ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16.11.2017 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Națională a Vămilor solicitând constatarea refuzului nejustificat al Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Națională a Vămilor, de a elibera Autorizația de antrepozit fiscal, rezultând prejudiciul in suma de 30.788.000 RON; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.788.000 RON, reprezentând contravaloarea producției nerealizate; compensarea datoriei S.C. A. S.A. față de Agenția Națională de Administrare Fiscală din suma de mai sus, constând în valoarea rezultată din Tabelul creditorilor, a datoriilor născute în perioada de observație, precum și a datoriilor curente.

Soluția instanței de fond Prin decizia civilă nr. 7/2019 pronunțată în data de 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și excepția tardivității cererii, ca nefondate, respingând deopotrivă și acțiunea, ca nefondată.

Cererea de recurs Reclamanta A. S.A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, după rejudecarea litigiului in fond, admiterea acțiunii, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Instanța fondului consideră că acțiunea în contencios administrativ și fiscal pe care a formulat-o este neîntemeiată; aprecierile generice ale instanței nu corespund scopului motivării hotărârii judecătorești desprins din dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., echivalând în fapt cu o nemotivare, ceea ce face operant în speță motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Motivarea in sensul că dovada îndeplinirii capacității de a asigura garanția a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziționați struguri pentru obținerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de fața. Reclamanta a susținut prin acțiunea introductiva ca pârâtele au refuzat nejustificat, în sensul art. 7 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, emiterea autorizației de antrepozit fiscal, ceea ce a determinat prejudicierea reclamantei, care nu a putut vinifica strugurii din recolta anului 2017, sursa necesara pentru abținerea vinurilor liniștite si materie prima pentru șampanie, asa cum este prevăzut in Planul de reorganizare. Mai mult, dovada capacității de a asigura garanția nu era o cerință legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentația, iar sentința nu conține nici un fel de considerente referitoare la respingerea susținerii sale în sensul că, potrivit pct. 31 și 35 din Normele metodologice date în aplicarea art. 348 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cuantumul garanției stabilite prin actualizare se comunică antrepozitarului autorizat prin decizia de autorizare, iar garanțiile constituite de antrepozitarii autorizați se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data când devine valabila autorizația. Este adevărat ca în "Subsecțiunea 4: Autorizarea ca antrepozit fiscal" din aceleași norme metodologice - pct. 35 alin. (5), era prevăzut că direcția de specialitate care asigură secretariatul comisiei sau al comisiei teritoriale poate să solicite antrepozitarului autorizat orice informație și documente pe care le considera necesare, inclusiv cu privire la capacitatea antrepozitarului autorizat de a asigura garanția. Instanța nu arată, însă, în considerente, de ce a considerat că solicitarea dovezii capacității de a asigura garanția reprezintă momentul de la care ar fi început să curgă termenul de 60 de zile, prevăzut de 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), pentru soluționarea cererii. În plus, instanța își motivează hotărârea în sensul ca refuzul nu a fost nejustificat, iar Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2432/2017 privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați s fost publicat în Monitorul Oficial nr. 796/09.10.2017, în interiorul termenului legal de soluționare a cererii reclamantei, care ar fi început sa curgă de la data depunerii dovezii îndeplinirii capacității de a asigura garanția. Instanța omite să se pronunțe cu privire la faptul că solicitarea dovezii privind capacitatea de asigurare a garanției a fost transmisă reclamantei S.A. la o luna după expirarea termenului de soluționare a cererii (cererea și documentația au fost depuse la 24 iulie 2017, termenul de soluționare a cererii de autorizare a expirat la 24 septembrie 2017, iar dovada referitoare la capacitatea de asigurare a garanției a fost solicitata la 24 octombrie 2017). Dar nu numai termenul de soluționare a cererii de autorizare expirase la data solicitării de depunere a dovezii privind capacitatea de asigurare a garanției, ci si campania de recoltare a strugurilor. Dovada refuzului nejustificat este și faptul că nici după întocmirea Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 șl a Procesului-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017, prin care inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au stabilit ca sunt îndeplinite condițiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) și normele metodologice pentru aplicarea acestuia pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producție a vinurilor