Decizia nr. 524/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.04.2021, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 1/12.11.2020 prin care pârâta a respins contestația administrativă împotriva adresei Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. A-DIF nr. 2301 din 22.09.2020 prin care a fost respinsă cererea având ca obiect sesizarea unei erori de identificare privind entitățile desemnate, precum și bunurile ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, cu consecința admiterii cererii de sesizare a erorii de identificare a entităților B. SIA și C. din Federația Rusă.

Hotărârea de declinare Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 696 din 10.12.2021, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 42 din 16.03.2022, a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 1/12.11.2020, cu consecința admiterii cererii de sesizare a erorii de identificare a entităților B. SIA și C. din Federația Rusă.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 4.1. În primul motiv de recurs, încadrabil în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond s-a limitat să preia integral susținerile intimatei referitoare la faptul că domnul D. face parte din Consiliul de Administrație al C. în calitate de director independent, fără să își argumenteze soluția pe baza raționamentului propriu, configurat în urma analizării probatoriului administrat în cauză și a cadrului normativ aplicabil. În plus de aceasta, instanța s-a raportat la conținutul celor două adrese emise de societăți care aveau un interes direct în neaplicarea sancțiunilor internaționale. 4.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a menționat faptul că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit prevederile Regulamentului UE nr. 269/2014, Avizele Comisiei Europene (COM) din datele de 19.06.2020 și, respectiv, 08.06.2021, precum și ale paragrafelor 55b, 55d și 66 din Bunele practici ale Uniunii Europene de aplicare eficientă a măsurilor restrictive UE. Criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare au fost prezentate la dosar recurs.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare în care a invocat excepția tardivității formulării recursului, precum și excepția nulității recursului, întrucât aspectele prezentate nu pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, partea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar recurs.

Soluția instanței de recurs 6.1. Referitor la excepția tardivității recursului Așa cum rezultă din dovada aflată la dosar fond, sentința contestată a fost comunicată recurentei la data de 16.05.2022, iar aceasta a formulat prezenta cale de atac la data de 02.06.2022, conform borderoului aflat la dosar recurs. Prin urmare, în raport de împrejurarea că a fost respectat termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, reglementat de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului. 6.2. Referitor la excepția nulității recursului În urma verificării conținutului memoriului de recurs, instanța de control judiciar constatat că autorul acestuia a formulat critici de nelegalitate cu privire la sentința atacată ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În atare situație, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. 6.3. Referitor la recurs 6.3.1. Considerații generale În executarea contractului UKT/BELOR 2020-1 R din data de 04.02.2020, societatea intimată a importat în luna februarie 2020 de la partenerul B. o cantitate totală de 961,7 tone îngrășământ destinat agriculturii (clorură de potasiu), produse de origine din Federația Rusă, producător C., în valoare totală de 1.313.341,97 RON. Din perspectiva plăților, în perioada de referință, au fost identificate două operațiuni de debitare a contului deschis de intimată la E. S.A., având ca beneficiar B.. Realizarea importului a fost condiționată de emiterea prealabilă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția pentru Agricultură Județeană Galați, a certificatului de abilitare nr. x/10.01.2020, în baza buletinului de încercare nr. 185-19/12.12.2019, în conținutul cărora este identificat producătorul bunurilor importate, respectiv C. din Federația Rusă. Țara de transport a mărfurilor ce a constituit obiectul importului a fost Ucraina, iar portul de încărcare a mărfurilor a fost F.. Direcția Regională a Vămilor a verificat și a avizat documentele de intrare în România a mărfurilor ce au constituit obiectul importului, așa cum rezultă din declarațiile vamale de import. În perioada 24 iulie - 10 august 2020, a fost efectuat un control de către Direcția Regională Antifraudă 2 Constanța în urma căruia s-au încheiat: - procesul-verbal nr. x din 10.08.2020; - procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 10.08.2020, prin care s-a reținut în sarcina S.C. A. S.A. săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 202/2008, întrucât aceasta nu a respectat prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014, în considerarea: "deținerii calității de proprietar unic al B. de către C. din Federația Rusă, al cărui președinte al Consiliului de administrație este D., persoană listată, și, astfel, transferul efectuat în conturile B. este interpretat ca o punere la dispoziție indirectă de fonduri către o persoană listată și reprezintă încălcarea art. 2 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 269/2014." Intimata a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal anterior arătat, iar aceasta formează obiectul dosarului nr. x/233/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Galați. În baza dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, intimata S.C. A. S.A. a adresat Băncii Naționale a României - Direcția Supraveghere cererea înregistrată sub nr. x din 28.08.2020, prin care: - a semnalat eroarea de identificare privind entitățile desemnate, precum și bunurile ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, după caz; - a solicitat efectuarea unor cercetări suplimentare și revizuirea modalității de aplicare a sancțiunilor internaționale în ceea ce