ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2023

Ședința publică din data de 7 februarie 2023

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanții Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Național Sindical, Confederația Sindicatelor Democratice din România și A. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, admiterea acesteia și desființarea rezoluției nr. C19-904/03.04.2019, emisă de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare și a rezoluției de clasare nr. x/2018 din 28.01.2019, cu consecința trimiterii cauzei la Inspectorul Judiciar pentru completarea verificărilor cu privire la abaterile disciplinare săvârșite de procurorii B. și C..

Prin sentința civilă nr. 108 din 18 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, având ca obiect anulare rezoluție clasare, instanța de fond a dispus următoarele:

- a admis contestația formulată de reclamanții Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România-Frăția, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Național Sindical, Confederația Sindicatelor Democratice din România și A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B., C. și Inspecția Judiciară;

- a desființat rezoluția inspectorului-șef și rezoluția de clasare și a trimis dosarul pentru completarea verificărilor;

- conform art. 451-453 C. proc. civ. a obligat pârâta Inspecția Judiciară la plata sumei de 1500 RON către reclamanta A. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat redus în mod corespunzător.

Împotriva sentinței civile nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții B. și Inspecția Judiciară.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului și pe fondul cauzei respingerea plângerii formulate de Blocul Național Sindical, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția, A. S.R.L. și Confederația Sindicatelor Democratice din România.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că, în calitate de procuror, a soluționat cauza pro parte prin Ordonanța din data de 13.07.2018, menținută prin Ordonanța nr. 133/II/2/2018 din 24.09.2018 prin care procurorul general a respins plângerea împotriva soluției ca nefondată.

Mai arată că intimații-reclamanți au formulat plângere împotriva sa pe linie disciplinară, invocând săvârșirea abaterilor disciplinare în sensul art. 99 lit. ș) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (în continuare Legea nr. 303/2004). Inspecția Judiciară a clasat cauza, iar soluția a fost menținută de inspectorul-șef.

Apreciază că judecătorul instanței de fond a depășit atribuțiile de serviciu în sensul că a analizat legalitatea și temeinicia unor cercetări penale făcând referiri chiar la impunerea unei anumite ordini de incidență a temeiurilor de clasare într-o ordonanță dată de un procuror, deși acesta este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară. În continuare, fără a fi învestit, acesta s-a pronunțat asupra calității de persoană vătămată într-o cauză penală, depășind limitele funcționale. Învederează că judecătorul dintr-o cauză de contencios nu are dreptul să se pronunțe asupra fondului unei cercetări penale, cu numai asupra legalității formale a actelor procedurale.

La data de 06.07.2021, recurentul-pârât B. a depus la dosar taxa de timbru și un exemplar în original al motivelor de recurs, precum și soluția pronunțată de judecătorul de cameră preliminară asupra plângerii împotriva ordonanței de clasare nr. 106/P/2018 din 13.07.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, menținută prin ordonanța nr. 133/II/2/2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța (soluție de respingere) - dosar.

Prin cererea sa de recurs, recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate cu consecința menținerii rezoluției de clasare nr. x/2018 emise de Direcția pentru inspecție pentru procurori în data de 28 ianuarie 2019 și anularea plății de către Inspecția Judiciară a cheltuielilor de judecată către A. S.R.L..

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a arătat că prin sentința nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost desființate rezoluțiile nr. C19-904 (emisă de inspectorul-șef la data de 3 aprilie 2019) și 8089/IJ/1995/DIP/2018 (emisă de Direcția pentru inspecție pentru procurori în data de 28 ianuarie 2019), iar dosarul a fost trimis pentru completarea verificărilor, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu de avocat redus în mod corespunzător).

Recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Apreciază sentința recurată ca nelegală, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că inspectorii judiciari puteau să intervină asupra soluției dispuse de către procurorul de caz, soluție menținută de procurorul ierarhic superior, verificând modalitatea de administrare a probatoriului, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei penale nr. 106/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

A mai arătat că aspectele semnalate, deși detaliate pe larg, reprezintă exclusiv nemulțumiri legate de modul în care magistrații procurori au exercitat atribuții de serviciu în instrumentarea și soluționarea unui dosar penal, rezultat al raționamentelor logico-juridice emise, particularizate, cu trimitere la procedura de administrare a probelor, competența materială, a temeiurilor juridice aplicabile în fundamentarea soluției, respectiv emiterea unei soluții penale pe fond și verificarea legalității și temeiniciei soluției.

