ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5631/2023

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10.05.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal de către reclamanta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2268 din 29 noiembrie 2022, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu pârâtul A. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul susține că prima instanță a respins acțiunea CNSAS în considerarea faptului că nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu motivarea că:

- conținutul notei informative se regăsesc informații neutre, cu un grad ridicat de generalitate, referitoare la persoana numitului B. zis "C.";

- în conținutul notei informative nu se regăsește o informare a organelor de Securitate în legătură cu intenția reală, serioasă a numitului B. zis! "C.", de a părăsi țara și de a se stabili peste hotare, într-o modalitate care implica săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontiere de stat a României;

- prin furnizarea de către pârât a informațiilor menționate anterior nu au fost suprimate, efectiv sau potențial, drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată, iar modalitatea de obținere a acestor informații nu reprezintă în același timp și o încălcarea a vieții private a persoanei urmărite.

Consideră recurentul că, prin hotărârea dată, prima instanță a pronunțat o Sentință cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, atrăgând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

În combaterea motivării instanței de fond conform căreia furnizarea unor informații de acea natură nu se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist, recurentul susține următoarele:

Este de notorietate faptul că statul comunist încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre cetățenii români și cei străini întrucât, prin astfel de contacte, cetățenii români puteau veni în contact cu ideile care circulau în lumea liberă și care nu erau foarte bine cunoscute în țară, iar cetățenii străini puteau cunoaște adevărata situație cu privire la condițiile de viață din România ori cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului la noi în țară, situații care, evident, difereau profund față de cele prezentate de propaganda oficială a regimului.

De asemenea, în perioada comunistă, intenția de a părăsi definitiv țara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire a liberei circulații. De altfel, dorința de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condițiilor "deosebite" de viață asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

"Este adevărat că,/…/, trecerea frauduloasă a frontierei a fost incriminată ca infracțiune de drept comun prin art. 267 din C. pen. din 1936, iar pedeapsa aplicată corespunde pedepsei principale reglementate, conform art. 23 alin. (1) pct. 1 din același cod, pentru delicte în materie de drept comun.

Insă, potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securității statului, iar competența de judecată a fost atribuită instanțelor militare." (Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003).

De asemenea, este cunoscut faptul că tentativa de trecere a frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetățenii români ajunși în străinătate, puteau oferii informații despre situația economică și socială a României, destrămând astfel barierele informaționale controlate de partid.

Totodată, nu se poate reține faptul că pârâtul nu avea cunoștință de faptul că delațiunea domniei sale putea avea urmări asupra persoanei semnalate, în condițiile în care era de notorietate faptul că orice persoană semnalată cu intenția de a rămâne în străinătate, la o eventuală solicitare în acest sens, era sancționată prin primirea avizului negativ de plecare din țară.

În legătură cu această primă condiție, contrar opticii primei instanțe, observăm că interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b), duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Astfel, delimitând sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, legiuitorul a urmărit ca, pe de o parte, să excludă denunțurile care, de obicei, rămâneau fără urmări asupra celui denunțat, și, pe de altă parte, să excludă și denunțurile care ar fi putut avea urmări, dar care sunt compatibile cu principiile moralei publice într-o societate democratică. În consecință, dacă denunțarea unei conduite era potențial nocivă pentru cel denunțat și, în plus, un astfel de denunț nu și-ar mai avea rostul într-o ordine democratică, rezultă că ne aflăm în fața denunțării unei conduite potrivnice regimului comunist.

O interpretare contrară, restrictivă, care ar înțelege prin "atitudini potrivnice regimului" doar manifestarea explicită a dorinței persoanei denunțate de răsturnare a regimului comunist, este de neconceput pentru că ar institui o inegalitate de tratament cu privire la persoane care au denunțat în egală măsură atitudini a căror incriminarea era tipică regimurilor dictatoriale (acte normative prin care se reglementau dreptul la liberă circulație, condițiile prin care contactele cu cetățenii străini erau legale, acte normative prin care se interzicea avortul, etc).

