ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3936/2013

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 38/P din de 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis cererea inculpatului S.S. de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.S., la o pedeapsă de 3 ani și 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 8 ani și 7 luni stabilit conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie și în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.S., arestat preventiv prin încheierea nr. 85 din 16 decembrie 2012 a Tribunalului Bihor în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă. Față de prevederile art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că succesorii în drepturi ai victimei nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 359 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 7 raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, conform art. 5 din aceeași lege și art. 13 din H.G. nr. 25/2011, pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nr. 952/111/2013 a fost trimis în judecată inculpatul S.S. pentru comiterea în data de 15 decembrie 2012 a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen. În sarcina inculpatului S.S. s-a reținut că în data de 15 decembrie 2012 în timp ce se afla în locuința comună situată în S., județul Bihor, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii mamei sale S.I., provocând decesul acesteia prin hemoragie internă masivă, consecința unei rupturi de splină survenită în urma traumatismului toraco-abdominal cu fracturi costale.

În fața instanței de fond, inculpatul a cerut, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen., procedându-se la audierea acestuia. Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, iar din copia cazierului său judiciar a rezultat că nu este cunoscut cu antecedente penale. S-a reținut în fapt că inculpatul S.S. are 37 de ani, lucrează ca muncitor la o fermă și a locuit în municipiul Salonta împreună cu părinții săi S.S.A. și S.I. și cu frații săi S.L. și S.A., acesta din urmă fiind în imposibilitate de a se deplasa, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, suferind grave leziuni corporale și urmând tratamente de kinetoterapie.

Victima S.I. era pensionară și de aproximativ 10 ani, era consumatoare frecventă (aproape zilnică) de băuturi alcoolice, în ciuda insistențelor familiei de a renunța la alcool, mai ales după ce S.A. a rămas imobilizat în urma accidentului rutier din octombrie 2012. La data de 14 decembrie 2012, inculpatul S.S., după ce venise de la serviciu în jurul orei 09:00 dimineața, a rămas acasă în tot cursul zilei, în locuință, în camera din mijloc, aflându-se și minorul S.L.A., în vârstă de 12 ani, nepotul de fiu al victimei. Victima S.I. a plecat din locuință după-amiaza și a revenit în jurul orei 18:00, sub influența băuturilor alcoolice, iar în momentul în care a ajuns în holul locuinței, inculpatul S.S.

i-a reproșat că bea, a prins-o de mână și a lovit-o cu palma peste față. Victima a intrat apoi în bucătărie, iar de aici în camera ei, fiind însă urmată de inculpat care, enervat fiind că victima, sub influența alcoolului, îi adresa injurii, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în ambele părți ale toracelui, victima căzând pe spate pe patul din cameră. Inculpatul a ieșit din camera mamei sale și a mers în camera sa, iar în jurul orei 22:00 s-a culcat. A doua zi dimineața, intrând în camera mamei sale în jurul orei 08:00, a constatat că aceasta a decedat, astfel că a fost anunțat medicul de familie, iar acesta a sesizat organele de poliție. Decesul victimei S.I. s-a produs ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat.

Inculpatul S.S. a recunoscut în mod constant săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, iar în fața instanței de fond, inculpatul și-a menținut aceeași poziție procesuală, recunoscând în totalitate săvârșirea faptei, solicitând aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală din 15 decembrie 2012 al Serviciului de Medicină Legală al Județului Bihor a rezultat că victima prezenta semne de violență sub formă de echimoze la nivelul brațelor, antebrațelor, coapselor și hemitoracelui stâng, concluziile formulate fiind: moartea victimei S.I. a fost violentă, s-a datorat insuficienței circulatorii acute, consecința hemoperitoneului survenit în evoluția unui politraumatism cu fracturi costale și ruptură de splină, leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire activă repetată cu corpuri contondente dure.

Victima avea în momentul decesului o alcoolemie de 0,70 grame la mie. Moartea datează din 14 decembrie 2012. Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere totală a faptei pentru care a fost trimis în judecată, că potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate. S-a constatat că în drept, fapta inculpatului S.S., care în data de 14 decembrie 2012 a lovit-o cu intenție cu pumnii în zona toracică pe mama sa S.I., provocând astfel din culpă moartea victimei ca urmare a unei rupturi splenice și a unui hemoperitoneu masiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Raporturile dintre inculpat și victimă, starea avansată de ebrietate în care se afla victima, factorii care au declanșat incidentul dintre cei doi, natura și intensitatea loviturilor aplicate de inculpat victimei, zonele în care acestea au fost aplicate, cauzele care au determinat efectiv decesul victimei (rezultate din raportului de constatare medico-legală), scopul urmărit de inculpat prin aplicarea acestor lovituri, dar și atitudinea sa ulterioară faptei (atât imediat după aplicarea loviturilor cât și imediat după constatarea decesului victimei), sunt criterii în funcție de care instanța a apreciat că rezultatul final al faptei inculpatului a fost unul preterintenționat, specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, decesul victimei datorându-se culpei inculpatului în legătură cu o astfel de urmare, culpă suprapusă pe acțiunile intenționate ale acestuia de a provoca suferințe fizice victimei.

La stabilirea și individualizarea pedepsei, dar și a modalității de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în acest sens intensitatea loviturilor, zona în care acestea au fost aplicate, faptul că victima era mama inculpatului, cei doi locuind împreună. Alături de aceste criterii concrete, care imprimă o gravitate deosebită faptei, instanța de fond a reținut și circumstanțele concrete care au generat incidentul dintre inculpat și mama sa.

