ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.03.2023 sub nr. x/2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii și B. și Studii De Gen - FILIA anularea Hotărârii nr. 701/16.11.2022 pronunțată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 RON, ca nelegală și neîntemeiată și obligarea pârâtele la plata cheltuielilor de judecată din prezentul demers judiciar.

Prin Hotărârea nr. 701/16.11.2022 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 RON potrivit art. 26 alin. (1) și art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 pentru săvârșirea unei fapte de discriminare pe criterii de gen.

Prin sentința civilă nr. 1986/2023 pronunțată la 21 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, și B. ȘI STUDII DE GEN - FILIA, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1986/2023 pronunțate la 21 decembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost motivată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Recurentul-reclamant susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în special a dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Potrivit acestui text, sunt sancționate două forme de comportament discriminatoriu, ambele presupunând existența intenției: fie sub forma unui scop direct de a discrimina, fie sub forma reprezentării faptului că acțiunea poate produce efecte discriminatorii.

Instanța de fond ar fi omis să analizeze acest element, concentrându-se exclusiv pe efectul pretins al reclamei, fără a verifica dacă autorul a acționat cu intenția de a discrimina, ceea ce contravine principiilor răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește libertatea de exprimare, se arată că instanța de fond a ignorat protecția conferită de art. 30 din Constituția României, art. 70 din C. civ. și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Reclama analizată este calificată ca act artistic, realizat în scop promoțional, fără intenția de a discrimina sau de a leza demnitatea vreunei persoane. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Casado Coca c. Spaniei și Müller c. Elveției), operele artistice beneficiază de protecție extinsă, iar statul are obligația de a nu restrânge în mod disproporționat libertatea de exprimare.

Recurentul mai susține că instanța nu a motivat în mod concret în ce constă vătămarea produsă, nu a identificat un criteriu de discriminare și nu a analizat efectele hotărârii CNCD asupra drepturilor sale nepatrimoniale, în special asupra imaginii și reputației, garantate de art. 70 din C. civ.. Comunicarea prematură a hotărârii către presă, anterior notificării către persoana vizată, a condus la prejudicii reputaționale și profesionale, fără ca instanța să analizeze proporționalitatea măsurii și efectele acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează anularea Hotărârii nr. 701/16.11.2022 pronunțată de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 RON.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul A., ca neîntemeiat, acesta formulând recurs și invocând pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat de reclamant este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

În raport cu criticile formulate de recurentul-reclamant A., întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente, interpretate în mod corect și aplicate proporțional cu scopul legitim urmărit.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a interpretat în mod just dispozițiile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reținând că, potrivit tezei a doua, nu este necesară dovedirea intenției autorului pentru angajarea răspunderii contravenționale. Este suficient ca mesajul transmis să fie susceptibil de a crea o atmosferă ostilă, degradantă sau umilitoare, interpretarea fiind realizată în coroborare cu art. 2 alin. (1) și alin. (4) din același act normativ, care definesc discriminarea indirectă și efectele acesteia.

Instanța a constatat că videoclipul de promovare a produsului "C.", difuzat pe rețelele de socializare, conține elemente de ridiculizare și defăimare a femeilor, apte să genereze manifestări discriminatorii, contrare principiului egalității de gen. Recurentul-reclamantul nu a fost un simplu interpret, ci parte activă în procesul de creație, conform contractului de promovare nr. x/12.01.2019 încheiat cu D. S.R.L., având atribuții directe în conceperea, aprobarea și distribuirea conținutului, inclusiv prin asocierea imaginii proprii cu produsul promovat.

Analiza Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării asupra reclamei a fost completă, incluzând examinarea apărărilor privind lipsa intenției, natura artistică a mesajului, tehnica de exprimare și identificarea criteriului de discriminare - de gen.

În ceea ce privește libertatea de exprimare, garantată de art. 30 alin. (1) și alin. (6) din Constituția României, art. 70 alin. (1) din C. civ. și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta nu este absolută și poate fi restrânsă în condițiile prevăzute de lege, în special pentru protejarea demnității și egalității de gen. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Lindon, E. și July c. Franței; Unitatea Wingrove c. Regatului; Baldassi și alții c. Franței; Féret c. Belgiei), exprimarea artistică este protejată doar în măsura în care contribuie la o dezbatere de interes public și nu instigă la ură, intoleranță sau discriminare.

În speță, în mod legal prima instanță a apreciat că videoclipul nu a avut un caracter de dezbatere publică, ci a transmis un mesaj discriminatoriu, cu potențial de perpetuare a prejudecăților de gen. Argumentul privind jocul de cuvinte "vin" - "coming" a fost respins, fiind lipsit de relevanță lingvistică și nejustificând conținutul comportamental al reclamei, perceput ca denigrator și violent la adresa femeilor.

Sancțiunea aplicată - amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON, dispusă în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 - este proporțională, orientată spre limita inferioară a cuantumului legal, având un rol preventiv și educativ. Prima instanță a reținut că reclamantul a conștientizat caracterul ofensator al materialului, întrucât, anterior sancționării, a retras videoclipul de pe pagina sa de F., aspect consemnat în punctul de vedere depus la CNCD la data de 16 februarie 2022.

Referitor la publicarea în presă a informațiilor privind sancțiunea, anterior comunicării hotărârii către reclamant, instanța a reținut că acest aspect nu înlătură răspunderea contravențională și nu poate fi analizat în prezentul dosar, în lipsa unui capăt de cerere distinct privind conduita ulterioară a autorității.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și în conformitate cu jurisprudența națională și europeană, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1986/2023 pronunțate la 21 decembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.