ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2024

Ședința publică din data de 01 februarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 17 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar București și Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România, a solicitat anularea Hotărârii nr. 28/07.05.2021, emisă în dosarul nr. x/2019 de Comisia Superioară de disciplină de pe lângă Consiliul Superior al Ceccar și continuarea procedurii cercetării disciplinare față de expertul contabil B., anularea Hotărârii nr. 2/11.03.2019 a Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar- Filiala București și pentru alte aspecte față de cele constatate deja de Comisia Superioară de Disciplină, obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluționarea cu celeritate (durata excesivă/nerezonabilă de 4 ani) a cercetării disciplinare a expertului contabil B., în dosarele de cercetare disciplinară nr. 51/2017 și nr. 8/2019, - precum și plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

Prin încheierea din data de 15 octombrie 2021 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat, a expertului B..

Prin sentința nr. civilă nr. 528 din 17 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei CECCAR București, și Corpul experților contabili și contabililor autorizați din România - Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul Superior și intervenientul forțat B..

Împotriva sentinței civile nr. 528 din 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București.

3.1 Recurentul-reclamant A. a declarat recurs principal în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-reclamant a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat față de cererea sa de probe, constând în lipsa de la dosarul cauzei, precum și necomunicarea declarației prin care raportorul cauzei, pe fondul cercetării disciplinare, expertul contabil C. ar fi trebuit să declare că nu se află în niciuna dintre situațiile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 65/1994.

Totodată, instanța de fond a procedat la judecata dosarului fără a i se comunica referatul auditorului de calitate, mai ales că instanța și-a motivat hotărârea de respingere a acțiunii pe baza acestui înscris, fapt ce i-a produs o vătămare certă, prin aceea că nu și-a putut formula apărările, nu a putut pune concluzii și nu a putut invoca excepții, vătămare care, în raport de soluționarea cauzei pe fond, nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii și rejudecarea cauzei.

Prin necomunicarea către reclamant a acestui înscris, a fost/este încălcat principiul egalității armelor, dreptul la apărare și la un proces echitabil, edificatoare fiind în acest sens Hotărârea CEDO-Sectia a IV-a din 26 ianuarie 2016 în Cauza Muncaciu împotriva României, publicată în M.Of. nr. 826/19.10.2016.

Recurentul-reclamant a mai arătat și că, din motivarea sentinței atacate rezultă că instanța de fond nu a analizat, pe fondul cauzei, motivele de nelegalitate și criticile pe care le-a invocat, pe motiv că "reclamantul ar fi primit răspuns prin hotărârile atacate".

Mai mult decât atât, prima instanță s-a declarat necompetentă să judece motivele de nelegalitate și criticile invocate cu privire la cele două hotărâri atacate, ceea ce demonstrează, în opinia sa, că instanța de fond a refuzat să judece cauza sub toate aspectele din moment ce a motivat că "instanța nu se poate substitui instanței disciplinare".

O astfel de motivare dovedește că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanța, instanța de fond refuzând să judece cauza sub toate aspectele cu care a fost sesizată, dreptul la apărare, la un proces echitabil și contraditoriu, inclusiv art. 6 din CEDO.

Pe de altă parte, faptul că hotărârea pronunțată cuprinde motive contraditorii, rezultă de la:

- pagina 23 alin. (3)-(4) din hotărârea recurată, unde instanța a refuzat să analizeze toate aspectele la adresa expertului contabil și a celor două comisii, pe motiv că "instanța nu se poate substitui instanței disciplinare... comisiile de disciplina fiind asimilate instanțelor de judecată";

- pagina 23 alin. (5) din hotărârea recurată, unde prima instanță recunoaște că "procedura de judecată internă și etapele pe care trebuie să le parcurgă o sesizare ori solicitările incidente și decizia disciplinară aferentă, ulterior putând fi deduse analizei instanțelor de judecata";

- pagina 23 alin. (6) din hotărârea atacată:

"drept urmare, procedura disciplinară și de soluționare a plângerii reclamantului se desfășoară similar cu cea desfășurata de instanțele de judecata".