Mai mult, veridicitatea informațiilor furnizate de către pârât sub numele conspirativ "D." este probată de notele ofițerului de Securitate, astfel:

Nota ofițerului:

"B. este în atenție la problemă ca suspect de evaziune. Nota la materialele celui în cauză. Nota luată în procesul recrutării, candidatul nu a primit sarcini concrete. " (dosar nr. x, f. x).

Această notă a ofițerului, coroborată cu nota informativă furnizată de către pârât, precum și cu angajamentul olograf semnat cu numele real, demonstrează îndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări, privind constatarea calității intimatului-pârât de colaborator al Securității.

Contrar celor reținute prin sentința recurată, și a doua condiție legală prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită deoarece, nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Pârâtul nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe.

Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul și ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situațiile denunțate, rezultă că acesta nu a menajat interesele persoanelor denunțate, nu a avut o atitudine precaută și nici de protejare a celor denunțați.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, pârâtul a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (încălcarea dreptului la viață privată) și, prin urmare, a vizat această consecință.

În al doilea rând, este îndeplinită a doua condiție, care se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - și nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că intimatul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțurile sale urma, de obicei, să se desfășoare o acțiune de investigare din partea Securității, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoanele în cauză erau deja urmărite.

Aceste investigații suplimentare presupuneau cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea și obținerea de noi informații despre cei urmăriți, fără acordul lor.

Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare.

Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmpla exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută de protejare a intereselor celorlalți cetățeni și să nu denunțe Securității informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate.

Intimatul ar fi trebuit să aibă o atitudine prudentă și să ia în calcul și ipoteza în care Securitatea nu cunoștea atitudinile/opiniile persoanei denunțate. Atât timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informațiilor sale și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viață privată al celor denunțați, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celor denunțați și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viață privată.

În speță, îngrădirea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane potrivnice regimului comunist erau aduse la cunoștința fostei Securități, indiferent dacă pârâtul a avut per ansamblu o atitudine mai mult sau mai puțin cooperantă, precum și indiferent dacă ofițerii de legătură din cadrul acesteia foloseau sau nu respectivele informații și indiferent de efectele concrete ale acestor informații asupra celor denunțați.

În concluzie este suficientă condiția vizării încălcării, iar nu dovedirea încălcării propriu-zise a drepturilor respective, deoarece legea accesului la propriul dosar și deconspirarea fostei securități pune accent strict pe devoalarea profilului moral al denunțătorului, iar nu pe repararea prejudiciilor suferite de victimele denunțurilor. Altfel spus, prevederile referitoare strict la deconspirarea Securității au ca finalitate exclusivă conturarea atitudinii și moralității persoanelor verificate de CNSAS, iar nu repararea prejudiciului suferit de cei care au căzut victime ale denunțurilor formulate de cei verificați.

Initmatul-pârât nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2023.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentil Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune vizând constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, ce stabilesc obligația Consiliului de a verifica, din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau de colaborator al Securității, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h) din același act normativ.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția primei instanțe, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Din conținutul Notei de constatare nr. Dl/1/1473/21.09.2021 și din înscrisurile atașate, rezultă că pârâtul a fost recrutat pentru supravegherea informativă în cadrul problemei artă-cultură Galați și a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, fiindu-i atribuit numele conspirativ de "E.".

Analizând probele administrate, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se reține calitatea pârâtului de colaborator al Securității, respectiv persoana trebuia să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), prin informațiile respective să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, apreciind astfel că aspectele reținute nu pot fi considerate ca având o valoare probantă prestabilită și absolută.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securității:

"persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

În cauză, acțiunea reclamantului s-a întemeiat pe prevederile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora colaborator al Securității este și persoana care a a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ipoteza normei menționate este îndeplinită dacă persoana în cauză și-a manifestat voința indiferent de volumul de informații pe care aceasta le-a furnizat fostei Securități. Ca regulă stabilită inclusiv în cadrul jurisprudenței deja vaste a Înaltei Curți că este suficientă furnizarea unei singure informații, ăn condițiile legale, pentru a putea fi reținută calitatea de colaborator.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că intimatul-pârât a fost recrutat prin semanarea unui angajament cu nume conspirativ E., pentru supravegherea informativă în cadrul problemei artă-cultură Galați.

