ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea principală înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal la data de 17.03.2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) Obligarea pârâtului - Ministerul Justiției de a anula în parte ordinul nr. 2980/C/29.07.2016, în ceea ce privește încadrarea salarială, și de a emite un nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a indexărilor recunoscute prin sentința civilă nr. 1389/17.12.2007 a Tribunalului Maramureș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/2009 a Curții de Apel Cluj, respectiv creșterile salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creșterile salariale, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

b) Obligarea pârâților de rândul 1-3 la calcularea și plata diferenței salariale rezultată din aplicarea creșterilor salariale de 2%, 5%, 11%), care urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 31.08.2013 până la 09.04.2015, apoi pentru perioada 09.04.2015 -01.12.2015 prin raportare la VRS de 405 RON (avându-se în vedere discriminarea salarială recunoscută prin Legea nr. 71/2015) și începând cu 01.12.2015 la zi prin raportare la VRS de 405 RON plus majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 și în continuare pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, prevăzute de O.G. nr. 13/2011.

c) Obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

La data de 20.06.2017, reclamanta a depus la dosar precizare a acțiunii formulate, învederând următoarele:

Solicitarea privind anularea parțială a ordinului are legătură cu VRS de 405 RON, întrucât a fost emis fără luarea în calcul a creșterilor salariale de 2%, 5% și 11 %, astfel cum au fost stabilite prin sentința civilă nr. 1386/17.12.2007 a Tribunalului Maramureș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/10.11.2009 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, a menționat faptul că prin încheierea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 1386/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 9/R/06.04.2017 a Curții de Apel Cluj, s-a dispus în sensul că tranșele de creșteri salariale menționate în această sentință au fost și rămân incluse în indemnizația brută lunară, de la data pronunțării astfel că aceste creșteri salariale de 2%, 5% și 11 %, i se cuvin încă din anul 2007 și trebuiau incluse în indemnizația lunară.

Este adevărat că pentru perioada 2007 - 2009 aceste drepturi i-au fost acordate în mod eșalonat, însă începând cu anul 2009, ca urmare a unei adrese a Ministerului Justiției, aceste drepturi au fost sistate.

Așadar, a arătat recurenta, până la data de 09.04.2015 ordinul trebuia să cuprindă și aceste creșteri salariale (18% - VRS 374,10 RON), iar de la data de 09.04.2015 ordinul de încadrare salarială trebuia emis și cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, sumă ce urma a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Mai mult, începând cu data de 09.04.2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuia să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, sentința civilă nr. 1386/17.12.2007 a Tribunalului Maramureș, al cărei dispozitiv a fost lămurit prin încheierea pronunțată de Tribunalul Maramureș în data de 01.11.2016, încheiere rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 9/R/06.04.2017 a Curții de Apel Cluj, reprezintă titlu executoriu, iar așa cum rezultă din Anexa nr. 2 (Sinteză - Principii ce rezultă din jurisprudența CEDO în cauzele privind neexecutarea hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unui debitor public):

"O creanță împotriva statului, rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, rămâne validă și trebuie executată, chiar dacă potrivit legislației interne dreptul de a cere executarea silită s-a prescris. Constatarea de către instanțele naționale a prescrierii dreptului creditorului de a cere executarea silită nu înlătură obligația de executare a hotărârii interne, având în vedere că aceasta nu a fost nici anulată, nici modificată".

Reclamanta a atașat precizării de acțiune înscrisuri - copii hotărâre completare dispozitiv pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 01.11.2016 în dosarul nr. x/2007, încheierea din 23.11.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș în același dosar, adresă MJ nr. 3/21593/02.05.2017, anexa nr. 2 la adresă.

Prin sentința civilă nr. 4256 din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul trei de cerere din acțiunea în contencios formulată de reclamanta A., capăt pe care l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Cluj.

A respins excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

A admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat Ordinul nr. 2980/C/29.07.2016 emis de pârâtul Ministerul Justiției prin ministrul justiției.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției prin ministrul justiției să emită pentru reclamanta A. un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice cu aceeași dată de 27.05.2016, prin luarea în considerare a unei VRS (valori de referință sectorială) de 381,823 RON.