Concluzia instanței de fond de la pagina 23 alin. (8) din hotărârea recurată, "Referitor la criticile reclamantului față de nelegalitatea și netemeinicia Hotărârii nr. 28/07.05.2021, Curtea nu a identificat motive de nelegalitate care sa conducă la anularea sa", este dată cu încălcarea flagrantă a tuturor probelor din dosar, instanța de fond refuzând să analizeze și să se pronunțe cu privire la aspectele de nelegalitate și netemeinicie ridicate.

În loc să analizeze din punct de vedere logico-juridic, să facă un raționament între aspectele sesizate de reclamant, înscrisurile la care acesta a făcut referire și prevederile legale incidente în cauză, să se pronunțe față de sumedenia de aspecte de nelegalitate, instanța de fond, într-o singură frază, a ajuns la concluzia greșită că nu a identificat motive de nelegalitate și netemeinicie a Hotărârii nr. 28/07.05.2021.

În acest context, recurentul-reclamant a solicitat să fie avute în vedere următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină a Ceccar, care conduc la anularea acestei hotărâri:

- Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină a fost dată cu încălcarea pct. 32 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizați din România;

- Hotărârea Comisiei Superioară de Disciplină a fost comunicată reclamantului cu depășirea termenului legal de 15 zile, de la încheierea dezbaterilor;

- Comisia Superioară de Disciplină nu a solicitat/apelat la serviciile auditorilor de calitate de la nivelul Direcției de specialitate din cadrul Corpului, reținând ca fiind valabile opiniile auditorilor de calitate de la nivelul filialei Ceccar București nr. 4307/13.09.2018 a cărei hotărâre a și fost anulată de comisia superioară de disciplină.

Recurentul-reclamant a mai susținut și că prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat în ceea ce privește nelegalitatea încheierilor de ședință de la Comisia Superioară de Disciplină a Ceccar, aspecte care conduc atât la nelegalitatea și anularea acestor încheieri de ședință, precum și la nelegalitatea Hotărârii finale, nr. 28/07.05.2020.

Prin hotărârea recurată instanța de fond nu a analizat aspectele ridicate de reclamant și nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea procedurii de cercetare și a hotărârii primei comisii disciplinare, nr. 2/11.03.2019.

Astfel, instanța de fond nu a analizat aspectele de nelegalitate și nu s-a referit deloc la modul în care s-a judecat plângerea și a fost emisă prima hotărâre a comisiei de disciplină, cu toate că a invocat motive de nelegalitate atât a procedurii, cât și a hotărârii contestate.

Totodată, contrar celor motivate de instanța de fond, nu a solicitat niciodată ca expertiza contabilă efectuată în acel dosar penal să fie refăcută, concluziile să fie modificate, organele Corpului profesional să se substituie expertului contabil sau organelor judiciare care au dispus expertiza, pentru că așa ceva nu mai este posibil întrucât soluția din dosarul penal în care s-a efectuat expertiza, a rămas definitivă.

Contrar celor motivate în hotărârea disciplinară și în hotărârea recurată, nu a solicitat Comisiei Superioare de Disciplină refacerea expertizei contabile sau analizarea documentelor care au stat la baza expertizei, ci a solicitat ca în baza competenței legale, comisia disciplinară să constate că expertul a încalcat normele profesionale care reglementează efectuarea expertizelor și redactarea raportului de expertiză, aspecte care sunt de natură profesională/disciplinară.

Recurentul-reclamant a mai susținut și că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că membrii Comisiei Superioare de Disciplină nu au luat act de faptul că în Opinia depusă de expert la dosarul de cercetare disciplinară expertul l-a jignit, numindu-l "nemernic" și că "are un caracter abject", refuzând să se autosesizeze sau să sesizeze conducerea Corpului pentru comiterea unei alte abateri disciplinare.