În exercitarea acestei activități se constată că prin nota informativă din 13.10.1983 care s-a găsit în dosarul nr. x (titular M.M.) - cotă CNSAS, olografă, semnată cu numele conspirativ "E." intimatul-pârât consemna:

"Vă informez în legătură cu numitul B. zis C., balerin la teatrul Muzical Galați următoarele: pe cel în cauză îl cunosc din 1980, când a colaborat cu Teatrul Muzical într-un spectacol la F. în postura de cascador. Încă de pe acea vreme se afla în relații cu solista B. L., cu care apoi s-a căsătorit. Am reușit să-l cunosc mai bine. În 1981, când acesta cu prilejul unor discuiții mi-a confirmat faptul că a intenționat să plece din țară, obținând toate aprobările de rigoare, însă în cele din urmă a renunțat. În general este un tip care prezintă sociabilitate numai în situații în care ar avea unele avantaje, pozează într-un om bine informat și cunoscător. De asemenea, aceasta are o serie de relații în exterior, cu unii cunoscându-se pe litoral." (dosar nr. x, f. x)

Așa cum s-a arătat, prevederile legale menționate acestea reglementează ipoteza furnizării de informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

Pentru îndeplinirea calității de colaborator al fostei securități trebuie îndeplinite trei condiții cumulative:

- persoana a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității,

- informațiile furnizate denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist,

- informațiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În acest context, practica amplă și unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit definitiv faptul denunțurile privind relațiile cu străinii, apartenența la diferite secte sau culte religioase, chiar recunoscute de stat, ori cum se constată în cauză informații privitoare la intențiile de părăsire a țării în condițiile în care regi,ul comunist îngrădea dreptul de circulație pe teritoriul unor state terțe sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenție orice manifestare de nemulțumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică si socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viață ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului și "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice și a condițiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Denunțarea unor aspecte privitoare la viața privată precum intențiile personale ale persoanei supravegheate, ori relațiile acesteia cu alte persoane de naționalitate străină, puteau fi lesne percepute ca atitudini potrivnice regimului comunist, iar din perspectiva colaboratorului o atitudine cu un caracter eminamente ce afectează în sens negativ dreptul la viață privată.

Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau, și, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Informațiile furnizate de intimatul-pârât au vizat, contrar celor reținute prin sentința recurată, îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.

Nu se poate reține că furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută conștient, având reprezentarea clară a faptului că aceste relatări nu rămâneau fără urmări.

Intimatul-pârât nu putea să cunoască în momentul furnizării informațiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, intimatul-pârât a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunțate puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informații, intimatul-pârât a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare, încălcarea dreptului la viață privată și, prin urmare, a vizat această consecință.

Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau nu. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securității.

Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod greșit că, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, ar fi necesară îngrădirea efectivă a unor drepturi și libertăți fundamentale și nu doar aptitudinea unei astfel de îngrădiri.

De asemenea, legiuitorul nu cere existența unei pluralităti de informări adresate Securității, care să îndeplinească standardele definiției legale, fiind suficient și un singur astfel de caz, pentru reținerea calității de colaborator al Securității.

Pentru argumentele expuse, contrar celor reținute prin sentința recurată, condițiile legale impuse de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator sunt îndeplinite.

Din această perspectivă se reține că sunt întemeiate criticile recurentului, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, impunându-se reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea, cu consecința constatării calității pârâtului de colaborator al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2268 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza, admite acțiunea și constată calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.