A obligat pârâții Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate ca urmare a noii încadrări salariale, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

A respins în rest acțiunea în contencios administrativ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticile vizând cazul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că la data de 17.05.2017 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, precum și în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015. A făcut referire la dispozițiile art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016.

A mai susținut recurentul că, potrivit art. 2 din cuprinsul OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că "Indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

La emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-au avut în vedere și indemnizațiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călărași, cărora le-au fost stabilite, prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015, indemnizații într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, prin aplicarea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11%, însă ca efect al unor hotărâri judecătorești obținute înaintea instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București, prin care ministrul justiției fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.

Prin aplicarea indexărilor de 5%, 2% și 11% la valoarea de referință sectorială în cuantum de 291,98 RON, nu se ajunge la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, ci la una de 347,09 RON.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 valoarea de referință sectorială de 347,09 RON a fost majorată cu 10%, ajungând la o valoare de 381,823 RON, în această situație aflându-se exclusiv cei cinci judecători din cadrul Tribunalului Călărași cărora le-au fost stabilite, prin OMJ nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 și nr. 1563/2015, indemnizații într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, prin aplicarea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11%, însă ca efect al unor hotărâri judecătorești obținute înaintea instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București, prin care ministrul justiției fusese obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare cu luarea în considerare a majorărilor mai sus arătate.

Așadar, la data de 27.05.2016, niciunui judecător nu îi fusese stabilită indemnizația de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 381,823 RON.

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizația de încadrare brută a intimatei-reclamante a fost recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1), în cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

În consecință, a susținut recurentul că față de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanta nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 din 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din 1.10.2016.

Totodată, a susținut recurentul că, în cursul anului 2017, au fost emise noi ordine de salarizare, în aplicarea dispozițiilor OMJ nr. 4680/C/2016 și, respectiv, a OMJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

În prezent, reclamanta a primit indemnizații majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, așa încât este nejustificată solicitarea acesteia de a fi salarizată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON de la data de 9.04.2015.

Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 1475/C/17.05.2017, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 293/2015, O.U.G. nr. 57/2015 și ținând seama de Decizia nr. 23/26 septembrie 2016 a ICCJ și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care au fost stabilite cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității. Astfel, în prezent, reclamanta a primit indemnizații majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, așa încât este nejustificata obligarea Ministerului Justiției de a emite ordine prin care să îi fie recalculată indemnizația de încadrare prin raportare la o altă valoare de referință sectorială, chiar dacă aceasta deținea hotărâri judecătorești prin care i s-au acordat majorările salariale de 18% anterior, însă anterior datei 01.10.2016, întrucât, pe de o parte, nu existau indemnizații de încadrare majorate care erau efectiv în plată, iar pe de altă parte, decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive.

A mai susținut recurentul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar de catre aceasta, spre exemplu în decizia nr. 838/2009 publicată în M. Of. nr. 461 din 03.07.2009, unde se precizează expres:

"Efectul ex nune al actelor Curții constituie o aplicare principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept".

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Justiției.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat note scrise prin care a solicitat menținerea hotărârii instanteți de fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active invocată de Ministerul Finanțelor Publice raportat la capătul 3 din cererea reclamantei.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că prin contestația administrativă prealabilă formulată și adresată Ministrului Justiției la data de 02.09.2016, reclamanta a solicitat revocarea în parte a ordinului nr. 2980/C/29.07.2016, în sensul includerii în indemnizația de încadrare și a drepturilor acordate prin sentința nr. 1386/17.12.2007 irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/2009 a Curții de Apel Cluj privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Prin aceeași contestație, reclamanta a arătat că solicitarea sa este în acord cu Decizia nr. 23/2015 pronunțată de ÎCCJ privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2013, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, potrivit căreia sentințele judecătorești prin care au fost acordate creșteri salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și care nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească ori printr-un act normativ ulterior, trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună, și se include în sintagma de "indemnizație avută" (care se aplică tuturor magistraților).