Totodată, deși aspectele prezentate instanței de fond privind faptul că expertul nu a păstrat urma lucrării întocmite în anul 2016, nu a avut un exemplar disponibil în original din lucrarea întocmită și a depus într-un dosar civil inițiat tot de acesta, un alt exemplar al aceluiași raport de expertiză, care ar diferi fața de cel din dosarul penal, reprezintă tot abateri disciplinare și evocă încălcarea normelor profesionale de către expert, organele Corpului profesional, cât și instanța de judecată, care își declară necompetența materială de a cerceta/judeca aceste fapte.

Nu în ultimul rând, referitor la concluzia instanței de fond reținută la pagina 23 alin. (7) din hotărârea recurată, recurentul-reclamant apreciază că instanța "a uitat" să facă o analiză privind contextul volumului de muncă al cauzelor disciplinare de la Ceccar din perioada supusă analizei, particularitatea și desfășurarea concretă a cazului, dacă într-adevăr cazul dedus judecății a presupus sau nu o durată relativ lungă de soluționare și să se pronunțe dacă într-adevar în cauză a avut sau nu loc o tergiversare a cercetării disciplinare, lipsind chiar soluția privind aspectul sesizat.

3.2 Recurenții-pârâți Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București au declarat recurs incident în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Recurenții-pârâți au învederat, în esență, că prima instanță în mod greșit a interpretat și aplicat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 34 din ROF Comisii redate în considerentele soluției.

Recurenții-pârâți Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului principal declarat de reclamat, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de reclamantul A., cât și recursul incident formulat de pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București, sunt nefondate, reținând următoarele considerente:

II.1 Recursul principal declarat de reclamantul A.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susține că a fost nelegal îndeplinit.

De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererilor de probatorii formulate de acesta, atât prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2022, cât și prin încheierea de ședință din data de 18 februarie 2022.

În plus, se reține că dosarul administrativ a fost depus în dublu exemplar la dosarul cauzei, în modalitatea în care pârâții îl dețin, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, un exemplar fiindu-i comunicat reclamantului în ședința publică din data de 15 octombrie 2021, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acel termen de judecată.

În ceea ce privește Referatul nr. x/13.09.2018, avut în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei, acesta se regăsește la fila x din volumul IV al dosarului instanței de fond, respectiv în unul dintre exemplarele dosarului administrativ depuse de pârâți la dosarul cauzei.

Așadar, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia înscrisul nu se regăsea în exemplarul comunicat reclamantului, acesta avea posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent și personal la termenele de judecată stabilite în cauză.

Pasivitatea reclamantului nu îi poate fi imputată instanței de fond, câtă vreme reclamantul avea posibilitatea să ia la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse de autoritățile pârâte de la dosarul cauzei și, cu atât mai puțin, nu se poate reține că astfel ar fi fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil ori principiul egalității armelor.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, judecătorul este în drept, printre altele, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc, inclusiv în jurisprudența CJUE statuându-se că revine instanței de trimitere sarcina de a efectua, în conformitate cu normele privind probele din dreptul național, o apreciere globală a tuturor elementelor și împrejurărilor de fapt (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11).

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

De altfel, instanța de control judiciar constată că aspectele criticate de recurentă reprezintă, în realitate, componente ale raționamentelor logico - juridice prezentate de judecătorul fondului în susținerea soluției pronunțate și care vizează modul de aplicare în cauză, ori de interpretare, dat de instanță, normelor de drept material și procedural, acestea fiind componente ale procesului deliberativ, ce stă la baza pronunțării hotărârii judecătorești adoptate și care reprezintă o valență a principiilor iura novit curia și da mihi fatum, dabo tibi ius, care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanța va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora.

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreționar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse și se realizează inclusiv prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice, aparține, însă, doar instanței.

