ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Prin sentința penală nr. 38/P din

de 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis cererea

inculpatului S.S. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen.

În baza art.

183 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art.

74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., s-a

dispus condamnarea inculpatului S.S., la o pedeapsă de 3 ani și 7 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte.

În baza art.

86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 ani și 7 luni

stabilit conform art. 86

2

C. pen.

În baza art.

86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost

obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte,

la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În temeiul

art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie și în

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor

accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În temeiul

art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului S.S., arestat preventiv prin încheierea nr. 85 din 16

decembrie 2012 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de

arestare preventivă.

Față de

prevederile art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că succesorii în

drepturi ai victimei nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul

art. 359 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen.

În baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul

art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege

și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a

profilului genetic al acestuia.

Pentru a

pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 952/111/2013 a fost trimis în

judecată inculpatul S.S. pentru comiterea în data de 15 decembrie 2012 a

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de

art. 183 C. pen.

În sarcina inculpatului

S.S. s-a reținut că în data de 15 decembrie 2012 în timp ce se afla în locuința

comună situată în S., județul Bihor, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii mamei

sale S.I., provocând decesul acesteia prin hemoragie internă masivă, consecința

unei rupturi de splină survenită în urma traumatismului toraco-abdominal cu fracturi

costale.

În fața instanței

de fond, inculpatul a cerut, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea prevederilor

art. 320

1

C. proc. pen., procedându-se la audierea acestuia.

Inculpatul a fost

cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală cât și în fața

instanței, iar din copia cazierului său judiciar a rezultat că nu este cunoscut

cu antecedente penale.

S-a reținut în

fapt că inculpatul S.S. are 37 de ani, lucrează ca muncitor la o fermă și a locuit

în municipiul Salonta împreună cu părinții săi S.S.A. și S.I. și cu frații săi S.L.

și S.A., acesta din urmă fiind în imposibilitate de a se deplasa, după ce a fost

victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, suferind grave leziuni

corporale și urmând tratamente de kinetoterapie.

Victima S.I. era

pensionară și de aproximativ 10 ani, era consumatoare frecventă (aproape zilnică)

de băuturi alcoolice, în ciuda insistențelor familiei de a renunța la alcool, mai

ales după ce S.A. a rămas imobilizat în urma accidentului rutier din octombrie 2012.

La data de 14

decembrie 2012, inculpatul S.S., după ce venise de la serviciu în jurul orei 09:00

dimineața, a rămas acasă în tot cursul zilei, în locuință, în camera din mijloc,

aflându-se și minorul S.L.A., în vârstă de 12 ani, nepotul de fiu al victimei.

Victima S.I. a

plecat din locuință după-amiaza și a revenit în jurul orei 18:00, sub influența

băuturilor alcoolice, iar în momentul în care a ajuns în holul locuinței, inculpatul

S.S. i-a reproșat că bea, a prins-o de mână și a lovit-o cu palma peste față. Victima

a intrat apoi în bucătărie, iar de aici în camera ei, fiind însă urmată de inculpat

care, enervat fiind că victima, sub influența alcoolului, îi adresa injurii, i-a

aplicat mai multe lovituri cu pumnii în ambele părți ale toracelui, victima căzând

pe spate pe patul din cameră.

Inculpatul a ieșit

din camera mamei sale și a mers în camera sa, iar în jurul orei 22:00 s-a culcat.

A doua zi dimineața, intrând în camera mamei sale în jurul orei 08:00, a constatat

că aceasta a decedat, astfel că a fost anunțat medicul de familie, iar acesta a

sesizat organele de poliție.

Decesul victimei

S.I. s-a produs ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat.

Inculpatul S.S.

a recunoscut în mod constant săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, iar în fața

instanței de fond, inculpatul și-a menținut aceeași poziție procesuală, recunoscând

în totalitate săvârșirea faptei, solicitând aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

Din cuprinsul

raportului de constatare medico-legală din 15 decembrie 2012 al Serviciului de Medicină

Legală al Județului Bihor a rezultat că victima prezenta semne de violență sub formă

de echimoze la nivelul brațelor, antebrațelor, coapselor și hemitoracelui stâng,

concluziile formulate fiind: moartea victimei S.I. a fost violentă, s-a datorat

insuficienței circulatorii acute, consecința hemoperitoneului survenit în evoluția

unui politraumatism cu fracturi costale și ruptură de splină, leziuni de violență

care s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corpuri contondente dure.