privește societatea S.C. A. S.A., în raport cu entitatea juridică B. SIA, filială a C. din Federația Rusă . Prin adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. A-DIF nr. 2301 din 22.09.2020, cererea intimatei a fost respinsă, iar această soluție a fost contestată de societate, în temeiul prevederilor art. 33 din Ordinul nr. 3486/14.09.2020 și a art. 32 din Ordinul nr. 1984/2019 . Prin Decizia nr. 1 din 12.11.2020, recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins ca neîntemeiată contestația formulată de intimată împotriva soluției de respingere a cererii având ca obiect eroarea de identificare privind persoane sau entități desemnate . Așa cum s-a precizat la pct. 1 al deciziei de față, intimata a dedus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 1 din 12.11.2020, în baza prevederilor art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009 și art. 8 din Legea contenciosul administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. După cum s-a menționat la pct. 3 al prezentei hotărâri, prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 1/12.11.2020, cu consecința admiterii cererii de sesizare a erorii de identificare a entităților B. SIA și C. din Federația Rusă. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinare, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.3.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii: "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește exigențele menționate de textul legal mai sus citat. Judecătorul fondului nu a clarificat aspectele esențiale ale speței. În concret, acesta a reținut următoarele argumente: - domnul D. face parte din Consiliul de administrație al C. din Federația Rusă, în calitate de director independent, întrucât acesta nu deține și nu are un interes benefic pentru companie; - Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a probat susținerile referitoare la atribuțiile numitului D. în societatea aflată în discuție; - nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile identificate de Comisie pentru a se putea concluziona în sensul că numitul D. deține controlul asupra C. din Federația Rusă. Pentru a pronunța soluția de admitere a acțiunii, acesta a avut în vedere conținutul a două adrese emise de cele două persoane juridice implicate în tranzacție, respectiv: - adresa emisă la 12 august 2020 de C. din Federația Rusă în care se arată că numitul D. face parte din Consiliul de administrație al acesteia, în calitate de director independent, iar acesta: "Nu deține și nu are (nici direct, nici indirect) vreun interes benefic pentru companie sau pentru oricare dintre acțiunile sale sau pentru orice acțiuni ale filialelor sau afiliaților săi; nu controlează (nici direct, nici indirect) Compania sau oricare dintre filialele sau afiliații săi (în cazul în care temenii "proprietate", "control", "filială" și "afiliat" sunt definiți în conformitate cu legislația UE în vigoare); nu primește beneficii financiare directe sau indirecte de la filiale sau afiliații Companiei."; - adresa emisă la data de 25 septembrie 2020 de B. SIA în care se menționează faptul că numitul D. nu deține și nu controlează această societate și nu obține beneficii din fondurile și resursele economice ale societății. Concluzia primei instanțe a fost aceea că autoritatea recurentă nu a probat afirmațiile referitoare la atribuțiile numitului D. în cadrul societății C. din Federația Rusă care ar conduce la concluzia că plățile efectuate de intimată în baza contractului comercial mai sus arătat sunt puse la dispoziție, direct sau indirect, către sau în beneficiul acestei persoane fizice. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului cauzei nu a analizat situația factuală reală dedusă judecății, precum și legislația aplicabilă, ci doar s-a limitat să redea afirmațiile societății intimate și să se raporteze la cele două adrese mai sus nominalizate, adrese care provin de la două persoane juridice cu interese comune cu cele ale intimatei. Pentru a realiza analiza completă a speței deduse judecății, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și: - prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei: "(2) Se interzice punerea la dispoziție, direct sau indirect, către sau în beneficiul persoanelor fizice, sau persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau al organismelor asociate cu acestea incluse pe lista din anexa I, a unor fonduri sau resurse economice de orice fel."; - Orientările privind punerea în aplicare a sancțiunilor UE care se regăsesc în Bunele practici ale Uniunii Europene de aplicare eficientă a măsurilor restrictive UE (par. 55b, 55d, 66). De asemenea, instanța trebuia să se raporteze și la informația cuprinsă în Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 2, unde, la pct. 118 "este menționat D.". În plus de aceasta, prima instanță trebuia să ia în considerare și să analizeze relevanța în speța de față a conținutului: - procesului-verbal nr. x din 10.08.2020; - procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x din 10.08.2020 În același context, instanța de primă jurisdicție trebuia să analizeze și concluziile rezultate în urma ședințelor de lucru ale Consiliului Interinstituțional pentru implementarea sancțiunilor internaționale (CIISI) în care s-a arătat că: "sunt indicii temeinice că tranzacțiile efectuate de firma A. S.A., reprezentând plata pentru importul îngrășămintelor chimice având originea în Rusia, către firma B., deținută 100% de G., reprezintă un incident de implementare a sancțiunilor internaționale, în sensul eludării regimului de sancțiuni impus prin Decizia 2014/145/PESC și Regulamentul (UE) nr. 269/2014. În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate Înalta Curte constată că prima instanță nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului cauzei. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți. În consecință, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărâre judecătorești ce va fi dată în cauză. 6.3.3. În raport cu această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.