liniștite, nici după depunerea scrisorii de bonitate emise de B. sub nr. x/09.11.2017, nu a fost soluționată cererea de autorizare a antrepozitului fiscal. În sentința recurată nu sunt considerente cu privire la cele de mai sus, instanța limitându-se sa constate că nu este învestită să se pronunțe cu privire la aceasta din urmă decizie, chiar dacă în concret acest ultim act administrativ înglobează tot un refuz al administrației. Consideră recurenta că aceste considerente sunt și contradictorii, pe de o parte instanța recunoscând refuzul nejustificat de soluționare a cererii de autorizare, iar, pe de altă parte, invocând că nu este investita cu o cerere de anulare a deciziei de respingere a cererii din anul 2018. Instanța nu se pronunță insă cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a cererii din 2017, care a și determinat prejudiciul la care s-a referit în acțiunea introductiva. În privința răspunderii civile delictuale, instanța fondului doar menționează că în afară de prejudiciu nu sunt întrunite și celelalte trei elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită păgubitoare, culpa făptuitorului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Recurenta a apreciat că hotărârea este nemotivată, pe lângă faptul că nu sunt arătate considerentele pentru care instanța considera că doar prejudiciul a fost dovedit, din probele administrate rezulta că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită păgubitoare (refuzul nejustificat al autorizării în termenul legal; emiterea cu întârziere a Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 2482/2017 privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați; soluționarea cererii cu o întârziere de cea 14 luni fața de termenul legal și după aproape un an de la data finalizării campaniei de recoltare a strugurilor care ar fi trebuit valorificați prin vinificare in anul 2017), culpa făptuitorului (refuzul nejustificat de soluționare a cererii de către pârâta ANAF și celelalte pârâte din subordinea acesteia; emiterea ordinului sus-menționat de către pârâtul MFP cu o întârziere care a făcut neaplicabile prevederile art. 365 alin. (1) din Codul fiscal), aceste fapte ilicite săvârșite cu vinovăție da către pârâți determinând prejudiciul suferit de către reclamantă, care a fost în imposibilitate de a vinde recolta de struguri a anului 2017, pentru a obține veniturile prevăzute in planul de reorganizare. Sentința recurată este pronunțata cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 343, art. 359, art. 365, art. 363 din Codul fiscal (2015), precum și a pct. 31 și 35 din Normele metodologice date în aplicarea art. 348 din Codul fiscal, pct. 24 alin. (2), (4) și (5) din Normele metodologice date în aplicarea art. 363 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2015, precum și a art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Astfel, instanța de fond apreciază că refuzul de autorizare ar fi fost justificat, întrucât reclamanta nu ar fi făcut dovada capacității de a asigura garanția. Or, potrivit dispozițiilor art. 348 din Codul fiscal și pct. 31 și 35 din Normele metodologice de aplicare a acestui articol, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2015, cuantumul garanției se stabilea prin decizia autorității competente, iar garanția trebuia constituită și depusa la autoritatea fiscala teritoriala în termen de 30 de zile lucrătoare de la data cârd devenea valabilă autorizația. Recurenta a arătat că a răspuns, totuși, solicitării pârâtei DGRFP Galați și a transmis, cu adresa nr. x/14.11.2017, Scrisoarea de bonitate emisa de B. sub nr. x/09.11.2017. Potrivit art. 359 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat în iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, iar procedura și condițiile în care se realizează autorizarea se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Art. 355 din același cod prevede că autoritatea competentă emite autorizația de antrepozit fiscal, în termen de 50 de zile de la data depunerii documentației complete ele autorizare. După opinia sa, emiterea ordinului ministrului finanțelor publice la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală trebuia făcuta într-un termen care să permită respectarea termenului de 50 de zile prevăzut de art. 365 din cod. Instanța de fond a nesocotit aceste dispoziții legale, apreciind că Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2482/2017 publicat după expirarea termenului de 60 de zile în care trebuia soluționată cererea A. S.A., ar fi fost emis în interiorul termenului legal de soluționare a cererii reclamantei, întrucât societatea nu ar fi depus dovada îndeplinirii capacității de a asigura garanția. De asemenea, instanța fondului, încercând să motiveze caracterul justificat al refuzului, a reținut că reclamanta nu ar fi obținut și depus la autoritățile pârâte încadrarea tarifară a produselor finite. Aceasta nesocotește prevederile art. 363 din Codul fiscal și a normelor metodologice date în aplicarea art. 363, pct, 24 alin. (2), (4) și (5), potrivit cărora operatorii economici pot desfășura activitate în regim de probe tehnologice, sub controlul