ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5735/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea Rezoluției de respingere dispuse de Inspectorul Sef are NR C20-1705/05.01.2021 și Rezoluției nr. 3729/A/2020.

Prin sentința civilă nr. 1682 pronunțată la 16 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1682 pronunțate la 16 noiembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii ca astfel cum a fost formulată.

După expunerea istoricului speței, recurentul-reclamant a susținut următoarele:

- față de motivele pe care se sprijină hotărârea atacata învederează că judecătorul a încălcat cu buna știința normele de drept material prevăzute de legiuitor realizând astfel o distorsionare conștienta a dreptului prin aplicarea greșită a legii in mod vădit in scopul de a cauza o vătămare a intereselor unei parti implicate in proces.

Prin actiunea de respingere a cereri sale fără analiza probelor de la dosar precum și de a nu respecta normele de drept aplicabile în cauza reiese că neîndoielnic lipsește orice justificare și motivare din partea judecătorului fondului, sentința fiind în vădita contradicție cu dispozițiile legale, respectiv Carta Drepturilor Fundamentale a Uninunii Europene, Constituția României, Legea nr. 455/2001, Legea nr. 134/2010, O.U.G. nr. 27/2002.

În mod nelegal judecătorul fondului a constata că trebuia să semneze electronic contestația sa, întrucât era semnată olograf și scanată.

- cu privire la fondului cauzei susține că, pe baza probelor de la dosar prin care reiese fără tăgadă reua-credinta a Procurorului B. cu susținerea colegială a procurorului-șef C. prin refuzul îndeplinirii sarcinilor de serviciu (refuzul de executare a prevederilor Incheierii 725/2021 a Jud Cluj Napoca), în sensul reanalizării întregului probatoriu din dosarul x/2012 lăsat în nelucrare și clasat la împlinirea termenului de prescripție.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea sesizării formulate în data de 27 noiembrie 2020 cu email-ul.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, intimata-pârâtă în mod just a constatat că sesizarea formulată la data de 27 noiembrie 2020 nu respectă condițiile de probă sau de validitate prevăzute de lege, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 45 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus clasarea acesteia.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate de reclamant, care prin motivele de recurs invocă cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și susține că hotărârea nu este motivată și a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, respectiv Carta Drepturilor Fundamentale a Uninunii Europene, Constituția României, Legea nr. 455/2001, Legea nr. 134/2010, O.U.G. nr. 27/2002.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că instanța de fond nu a expus raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, respectiv nu a analizat toate susținerile din contestație, însușindu-și argumentația juridică a părții procesuale adverse.

Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 CEDO implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă, spre exemplificare, la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente și atunci când din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă. Or, niciuna dintre aceste situații nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile formulate de recurent circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora prima instanță a aplicat greșit prevederea legală de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, textul de lege în discuție prevede că "În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege."

Totodată, urmează a fi avut în vedere art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică care stipulează că "semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare", iar conform pct. 2 din același articol "înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.", în timp ce art. 5 din Legea nr. 455/2001 prevede că "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată".

În concret, semnătura electronică, în accepțiunea legii, reprezintă date în format electronic, care sunt atașate sau asociate altor date, tot în formă electronică, și care servesc drept metodă de identificare. Semnătura electronică cu valoare legală oferă garanția integrității, autenticității și nerepudierii mesajelor și documentelor electronice, făcând legătura neechivocă între informațiile semnate și semnatar.

De asemenea, mai trebuie reținut că potrivit prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în cazul neîndeplinirii condițiilor de formă ale unei sesizări se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

În mod corect prima instanță a validat conduita intimatei-pârâte, care a făcut aplicarea prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și a art. 7 din Legea nr. 455/2001. Astfel, intimata-pârâtă a respectat prevederile legale menționate, comunicându-i recurentului-reclamant o rezoluție de clasarea a plângerii.

Susținerile recurentului-reclamant în sensul că plângerea a fost semnată și apoi scanată, respectiv transmisă prin e-mail nu este de natură a confirma cerința impusă de textul de lege de la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Pentru a aduce la îndeplinire obligația legală recurentul-reclamant trebuia să înainteze intimatei-pârâte plângerea atașată unui e-mail care să conțină semnătură electronică sau să transmită intimatei-pârâte un înscris olograf, cu semnătura în original, prin intermediul serviciului poștal.

Recurentul-reclamant, pentru a fundamenta cererea de chemare în judecată, încearcă să realizeze o legătură între plângerea informă transmisă intimatei-pârâte la data de 27 noiembrie 2020, prin e-mail și faptul că a aplicat semnătură olografă, astfel că nu avea nevoie de semnătură electronică.

Însă, raționamentul recurentului-reclamant este eronat deoarece textul de lege prevede clar că plângerile informe se resping/clasează, iar cele care îndeplinesc condițiile de formă vor fi analizate.

Totodată, criticile recurentului-reclamant relative la încălcarea unor principii de drept sunt nefondate. Din analiza parcursului dosarului în etapa derulată în fața autorității nu rezultă că ar fi fost încălcate principiile de drept administrativ anterior amintite, ci analiza s-a efectuat în mod corect de către instituția intimată-pârâtă, cu respectarea principiilor de drept prevăzute de legea incidentă cauzei.

Cerința semnării sesizării adresate Inspecției Judiciare reiese cu evidență din 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, condiție îndeplinită atunci când respectiva semnătură poate fi asociată petentului prin prisma executării sale olografe (în original) sau ca urmare a recurgerii la un înscris electronic căruia îi este asociată o semnătură electronică. Niciuna dintre ipotezele amintite nu este însă incidentă în cazul sesizării recurentului-reclamantului.

Contrar susținerilor recurentului, judecătorul fondului nu a ignorat pretinsele înscrisuri pe care acesta le-a depus la dosar, deoarece recurentul nu a administrat nicio probă din care să rezulte că ar fi înaintat Inspecției Judiciare un exemplar al plângerii care să îndeplinească toate condițiile de formă prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1682 pronunțate la 16 noiembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023.