Pârâtul Ministerul Justiției a răspuns contestației administrative prealabile a reclamantei, în sensul că solicitarea sa de revocare în parte a ordinului litigios prin raportare la cele invocate de aceasta nu poate fi soluționată favorabil.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ atât persoana nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, cât și persoana care nu a primit, în termenul legal, nici un răspuns la plângerea prealabilă, dar și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (act administrativ asimilat, conform prevederilor art. 2 alin. (2) din aceeași lege).

Curtea de Apel București a apreciat întemeiată, în parte, acțiunea precizată a reclamantei, prin raportare la ansamblul dispozițiilor legale incidente cauzei. A admis, însă, excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul trei de cerere din acțiunea în contencios formulată de reclamanta A., capăt pe care l-a respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, reținând că, în baza calității de ordonator principal de credite, potrivit art. 6 pct. VII pct. 3 din H.G. nr 652/2009, Ministerul Justiției are ca atribuție asigurarea fondurilor necesare, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizarea creditelor bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărirea modului de utilizare a acestora.

Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Cluj, reținând calitatea de ordonator secundar de credite implicat în procedura de plată a drepturilor salariale vizate de acțiunea de față a reclamantei. Chiar dacă nu ordonatorului secundar de credite îi revine competența de a stabili indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor, cu toate acestea ordonatorii secundari și cei terțiari (curțile de apel și tribunalele) sunt implicați în procedura de plată a drepturilor salariale, astfel că această pârâtă justifică calitate procesuală pasivă în cauză, în ceea ce privește pretenția de obligare la plata drepturilor salariale litigioase.

Față de această situație de fapt și de drept reținută de prima instanță, Înalta Curte constată că, pentru a pronunța soluția atacată, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, potrivit căruia:

"(1) în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca modificările ulterioare. (2) In anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acorda personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...) (5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îsi desfășoară activitatea în aceleași condiții.".

În considerarea efectului obligatoriu al dezlegării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/2016, în mod corect a constatat instanța de fond că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, se aplică și reclamantei din prezenta cauză, în condițiile în care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, astfel că este îndreptățită la emiterea ordinelor de încadrare salarială cu luarea în considerare a nivelului maxim al salariilor de bază și al sporurilor pentru funcții similare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Cum, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, instanța de fond a reținut considerentele acestei decizii în motivarea hotărârii, acest aspect subliniind temeinicia raționamentului juridic folosit în aplicarea textelor de lege aplicate, cu respectarea perioadei de reglementare a fiecărui text citat, fără a se face aplicarea acestora înaintea intrării în vigoare a legii aplicabile.

Nu se poate reține că instanța de fond a pronunțat hotărârea întemeindu-se pe dispoziții legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015, apreciindu-se în mod greșit de către recurent că a fost, astfel, încălcat principiul neretroactivității legii.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia, în prezent, reclamanta a primit indemnizații majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, așa încât este nejustificată solicitarea acesteia de a fi salarizată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON de la data de 9.04.2015.

Astfel, cu privire la acest aspect, instanța de fond a reținut că parte din pretențiile reclamantei nu se regăsesc în contestația administrativă prealabilă adresată de către aceasta pârâtului Ministerul Justiției. Instanța de fond a avut în vedere pretențiile anterioare perioadei vizate de Ordinul litigios, dar și cele referitoare la recunoașterea și acordarea unei valori sectoriale de referință de 405 RON, în condițiile în care contestația administrativă a reclamantei nu conține nicio referire la acest VRS de 405 RON, ci doar la creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu privire la care reclamanta a obținut hotărâri judecătorești irevocabile, creșteri în privința cărora reclamanta a pretins valorificarea lor cu privire la Ordinul contestat 2980/C/29.07.2016.

Prin urmare, deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat prescripția cu privire la această pretenție a reclamantei vizând VRS de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, invocând art. 7 din Legea nr. 554/2004 (motiv pentru care instanța de fond a respins excepția prescripției invocată, căci nu prescripția este incidentă acestei chestiuni, ci inadmisibilitatea pretenției față de lipsa procedurii prealabile), Curtea a apreciat că această pretenție privind VRS de 405 RON din 09.04.2015 nu poate forma obiect de analiza al instanței de contencios administrativ în lipsa unei contestații administrative prealabile pe această chestiune, adresată ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției. Totodată, instanța de fond a arătat că acțiunea de față a reclamantei privește contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestația administrativă prealabilă nu a pretins recunoașterea și acordarea creșterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că și prezenta acțiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.