Victima avea în momentul decesului o alcoolemie de 0,70 grame la mie. Moartea datează

din 14 decembrie 2012.

Având în vedere

declarația inculpatului de recunoaștere totală a faptei pentru care a fost trimis

în judecată, că potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală fapta

există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, fiind îndeplinite

condițiile cumulative impuse de art. 320

1

C. proc. pen., instanța de

fond a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate.

S-a constatat

că în drept, fapta inculpatului S.S., care în data de 14 decembrie 2012 a lovit-o

cu intenție cu pumnii în zona toracică pe mama sa S.I., provocând astfel din culpă

moartea victimei ca urmare a unei rupturi splenice și a unui hemoperitoneu masiv,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Raporturile dintre

inculpat și victimă, starea avansată de ebrietate în care se afla victima, factorii

care au declanșat incidentul dintre cei doi, natura și intensitatea loviturilor

aplicate de inculpat victimei, zonele în care acestea au fost aplicate, cauzele

care au determinat efectiv decesul victimei (rezultate din raportului de constatare

medico-legală), scopul urmărit de inculpat prin aplicarea acestor lovituri, dar

și atitudinea sa ulterioară faptei (atât imediat după aplicarea loviturilor cât

și imediat după constatarea decesului victimei), sunt criterii în funcție de care

instanța a apreciat că rezultatul final al faptei inculpatului a fost unul preterintenționat,

specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, decesul victimei

datorându-se culpei inculpatului în legătură cu o astfel de urmare, culpă suprapusă

pe acțiunile intenționate ale acestuia de a provoca suferințe fizice victimei.

La stabilirea

și individualizarea pedepsei, dar și a modalității de executare a acesteia, instanța

de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute

de art. 72 C. pen., reținând în acest sens intensitatea loviturilor, zona în care

acestea au fost aplicate, faptul că victima era mama inculpatului, cei doi locuind

împreună.

Alături de aceste

criterii concrete, care imprimă o gravitate deosebită faptei, instanța de fond a

reținut și circumstanțele concrete care au generat incidentul dintre inculpat și

mama sa.

Astfel, fapta

a fost săvârșită în condițiile în care victima era o consumatoare aproape zilnică

de băuturi alcoolice (fiind găsită și prin șanțuri, ajungând să consume până și

11 de votcă într-o zi, potrivit declarației martorului S.S., soțul victimei și tatăl

inculpatului), neglijându-și cu desăvârșire rolul ei în familie, cu toate că nu

avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că S.A., 33 de ani, fiul său

era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie

2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie în cadrul Spitalului de

Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoțitor (stăteau cu rândul inculpatul,

fratele acestuia S.L. și tatăl lor, deși cu toții aveau loc de muncă).

Pe fondul acestor

circumstanțe, conflictul dintre cei doi a survenit în condițiile în care, văzând-o

sub influența alcoolului, inculpatul i-a reproșat acest lucru, iar victima a reacționat

spunându-i că nu-i treaba lui și adresându-i injurii.

Instanța de fond

a mai avut în vedere atitudinea constantă a inculpatului de recunoaștere a faptei

și regretul manifestat (atât pentru că și-a ucis propria mamă cât și pentru că a

lăsat familia fără ajutor).

Instanța de fond

a mai avut în vedere că inclusiv acuzarea a solicitat, atât prin rechizitoriu, cât

și prin concluziile prilejuite de dezbaterea fondului cauzei, reținerea în favoarea

acestuia a circumstanțelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. a) și

lit. c) C. pen.

Circumstanțele

anterioare săvârșirii faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că avea

un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă din partea angajatorului,

dar și ajutorul și susținerea acordată fratelui său imobilizat, au fost valorificate

prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen.

În privința reținerii

și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța

de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei urmează

a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.,

prezentarea sa în fața autorității și înlesnirea descoperirii participanților nefiind

aplicabile (prezentarea sa în fața autorității realizându-se în condițiile în care

a fost cercetat și judecat în stare privativă de libertate, iar circumstanța legată

de înlesnirea descoperirii participanților nu este aplicabilă în condițiile în care

inculpatul este singurul participant la săvârșirea faptei).

