ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată la data de 1 iulie 2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. (B.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), anularea adresei nr. x/29.10.2019, prin care pârâta a refuzat emiterea actului administrativ fiscal de restituire/compensare a sumei de 20.351.299 RON și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la restituirea sumei sau, în subsidiar, la emiterea unui act administrativ fiscal pentru restituirea/compensarea sumei.

Prin sentința civilă nr. 1153 pronunțată la 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a anulat Adresa nr. x/29.10.2019 emisă de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 20.351.299 RON solicitată prin cererea înregistrată la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/21.12.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 1153 pronunțată la 13 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Instituția pârâtă a susținut că sentința criticata a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor privind restituirea sumelor - achitate în baza art. 5 și 6 din O.G. nr. 17/2012, în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

În cuprinsul motivelor de recurs s-a precizat că sumele a căror restituire se solicita au fost stabilite prin: Decizia de impunere nr. x/29.06.2017 emisă în baza Raportului de inspectie fiscala nr. x/29.06.2017 si Decizie de solutionare a contestatiei nr. 110/06.03.2018, acte anulate in parte de instanța de judecata.

Astfel, obligațiile stabilite suplimentar de plata prin decizia de impunere nr. x/29.06.2017 sunt datorate pentru Contribuția trimestrială datorată pentru medicamentele suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătății aflate în sold la data de 01.10.2011 si neachitate cod impozit 946. Suma de 20.351.599 RON, achitată de societate prin ordine de plata, face referire la art. 5 si art. 6 din O.G. nr. 17/2012 care privește această contribuție.

În ceea ce privește sumele achitate în plus în contul "946 Contribuție trimestriala datorata pentru medicamentele suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si din bugetul Ministerului Sanatatii, aflate în sold, la data de 1 octombrie 2011 si neachitate" in cuantum de 20.354.056 RON, D.G.A.M.C. Serviciul de evidenta pe platitori, restituiri, compensari nr. 2 prin adresele nr. x/06.03.2014, nr. y/10.06.2014, nr. z/26.11.2015, a solicitat reclamantei A. S.R.L. punerea de acord a evidentei fiscale cu evidenta contabila, cu precizarea ca exista neconcordanțe între plățile efectuate și declarațiile depuse, solicitări la care reclamanta nu a dat curs.

Ulterior, în anul 2017 au fost stabilite obligații suplimentare de plată pentru perioada 01.01.2011 și 31.12.2015.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subisidar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse și de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția nulității și recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul recursului reține următoarele:

Reclamanta a supus verificării controlului instanței de contencios administrativ Adresa nr. x/29.10.2019, prin care pârâta a refuzat emiterea actului administrativ fiscal de restituire/compensare a sumei de 20.351.299 RON.

Societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la restituirea respectivei sume sau, în subsidiar, la emiterea unui act administrativ fiscal pentru restituirea/compensarea sumei. În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că suma de 20.351.299 RON a fost virată preventiv la 29 octombrie 2012 la bugetul de stat, în lipsa unui titlu de creanță și fără să fi fost datorată, în contextul incertitudinilor generate de aplicarea O.U.G. nr. 104/2009 privind contribuția clawback.

Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantă, reținând că organul fiscal nu a făcut dovada unui titlu de creanță pentru suma a cărei restituire se solicită, ceea ce confirmă teza reclamantei, respectiv aceea că suma a fost achitată în lipsa oricărui titlu, așadar fără a fi datorată, astfel că se justifică restituirea sa .

Recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată de instanța de fond susținând că a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor privind restituirea sumelor (achitate în baza art. 5 și 6 din O.G. nr. 17/2012), în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Aceste critici au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a dat o interpretare și aplicare corectă dispozițiilor de drept material incidente în cauză.

Astfel, necontestat în cauză este că reclamanta a achitat, la data de 29 octombrie 2012, prin 10 ordine de plată, suma nedatorată de 20.351.299 RON la bugetul FNUASS, chiar dacă CNAS nu emisese vreo notificare sau vreun titlu de creanță pentru suma respectivă, conform O.U.G. nr. 104/2009 și normelor sale de aplicare, și nici reclamanta nu depusese declarațiile prevăzute de lege.

DGAMC a respins cererea de restituire a intimatei-reclamante, susținând că suma plătită se referă la o contribuție clawback neachitată din 2011, deși din actele dosarului nu rezultă acest aspect.

Împotriva acestei decizii, B. a inițiat o acțiune în contencios administrativ, susținând că suma a fost achitată fără un titlu de creanță, deci nu era datorată, justificând astfel restituirea.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că organul fiscal nu a putut dovedi existența unui titlu de creanță pentru suma respectivă și nici nu a indicat o prevedere legală pentru a dovedi legalitatea nerestituirii banilor.

Potrivit art. 168 Codul de procedură fiscală, orice sumă plătită sau încasată fără să fi fost datorată trebuie restituită la cerere. În acest caz, suma litigioasă a fost achitată de B. la bugetul de stat în 2012, iar pârâta susține că este vorba despre o sumă datorată cu titlul de contribuție clawback pentru trimestrele I-III 2011, deși CNAS nu a emis vreo notificare sau vreun titlu de creanță pentru suma respectivă, iar B. nu a depus declarațiile necesare pentru calcularea contribuției clawback.

Mai mult, titlul de creanță invocat de DGAMC, decizia de impunere emisă în urma inspecției fiscale, datează abia din 2017 și prin urmare, nu se putea opera o compensare a sumei achitate în 2012 fără titlu cu cea stabilită a fi datorată potrivit titlului emis în 2017.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte vizând faptul că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile privind restituirea sumelor în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea 2017/2015 și a OMFP nr. 1899/2004, Înalta Curte nu o poate reține ca fiind fondată.

În conformitate cu O.G. nr. 17/2012, reclamanta a efectuat plăți în calitate de reprezentant al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, fără a depune o declarație privind contribuția datorată, așa cum prevede ordonanța. Deși ordinele de plată erau însoțite de anexe cu lista medicamentelor, acestea nu pot înlocui declarația privind contribuția datorată și nici au fost emise titluri de creanță pentru distribuitorii medicamentelor din portofoliul B..

Prin urmare, O.G. nr. 17/2012 nu poate fi invocată ca temei al plăților efectuate de reclamantă, pentru a i se refuza restituirea sumei litigioase.

În plus, organul fiscal nu a dezvoltat un raționament care să justifice refuzul de restituire.

În mod legal, Curtea de apel a stabilit că reclamanta are dreptul la restituirea sumei, chiar dacă majoritatea plăților au fost efectuate în calitate de reprezentant al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor. Refuzul organului fiscal de a restitui suma achitată de reclamantă în 2012, fără titlu, nu poate fi justificat prin existența unei obligații fiscale stabilite în 2017, care vizează un titlu de creanță emis ulterior.

Mai mult, în cauză, în acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs reține că dispozițiile O.G. nr. 17/2012 nu sunt incidente, deoarece suma achitată nu era datorată (nu exista decizie emisă de FNUASS din care să rezulte suma de 20.351.299 RON) și nici declarație sub acest aspect din partea intimatei. Suma a fost plătită preventiv de către societatea reclamantă, care în calitatea de distribuitor de medicamente trebuia să achite contribuție clawback.

Înalta Curte constată că sentința criticată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor OMFP nr. 1899/2004 (incidente la momentul plății) coroborat cu art. 168 din Legea 2017/2015 (la momentul formulării cererii de chemare în judecată+).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1153 din 13 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 09 februarie 2023.