Prin urmare, partea din acțiunea reclamantei vizând perioada anterioară datei de 27.05.2016 și chestiunea VRS de 405 RON a fost respinsă de Curtea de Apel București.

Însă, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta a contestat în cauză Ordinul nr. 2980/C/29.07.2016, ordin cu privire la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 27.05.2016, ca urmare a prelungirii delegării sale în funcția de președinte al secției penale a Judecătoriei Baia Mare.

Astfel, prima instanță a făcut referire la faptul că pârâtul Ministerul Justiției, prin ministrul justiției, a emis, de asemenea, Ordinul nr. 4680/C/12.12.2016, prin care s-au stabilit următoarele:

"Art. 1 alin. (1): Începând cu data de 09.04.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Art. 1 alin. (2): Emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, potrivit alin. (1), și plata acestora se vor realiza după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare, comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite, dar nu mai târziu de 1 mai 2017. Art. 2 alin. (1): Începând cu data de 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Art. 2 alin. (2): Valoarea de referință de la alin. (1) include toate majorările/creșterile salariale acordate acestor categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. Art. 2 alin. (3): Plata drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 381,823 RON, prevăzută la alin. (1), se va face după cum urmează: începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, care vor fi recalculate în raport de noua valoare de referință sectorială; pentru perioada 1 august 2016-31 decembrie 2016, plata drepturilor salariale calculate potrivit alin. (1) se va realiza după finalizarea calculelor, luând în considerare efectele aplicării art. 1.".

Ulterior, pârâtul a emis și Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, prin care s-a menționat, la art. 1 alin. (1), că "Începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015".

Prin raportare la succesiunea în timp a dispozițiilor legale incidente salarizării reclamantei din prezenta cauză, dar și față de emiterea celor din urmă două ordine sus menționate, Curtea de Apel București a constatat existența unei practici administrative nelegale a pârâtului Ministerul Justiției, căruia îi incumba obligația de a proceda încă din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a judecătorilor sub aspectul indemnizației cuvenite.

În mod corect a mai reținut prima instanță că din coroborarea a art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României rezultă că "nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice în aceleași condiții, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) și (2), s-a menținut la același nivel și în anul 2015" (decizia ÎCCJ nr. 23/2016), cu mențiunea că "trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010" (Decizia CCR nr. 794/2016), înlăturarea efectului favorabil al hotărârilor judecătorești fiind neconstituțională.

În aceste condiții, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea a avut în vedere situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii de față

Aplicarea corectă a legii reiese și din faptul ca instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privind perioada anterioară datei de 27.05.2016 și chestiunea VRS de 405 RON.

Acțiunea de față a reclamantei privește contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestația administrativă prealabilă nu a pretins recunoașterea și acordarea creșterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că și prezenta acțiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.

În aceste condiții, a reținut instanța de fond că drepturile salariale menționate nu au putut fi recunoscute, iar acțiunea de față a reclamantei privește contestarea unui ordin individual de încadrare salarială care a produs efecte începând cu data de 27.05.2016, iar reclamanta prin contestația administrativă prealabilă nu a pretins recunoașterea și acordarea creșterilor salariale de la o altă dată (09.04.2015) decât data ordinului contestat, astfel că și prezenta acțiune a fost analizată în aceste limite temporale fixate de ordinul atacat.

În raport cu prevederile citate, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin ministrul justiției să emită pentru reclamanta A. un nou ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice cu aceeași dată de 27.05.2016 prin luarea în considerare a unei VRS (valori de referință sectorială) de 381,823 RON, precum și obligarea pârâților Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș să plătească reclamantei diferențele salariale rezultate ca urmare a noii încadrări salariale, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

În acest sens, prima instanță a avut în vedere că reclamanta din cauză este beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile care i-a recunoscut dreptul la creșterile salariale de 5%, 2% și 11%, respectiv sentința civilă nr. 1386/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2411/R/10.11.2009 a Curții de Apel Cluj .

Așa fiind, toate aceste aspecte au fost analizate în mod corect de către instanța de fond, astfel încât Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4256 din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2020.