autorității vamale teritoriale, pe o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare de la data obținerii aprobării scrise, perioadă în care produsele accizabile finite obținute nu pot părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal. Nu în ultimul rând, instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, referitoare la refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, care transpare din conținutul adreselor de răspuns ale structurilor pârâtei ANAF. Cu privire la fondul cauzei, în anul 2017, având în vedere și planul de reorganizare confirmat, reclamanta a făcut demersuri pentru obținerea autorizației de antrepozit fiscal în vederea vinificarii strugurilor și obținerii vinului, singura sursă pentru susținerea planului de reorganizare. În mod firesc, era esențial, având în vedere specificul activității societății, ca autorizația de antrepozit fiscal sa fie emisă anterior perioadei de sfârșit al campaniei de recoltare a strugurilor. Potrivit dispozițiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), în redactarea din 6 iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii, se putea face și prin comisii constituite la niveiul structuriior teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, prevedeau la pct. 18 alin. (4) că pentru a obține o autorizație de antrepozit fiscal, solicitantul trebuie să depune o cerere la autoritatea vamală teritorială. Având în vedere aceste dispoziții legale, a depus Cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obține o autorizație de antrepozit fiscal la autoritatea vamală teritorială - Biroul Vamal de Interior Vrancea al pârâtului MFP-ANAF -DIRECȚIA NAȚIONALĂ A VĂMILOR. La 24 iulie 2017, dispozițiile art. 359 din Codul fiscal (2015) au fost modificate prin LeGea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale urmând a fi stabilită prin ordin al ministrului Finanțelor Publice la propunerea ANAF. Ca urmare a acestor modificări ale legislației, a solicitat restituirea cererii din 06.07.2017, după care a depus, așa cum recunoaște pârâta DGRFP Galați, o nouă cerere, înregistrata sub nr. x/24.07.2017, însoțită de documentația prevăzuta de legislația in vigoare la data înregistrării. Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, a făcut numeroase demersuri pentru obținerea autorizației de antrepozit - adresele nr. x/30.08.2017, nr. y/06.09.2017, nr. z/29.09.2017, nr. w/17.10.2017. La 12.09.2017, inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor fizice pentru autorizarea ca antrepozit fiscal a A. S.A., concluzionând că sunt îndeplinite condițiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) și Normele metodologice pentru aplicarea acestuia, pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producție a vinurilor liniștite. Constatările au fost consemnate în Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 și Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017. La data de 03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea, a răspuns că Ministerul Finanțelor Publice nu a emis ordinul privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale. La aceeași dată, Direcția Regională Vamală Galați, le-a comunicat adresa prin care le aducea la cunoștința ca a solicitat pârâtei DGRFP Galați, efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire și aprobare a componenței comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate. Ulterior, la 24.10.2017, când deja era aproape finalizata campania de recoltare a strugurilor, a primit răspuns la solicitarea nr. 595/17.10.2017, in sensul că a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 795/09.10.2017 Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2482/2017 privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrații, a expeditorilor înregistrați si a importatorilor autorizați Deși, potrivit dispozițiilor pct. 31 și 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cuantumul garanției se stabilea prin decizia autorității competente, iar garanția trebuia constituita și depusă la autoritatea fiscală teritorială în termen de 30 de zile lucrătoare de la data când devenea valabilă autorizația, a răspuns solicitării pârâtei DGRFP Galați și i-a transmis, cu adresa nr. x/14.11.2017, Scrisoarea de bonitate emisă de B. sub nr. x/09.11.2017. În privința susținerii aceleiași pârâte că reclamanta înregistra obligații fiscale restante, recurenta a arătat că această condiție nu exista la data solicitării autorizației (iulie 2017), fiind prevăzută mult mai târziu r după data de 31 martie 2018. Aceeași pârâtă susține că reclamanta ar fi fost lipsită de interes pentru obținerea autorizației, care ar rezulta din faptul că nu ar fi făcut demersuri pentru obținerea încadrărilor tarifare decât din 15.11.2017. Susținerea nesocotește dispozițiile art. 206 indice 22 alin. (8) și (11) din Codul fiscal (2015), potrivit cărora antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool și băuturi alcoolice puteau desfășura activitate în regim de probe tehnologice, sub controlul autorității vamale teritoriale, pe o perioadă de maximum 60 de zile de la data obținerii aprobării scrise, perioadă în care produsele accizabile finite obținute nu puteau părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal. Astfel, lipsa încadrării tarifare nu era un impediment pentru emiterea autorizației solicitate în termenul legal. Pârâta DGRFP Galați nu amintește despre faptul că pentru locurile propuse spre autorizare pentru producția de vinuri liniștite s-a constatat îndeplinirea condițiilor fizice, limitându-se la a menționa doar constatările din Procesul-verbal nr. x/12.09.2017, referitoare la secția vin spumant. Deși, potrivit art. 