ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2023

HOTĂRÂRE
09.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5192/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra contestației de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din 01.04.2022, doamna A., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Târgu Neamț și delegată la Tribunalul Neamț, a solicitat transferul la Tribunalul Neamț.

În motivarea solicitării formulate, doamna judecător a invocat, în esență, motive de ordin personal, făcând referire la faptul că anterior delegării a efectuat zilnic naveta pe o distanță de 90 km dus-întors către orașul Târgu Neamț, localitate unde se află instanța de la care a solicitat transferul. Totodată, a invocat motive de ordin profesional, respectiv faptul că are grad profesional de tribunal, astfel încât admiterea cererii i-ar permite să evolueze pe plan profesional întrucât dorește să se specializeze în materia dreptului civil. În plus, a precizat că funcționează deja la instanța superioară, unde este delegată.

Prin Hotărârea nr. 1119 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a dispus respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Târgu Neamț la Tribunalul Neamț, formulată de doamna judecător cu grad profesional de tribunal A..

La soluționarea cererii de transfer formulate de doamna judecător A., față de motivele invocate de aceasta în raport de criteriile legale prezentate, secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere avizul comunicat de conducerea Judecătoriei Târgu Neamț, precum și situația existentă la această instanță, unde exista deja un post vacant, în condițiile în care încărcătura de dosare pe judecător se situa peste media națională, reținând că vacantarea unui nou post la instanța în discuție este de natură să afecteze desfășurarea în bune condiții a activității.

Împotriva Hotărârii nr. 1119 din 14 aprilie 2022 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător A. a formulat contestație, în temeiul Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că aceasta a fost emisă cu depășirea marjei de apreciere stabilită de lege în favoarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu exces de putere, conform argumentelor expuse în contestația formulată.

Prin încheierea din data de 19.01.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, s-a dispus suspendarea judecății contestației formulate de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1119 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se că părțile au fost legal citate, însă nu s-au prezentat până la sfârșitul ședinței de judecată și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de perimare a contestației, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate că prezenta contestație s-a perimat, în considerarea argumentelor ce succed.

Articolul 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, prevede că "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 din același cod statuează că:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

În speță, se constată că prin încheierea din 19.01.2023 a fost dispusă suspendarea judecății contestației, având în vedere că părțile, cu privire la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă, această încheiere reprezentând ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 19.07.2023, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod.

Înalta Curte reține că pentru termenul din 19.01.2023 procedura de citare a fost legal îndeplinită, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar, părțile nefiind însă prezente în fața instanței, astfel cum rezultă din practicaua încheierii întocmite la termenul menționat.

Deși încheierea din 19.01.2023 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării să solicite reluarea procesului, prin intermediul unei cereri formulate în conformitate cu art. 415 alin. (1) din același cod, cu atât mai mult cu cât această încheiere le-a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii.

În analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății contestației formulate în cauză, excepție invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare, începând cu 19.01.2023, din vina părților, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși le-a fost comunicată încheierea pronunțată la acea dată, din care rezultă motivul dispunerii măsurii suspendării judecății, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivității exclusive a părților. Această stare de pasivitate a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au efectuat demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu au făcut dovada că au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor.

În aceste condiții, reținând că de la momentul suspendării judecății, 19.01.2023, până la data de 19.07.2023, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de redeschidere a procesului, potrivit dispozițiilor art. 415 pct. 1 din același cod, că în aceeași perioadă nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, că nu este incident vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit de instanță din oficiu și că nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, astfel cum prevede art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția perimării este fondată și că prezenta contestație s-a perimat.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, având în vedere lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din motive imputabile părții, în conformitate cu art. 420 și art. 421 alin. (2) din același cod, va constata perimată contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1119 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Constată perimată contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1119 din 14 aprilie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 703/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/05.04.2
ÎCCJ 2022-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2672/2022
Ședința publică din data de 12 mai 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2023-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5546/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Consil
ÎCCJ 2021-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4062/2021
la instanța corespunzătoare gradului profesional dobândit prin examen de promovare pe loc. Astfel, la sesiunea de transfer din data de 13 noiembrie 2018, au fost admise, în detrimentul reclamantei, cererile de transfer la Tribunalul Neamț f
ÎCCJ 2024-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4663/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul contestației deduse judecății Prin contestația înregistrată pe rolul
Sursă