ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5470/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX- a de contencios administrativ și fiscal la data de 27.05.2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat admiterea contestației împotriva Rezoluției din lucrarea 22-1283, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1497 din 8 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate: S-a arătat că instanța de fond a ignorat complet argumentele formulate în cererea de chemare în judecată având în vedere că în sesizarea care face obiectul lucrării s-a arătat, printre altele, faptul că procurorul șef secție a omis mai multe articole de lege. Astfel, s-a arătat că în plângerea adresată acestuia s-a arătat că subalternul său nu a pus în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă și, în ciuda acelui fapt, nu a desființat ordonanța atacată și nu a dispus continuarea cercetărilor. În cererea adresată instanței s-a arătat în concret una dintre acele încălcări grave, art. 99 1 alin 2 din Legea 303/2004, faptul că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat privind calitatea reclamantei în Dosarul penal nr. x/2021 Au avut loc astfel două încălcări grave ale legislație, care nu au nici o legătură cu raționamentul logico-juridic al procurorului reclamat, care trebuiau să fie cercetate și constatate de către inspectorul care a soluționat sesizarea. Fiind vorba despre abateri disciplinare, una din normele de drept material incidente este Legea nr. 303/2004, care la art. 4 prevede că judecătorii și procurorii sunt obligați ca prin întreaga lor activitate să asigure supremația legii. O altă normă de drept material este Legea nr. 317/2004 care prevede declanșarea acțiunii disciplinare în cazul în care se constată că există indicii că procurorul reclamat a comis abatere disciplinară. Inspectorul judiciar care a soluționat sesizarea a încălcat și el prevederile art. 4 din Legea nr. 303/2004 când, fiind înștiințat despre abateri disciplinare comise de către procurorul reclamat a clasat sesizarea recurentei. În aceste condiții dacă prima instanță ar fi respectat prevederile Legii nr. 554/2004 ar fi trebuit să admită cererea privind desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare. Neprocedând astfel, instanța a încălcat normele de drept material, atât ale art. 4 din Legea 303/2004 cât și ale Legii 554/2004. În drept au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În privința soluției pe care instanță o poate adopta în rejudecare, s-a invocat Legea nr. 554/2004 care la art. 18 alin. (1) prevede și posibilitatea de a dispune obligarea pârâtului "să efectueze o anumită operațiune administrativă." S-a menționat că prima instanță a încălcat un drept fundamental al reclamantei, anume dreptul la un proces echitabil, de vreme ce a ignorat complet toate argumentele expuse în sesizarea adresată Inspecției Judiciare, plângerea adresată Inspectorului Șef, cererea care face obiectul dosarului, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise depuse la dosar și nu s-a referit de loc la cele expuse în acele înscrisuri.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat S-a arătat că instanța de fond, în mod judicios, a analizat legalitatea rezoluțiilor atacate cu contestație în limitele de competență stabilite de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, arătând argumentele avute în vedere. Astfel, s-a constatat caracterul nefondat al criticilor contestatoarei cu privire la cele două rezoluții atacate, reținând că aceste critici se subsumează invocării abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. s) și lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, instanța fondului a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către magistratul reclamat a normelor de drept material ori procesual, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestația adresată instanței vizând, în realitate, aspecte care se subsumează exercitării unei căi de atac. Deși reclamanta a arătat că cererea formulată nu are natura unui recurs sau ceva similar și nu dorește modificarea ordonanței din dosarul penal nr. x/2021, ci sancționarea procurorului-șef reclamat, în realitate criticile formulate în contestație au vizat doar aspecte care ar putea fi soluționare în cadrul unei căi de atac.