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), autoritatea competentă trebuie sa emită autorizația de antrepozit fiscal în termen de 50 de zile de la data depunerii documentației complete de autorizare, nici una dintre cererile sale nu a fost soluționată în termenul legal, pârâta DGRFP Galați, menționând în întâmpinare că cererea de autorizare a antrepozitului fiscal depusă de reclamantă în anul 2017 a fost soluționata în sensul respingerii, în ședința din 26.09.2018 a Comisiei teritoriale Vrancea (la aproape un an de la data introducerii cererii de chemare în judecată și cu o întârziere de cea 14 luni fața de termenul legal). Pentru acest motiv, reclamanta a fost grav prejudiciată, fiind in imposibilitate să valorifice recolta anului 2017 prin vinificare, așa cum era prevăzut în planul de reorganizare judiciară. Așa cum a arătat, potrivit dispozițiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale trebuiau să fie stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor Publice la propunerea Agenției Naționala de Administrare Fiscală. Atât pârâtul MFP, cât și instituția subordonată - pârâta ANAF, sunt în culpă pentru emiterea cu mare întârziere a ordinului prevăzut de lege, ceea ce a făcut, practic, imposibilă emiterea autorizației de antrepozit fiscal în termenul legal, cu consecința prejudicierii A. S.A.. Chiar dacă legea nu a prevăzut expres un termen pentru emiterea ordinului în cauza, din interpretarea sistematica a Codul fiscal (2015) rezultă că ordinul trebuia emis astfel încât să nu facă imposibil de aplicat dispozițiile art. 365 alin. (1) din cod - potrivit cărora autoritatea competentă trebuie să emită autorizația de antrepozit fiscal în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete. Conformându-se dispozițiilor legale în vigoare, a depus cererea de autorizare a antrepozitului fiscal și documentația aferentă la pârâtul MFP-ANAF - DNV, cu care a purtat și toată corespondența referitoare la soluționarea cererii. Contrar așteptărilor sale legitime, s-a lovit de un refuz nejustificat de soluționare a cererii, care transpare din răspunsurile date de către pârât cererilor sale. După opinia sa, nu se află doar în situația nesoluționării în termenul legal a cererii (întârziere mai mult de un an), ci în situația unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care transpare din conținutul adreselor de răspuns ale structurilor pârâtei DNV. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ împreună cu art. 52 din Constituția României dispun în mod expres ca, în situația nesoluționării în termen a cererii formulate pe cale administrativă sau în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a cererii, contribuabilul are dreptul da a solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanța judecătorească competentă. În cauza de fața, refuzul nejustificat al autorităților administrative pârâte de a acorda reclamantei autorizația de antrepozit fiscal a determinat un prejudiciu semnificativ, constând în pierderea recoltei de struguri a anului 2017, care nu a mai putut fi valorificată prin vinificare, astfel cum era prevăzut în planul de reorganizare a societății. Așa cum arată pârâta DGRFP Galați, cererea de autorizare înregistrata în luna iulie 2017 a fost analizata la 26 septembrie 2018, când, în mod firesc, expirase valabilitatea unor documente, iar o parte dintre condiții fuseseră modificate. Prejudiciul suferit ca urmare a refuzului nejustificat de acordare a autorizației de antrepozit fiscal a fost menționat în acțiunea introductivă, cuantumul acestuia nefiind contestat de către pârâte prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei. Astfel, nu a mai putut producă în anul 2017 cantitatea de 2.145.000 litri de vin, care ar fi rezultat din cantitatea de 3.300.000 kg de struguri, ceea ce a determinat o pierdere de 30.788.000 RON. De asemenea, prejudiciul este confirmat prin raportul de expertiză judiciara contabilă și răspunsul la obiecțiunile formulate de către pârâți, expertul judiciar contabil desemnat de către instanță - C., stabilind că (i) reclamanta putea vinifica, stoca, îmbutelia cantitățile de produse din planul de reorganizare, precum și că (ii) societatea ar fi realizat un profit net în primul an de reorganizare de 1.744.513 RON, iar în al doilea an de reorganizare de 39.287.127 RON. În privința condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, acestea sunt îndeplinite. Astfel, atât (i) emiterea cu întârziere a Ordinului nr. 2482/2017, după expirarea termenului legal în care trebuia emisă autorizația de antrepozit fiscal (60 de zile ele la data