Totodată, Înalta Curte reține că un astfel de proces al "judecății" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătorești, care reprezintă în esență, (astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică și justifică soluția și reprezintă o garanție că rezultatul judecății este expresia deliberării, în mod esențial sub aspectul conținutului.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant potrivit cărora instanța de fond nu a analizat toate criticile pe care le-a invocat, se reține că judecătorul fondului a avut în vedere la soluționarea cauzei toate criticile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, o parte dintre acestea fiind înlăturate deoarece priveau aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanța de judecată asupra hotărârilor emise de Ceccar și în raport de soluțiile care pot fi pronunțate cu privire la acestea, iar celelalte deoarece erau critici neîntemeiate care nu puteau conduce la invalidarea soluției administrative care face obiectul dosarului dedus judecății.

În acest context, se are în vedere și faptul că, deși recurentul-reclamant susține contrariul, prin cererea de chemare în judecată acesta își manifestă în esență nemulțumirea cu privire la concluziile rapoartelor de expertiză judiciară ori invocă anumite critici care țin de neregularitatea emiterii acestora, care nu pot fi analizate ori modificate pe altă cale decât cea prevăzută de legiuitor în Codurile de procedură-penală/civilă, în dosarele în care a fost administrată această probă.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se mai reține și că, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 2/2000 și ale art. 6 alin. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, expertul contabil efectuează expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice, în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 14, teza finală din Regulamentul Comisiilor de disciplină de pe lângă Consiliile filialelor Ceccar, părțile nemulțumite de concluziile rapoartelor de expertiză judiciară, omologate de autoritățile abilitate, nu pot solicita modificarea acestora pe altă cale decât cea prevăzută de legiuitor, respectiv implicând Corpul profesional și cerând ca acestea să se substituie organelor care au dispus expertizele să aprecieze temeinicia și legalitatea concluziilor expertizei.

În consecință, contrar susținerilor recurentului-reclamant, corpul profesional sesizat în privința calității unui raport, prin auditarea în consecință a lucrării de expertiză realizată de un expert contabil judiciar, nu intervine asupra părerii expertului, independenței ori caracterului personal și critic la care acesta este îndreptățit în exprimarea opiniei sale, nu procedează la analizarea pe fond a obiectivelor la care expertul personal este chemat de instanța de judecată să răspundă, ci în acord cu principiile Standardului 35/2000, auditorul de calitate din cadrul Ceccar verifică aspecte precum independența expertului, structura sub care trebuie prezentată lucrarea, dacă se sprijină pe un minim material documentar.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar constată și că o serie de alte critici, reiterate inclusiv prin cererea de recurs, au fost invocate de reclamant doar prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2021, iar acestea nu puteau fi avute în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei, în raport de prevederile art. 204 C. proc. civ., fiind astfel depășit momentul procesual în care reclamantul își putea completa cererea de chemare în judecată.

Din acest punct de vedere nu poate fi reținută nici motivarea contradictorie sau insuficientă, raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamantul a avut calitatea de petent în dosarul penal nr. x/2015 soluționat definitiv prin clasare, în cadrul căruia a fost administrată o expertiză judiciară contabilă întocmită la data de 17 august 2016 de expertul contabil B., raport ale cărui concluzii l-au nemulțumit pe reclamant.

Prin urmare, la data de 01 septembrie 2017, reclamantul a înregistrat, la Ceccar Sesizarea nr. 6674/01.09.2017, concretizată în etapa disciplinară de fond în dosarul nr. x/2017, prin care a criticat faptul că expertul contabil desemnat nu a analizat/verificat modul în care au fost cheltuite sumele colectate din chirii, deși aceasta era cerința obiectivului stabilit prin ordonanța organului de cercetare.

Prin Hotărârea nr. 2 din 11 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar București a respins sesizarea reclamantului împotriva expertului contabil B. ca tardiv introdusă.