Recurenta-pârâtă a precizat că unul dintre principiile care guvernează activitatea Inspecției Judiciare este cel al respectării independenței judecătorului și procurorului. Controlul exercitat de Inspecția Judiciară nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești supuse căilor de atac prevăzute de lege și nici soluțiile adoptate de procurori, care pot fi verificate numai în cadrul și limitele stabilite de principiul controlului ierarhic sau de instanțele de judecată.

Intimații-reclamanți Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România-Frăția, Confederația Națională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Național Sindical, Confederația Sindicatelor Democratice din România și A. S.R.L. au depus întâmpinare la data de 27.07.2021 prin care au solicitat, în principal, anularea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți pentru neindicarea niciunui motiv de casare în cazul recursului formulat de B., respectiv pentru neîncadrarea motivelor de recurs în niciunul dintre motivele de casare în cazul recursului formulat de Inspecția Judiciară (pe cale de excepție), iar pe fond respingerea acestor recursuri ca nefondate.

La data de 03.08.2021 s-a înregistrat răspunsul formulat de B. la întâmpinarea intimaților-reclamanți, precum și punctul de vedere cu privire la recursul formulat de Inspecția Judiciară. Astfel, recurentul-pârât B. a solicitat admiterea recursului formulat de Inspecția Judiciară, iar cu privire la excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, a arătat că din motivarea cererii sale de recurs reiese incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Învederează în continuare că soluția instanței de fond contrazice dispoziția cu caracter definitiv dată de judecătorul de cameră preliminară, așa cum a arătat și prin adresa din data de 06.07.2021, aflată la dosar.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs depus de către B. prezintă structura necesară spre a fi calificate drept critici de nelegalitate prin care recurentul tinde la evocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar dacă, inițial, acesta nu a indicat temeiul de drept al motivului de casare.

Spre deosebire de apel, cererea de recurs trebuie motivată în drept, sub sancțiunea nulității. Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ. impun indicarea în concret a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Cu toate acestea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. atenuează sancțiunea și permite instanței de recurs să procedeze la încadrarea motivelor invocate de recurent, pe baza aspectelor detaliate în cerere, chiar dacă recurentul însuși nu a indicat în concret motivul de nelegalitate pe care îl invocă.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Criticile aduse de către recurentul-pârât B. nu sunt străine de natura cauzei sau de aspectele evocate de prima instanță prin hotărârea atacată, iar argumentele expuse în cererea de recurs conduc la ideea că instanța de fond nu a fundamentat în mod corect soluția dată (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.")

Totodată, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului declarat de Inspecția Judiciară, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, constatând că, în mod formal, criticile recurentei-pârâte se circumscriu cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat de recurenții-pârâți și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1). 8 C. proc. civ. vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, apreciind recurenții pârâți că prevederile legale citate nu îndrituiesc inspectorii judiciari să intervină asupra soluției dispuse de către procurorul de caz, verificând modalitatea de administrare a probatoriului și interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în soluționarea cauzei penale nr. 106/P/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, incident în cauză, prevede următoarele:

"Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și în relația cu celelalte autorități publice, exercitându-și atribuțiile de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia."

Instanța de fond a apreciat că pârâta Inspecția Judiciară nu a analizat aspectele semnalate de intimații-reclamanți, deși în mod rezonabil trebuiau verificate, fiind indicate fapte care, dacă ar fi reale, ar prezenta o gravitate foarte mare, care pun în discuție, inclusiv, prestigiul și credibilitatea justiției, date fiind calitatea pârâților și funcția uneia dintre persoanele vizate de sesizare. De altfel, tocmai în considerarea calității de magistrat și a funcției înalte de conducere în discuție, în privința cărora nu trebuie să planeze absolut nici o suspiciune, instanța de fond a apreciat că verificările trebuiau efectuate cu mai multă rigurozitate și în mod complet cu privire la:

- pretinsa încălcare a dispozițiilor legale referitoare la redeschiderea urmăririi penale, deși faptele cercetate în dosarul nr. x/2018 au mai fost cercetate în cel puțin 3 (trei) dosare, reclamanții invocând încălcarea principiului ne bis in idem;

- pretinsa încălcare a deciziei Curții Constituționale nr. 68/2017, sub aspectul faptului invocat că s-au efectuat cercetări penale, deși motivul de clasare referitor la prescripția răspunderii penale era evident încă din prima plângere cu care a fost învestit pârâtul B.;

- pretinsa încălcare cu rea-credință (în scopul creării condițiilor procesuale pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară pentru desființarea unui înscris cu privire la care exista deja o hotărâre definitivă) a normelor procesuale penale (art. 16 C. proc. pen.) privind ordinea de incidență a temeiurilor de clasare, sub aspectul faptului invocat că s-a dispus clasarea pe motiv de intervenție a prescripției când, anterior, pentru aceleași fapte, s-a dispus clasarea pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii;

- pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a unor hotărâri pronunțate de instanța civilă cu privire la desființarea unui înscris contestat ca fiind fals de organele de cercetare penală, prin faptul că sesizează judecătorul de cameră preliminară pentru desființarea aceluiași înscris;

- pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a mai multor hotărâri civile, deși nu afirmă existența nici unei fapte de natură penală în legătură cu acestea;

- pretinsa audiere și prezentare în calitate de persoană vătămată a unei entități inventate, care nu există în realitate și cu privire la care nu a făcut minime verificări pentru a analiza dacă aceasta este constituită în mod legal, în condițiile în care s-au depus hotărâri judecătorești care au statuat sub acest aspect;

- pretinsa încălcare a dispozițiilor legale referitoare la competența teritorială.

De altfel, Curtea arată că în conformitate cu prevederile art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 simpla nerespectare a unei decizii a Curții Constituționale este suficientă pentru a fi realizat elementul material al laturii obiective a unei abateri disciplinare (urmând să se verifice în continuare îndeplinirea cerințelor aferente laturii subiective).

Totodată, arată că deși încălcarea autorității de lucru judecat nu este prevăzută, ca atare, ca fiind o abatere disciplinară, o astfel de situație poate reprezenta o încălcare evidentă și incontestabilă a unor principii legale clare, care țin de esența înfăptuirii actului de justiție, care are aptitudinea să realizeze elementul material al laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să clarifice regulile și principiile care guvernează raporturile dintre activitatea procurorilor și cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitările legale ale verificărilor pe care aceștia din urmă le pot efectua, puse în discuție de criticile formulate prin acțiunea dedusă judecății.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituțional și legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluțiilor.

Dreptul conferit de lege procurorului de a fi independent în desfășurarea activității profesionale nu este însă unul absolut. Responsabilizarea magistraților se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea subordonării ierarhice, a căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraților (conform art. 35 din Legea nr. 303/2004) și instituirea răspunderii magistraților. Verificările realizate prin căile de atac nu pot fi, însă, contrazise prin cele realizate în cadrul verificărilor administrative realizate de Inspecția Judiciară.

Răspunderea disciplinară intervine în situația abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiției, prevăzute în Legea nr. 303/2004.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecției Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului și independența sa.

Totodată, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, activitatea acesteia se desfășoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de Inspecția Judiciară se realizează cu respectarea principiilor independenței judecătorilor și procurorilor, supunerii lor numai legii, precum și autorității de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziții rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenței magistratului și supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Potrivit art. 42 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția judiciară îndeplinește, potrivit legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, sub coordonarea și controlul plenului.

Rezultă că unul dintre rolurile esențiale ale Inspecției judiciare constă în oferirea de informații concrete Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la modul de organizare și funcționarea instanțelor/parchetelor, la conduita judecătorului/procurorului în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a verificărilor efectuate la cererea plenului, a secțiilor, a petiționarilor, ori de Inspecția judiciară, din oficiu.

Rezultatele constatate în urma verificărilor stau la baza adoptării hotărârilor plenului sau secțiilor cu privire la măsuri de organizare și funcționare a instanțelor/parchetelor, la sancționarea judecătorului/procurorului, la apărarea reputației sale profesionale etc.

Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.

Din conținutul acestor texte de lege, cât și din conținutul textelor din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, care stabilesc atribuțiile Inspecției judiciare, rezultă că sesizarea adresată Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să se refere la aspecte din activitatea instanțelor/parchetelor, la activitatea sau conduita judecătorului sau procurorului, la încălcarea de către aceștia a obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea unor abateri disciplinare, fără a pune, în nici un caz, în discuție legalitatea hotărârilor judecătorești sau a soluțiilor date de procuror.

Totodată, Înalta Curte precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală și nu poate interveni decât în condițiile expres prevăzute de lege și pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanța învestită cu soluționarea unei contestații, nu este una disciplinară, neavând competența să stabilească existența sau inexistența unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituția României, această competență revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea și temeinicia rezoluțiilor atacate, respectiv dacă pârâta Inspecția Judiciară a adoptat soluția în limitele marjei de apreciere conferite de lege, în baza unui probatoriu suficient, respectiv dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Într-un astfel de context, legiuitorul a reglementat un drept de apreciere în favoarea inspectorilor judiciari, modul de acțiune al acestora urmând a fi determinat de contextul concret al fiecărei cauze, prin recurgerea, după caz, la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziție de Legea nr. 317/2004 și de Regulament.

Cu privire la soluțiile adoptate de procuror, potrivit art. 278

1

și următoarele din C. proc. pen., controlul legalității și temeiniciei acestora se realizează de instanțele de judecată, la sesizarea persoanei vătămate, precum și a oricărei alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, care pot desființa rezoluția sau ordonanța atacată, reține cauza spre judecare sau trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale ori pentru redeschiderea urmăririi penale.

De asemenea, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, dacă i s-a adus o vătămare intereselor sale legitime (art. 275 și următoarele din C. proc. pen.).

Ca atare, măsurile și soluțiile adoptate de către procuror sunt supuse controlului instanței competente să judece cauza în fond (art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, ori de ministrul justiției.

Însă și acest control constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competența parchetului. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate.

Din analiza acestor texte legale rezultă că inspectorul care efectuează verificarea nu poate antama soluția dispusă de procuror, soluție care poate fi supusă verificării în urma exercitării căilor de atac legale, tocmai pentru a nu se suprapune un eventual control judiciar asupra actelor emise în cursul procesului penal sau a cercetării penale cu atribuțiile ce revin Inspecției judiciare în materie disciplinară, instituție care nu poate aprecia asupra legalității procedurii desfășurate de procuror sau a soluției pe care a dispus-o.

Instanța de recurs nu împărtășește opinia judecătorul fondului și apreciază că nu poate fi instituită în sarcina inspectorului judiciar obligația de a efectua un control amănunțit asupra modului în care s-a desfășurat cercetarea penală, respectiv asupra măsurilor dispuse de procuror.

Inspecția judiciară nu are atribuții de control judiciar asupra legalității măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia și legalitatea activității judiciare și de a efectua analiză asupra modalității în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanțial în cadrul desfășurării activității concrete de urmărire penală.

Pentru a se dispune anularea unui act litigios este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancțiunii nulității, însă, în cazul de față, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluției de clasare, care a efectuat verificările necesare cu respectarea cadrului legal și a atribuțiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.

Nu se poate impune inspectorului judiciar să desfășoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activități în cadrul cercetărilor de inspecție sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activității procurorului vizat.

În continuare, nu se poate impune inspectorului judiciar materialul probator ce ar trebui administrat, fapt ce excedează limitelor competențelor verificării rezoluției de clasare de către judecător și, în plus, echivalează cu o imixtiune în activitatea de cercetare penală desfășurată de către procurorul de caz care depășește competența Inspecției Judiciare de a verifica încălcarea unor norme de drept material sau procesual.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară:

"exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noțiunea de rea-credință este definită în art. 99

1

alin. (1) din aceeași lege după cum urmează:

"Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane."

Interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzute la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe cerințe.

Spre exemplu, pentru existența relei-credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

Legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au consecințe asupra valabilității actelor întocmite de magistrat și care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de procuror și pentru care, un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), nu poate găsi o justificare.