depunerii documentației complete, potrivit art. 365 alin. (1) din Codul fiscal), cât și (ii) refuzul nejustificat de a se elibera autorizația de antrepozit fiscal (care transpare din conținutul corespondenței purtate cu pârâtele), sunt fapte ilicite care au determinat crearea prejudiciului dovedit, așa cum am arătat mai sus. Decizia de autorizare a antrepozitului fiscal ori de respingere a cererii trebuia emisă cel mat târziu în luna septembrie 2017. Doar formal și numai pentru ca era pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal cauza de față, pârâta DGRFP Galați a emis o decizie de respingere a cererii după mai bine de un an de la data la care ar fi trebuit soluționată - la data de 26.09.2018. Chiar și în ipoteza ca decizia din 26.09.2018 era de autorizare a antrepozitului fiscal, exista prejudiciul pentru A. S.A., întrucât recolta de struguri a anului 2017 nu mai putea fi vinificată în toamna anului 2018. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Recurenta-reclamantă invocă, în esență, faptul că,m în ceea ce privește respingerea ca nefondată a acțiunii, motivarea deciziei recurate este necorespunzătoare, însă, consideră că recurenta-reclamantă se află în eroare și că aprecierea instanței de fond din hotărârea recurată, conform căreia refuzul eliberării autorizației de antrepozit fiscal este unul justificat, este corectă și corespunde realității. Conform dispozițiilor de la pct. 29 din H.G. nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, "în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, autoritatea vamală teritorială întocmește un referat care să cuprindă fie propunerea de aprobare, fie propunerea de respingere a cererii de autorizare, după caz, precum și aspectele avute în vedere la fundamentarea acestei propuneri. Referatul se înaintează împreună cu documentația completă către autoritatea fiscală teritorială". Totodată, ca urmare a modificărilor survenite asupra Legii nr. 227/2016 privind Codul fiscal, prin O.U.G. nr. 25/2018, a fost introdusă condiția de autorizare prevăzută la art. 364 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 227/2016, conform căreia "persoana care urmează să își desfășoare activitatea ca antrepozitar autorizat nu înregistrează obligații fiscale restante Ia bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F." În consecință, Biroul Vamal de Interior Vrancea a solicitat Serviciului Fiscal Orășenesc Panciu eliberarea unui certificat de atestare fiscala pentru S.C. A. S.A., din care să rezulte dacă operatorul economic îndeplinește condiția de autorizare menționată anterior. Din partea Serviciului Fiscal Orășenesc Panciu a fost primit certificatul de atestare fiscala nr. x/13.09.2018, din care a rezultat faptul că recurenta-reclamantă avea obligații fiscale în sumă de 710.243 RON. Ținând cont de faptul ca recurenta-reclamantă a fost în culpă și nu a dat curs solicitărilor de completare a documentației necesare autorizării, precum și faptul că înregistra obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.NAF., Compartimentul Autorizări Supraveghere Control al Mișcării Produselor Accizabile din cadrul Biroului Vamal de Interior Vrancea a propus în mod corect și legal înaintarea dosarului de autorizare către Comisia teritorială Vrancea pentru autorizarea operatorilor cu produse supuse accizelor armonizate, cu propunerea de respingere a cererii de autorizare nr. x/24.07.2017, depusă de către reclamanta. Astfel, în urma întrunirii Comisiei teritoriale Vrancea, din data de 26.09.2018, a fost luată decizia de respingere a cererii de autorizare depusă de către recurenta-reclamantă, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond în hotărârea recurată.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-reclamantă A. S.A., în reorganizare judiciară, prin lichidator judiciar D. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata -pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, solicitând a se respinge argumentele acesteia, reținându-se că, prin întâmpinare, nu sunt aduse critici în combaterea susținerilor din recurs, ci doar sunt prezentate câteva mențiuni în legătură cu pretinsa culpă a societății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 6.1. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță Reclamanta S.C. A. S.A. a depus la Biroul Vamal de Interior Vrancea cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obține o autorizare ca antrepozit fiscal a trei locații. Potrivit dispozițiilor art. 359 alin. (2) din Codul fiscal (2015), în redactarea din 6 iulie 2017, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producția exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alții decât contribuabilii mari și mijlocii, se putea face și prin comisii constituite la nivelul structurilor teritoriale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, prevedeau la pct. 18 alin. (4) că pentru a obține o autorizație de antrepozit fiscal, solicitantul trebuie să depune o cerere la autoritatea vamală teritorială. Având în vedere aceste dispoziții legale, reclamanta a depus Cererea nr. x/06.07.2017 pentru a obține o autorizație de antrepozit fiscal