Decizia nr. 696/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1612 a Tribunalului București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 16 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Baroul București, solicitând obligarea pârâtului să suspende din activitatea profesională pe avocatul B.. Prin sentința civilă nr. 9185/17.12.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Baroul București, în favoarea Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, avand în vedere că cererea reclamantului are natura unei cereri de contencios administrativ, astfel cum sunt acestea definite de textele de lege citate anterior, având ca obiect obligarea unei persoane asimilate autorităților publice de a emite o decizie, așadar un act administrativ, de suspendare a unui avocat de către Baroul București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.01.2020 sub acelasi numar de dosar. Prin sentința nr. 1612 pronunțată la 04 iunie 2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Baroul București, privind suspendarea din activitatea profesională a unuia dintre avocații membri ai pârâtului, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 de RON către pârât. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării pricinii, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Hotărârea primei instanțe Prin decizia nr. 2360/2020 pronunțată la 07 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în condițiile art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantului - recurent A., la judecata recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1612/04.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul - pârât Baroul București, a obligat reclamantul-recurent la plata sumei de 400 de RON cheltuieli de judecată în recurs către intimatul - pârât și a respins cererea reclamantului - recurent de acordare de cheltuieli de judecată ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva decizia nr. 2360/2020 pronunțată la 07 decembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și pe fond să se anuleze acordarea de cheltuieli de judecată către pârât sau să se acorde cheltuieli de judecată ambelor părți, în regim de echivalență. În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul a susținut că instanța de recurs a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, în mod eronat a dispus aplicarea art. 406, alin. (3) C. proc. civ. privind cheltuielile de judecată în cuantum de 400 RON solicitate de pârâta Baroul București, prin apărător. Menționează că în cauză, cuvântul "oricând" din alin. (1) al art. 406 C. proc. civ. intră în contradicție cu mențiunea de la alin. (3), art. 406 C. proc. civ., adică "după comunicarea cererii de chemare în judecată". Apoi, instanța de recurs a Curții de Apel București a încălcat grav prevederile art. 451, alin. (1) C. proc. civ. prin respingerea solicitării reclamantului de a i se atribui în regim de echivalentă cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON (pentru "pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces" sau "alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului" - art. 451, alin. (1) C. proc. civ.), motivând în necunoștință de cauză intenționată, că nu putea prezenta vreo dovadă a încadrării sale ca asociat unic la S.C. Compania Artistică "Rapsodia Română" S.R.L., deoarece salariul este confidențial și nu putea depune vreun înscris emanând de la societate (despre eventuala sumă ce o primește ca Asociat Unic la societate) decât la cererea expresă a instanței, lucru nefăcut în dosar (spre știința instanței se poate preciza că salariul net ar fi în jurul a 8.000 RON și de aici s-a calculat suma de 1.500 RON avansată). În prezenta cauză NU pot fi aplicate nici dispozițiile art. 453 C. proc. civ. pentru că nu este vorba de vreun câștigător sau perdant al procesului desfășurat, atâta timp cât a intervenit renunțarea voluntară legală (conf. art. 406, alin. (1) C. proc. civ.) acceptată și de pârâtă. A precizat că își rezervă dreptul de a adăuga alte cheltuieli de judecată pentru recur, dacă și apărarea pârâului o va face.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât Baroul București a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității căii de atac pentru neindicarea unui motiv de recurs dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare la data de 22 aprilie 2021.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. La data de 12 aprilie 2021 recurentul - reclamant A. a depus o cerere de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru data de 17.11.2022. Prin încheierea din data de 13 mai 2021 a fost respinsă cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de A.. În data de 16 iunie 2021 recurentul - reclamant A. a depus la dosar o notificare, prin care a cerut schimbarea completului 7 și înlocuirea acestuia cu un alt complet competent, precizând că nu solicită recuzarea. Totodată a menționat că înțelege a solicita acordarea de daune interese în cuantum de 100.000 euro din partea completului 7 pentru încălcarea drepturilor constituționale privind dreptul la apărare. Ulterior a revenit cu o nouă cerere intitulată "precizări" la data de 24 iunie 2021, cu același conținut, cererea fiind înaintată către cabinetul Președintelui SCAF - ICCJ. Înalta Curte a comunicat recurentului A. un răspuns prin adresa nr. x/24 iunie 2021. Recurentul A. a revenit, la data de 14 noiembrie 2021, cu o nouă cerere prin care a reiterat solicitarea de a i se acorda, de către completul nr. 7, daune morale pentru respingerea cereri sale de preschimbare a termenului de judecată. Tot odată a menționat că nu va lua parte la ședința ilegală din 17 noiembrie 2022. La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2022, Înalta Curte a pus în discuție excepția admisibilității căii de atac în raport de dispozițiile art. 463 C. proc. civ. și a acordat termen pentru a da posibilitate părților să depună un punct de vedere. Intimatul-pârât Baroul București a depus la dosar un punct de vedere, în cuprinsul căruia a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil prin raportare la prevederile art. 463 și urm. C. proc. civ. Recurentul-reclamant A. a depus "Răspuns" în cuprinsul căruia a precizat că nu va depune nici un punct de vedere față de excepția invocată și nici nu va participa la ședința din 9 februarie 2023 care a fost stabilită ilegal, fără ca instanța să se pronunțe în prealabil asupra cererii sale din 14 noiembrie 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de față este inadmisibil. Astfel, instanța de control judiciar reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. Amintește instanța de control judiciar că potrivit prevederilor art. 406 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (...) (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. (...)". Totodată, art. 463 alin. (1) prevede că "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". Așa fiind, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata unei căi de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al titularului acesteia, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, urmând ca aceasta să ia act de cererea formulată, fiind vorba despre o achiesare la hotărârea pronunțată în cauză, respectiv despre acceptarea de către una dintre părți, drept validă în fapt și în drept, a unei situații procesuale apreciate ca nefavorabile la momentul exercitării căii de atac respective. Înalta Curte constată că din cererea de renunțare formulată recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ., rezultă că acesta a înțeles să renunțe la judecarea cererii de recurs ca urmare a soluționării dosarului nr. x/2020 Astfel, a solicitat, în mod expres, atât în ședință publică, cât și în scris la data de 7 decembrie 2020, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să ia act de renunțarea la judecarea recursului promovat la Curtea de Apel București. În aceste condiții, reține Înalta Curte că, în cauză, deși la pronunțarea hotărârii, instanța s-a raportat în considerente la prevederile art. 406 Cod procedură privind renunțarea la acțiune în calea de atac, astfel cum a indicat recurentul în cererea formulată, la soluția dată (conform solicitării reclamantului A.), prin care a luat act de renunțarea la judecarea cererii de recurs, neurmată de anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau hotărârilor pronunțate în cauză, astfel cum prevede art. 406 alin. (5) C. proc. civ., au fost avute în vedere dispozițiile art. 463 C. proc. civ., care reglementează, astfel cum s-a reținut anterior, adeziunea la hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac, fiind vorba în realitate de o retragere a căii de atac exercitate, în privința acestui drept de dispoziție al părții litigante nefiind prevăzută calea de atac a recursului. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției, demersul judiciar de față fiind, așadar, inadmisibil, indiferent de criticile formulate de partea care l-a inițiat. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor care pot fi supuse recursului, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Înalta Curte precizează că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așadar, față cele menționate anterior, instanța de recurs va obliga recurentul A., în temeiul art. 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Baroul București, în cuantum de 400 RON, conform dovezilor depuse la dosarul .