ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.12.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției din data de 10 noiembrie 2020 pronunțată de Inspectorul Șef din cadrul Inspecției Judiciare în cauza C20 - 1423 prin care a fost respinsa plângerea reclamantului formulata în dosarul nr. x si împotriva Rezoluției nr. 2091/A/10.07.2020 de clasare a sesizării formulate de reclamant si înregistrata sub nr. x din data de 18.05.2020 la Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv sub numărul x din data de 26.05.2020 la Direcția de Inspecție pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1097 din 31 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal 1097 din 31 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația privind pe reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.: - hotărârea curții de apel este nemotivată sau cuprinde motive străine de pricina, sub aspectul unei serii de critici invocate în susținerea plângerii adresate Curții de Apel București; - în ceea ce privește Rezoluția Inspectorului Șef, a arătat recurentul prin plângerea adresată Curții de Apel București faptul că Inspectorului Șef nu a prezentat niciun raționament logic propriu, ci doar a preluat concluziile Inspectorului care a analizat în prima etapa Sesizarea recurentului, împrejurare greșit reținuta de curtea de apel; - sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 139 din Regulament, curtea de apel a preluat argumentele din rezoluția inițială, fără a da curs cererii de a se analiza motivul pentru care dosarul asociat a fost constituit chiar în ziua în care a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, deși recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare se afla deja de 2 luni la Tribunalul Vrancea, încă din 26.03.2020, iar termenul de înaintare a recursului ar fi fost 29 iunie 2020, data când a fost comunicată hotărârea asupra revizuirii; - în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat că atât Inspectorul de caz, cât și Inspectorul Șef, au analizat incompatibilitatea și au expus propria apreciere asupra faptelor; - din perspectiva încălcării normelor de drept material s-a arătat că încălcarea autorității de lucru judecat nu poate să primeze în fata aspectului că toți magistrații Tribunalului Vrancea, fie au fost recuzați, fie au formulat cereri de abținere și nu puteau face parte din completul care soluționează cererea de recuzare; - motivarea asupra încălcării autorității de lucru judecat poate fi privită și ca fiind străină de pricină, în contextul în care Curtea de Apel București nu a analizat în niciun moment vreunul dintre aspectele invocate legate de judecătorii care au fost recuzați, judecătorii care au formulat cereri de abținere și judecătorii care au pronunțat hotărâri în cauză; - a invocat recurentul și dispozițiile art. 50 alin. (2) din C. proc. civ., arătând ca toți magistrații s-au abținut sau au fost recuzați și nu puteau face parte din completele care au soluționat cererile de recuzare; - Curtea de Apel București a reținut ca încheierile prin care s-au respins cererile de abținere sunt amplu motivate, aspect care, pe de o parte este fals și nesustinut de niciun argument, iar pe de alta parte este o modalitate de a distrage atenția asupra motivării lacunare a încheierii date asupra cererilor de recuzare; - din perspectiva recurentului, cererile de recuzare primau, cererile de abținere fiind doar un mijloc prin care magistrații Tribunalului Vrancea și-au arătat propria apreciere că nu pot judeca căile de atac extraordinare și în lumina art. 50 alin. (2) C. proc. civ., un impediment de a participa la judecata altor cereri de recuzare formulate în căile de atac extraordinare ulterioare în prezentul proces; - sub aspectul incompatibilității, Curtea de Apel București în mod greșit a reținut ca Inspectorul de caz a analizat incompatibilitatea și a expus propria apreciere asupra faptelor; - ambele rezoluții nu au făcut nicio verificare asupra aspectelor sesizate, nu au enumerat căile de atac, magistrații care au pronunțat hotar arările, nu au analizat faptul nu mai existau alți magistrați la Tribunalul Vrancea care sa poată întră în completul de judecata al cererilor de recuzare și s-au axat mai mult pe ideea ca soluțiile nu pot fi cenzurate. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea contestației, desființarea Rezoluției din data de 10 noiembrie 2020 a Inspectorului Șef din cadrul Inspecției Judiciare privind respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare a sesizării, desființarea Rezoluției nr. 2091 din data de 10 iulie 2020 privind clasarea sesizării si dispunerea completării verificărilor, urmând a se exercita acțiunea disciplinară.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea îndeplinește cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ. În ceea ce privește motivele privind greșita încălcare a normelor de drept material, s-a arătat că în dosarul nr. x/2020 s-a soluționat recursul recurentului - reclamant împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, în cadrul căruia puteau fi invocate și analizate toate criticile formulate în prezenta contestație.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamantul A. a formulat sesizare disciplinară împotriva doamnelor judecători B., C., D., E., F. și G. din cadrul Tribunalului Vrancea sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. În motivare a arătat că judecătorii indicați au încălcat dispozițiile art. 41, art. 45 și art. 50 alin. (2) din C. proc. civ. cu referire la incompatibilitatea absolută și la soluționarea cererii de recuzare de către instanța superioară, precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015. Prin rezoluția nr. 2091/A/10.07.2020 emisă de Inspecția Judiciară s-a dispus clasarea sesizării, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Împotriva acestei rezoluții, reclamantul a formulat contestație la inspectorul șef, respinsă prin rezoluția nr. C-20-1423/10.11.2020. Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat, și anume art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) nu este fondat. În speță, sentința de fond recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Înalta Curte reține că în motivarea instanței de fond au fost analizate toate susținerile părții, atât în ceea ce privește nemotivarea rezoluției inspectorului șef, cât și cele referitoare la încălcarea dispozițiilor art. art. 41, art. 45 și art. 50 din C. proc. civ., cât și ale dispozițiilor art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015. Faptul că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată. Totodată, împrejurarea că în urma analizei probelor administrate în cauză, instanța și-a format convingerea în sensul temeiniciei rezoluțiilor contestate, ceea ce exclude, în mod logic, apărările prin care cealaltă parte propune o proprie interpretare a mijloacelor de probă, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, în accepțiunea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. . Cu privire la critica referitoare la încălcarea dispozițiilor referitoare la incompatibilități se constată că această susținere a fost respinsă în mod motivat în hotărârea primei instanțe. Soluția nu a implicat analiza pe fond a aprecierilor părții prin raportare însă la concluziile primei instanțe asupra limitelor verificărilor permise Inspecției Judiciare, care nu se poate substitui unei instanțe de judecată cu atribuții de control judiciar, iar împrejurarea că petentul nu este de acord cu cele dispuse de judecător în cauză nu poate fi de natură a conduce la concluzia că judecătorul ar fi procedat în mod nelegal ori ar fi săvârșit abateri disciplinare din cele prevăzute de lege. Greșit se invocă de către recurentul - contestator faptul că instanța de fond a reținut excepția autorității de lucru judecat, întrucât referirea la puterea de lucru judecat s-a efectuat în contextul în care s-a constatat că aspectele de nelegalitate ale încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare nu pot fi valorificate decât în cadrul jurisdicțional prevăzut de lege, iar soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate de către inspecția judiciară, față de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Legea nr. 304/2004, întrucât s-ar încălca principiul independenței judecătorului consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție. În fapt, s-a avut în vedere că încheierea din data de 16.03.202 a fost recurată, iar Curtea de Apel Galați a respins recursul formulat de reclamant în dosarul nr. x/2020, singura procedură în care pot fi analizate toate criticile de nelegalitate și de netemeinicie invocate în prezenta contestație. Referitor la invocarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că normele de drept material presupus încălcate de curtea de apel se referă la aceleași dispoziții care reglementează regimul incompatibilităților (art. 41 și art. 45 din C. proc. civ.) și ale art. 139 din ROI aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, astfel că nu se solicită instanței de recurs a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci reaprecierea materialului probator în vederea constatării săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99 1 din legea nr. 303/2004 că acestea: "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești." De asemenea, relevante sunt și considerentele reținute de prima instanță și extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de ÎCCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004: "(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive." Hotărârea primei instanțe respectă cele statuate prin decizia Curții Constituționale, întrucât verificările ce pot fi efectuate de inspecția judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârșirea unei abateri disciplinare și, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanța de contencios învestită cu analiza temeiniciei și legalității actului emis de inspecție nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci conduita judecătorului, limita dintre acesta două impunând o minimă analiză a aspectelor invocate de petent. Or, prin contestația formulată se solicită o astfel de verificare, nepermisă de dispozițiile legale, în speță fiind criticate soluțiile pronunțate de judecători în soluționarea unor cereri de abținere și cereri de recuzare, în cadrul soluționării unor căi extraordinare de atac (revizuire și contestație în anulare), cu privire la care recurentul contestator invocă o antepronunțare. Pentru toate aceste aspecte, expuse exhaustiv în rezoluțiile emise de Inspecția Judiciară și în hotărârea Curții de Apel București, partea nemulțumită are deschisă calea prevăzută de dispozițiile C. proc. civ., respectiv cele referitoare la recursul reglementat de dispozițiile art. 53 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că, pe fondul argumentelor părții (care efectiv sunt critici la adresa soluției date de completele de judecată), în mod corect, nici inspecția judiciară și nici prima instanță nu își puteau exprima punctul de vedere, tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluției. Ca urmare, ceea ce invocă recurenta ca fiind o lipsă a cercetării judecătorești sau a analizei instanței se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancționeze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor, conduită care nu se definește exclusiv prin încălcarea unor dispoziții legale. Pentru aceleași argumente, Înalta Curte nu va răspunde, în mod similar modului în care a procedat prima instanță, criticilor din prezentul recurs, prin care se invocă încălcarea normelor de drept material și procesual în cauza judecată de către completele reclamate. În egală măsură, dispozițiile art. 50 alin. (2) din C. proc. civ. se referă la ipoteza în care în urma soluționării incidentelor procedurale nu se poate constitui un complet de judecată, însă în situația dată cererile de abținere și, respectiv, recuzare au fost respinse. În ceea ce privește susținerile reclamantului în sensul încălcării dispozițiilor art. 139 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, se constată că s-a invocat împrejurarea că recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare nu a fost de îndată înaintat instanței superioare spre soluționare. Or, și în această situație, în mod corect s-a reținut că nu există, raportat la dispozițiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că recursul se formulează în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive date asupra fondului, o astfel de obligație. În plus dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM nr. 1375/2015 nu instituie în sarcina magistraților împotriva cărora s-a formulat cerere de cercetarea disciplinară vreo atribuție cu privire la trimiterea dosarului în căile de atac, această operațiune întrând în competența grefierului arhivar. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.