la autoritatea vamală teritorială - Biroul Vamal de Interior Vrancea al pârâtului MFP-ANAF -Direcția Națională a Vămilor. La 24 iulie 2017, dispozițiile art. 359 din Codul fiscal (2015) au fost modificate prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că autorizarea antrepozitelor fiscale se efectuează de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale urmând a fi stabilită prin ordin al ministrului Finanțelor Publice la propunerea ANAF. Ca urmare a acestor modificări ale legislației, prin cererea înregistrată la Biroul Vamal de Interior Vrancea cu un nr. 6025/18.08.2017, reclamanta a solicitat să nu se dea curs documentației depuse împreună cu cererea inițială cu nr. x/06.07.2017, precum și înapoierea acestora. Ulterior, la data de 24.07.2017, o nouă cerere de autorizare ca antrepozit fiscal cu nr. x. Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, reclamanta a făcut numeroase demersuri pentru obținerea autorizației de antrepozit - adresele nr. x/30.08.2017, nr. y/06.09.2017, nr. z/29.09.2017, nr. w/17.10.2017. Astfel în data de 30.08.2017, prin adresa nr. x/30.08.2017, înregistrată la Biroul Vamal Vrancea sub nr. x, a solicitat urgentarea reautorizării antrepozitelor fiscale, in vederea vinificării strugurilor și obținerea vinului, singura sursă pentru susținerea planului de reorganizare, întrucât pentru specificul activității societății, materia primă se abține doar în perioada de toamnă a anului, astfel fără aceste autorizații pierde un an de zile. La fel s-a adresat cu, rugămintea de urgentare a reautorizării antrepozitului fiscal și cu adresele nr. x/08.09.2017, nr. y/29.09.2017. Prin răspunsul A.N.A.F. - Biroul Vamal Vrancea, comunică faptul că la data de 03.10.2017 nu a fost publicat Ordinul privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați. Apreciind că nu este completă documentația atașată celei de a doua cereri (nr. x/24.07.2017), Biroul Vamal de Interior Vrancea a solicitat completarea acestora prin adresele nr. x/11.08.2017, nr. y/03.10.2017, nr. z/18.10.2017 și nr. w/10.05.2018. La 12.09.2017, inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal Interior Vrancea au procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor fizice pentru autorizarea ca antrepozit fiscal a A. S.A., concluzionând că sunt îndeplinite condițiile fizice prevăzute de Codul fiscal (2015) și Normele metodologice pentru aplicarea acestuia, pentru autorizarea locurilor propuse pentru antrepozite de producție a vinurilor liniștite. Constatările au fost consemnate în Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017 și Procesul-verbal înregistrat sub nr. x/12.09.2017. La data de 03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea a răspuns că Ministerul Finanțelor Publice nu a emis ordinul privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale. La aceeași dată, Direcția Regională Vamală Galați, le-a comunicat adresa prin care le aducea la cunoștință ca a solicitat pârâtei DGRFP Galați, efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire și aprobare a componenței comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supuse accizelor armonizate. Prin răspunsul A.N.A.F. - Direcția Regională Vamală Galați prin adresa nr. x/03.10.2017, comunică faptul că Direcția Regionala Vamală Galați prin adresa nr. x/17.08.2077 a solicitat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați efectuarea demersurilor pentru urgentarea emiterii ordinului de instituire și aprobare a componenței comisiilor de autorizare a operatorilor de produse supus accizelor armonizate și le-a atașat în acest sens răspunsul lor de la Direcția Generală a Vămilor-Serviciul Autorizări. În urma adresei nr. x/17.10.2017, a primit răspuns in data de 24.10.2017 precum că în M.O. nr. 796/09.102017 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura și condițiile în care se realizează autorizarea antrepozitelor fiscale, a destinatarilor înregistrați, a expeditorilor înregistrați și a importatorilor autorizați. În concret, prin adresa nr. x/03.10.2017, Biroul Vamal de Interior Vrancea a constatat că din documentele depuse nu reiese capacitatea operatorului economic, respectiv S.C. A. S.A. de a asigura garanția necesară calității de antrepozitar, în conformitate cu pct. III din Anexa 10 parte integrantă din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Până la data întocmirii prezentei nu au fost depuse încadrările tarifare ale produselor finite obținute și încadrările în nomenclatorul codurilor de produse accizabile, conform prevederilor pct. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Prima instanță a reținut că organele fiscale au emis și o decizie formală de respingere înregistrată sub nr. x/27.09.2018, care nu a fost contestată în cauză și nu face obiectul acestei cauze. 6.