Împotriva Hotărârii nr. 2 din 11 martie 2019 emisă de Comisia de disciplină de pe lângă Consiliul filialei Ceccar București, reclamantul a formulat contestație, iar prin Hotărârea nr. 28 din data de 07 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Comisia superioară de disciplină de pe lângă Consiliul Superior al Ceccar, a admis contestația reclamantului prin care s-a respins sesizarea ca tardiv formulată și, urmare a rejudecării fondului, a respins sesizarea reclamantului ca neîntemeiată.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Critica privind nelegalitatea soluției pentru lipsa auditării raportului de expertiză în etapa de control parcursă pe rolul Comisiei Speciale de disciplină este nefondată, în raport de pct. 15 din ROF Comisii invocat de reclamant.

Potrivit acestuia, "Dacă sunt sesizate cu reclamații vizând calitatea lucrărilor de expertiză contabilă, comisiile de disciplină de pe lângă consiliile filialelor trebuie să apeleze la serviciile auditorilor de calitate de la nivelul filialelor, iar Comisia superioară-de disciplină la serviciile Direcției de specialitate din cadrul Corpului".

Aceste dispoziții legale, coroborate cu cele prevăzute la art. 33 alin. (5) lit. a)-c) din O.G. nr. 65/1994, stabilesc structura la care apelează fiecare instanță disciplinară atunci când este învestită cu o reclamație spre soluționare, având în vedere că o sesizare poate fi de competența la fond a comisiei de disciplină teritoriale, adică a filialei, sau poate fi de competența la fond a Comisiei Superioare de Disciplină care nu acționează doar ca structură de control, ci și ca instanță de fond atunci când membrii față de care se formulează sesizarea au calitate în organele de conducere ale Corpului profesional.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de recurs constată că, în cauză, au fost respectate aceste dispoziții legale, în condițiile în care, ulterior sesizării nr. 6674/01.09.2017, formulată de reclamant, lucrarea de expertiză, întocmită de membrul B., a fost auditată în conformitate cu pct. 15 din ROF, astfel cum rezultă din Referatul nr. x/13.09.2018 .

Nefondate sunt și criticile recurentului-reclamant privind tergiversarea soluționării sesizării și a dosarelor administrative și solicitarea acestuia de obligare a pârâților la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluționarea cu celeritate a cercetării disciplinare.

Astfel, în cauză, nu poate fi reținută situația unei tergiversări în soluționarea sesizării formulate de reclamant, perioada mai lungă aferentă soluționării acesteia fiind justificată în mod obiectiv atât de natura acestor proceduri, care presupun o durată relativ lungă de soluționare, determinată de particularitățile și desfășurarea concretă a cazului, precum și de volumul cauzelor disciplinare din anumite perioade, dat fiind că Ceccar gestionează și controlează activitatea profesioniștilor la nivel național.

Corelativ, și solicitarea reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând daune morale pentru nesoluționarea cu celeritate a cercetării disciplinare, este neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru acordarea lor.

Mai exact, în cauză nu este îndeplinită cerința întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 1.349 C. civ., care reglementează această răspundere în cazul în care există o faptă ilicită, vinovăție și prejudiciu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de reclamant prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul principal declarat de reclamantul A., ca nefondat.

II.2 Recursul incident declarat de pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, instanța de control judiciar constată ca fiind legală soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, în condițiile în care reclamantul a urmat procedura specială prealabilă de contestare a hotărârilor pronunțate de comisiile de disciplină în cazul cercetării disciplinare a expertului judiciar reglementată prin Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, aprobat prin hotărârea nr. 07/58 din 24 martie 2007, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile generale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, ce reprezintă norma generală în contenciosul administrativ.

Prin urmare, nefiind identificat motivul de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar Bucureșt, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 528 din 17 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâții Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Superior și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România - Comisia de Disciplină de pe lângă Consiliul Filialei Ceccar București împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.