ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 210/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.08.2022, în dosar nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/1.03.2022 și a Hotărârii secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 775/3.03.2022; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea de transfer a reclamantei de la Judecătoria Constanța la una din următoarele judecătorii: Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București. Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 206 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității ca neîntemeiată și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2023, atacată cu recurs de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, întrucât în cauză nu se atacă o hotărâre a plenului Consiliul Superior al Magistraturii, ci una a secției, astfel că devin incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 ce trimit la dreptul comun - Legea nr. 554/2004, iar conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3), văzând rangul central al emitentului actului, respectiv Consiliul Superior al Magistraturi și domiciliul părții reclamante (București), a apreciat că este competentă, general, material și teritorial, în primă instanță, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

3.1. Împotriva sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și admiterea contestației, cu consecința anulării Hotărârii secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/1.03.2022 și a Hotărârii secției de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 775/3.03.2022 și obligării pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea de transfer a reclamantei de la Judecătoria Constanța la una din următoarele judecătorii: Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 2 București. Judecătoria Sectorului 3 București, Judecătoria Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu este motivată și nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv instanța și-a însușit argumente eronate cu privire la vechimea în magistratură, iar pe de altă parte, nu a răspuns în concret susținerilor sale din contestație.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a reținut în mod nelegal că cererile de transfer nu au fost soluționate cu exces de putere, întrucât intimatul și-a exercitat în mod legal dreptul de apreciere, în condițiile în care normele legale care reglementează instituția transferului au caracter supletiv, conferind doar o vocație magistratului, și nu un drept.

De asemenea, consideră că în mod nelegal instanța de fond a reținut că cererile de transfer nu au fost soluționate cu exces de putere și din perspectiva faptului că vechimea sa în magistratură este comparativ egală sau mai mică cu a doamnei judecător B., precum și din perspectiva faptului că motivele personale invocate nu ar avea caracter excepțional.

Consideră că se impunea prioritizarea criteriilor de transfer și că, prin prima criteriilor prevăzute de art. 61

2

din Legea nr. 303/2004, cererea sa de transfer trebuia admisă cu prioritate față de cea a doamnei judecător B..

Totodată, susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că hotărârile prin care au fost soluționate cererile de transfer au fost motivate, câtă vreme s-a făcut trimitere doar la impactul negativ pe care l-ar avea în activitatea instanței de la care a cerut transferul, admiterea cererii sale de transfer, fără a fi analizată în mod obiectiv situația contestatoarei.

3.1. Împotriva încheierii din 11 ianuarie 2023 și a sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs incident recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, casarea sentinței și a încheierii recurate, admiterea excepției de necompetență materială a Curții de Apel București, admiterea excepției tardivității cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că, pentru soluționarea contestației, completul a fost alcătuit dintr-un singur judecător, deși competența revenea Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în raport de prevederile art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (7)-(9) Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că instanța a respins în mod eronat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, interpretarea dată de către instanța de fond acestui aspect fiind în contradicție cu intenția legiuitorului, care a prevăzut la art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 că hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate în condițiile art. 29 alin. (7)-(9) Legea nr. 317/2004, respectiv în aceleași condiții în care pot fi atacate hotărârile Plenului privind cariera judecătorilor și procurorilor.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a respins în mod eronat excepția de tardivitate a formulării contestației, nefiind respectat termenul de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, prevăzut de art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care ambele hotărâri atacate au fost publicate la data de 23.05.2022, iar contestatoarea a formulat plângerea prealabilă la data de 07.06.2022, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 24.08.2022.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului contestatoarei, ca nefondat.

În esență, recurentul-pârât susține că instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu poate fi reținut excesul de putere în ceea ce privește respingerea cererilor de transfer ale contestatoarei.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârilor secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/1.03.2022 și nr. 775/3.03.2022; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să admită cererea sa de transfer de la Judecătoria Constanța la una dintre judecătoriile aflate în municipiul București.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității ca neîntemeiată și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Anterior, prin încheierea din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, reținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, întrucât în cauză nu se atacă o hotărâre a plenului Consiliul Superior al Magistraturii, ci una a secției, astfel că devin incidente dispozițiile art. 9 din legea nr. 304/2004 ce trimit la dreptul comun - Legea nr. 554/2004, iar conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3), văzând rangul central al emitentului actului, respectiv Consiliul Superior al Magistraturi și domiciliul părții reclamante (București), a apreciat că este competentă, general, material și teritorial, în primă instanță, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că prima instanță în mod greșit a respins excepția necompetenței materiale.

Astfel, potrivit art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, aplicabil în speță în raport cu data introducerii acțiunii, 24.08.2022: "(7) Hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată în condițiile art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.

(8) Contestația formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera și drepturile acestuia.

(9) Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă."

Analizând textele de lege de mai sus, Înalta Curte constată că art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004 trimite în mod expres la art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2004, ce atribuie în alin. (7) competența soluționării contestațiilor formulate împotriva hotărârilor prin care se dispune cu privire la cererile de transfer, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din această perspectivă, este irelevant că art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 trimite, la rândul său, la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în condițiile în care legiuitorul a stabilit foarte clar instanța competentă să soluționeze contestațiile formulate împotriva Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cererile de transfer ale magistraților.

Este adevărat că dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 stabilesc competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva hotărârilor plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, însă, câtă vreme legiuitorul a stabilit în mod expres că hotărârile prin care se dispune cu privire la cererile de transfer pot fi atacate cu contestație în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, respectiv la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate reține interpretarea primei instanțe în sensul că acest text de lege s-ar referi doar la hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Cu alte cuvinte, nu se poate face abstracție de norma expresă de la art. 61

1

alin. (7) din Legea nr. 303/2004, care stabilește competența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea contestațiilor formulate de persoanele interesate împotriva hotărârilor prin care se dispune cu privire la cererile de transfer, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, și nu conform alin. (5) al aceluiași articol.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., respectiv instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar pe de altă parte, hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, instanța respingând în mod greșit excepția necompetenței materiale invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, motiv pentru care instanța de recurs va admite recursurile, va casa hotărârile recurate, va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și va trimite cauza pentru soluționarea contestației pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere soluția pronunțată, celelalte aspecte invocate de către recurenți nu se mai impun a fi analizate, acestea urmând a fi avute în vedere în soluționarea contestației.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 11 ianuarie 2023 și a sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa încheierea și sentința recurate și, rejudecând: va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și va trimite cauza pentru soluționarea contestației pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 11 ianuarie 2023 și a sentinței nr. 206 din 9 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința recurate și, rejudecând:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Trimite cauza pentru soluționarea contestației pe fond la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.