Instanța de fond

a mai avut în vedere și limitele de pedeapsă ca urmare a aplicării succesive a prevederilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art.

76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen.

Față de toate

aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale ale faptei, față de

dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat că în prezenta

cauză, există circumstanțe excepționale care să convingă că în ciuda gravității

faptei, suspendare executării pedepsei cu respectarea unor măsuri de supraveghere

stricte, ca modalitate de individualizare judiciară a executării acesteia, ar asigura

îndeplinirea rolului educativ al pedepsei și scopului acesteia, acela de a asigura

atât prevenția specială, cât și prevenția specială și că numai în aceste condiții

pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru acesta și, chiar fără

executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

solicitând reducerea cuantumului pedepsei sub noul minim, special obținut în urma

aplicării procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc.

pen. și să se dispună executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Prin decizia penală

nr. 65/A din 16 mai 2013 Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

împotriva sentinței penale nr. 38 din 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul

Bihor pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen., art. 86

3

C. pen. art. 71 alin.

(5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen.

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului S.S. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare

de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. și art. 74, art. 76 C. pen. de la 3 ani 7 luni închisoare la 2

ani 6 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 15 decembrie

2012 la 27 februarie 2013 și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a reținut că

instanța de fond a analizat exhaustiv criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. reținând

că există o serie de elemente care ar fi de natură să imprime faptei un grad de

pericol social mai ridicat cum ar fi intensitatea loviturilor, zona în care au fost

aplicate și gradul de rudenie, dar corect a stabilit că efectul acestora este estompat

de circumstanțele concrete ale comiterii faptei.

A avut în vedere

că întreg evenimentul a fost generat de faptul că victima era o consumatoare înrăită

de băuturi alcoolice (fiind găsită și prin șanțuri, ajungând să consume până și

1 litru de votcă într-o zi, potrivit declarației martorului S.S.A., soțul victimei

și tatăl inculpatului), neglijându-și cu desăvârșire rolul în familie, cu toate

că nu avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că unul din fiii ei

(S.A., 33 de ani) era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în

cursul lunii octombrie 2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie

în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoțitor (stăteau

cu rândul inculpatul, fratele acestuia S.L. și tatăl lor, deși cu toții aveau loc

de muncă).

S-a apreciat că

în mod corect, tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor

penale, faptul că avea un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă

din partea angajatorului, dar și ajutorul și susținerea acordată fratelui său imobilizat

la pat în urma unui accident.

Infracțiunea reținută

în sarcina inculpatului, lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C.

pen., este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani.

Ca urmare a aplicării

cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 320

1

alin. (7), acestea se reduc cu o treime, astfel că limita minimă devine de 3 ani

4 luni, iar cea maximă de 10 ani.

Întrucât în favoarea

inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, pedeapsa aplicată trebuia

coborâtă sub limita minimă.

Astfel, a redus

pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare.

Cu privire la

modalitatea de executare s-a reținut că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare

a modalității de executare a pedepsei.

Aplicarea dispozițiilor

art. 86 C. pen. este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții. Prima

privește natura și cuantumul pedepselor aplicate, a doua vizează antecedența penală,

iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei.

S-a apreciat că

nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul menționat. Astfel, pentru a se reține

că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, instanța trebuie

să aibă în vedere persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea faptei

și să rețină că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta

să nu mai comită alte infracțiuni.

În raport de rezultatul

grav produs, s-a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins fără privare de libertate,

condamnarea neconstituind un avertisment suficient pentru acesta.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.S., a invocat cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

și a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării

pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, la data de 16 mai 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau

în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat

de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu

a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

alin. (2) C. proc. pen.

Critica inculpatului

privind reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării pedepsei

sub supraveghere prevăzută de art. 86

1

C. pen. sau suspendării condiționate

a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., întemeiată pe cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.,

nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care se referă la aplicarea

pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin modificările

aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile

de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel

încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, hotărârile sunt supuse

casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege, reglementându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel

încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai

poate fi analizată în recurs.

Dacă legiuitorul

ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat

pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Aceasta este rațiunea

pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., și

apare ca fiind nefondată.

Astfel, se constată

că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității

pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime

și maxime prevăzute de textul incriminator.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.S. și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 16 mai

2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.