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă și a apărărilor intimatei-pârâte În esență, problema de drept dedusă judecății în prezenta cauză este dacă recurenta-reclamantă este îndreptățită la constatarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii sale de autorizare. Într-un prim motiv de recurs, recurenta a invocat nemotivarea sentinței, pe aspectele esențiale invocate de reclamantă prin cererea introductivă de instanță. Recurenta a invocat faptul că motivarea in sensul că dovada îndeplinirii capacității de a asigura garanția a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziționați struguri pentru obținerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de fața, deoarece dovada capacității de a asigura garanția nu era o cerință legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentația; instanța nu a arătat de ce a considerat că solicitarea dovezii capacității de a asigura garanția reprezintă momentul de la care ar fi început să curgă termenul de 60 de zile, prevăzut de 365 alin. (1) din Codul fiscal (2015), pentru soluționarea cererii. Recurenta a invocat și existența motivelor contradictorii, în sensul că prima instanță și-a motivat hotărârea în sensul ca refuzul nu a fost nejustificat, iar Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2432/2017 a fost publicat în Monitorul Oficial în interiorul termenului legal de soluționare a cererii reclamantei, care ar fi început sa curgă de la data depunerii dovezii îndeplinirii capacității de a asigura garanția. Instanța omite să se pronunțe cu privire la faptul că solicitarea dovezii privind capacitatea de asigurare a garanției a fost transmisă reclamantei la o luna după expirarea termenului de soluționare a cererii (cererea și documentația au fost depuse la 24 iulie 2017, termenul de soluționare a cererii de autorizare a expirat la 24 septembrie 2017, iar dovada referitoare la capacitatea de asigurare a garanției a fost solicitata la 24 octombrie 2017). Consideră recurenta că aceste considerente sunt și contradictorii, pe de o parte instanța recunoscând refuzul nejustificat de soluționare a cererii de autorizare, iar, pe de altă parte, invocând că nu este investita cu o cerere de anulare a deciziei de respingere a cererii din anul 2018. Instanța nu se pronunță insă cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a cererii din 2017, care a și determinat prejudiciul la care s-a referit în acțiunea introductiva. De asemenea, recurenta a invocat nemotivarea sentinței sub aspectul condițiilor răspunderii civile delictuale. Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Cât privește aspectul legat de motivarea contradictorie, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a delimitat obiectul acțiunii, pentru a se putea pronunța în mod legal asupra a ceea ce a invocat reclamanta; aceasta a invocat un refuz nejustificat, ce a fost analizat de către prima instanță în limitele argumentației susținute de către reclamantă. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat. În ceea ce privește susținerea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la refuzul nejustificat de soluționare a cererii din 2017, care a și determinat prejudiciul la care s-a referit în acțiunea introductivă, se constată că aceasta poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Pe fondul acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că prima isntanță a reținut că legalitatea unui act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de a elibera autoritatea de antrepozit fiscal până la data introducerii cererii de chemare în judecată trebuie stabilită prin raportare la modalitatea în care autoritățile fiscale în exercitarea competențelor și-au exercitat dreptul de apreciere a îndeplinirii condițiilor legale de către reclamantă. Or, a reținut mai departe prima instanță, reclamanta a făcut dovada capacității de a asigura garanția cu o zi înaintea formulării cererii de chemare în judecată, iar de la acel moment organele fiscale mai aveau un termen de 60 de zile pentru emiterea autorizației respective; în consecință, refuzul eliberării autorizației de antrepozit fiscal este unul justificat. Prin urmare, prima instanță a analizat refuzul nejustificat invocat de către reclamantă, iar faptul că aceasta critică motivația avută în vedere de instanță se încadrează la critici privind aplicare a legii, ce vor fi analizate în continuare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat. Pe fondul cauzei, în ceea ce privește criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a reținut că dovada îndeplinirii capacității de a asigura garanția (conf. pct. III din Anexa 10 la H.G. nr. 1/2016) a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziționați strugurii pentru obținerea sortimentelor de vin și având în vedere termenul de 30 de zile lucrătoare (prev. de pct. 29 din H.G. nr. 1/2016) calculat de la depunerea documentației complete pentru întocmirea referatului de aprobare și respectiv cel de 60 de zile prev. de art. 365 din Codul fiscal pentru emiterea autorizației de antrepozit (la data de 14.11.2017 scrisoarea de bonitate emisă de către B. cu nr. x/09.11.2017). A mai reținut prima instanță că Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura și condițiile în care se realizează antrepozitele fiscale a fost publicat în M.O. nr. 796/09.10.2017 în interiorul termenului legal de soluționare a cererii reclamantei, astfel încât întârzierea în publicarea acestuia nu este de natură să creeze vreun