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante La data de 07.04.2022 a fost înregistrată la Direcția de inspecție pentru procurori sesizarea formulată de A., reprezentată de domnul Ârus B. prin care s-a solicitat verificarea activității profesionale a magistratului procuror C., procuror șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru modul în care a înțeles să soluționeze/să motiveze plângerea pe care petenta a formulat-o împotriva soluției de clasare emisă în dosarul nr. x/2021. Astfel, petenta a criticat faptul că magistratul procuror s-a limitat la a prelua fragmente din ordonanța atacată, precum și dintr-o ordonanță emisă într-o altă lucrare, la data de 09.06.2020. Lucrarea Direcției de inspecție pentru procurori a fost soluționată la data de 18 aprilie 2022 de către inspectorul judiciar desemnat, sesizarea fiind clasată prin rezoluție în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nefiind conturate indiciile săvârșirii niciunei abateri disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Împotriva măsurii dispuse de inspectorul judiciar reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, considerând actul administrativ netemeinic, nemotivat și neargumentat. Plângerea formulată a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C22-763 din data de 12 mai 2022, apreciindu-se că prin plângerea formulată petiționara s-a limitat a reitera aspectele de fapt învederate în sesizarea inițială cu privire la activitatea magistratului procuror reclamat. Înalta Curte constată că deși se invocă ignorarea de către prima instanță a argumentelor expuse în sesizarea adresată Inspecției Judiciare, nu se invocă nemotivarea sentinței din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., ci se critică modalitatea în care prima instanță a analizat cauza raportat la cadrul legal incident, respectiv dispozițiile art. 99 1 alin. (2) din Legea 303/2004 și ale Legii nr. 317/2004, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv modul de aplicare și interpretare a normelor de drept material. Înalta Curte reține că în sentința atacată au fost analizate toate susținerile părții, atât în ceea ce privește nemotivarea rezoluției inspectorului șef, cât și cele referitoare la încălcarea dispozițiile art. 99 din Legea nr. 303/2004. Referitor la invocarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că normele de drept material presupus încălcate de curtea de apel se referă la aceleași dispoziții care au fost invocate în fața Inspecției Judiciare, astfel că nu se solicită instanței de recurs a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci reaprecierea materialului probator în vederea constatării săvârșirii abaterilor disciplinare raportat la încălcarea de către procuror, în condițiile art. 99 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a autorității de lucru judecat privind calitatea procesuală a reclamantei în dosarul penal nr. x/2021, raportat la Încheierea 239/2020 a judecătorului de cameră preliminară. Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99 1 din legea nr. 303/2004 că acestea: "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești." De asemenea, relevante sunt și considerentele reținute de prima instanță și extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de ÎCCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004: "(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive." Hotărârea primei instanțe respectă cele statuate prin deciziile mai sus indicate, întrucât verificările ce pot fi efectuate de inspecția judiciară în cadrul unei sesizări privind săvârșirea unei abateri disciplinare și, implicit, verificările ce pot fi efectuate de instanța de contencios învestită cu analiza temeiniciei și legalității actului emis de inspecție nu privesc instituirea unui control asupra soluției organului de urmărire penală, ci conduita procurorului. Or, prin contestația formulată se solicită o astfel de verificare, nepermisă de dispozițiile legale, în speță fiind criticată soluția pronunțată de procuror cu privire la dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică în care s-a dispus clasarea privind infracțiunile de instigare publică, prev. de art. 368 alin. (1) C. pen. și incitare la ură sau discriminare, prev. de art. 369 alin. (1) C. pen., la care a fost reunit și dosarul nr. x/2021, în ambele cauze sesizarea organelor de urmărire penală fiind făcută de A.. Totodată, se reține că prin ordonanța nr. 11/11/2/23.03.2022, procurorul șef secție a dispus respingerea plângerii, ca inadmisibilă, reținându-se că denunțătorul nu era îndreptățit la un demers în fața procurorului ierarhic superior celui care a emis soluția atacată, în procedura prevăzută de art. 339 alin. (4) C. proc. pen. Înalta Curte constată că, pe fondul argumentelor părții (care efectiv sunt critici la adresa soluției date de organul de urmărire penală), în mod corect, nici inspecția judiciară și nici prima instanță nu își puteau exprima punctul de vedere, tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluțiilor. Ca urmare, ceea ce invocă recurenta ca fiind o lipsă a cercetării judecătorești sau a analizei instanței se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancționeze o conduită necorespunzătoare a magistraților, conduită care nu se definește exclusiv prin încălcarea unor dispoziții legale. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.