatat că "interpretarea instanței supreme se constituie, în fapt, într-o modificare a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existența unui drept care nu mai are temei legal, contrar principiului constituțional al separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederilor constituționale ale art. 61 ali. (1) și art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală."

Prin mai multe decizii (ex. nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Așadar, instanța de fond a ignorat deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depășire a puterii judecătorești, rolul instanțelor fiind acela de realizare a justiției, adică de a soluționa litigiile aplicând legea, iar nu de a cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și săstabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

De asemenea, este neîntemeiată acordarea drepturilor accesorii, ignorându-se dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și natura dobânzilor legale. Dobânda penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, având funcția de a sancționa neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații la scadență.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei Î.C.C.J nr. 21/2015 care statuează că "(...) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunțării hotărârii,...", ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Așadar, nu ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești care a obligat la plata unor drepturi bănești, care nu a fost executată în ciuda caracterului executoriu, în speță tinzându-se la obținerea unei hotărâri judecătorești care să oblige la plata unor drepturi salariale, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

Recurentul a invocat excepția lipsei de interes, întrucât prin sentința civilă nr. 840/20.10.2020 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2020, modificată prin decizia civilă nr. 87/A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu Mureș, intimații-reclamanți au obținut deja drepturile solicitate, astfel încât nu este nevoie de o altă hotărâre judecătorescă pentru punerea acesteia în executare.

Potrivit dispozițiilor art. 32 și 33 C. proc. civ., exercitarea acțiunii civile se poate face numai în situația în care partea justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, cerințe pe care reclamanții din cauza de față nu le îndeplinesc, nefiind explicat prejudiciul la care se expun în lipsa obligării Ministerului Justiției la emiterea ordinelor.

A mai solicitat recurentul să se constate și lipsa de obiect a acțiunii începând cu data de 30.12.2021 până în prezent și în continuare, întrucât la data de 30.12.2021 a fost emis O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, care, la art. 1 și 4, dispune următoarele:

"Art. 1 - Începând cu data prezentului ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4- Pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON se vor achita eșalonat, potrivit dispozițiilor legale incidente."

Conform preambulului acestui OMJ, printre considerentele avute în vedere la emiterea acestuia, se numără următoarele:

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluționării prezentei cauze, la data de 30.12.2021, Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților-reclamanți și a procedat la emiterea Ordinului 6245/C/30.12.2021 prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, recurentul solicită respingerea prezentei acțiuni ca rămasă fără obiect.

Deși au fost legal citați, intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Analizând, cu prioritate, motivele de recurs de ordine publică invocate din oficiu, prin raportare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar inițiat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș este structurat în 2 capete de cerere și vizează:

- obligarea pârâților la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite, a unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală penalizatoare;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a reclamanților și de recalculare a drepturilor salariale raportate la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON.

Primul capăt de cerere a fost soluționat în mod definitiv, potrivit deciziei civile nr. 874A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, aceeași instanță dispunând disjungerea celui de al doilea capăt de cerere și declinarea competenței de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel București .

Pentru a decide astfel, instanța civilă a apreciat că nu este competentă material să soluționeze cererea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, întrucât litigiile legate de modul de îndeplinire a obligațiilor administrative privind salarizarea personalului din cadrul ordonatorului principal de credite sunt în competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, conform dispozițiilor art. 7 alin. (2), Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Această decizie a curții de apel se opune cu autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu.

Or, potrivit art. 99 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., "(1) Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat. (3) Când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile."

Dispozițiile anterior enunțate și soluția de disjungere, urmată de declinare, dispusă de Curtea de Apel Târgu-Mureș, conduc la concluzia că instanța de apel a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 123 C. proc. civ., ci dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul fiind învestit cu soluționarea a două capete de cerere principale, care nu pot fi soluționate împreună, ele fiind date de legiuitor în competența exclusivă a două instanțe diferite.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de fond învestită ca efect al declinării de competență (Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea capătului de cerere vizând obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare) a apreciat eronat și contrar deciziei definitive a Curții de Apel Târgu Mureș că cererea ar avea caracter accesoriu față de capătul principal admis de instanța civilă, astfel încât soluția, fundamentată exclusiv pe acest pretins caracter accesoriu al capătului de cerere, apare ca fiind pronunțată cu interpretarea greșită a normelor procedurale anterior amintite.

Față de obiectul și caracterul principal al capătului de cerere trimis spre competentă soluționare Curții de Apel București, precum și în considerearea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată în prezenta cauză relevă inclusiv neanalizarea efectivă a fondului pretenției deduse judecății, constând în solicitarea reclamanților de emitere a unor noi ordine de salarizare, care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite prin decizia civilă nr. 874A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă.

Se constată, astfel, că instanța de fond nu a examinat și nu a cercetat, în mod efectiv, motivele de fapt și drept invocate de reclamanți în susținerea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de emitere a actului de salarizare, nu a determinat natura obligației stabilite prin decizia civilă nr. 874A/14.12.2021 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă și nici nu a analizat existența unei obligații legale a pârâtului de a emite ordinele de reîncadrare solicitate.

Prin această omisiune a instanței de fond au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, exigențe procedurale stabilite sub sancțiunea nulității și a căror nerespectare determină incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de viciile de ordin procedural înfățișate, de natură a conduce la casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentul-pârât, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, reținând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., motive de recurs de ordine publică invocate din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 497 din același cod Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, în ale cărui drepturi și obligații s-a subrogat Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 524 din 16 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.