ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6083/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.09.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției de respingere a plângerii sale înregistrate sub numărul C22-1227/26.08.2022 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare și împotriva rezoluției de clasare date în lucrarea 22-2471/26.07.2022.

Prin sentința civilă nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei oricărei alte instanțe de același grad.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta a arătat că se reține prin hotărâre că ar fi susținut în sesizarea sa pasivitatea organelor de urmărire penală, dar folosirea cuvântului i s-a atribuit în mod gratuit, întrucât nu are nicio legătură cu natura cauzei.

A mai susținut recurenta că doamna procuror nu a întreprins niciun act o perioadă de doi ani și unsprezece luni, deși partea a sesizat de opt ori tergiversarea, depunând la dosar înscrisurile respective.

A menționat recurenta că instanța de fond trebuia să rețină că procurorul a lăsat în nelucrare totală o cauză penală foarte simplă, iar aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă și s-ar fi impus o sancțiune pe măsură.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a formulat contestație împotriva rezoluției de respingere a plângerii sale înregistrate sub numărul C22-1227/26.08.2022 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare și împotriva rezoluției de clasare date în lucrarea 22-2471/26.07.2022.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentă este nefondat.

Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că instanța de fond a procedat la analiza cauzei, indicând aspectele de fapt și temeiurile de drept pe baza cărora și-a format opinia juridică.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Din această perspectivă, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanța a soluționat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluție în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcția logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanței.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material.

Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de prima instanță nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

În consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de partea recurentă sentinței recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Recurenta a invocat faptul că doamna procuror nu a întreprins niciun act o perioadă de doi ani și unsprezece luni, iar partea a sesizat de opt ori tergiversarea cauzei, depunând la dosar înscrisurile respective.

În opinia recurentei, instanța de fond trebuia să rețină că procurorul a lăsat în nelucrare totală o cauză penală foarte simplă, iar aceasta reprezintă o abatere disciplinară gravă și s-ar fi impus o sancțiune pe măsură.

Înalta Curte reține că verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depășirea limitelor stabilite prin Constituția României republicată, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților.

Analiza și aprecierea asupra probatoriului și, totodată, raționamentul și interpretarea normelor legale, precum și argumentele de fapt și de drept ce motivează soluțiile pronunțate în dosarele aflate în curs de instrumentare, constituie aspecte ce țin de judecata propriu-zisă a cauzelor, susceptibile de a fi analizate în cadrul controlului de legalitate și temeinicie, realizat cu ocazia căilor de atac exercitate în condițiile legii.

Altfel spus, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, întrucât principiul independenței procurorului presupune excluderea oricăror influențe exercitate asupra acestuia cu privire la instrumentarea și soluționarea cauzelor penale cu care este învestit, principiu ce este corelat cu obligația procurorului de a se supune legii. În aceste condiții, independența procurorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să permită nesocotirea responsabilităților specifice funcției, limitele independenței fiind raportate la cerința imperioasă privind respectarea legii.

Verificarea existenței indiciilor cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depășirea limitelor stabilite prin art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că, în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege; procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, intervenția procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluției.

Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, "Procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor, în condițiile prevăzute de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Instanța de control judiciar observă că, în raport cu reglementările prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, analiza efectuată de Inspecția Judiciară se raportează la faptele sesizate, și nu la conținutul abaterilor disciplinare la care se face referire în sesizare.

În același sens sunt și prevederile art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, potrivit cărora, "Verificările prealabile efectuate de inspectorii judiciari, ca urmare a unei sesizări, sunt, de regulă, limitate la aspectele semnalate.".

Așa fiind, examinarea sesizării recurentei-reclamante s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie, neexistând din partea autorității intimate o depășire a limitelor marjei sale de apreciere conferite de lege.

În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la tergiversarea cauzei, respectiv la nerespectarea principiului celerității în efectuarea urmăririi penale, instanța de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate.

Raportat la volumul de activitate al magistratului și la atribuțiile de natură administrativă care i-au fost repartizate în cadrul unității de parchet, Înalta Curte apreciază că intervalul de soluționare a dosarului se încadrează în limitele marjei de apreciere de care beneficiază magistratul în organizarea activității de soluționare a tuturor cauzelor cu care este învestit.

Astfel, dosarul a fost repartizat spre soluționare doamnei procuror B. la data de 15.06.2021, la data de 10.06.2022 a fost întocmit de organele de cercetare penală referatul cu propunere de clasare a urmăririi penale, iar la data de 30.06.2022 doamna procuror a soluționat dosarul prin emiterea ordonanței de clasare.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că, din probele administrate, nu a rezultat că magistratul ar fi avut o abordare diferită în soluționarea dosarului nr. x/2019, față de modalitatea constantă de lucru a acestuia, raportat la volumul de activitate, astfel încât nu se poate reține existența unor indicii privind elementele constitutive ale vreunei abateri disciplinare.

În consecință, din documentația administrativă existentă la dosarul cauzei nu a rezultat că, în cursul urmării penale cauza ar fi fost lăsată în nelucrare, iar această împrejurare ar fi imputabilă procurorului care efectuează urmărirea penală.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2281 din 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023.