ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 687/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2020, la data de 09 noiembrie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea Notificării nr. x/10.03.2020 privind solicitarea returnării unor cheltuieli declarate neeligibile pentru proiectul "O voce comună către o lume fără violență bazată pe gen - Mecanisme de intervenție și modele de bune practici privind violența bazată pe gen", finanțat prin Fondul pentru relații bilaterale la nivelul programului "JUSTIȚIE", emisă de către Ministerul Justiției, și exonerarea de la plata a sumei de 9.047,41 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile.

Prin sentința civilă nr. 173 pronunțată la 12 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civil nr. 173 pronunțate la 12 februarie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

În cuprinsul motivelor de recurs, după prezentarea istoricului speței, reclamanta a menționat că s-a aflat în imposibilitatea de a acorda din bugetul propriu, membrilor delegației, cuantumul indemnizației de cazare prevăzută în H.G. nr. 518/1995, deoarece acest lucru era în contradicție cu prevederile contractului x/19.09.2018, în care se menționa că aceste costuri sunt suportate prin Granturile Norvegiene x, în cadrul Fondului pentru Relații Bilaterale, la nivelul Programului de Justiție din România.

În acest sens, ANES a asigurat din bugetul propriu plata facturii aferente cazării membrilor delegației urmând a regulariza situația financiară prin reîntregirea sumei, la momentul virării în contul său a resurselor financiare alocate proiectului. Astfel, situația prezentată nu poate echivala cu pierderea/anularea dreptului membrilor delegației de a beneficia de întreg cuantumul indemnizației de cazare prevăzut de H.G. nr. 518/1995, până la limita a 150 euro/persoană/zi.

În ceea ce privește Deconturile de cheltuieli cu indemnizația de cazare pentru participanții la întâlnirea de lucru din Portugalia(Lisabona), perioada 24-26 septembrie 2018, menționează că potrivit adresei ANES cu nr. x/20.09.2018 înaintate Ministerul Justiției Direcția Programe Europene, cu privire la Actul adițional nr. x la Contractul de Finanțare nr. x/19.09.2018 s-a precizat faptul că, potrivit contractului cheltuielile aferente deplasării pentru întreaga delegație includ transportul internațional, indemnizația de deplasare (2 nopți cazare și 3 zile diurnă) transportul aeroport-hotel-aeroport și asigurarea medicală.

Previzionarea și stabilirea costurilor privind cazarea nu s-a realizat prin raportare la costuri reale (prezentarea unor oferte de la operatorii economici) ci, prin raportare la cadrul legal național, în temeiul căruia sunt reglementate în mod unitar cuantumurile indemnizațiilor acordate pentru cazare în cazul deplasărilor în străinătate - conform H.G. nr. 518/1995.

În concluzie, având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurată și procedând la rejudecarea cauzei să se dispună admiterea acțiunii în sensul anulării Notificării nr. x/10.03.2020 și pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata sumei de 9.047,41 RON, declarată cheltuială neeligibilă de către Operatorul de Program - Ministerul Justiției.

Intimatul-pârâtă Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca nemotivat, întrucât nu este întemeiat pe dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., iar conținutul este o reluare a susținerilor cererii de chemare în judecată, și în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepția nulității și recursul sunt nefondate și le va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Asupra fondului recursului se rețin următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind corectă în raport cu criticile formulate de recurentă.

Nu este întemeiată susținerea recurentei potrivit căreia nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor H.G. nr. 518/1995 în situația în care, pentru cazare, rezervarea și plata au fost efectuate de către unitatea trimițătoare (ANES) în condițiile în care contractul cu nr. x s-a semnat la data de 19.09.2018, iar plecarea efectivă a membrilor delegației era iminent si s-a realizat la data de 24.09.2018, fără a exista, sub nicio forma, posibilitatea realizării demersurilor pentru a se asigura transferul sumelor necesare pentru derularea proiectului și, în concret a acordării indemnizației de cazare sub formă de avans. Aceasta întrucât nu este invocată vreo dispoziție legală care să lipsească de efecte prevederile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 118/1995 potrivit cărora "pentru personalul trimis în străinătate în condițiile prezentei hotărâri, în cazul în care cheltuielile pentru cazare se suportă de către partenerii externi, indemnizația de deplasare este formată numai din diurna stabilită conform anexei" fiind deci exclus dreptul personalului menționat de a beneficia de indemnizația de cazare.

Aceste dispoziții erau, în speță, pe deplin aplicabile în condițiile în care prin contractul încheiat între părți se stipula suportarea cheltuielilor de cazare prin Granturile Norvegiene 2014-2021, în cadrul Fondului pentru Relații Bilaterale, la nivelul Programului de Justiție din România.

Ca urmare, contrar susținerilor recurentei, membrii delegației nu aveau dreptul de a beneficia de întreg cuantumul indemnizației de cazare prevăzut de H.G. nr. 518/1995, până la limita a 150 euro/persoană/zi, opunându-se dispozițiile art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 118/1995 mai sus menționate.

În raport cu aceleași prevederi, nu sunt relevante nici susținerile recurentei potrivit cărora previzionarea si stabilirea costurilor privind cazarea nu s-a realizat prin raportare la costuri reale (prezentarea unor oferte de la operatori economici) ci, prin raportare la cadrul legal național, în temeiul căruia sunt reglementate în mod unitar cuantumurile indemnizațiilor acordate pentru cazare în cazul deplasărilor în străinătate, respectiv H.G. nr. 518/1995.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei referitoare la existența unei situații de discriminare "în raport de toate celelalte situații similare in care se aplică prevederile H.G. nr. 518/1995", aceste susțineri nefiind nici explicitate și nici dovedite.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați împotriva sentinței civile nr. 173 din 12 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 09 februarie 2023.