prejudiciu reclamantei care oricum nu și-a îndeplinit obligația de a depune întreaga documentație impusă de către dispozițiile legale. Legalitatea unui act administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de a elibera autoritatea de antrepozit fiscal până la data introducerii cererii de chemare în judecată trebuie stabilită prin raportare la modalitatea în care autoritățile fiscale în exercitarea competențelor și-au exercitat dreptul de apreciere a îndeplinirii condițiilor legale de către reclamantă. Or, reclamanta a făcut dovada capacității de a asigura garanția cu o zi înaintea formulării cererii de chemare în judecată, iar de la acel moment organele fiscale mai aveau un termen de 60 de zile pentru emiterea autorizației respective. În consecință, a reținut prima instanță că refuzul eliberării autorizației de antrepozit fiscal este unul justificat. Înalta Curte constată că reclamanta a dedus judecății în prezenta cauză un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Conform prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile." Or, în măsura în care se reține existența unui act formal de respingere a cererii, aspect necontestat de către reclamantă, partea nu mai are la dispoziție o acțiune separată de constatare a refuzului nejustificat (actul administrativ atipic), ci direct acțiunea în contestarea actului administrativ tipic. Orice susțineri legate de soluționarea cu întârziere a cererii, solicitarea unor înscrisuri care să fie atașate cererii neprevăzute de lege etc., toate acestea pot fi valorificate în cadrul acțiunii ce are ca obiect actul administrativ tipic. Cu alte cuvinte, în măsura în care autoritatea administrativă a emis un act administrativ tipic, acesta înglobează toate acele aspecte ce priveau un eventual act administrativ atipic, a cărui existență de sine stătătoare ar fi putut fi constatată exclusiv în lipsa refuzului formal. Astfel, susținerea recurentei-reclamante în sensul că argumentul primei instanțe referitor la faptul că dovada îndeplinirii capacității de a asigura garanția a fost produsă după terminarea perioadei în care puteau fi achiziționați struguri pentru obținerea sortimentelor de vin nu are legătură cu cauza de fața, privește legalitatea actului administrativ tipic; de asemenea, faptul că dovada capacității de a asigura garanția nu ar fi fost o cerință legată prevăzută de reglementările în vigoare la data la care trebuia analizată documentația. Dincolo de acest aspect, organul fiscal a comunicat reclamantei că din documentele depuse nu reiese capacitatea operatorului economic, respectiv S.C. A. S.A. de a asigura garanția necesară calității de antrepozitar, în conformitate cu pct. III din Anexa 10 parte integrantă din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și că nu fuseseră depuse încadrările tarifare ale produselor finite obținute și încadrările în nomenclatorul codurilor de produse accizabile, conform prevederilor pct. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare, organul fiscal a justificat întârzierea prin solicitarea de documente noi reclamantei, justificare ce poate fi verificată sub aspectul corectitudinii în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ tipic. În ceea ce privește întârzierea prin emiterea Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2482/27.09.2017 privind procedura și condițiile în care se realizează antrepozitele fiscale (publicat în M.O. nr. 796/09.10.2017), această împrejurare poate fi analizată în contextul legalității și temeiniciei actului administrativ tipic-refuzul formal prin respingerea cererii de autorizare. Cu alte cuvinte, deși se constată existența unei întârzieri în soluționarea cererii reclamantei, reclamarea nelegalității acesteia este înglobată în conținutul actului de respingere formală a cererii de autorizare. De altfel, prin cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. (în reorganizare) și înregistrată sub nr. x/2019 la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 1 si 2 din Legea nr. 554/2004 actualizată, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 018/06.12.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific de soluționare a plângerii prealabile împotriva Deciziei nr. 2 din 27.09.2018 de respingere a cererii de autorizare antrepozite fiscale nr. x din data de 24.07.2017. În cadrul acestui dosar, reclamanta a invocat atât aspectul că cererea sa nu a fost soluționată cererea de autorizare în termenul de 60 de zile, conform art. 365 alin. (1) Codul de procedură fiscală, cât și faptul că cerința legată de dovada capacitații de a asigura garanția nu trebuia impusă, aspecte care au fost dezlegate în mod definitiv în cadrul acelei cauze, soluționate definitiv de ICCJ, prin respingerea contestației ca neîntemeiată. În mod consecvent, cât timp nu există un act administrativ care să poată fi anulat în prezenta cauză, nu se poate reține ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, pentru considerentele avute deja în vedere și de prima instanță. Ca urmare, și motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat. 6.3. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.