Sub aspectul laturii subiective, reaua-credință impune condiția ca procurorul să urmărească sau să accepte, prin încălcarea cu știință a normelor de drept material ori procesual, vătămarea unei persoane.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

"ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;"

Această abatere nu poate fi interpretată extensiv, ci trebuie limitată la obiectul cererii de constatare a încălcării Deciziei Curții Constituționale nr. 68/2017 în mod expres și limitativ. Au fost invocate următoarele dispoziții din decizia mai sus menționată:

"101. Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu, sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanță clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză." (...)

Înalta Curte reține că nemulțumirea intimaților-reclamanți constă în faptul că procurorul a dispus clasarea invocând un alt temei de drept, decât cel care ar fi trebuit potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 68/2007. Însă, legat de acest de aspect, se impune din nou precizarea faptului că Inspecția Judiciară nu poate aprecia asupra soluțiilor dispuse de către procuror, pentru acest lucru existând controlul judiciar.

Așadar, nu trebuie confundate atribuțiile ce incumbă recurentei-pârâte Inspecția Judiciară în materie disciplinară în referire la magistrați cu desfășurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil sau penal. Altfel spus, partea pârâtă nu are potrivit normelor juridice în vigoare vreo atribuție de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil sau penal, ci competența limitată se exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres și limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i în principiu să aprecieze asupra legalității procedurii desfășurate de procuror ori a soluției dispuse de acesta.

Lectura atentă a rezoluțiilor litigioase denotă legala soluționare a sesizării formulate de reclamanți.

În acest sens, Înalta Curte constată că rezoluțiile atacate conțin, după o expunere a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, prezentarea situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante.

De asemenea, însăși analiza efectuată în conținutul actului administrativ litigios indică faptul că verificările efectuate de către inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, permițându-i să deceleze atât aspectele sesizate, cât și contextul judiciar corespunzător.

Înalta Curte arată că actele administrative litigioase sunt motivate, fiind examinate argumentele relevante incluzând expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Or, autoritatea publică nu este obligată legal să răspundă în conținutul actului administrativ unilateral oricărui argument de fapt și de drept invocat de petiționar, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în sesizare în sprijinul aceluiași motiv.

Așadar, rezoluțiile litigioase indică argumentele avute în vedere de Inspecția Judiciară pentru a reține incidența clasării sesizării. De altfel, soluția nu apare ca fiind arbitrară, ci este rezultatul unui raționament argumentativ, conținând motive de fapt și de drept detaliate în concret de către emitentul actelor.

Măsurile de supraveghere realizate de Inspecția Judiciară pot fi considerate admisibile în mod excepțional, numai dacă este vorba de o greșeală neîndoielnică, evidentă, căreia îi lipsește chiar și cea mai slabă justificare, cu alte cuvinte, să existe un element de rea-credință sau de gravă neglijență, susținut de deturnarea scopului în vederea căruia au fost edictate legile sau bazat pe elemente dolosive, iar nu să se rezume la un simplu act al expunerii unor argumente, dedus din modul de interpretare și de aplicare a legii.

În raport cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, premisa continuării procedurii în materie disciplinară o constituie identificarea de către inspectorul judiciar a indiciilor săvârșirii de către magistrat a abaterii disciplinare, respectiv constatarea unei fapte, împrejurări, situații, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă în susținerea săvârșirii unei abateri disciplinare. Chiar dacă verificarea în discuție este limitată la indicii, fără a fi necesare probe concludente în dovedire, totuși respectivele indicii trebuie să prezinte ele însele caracter obiectiv, redând netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective și imparțiale.

Astfel, în cauză, nici Inspecția Judiciară, nici instanța de fond și nici Înalta Curte, în analiza recursului de față, nu au competența de a analiza aspectele învederate de intimații-reclamanți, referitoare la situația de fapt, la interpretarea probatoriilor și la stabilirea încălcării normelor de drept material, inclusiv cu privire la aplicarea Deciziei nr. 68/2017 a Curții Constituționale.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor declarate de recurenții-pârâți.

Admite recursurile declarate de pârâții Inspecția Judiciară și B. împotriva sentinței nr. 108 din 18 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și în rejudecare, respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 februarie 2023.