Astfel, fapta a fost săvârșită în condițiile în care victima era o consumatoare aproape zilnică de băuturi alcoolice (fiind găsită și prin șanțuri, ajungând să consume până și 11 de votcă într-o zi, potrivit declarației martorului S.S., soțul victimei și tatăl inculpatului), neglijându-și cu desăvârșire rolul ei în familie, cu toate că nu avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că S.A., 33 de ani, fiul său era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoțitor (stăteau cu rândul inculpatul, fratele acestuia S.L. și tatăl lor, deși cu toții aveau loc de muncă).

Pe fondul acestor circumstanțe, conflictul dintre cei doi a survenit în condițiile în care, văzând-o sub influența alcoolului, inculpatul i-a reproșat acest lucru, iar victima a reacționat spunându-i că nu-i treaba lui și adresându-i injurii. Instanța de fond a mai avut în vedere atitudinea constantă a inculpatului de recunoaștere a faptei și regretul manifestat (atât pentru că și-a ucis propria mamă cât și pentru că a lăsat familia fără ajutor). Instanța de fond a mai avut în vedere că inclusiv acuzarea a solicitat, atât prin rechizitoriu, cât și prin concluziile prilejuite de dezbaterea fondului cauzei, reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 lit. a) și lit. c) C. pen.

Circumstanțele anterioare săvârșirii faptei, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă din partea angajatorului, dar și ajutorul și susținerea acordată fratelui său imobilizat, au fost valorificate prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. În privința reținerii și a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța de fond a avut în vedere că atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei urmează a fi valorificată prin aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen., prezentarea sa în fața autorității și înlesnirea descoperirii participanților nefiind aplicabile (prezentarea sa în fața autorității realizându-se în condițiile în care a fost cercetat și judecat în stare privativă de libertate, iar circumstanța legată de înlesnirea descoperirii participanților nu este aplicabilă în condițiile în care inculpatul este singurul participant la săvârșirea faptei). Instanța de fond a mai avut în vedere și limitele de pedeapsă ca urmare a aplicării succesive a prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen.

Față de toate aceste criterii și circumstanțe concrete, reale și personale ale faptei, față de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză, există circumstanțe excepționale care să convingă că în ciuda gravității faptei, suspendare executării pedepsei cu respectarea unor măsuri de supraveghere stricte, ca modalitate de individualizare judiciară a executării acesteia, ar asigura îndeplinirea rolului educativ al pedepsei și scopului acesteia, acela de a asigura atât prevenția specială, cât și prevenția specială și că numai în aceste condiții pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând reducerea cuantumului pedepsei sub noul minim, special obținut în urma aplicării procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. și să se dispună executarea pedepsei în regim privativ de libertate. Prin decizia penală nr. 65/A din 16 mai 2013 Curtea de Apel Oradea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinței penale nr. 38 din 27 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 86 1 C. pen., art. 86 2 C. pen., art. 86 3 C. pen.

art. 71 alin. (5) C. pen. și art. 359 C. proc. pen. S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului S.S. pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74, art. 76 C. pen. de la 3 ani 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare, pe care o va executa în regim de detenție. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 15 decembrie 2012 la 27 februarie 2013 și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. S-a reținut că instanța de fond a analizat exhaustiv criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. reținând că există o serie de elemente care ar fi de natură să imprime faptei un grad de pericol social mai ridicat cum ar fi intensitatea loviturilor, zona în care au fost aplicate și gradul de rudenie, dar corect a stabilit că efectul acestora este estompat de circumstanțele concrete ale comiterii faptei.

A avut în vedere că întreg evenimentul a fost generat de faptul că victima era o consumatoare înrăită de băuturi alcoolice (fiind găsită și prin șanțuri, ajungând să consume până și 1 litru de votcă într-o zi, potrivit declarației martorului S.S.A., soțul victimei și tatăl inculpatului), neglijându-și cu desăvârșire rolul în familie, cu toate că nu avea niciun loc de muncă (fiind pensionară), cu toate că unul din fiii ei (S.A., 33 de ani) era paralizat, după ce a fost victima unui accident rutier în cursul lunii octombrie 2012, cu toate că acesta urma tratamente de kinetoterapie în cadrul Spitalului de Recuperare din Băile Felix, unde necesita însoțitor (stăteau cu rândul inculpatul, fratele acestuia S.L.

și tatăl lor, deși cu toții aveau loc de muncă). S-a apreciat că în mod corect, tribunalul a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă, beneficiind de o caracterizare pozitivă din partea angajatorului, dar și ajutorul și susținerea acordată fratelui său imobilizat la pat în urma unui accident. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani. Ca urmare a aplicării cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 320 1 alin. (7), acestea se reduc cu o treime, astfel că limita minimă devine de 3 ani 4 luni, iar cea maximă de 10 ani.

Întrucât în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, pedeapsa aplicată trebuia coborâtă sub limita minimă. Astfel, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani 7 luni închisoare la 2 ani 6 luni închisoare. Cu privire la modalitatea de executare s-a reținut că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare a modalității de executare a pedepsei. Aplicarea dispozițiilor art. 86 C. pen. este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții. Prima privește natura și cuantumul pedepselor aplicate, a doua vizează antecedența penală, iar cea de-a treia se referă la scopul pedepsei. S-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul menționat.

Astfel, pentru a se reține că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, instanța trebuie să aibă în vedere persoana inculpatului și comportamentul său după comiterea faptei și să rețină că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient ca acesta să nu mai comită alte infracțiuni. În raport de rezultatul grav produs, s-a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins fără privare de libertate, condamnarea neconstituind un avertisment suficient pentru acesta. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.S., a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. și a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 16 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. Critica inculpatului privind reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86 1 C. pen.

sau suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat care se referă la aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin modificările aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate sub aspectul individualizării pedepsei nu mai poate fi analizată în recurs. Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Aceasta este rațiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., și apare ca fiind nefondată.

Astfel, se constată că nu este posibilă individualizarea pedepsei, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.