ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5099/2023

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: suspendarea executării actului administrativ constând în H.G. nr. 1315 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură", județul Cluj, în ceea ce privește vizarea spre expropriere a imobilului situat în intravilanul localității Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 9.497 mp, al cărui proprietar este; suspendarea executării actului administrativ constând în HCL nr. 604 din 4 august 2022 privind însușirea STUDIULUI DE FEZABILITATE (documentația tehnico-econonică și indicatorii tehnico-econonici) pentru obiectivul de investiții "DRUM TRANSREGIO FELEAC TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură", în ceea ce privește vizarea spre expropriere a imobilului situat în intravilanul localității Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, în suprafață de 9.497 mp, al cărui proprietar este; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 730 din data de 25 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile (excepția nulității cererii pentru netimbrare, excepția necompetenței teritoriale, excepția lipsei capacității și excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Guvernul României și excepția inadmisibilității); a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs principal reclamantul A. și recurs incident pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA.

3.1. Prin recursul principal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susținut că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării argumentelor reclamantului referitoare la critica de nelegalitate a actelor administrative vizate, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Cu privire la acest aspect, a invocat o serie de argumente în virtutea cărora a apreciat că imobilul al cărui proprietar este nu poate face obiectul exproprierii, raportat la dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, prevederi care reglementează o situație de excepție - exproprierea imobilelor care fac obiectul dreptului de proprietate privată a cărui inviolabilitate este garantată constituțional și, care, având în vedere caracterul excepțional, special, al acestora, sunt de strictă interpretare.

Esența acestui demers judiciar constă în protejarea dreptului individual de proprietate, precum și caracterul acestuia de drept absolut, exclusiv și inviolabil, care conferă titularul său libertatea oricărei acțiuni sau inacțiuni in legătura cu bunul său, după cum, are și monopolul asupra acestuia și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății, drept garantat astfel de art. 44 din Constituție, art. 480 C. civ., precum și de dispozițiile convenționale europene și jurisprudența CEDO, recurentul menționând că protecția proprietății apare consacrată prin dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, în mod nelegal a fost vizat spre expropriere imobilul proprietatea sa, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) Legea nr. 255/2010, precum și scopul în vederea căruia s-a decis exproprierea acestuia, acela de transformare în groapă de depozitare.

Din simpla lecturare a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, se observă faptul că nu este prevăzută și reglementată posibilitatea exproprierii imobilelor proprietate privată în vederea întrebuințării acestora cu destinația de groapă de depozitare.

În ceea ce privește posibilitatea de a include această destinație de groapă de depozitare în noțiunea de "și alte amenajări necesare", regăsită în finalul normei de la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, considerăm că această sintagmă nu poate viza și gropile de depozitare.

Existența unei gropi pentru depozitarea pământului sau a materialului rezultat în urma excavării reprezintă o chestiune de fapt inerentă și care este de natura oricărei activități de construcții, astfel că, o asemenea situație nu este nici una particulară, nici specială, ci este o ipoteză general, incidență în cazul realizării oricărei astfel de lucrări.

Or, având în vedere aceste considerente, în măsura în care legiuitorul ar fi considerat că se pot expropria imobile pentru a se întrebuința în scopul depozitării pământului sau materialului rezultat în urma excavării, ar fi reglementat și această ipoteză, prevăzând, în mod expres, acest lucru, având în vedere că această depozitare este inerentă realizării oricărei activități de construcție, iar orice normă de excepție, precum și cea din speță, este de strictă interpretare.

De asemenea, pentru ipotezele și scopurile în care legiuitorul a apreciat că imobilele pot fi expropriate, acesta a reglementat, în mod expres aceste situații, astfel cum se poate observa în cuprinsul art. 12 alin. (1), unde, printre altele sunt prevăzute expres gropile de împrumut, însă nu și gropile de depozitare.

Cât timp legiuitorul nu a inclus, în cuprinsul art. 12 alin. (1), printre destinațiile indicate expres, și gropile de depozitare, nu este legală exproprierea unui imobil cu această destinație, astfel că se impune revenirea la tratamentul general aplicabil dreptului de proprietate, și anume, exclusivitatea și inviolabilitatea acestuia, nefiind sub incidența excepției, reglementate de art. 12 alin. (1), care permite exproprierea, această excepție având un caracter strict și limitativ, putând fi aplicată doar pentru scopurile expres prevăzute în această normă, care o instituie.

Or, niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat de către instanța de fond, în considerentele hotărârii recurate nu se regăsește nicio statuare cu privire la aceste aspecte, instanța înlăturând, nemotivat, toate argumentele reclamantului, fără a lăsa să se întrevadă silogismul juridic care ar fi condus la adoptarea unei asemenea concluzii.

Soluția instanței de fond este criticabilă în ceea ce privește lipsa motivării și prin raportare la soluția dispusă în ceea ce privește neîndeplinirea condiției existenței unei pagube iminente.

În acest sens, se poate observa că instanța de fond nu și-a motivat soluția pronunțată, prin raportare la argumentele aduse de către reclamant în ceea ce privește existența pagubei iminente, pe care să le fi analizat și înlăturat motivat, ci la pronunțare soluției a avut în vedere argumente străine pricinii.

Recurentul a arătat că, în speță, existența prejudiciului material, viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat ulterior, rezultă și este inerent însăși activității de expropriere, fiind materializarea unei ingerințe nelegale a autorității în dreptul de proprietate privată, prejudiciu care este independent și există anterior momentului executării efective a actelor administrative.

Așadar, în speță, paguba iminentă nu derivă și nu este strâns legată de punerea în executare a actului prin care s-a dispus vizarea spre expropriere, ci prejudiciul rezultă din însăși existența acestui act și, implicit, a vizării spre expropriere a imobilului reclamantului, fiind reprezentat de ingerința nelegală a autorităților în exercitarea dreptului de proprietate privată, care își exercită prerogativa de a expropria într-un mod nelegal și abuziv.

În motivarea pagubei iminente și a urgenței, a arătat și că punerea în executare a actelor a căror suspendare o solicităm presupune și posibilitatea, conferită de lege, ca terenul proprietatea sa să fie deja întrebuințat în vederea realizării lucrării publice, chiar anterior finalizării procedurii de expropriere, precum și anterior soluționării plângerii înaintate, or a litigiului pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din lecturarea art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Or, având în vedere și destinația pentru care este vizat terenul spre expropriere - groapă de depozitare, unde ar urma să fie depozitată o mare parte din materialul escavat, implică degradarea gravă a acestuia, până la imposibilitatea de aducere a acestuia la starea inițială.

Pentru aceste motive, a apreciat că iminența prejudiciului, precum și caracterul grav și ireparabil al acestuia este de ordinul evidenței, în condițiile în care vizarea spre expropriere s-a realizat prin intermediul documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a HCL-ului și H.G.-ului de aprobare, a căror legalitate însăși este pusă sub semnul întrebării.

Or, hotărârea instanței de fond nu prezintă niciun fel de analiză și motivare cu privire la aceste argumente ori la considerentele care ar fi stat la înlăturarea acestora, din moment ce nu au fost avute în vedere de către instanță, la pronunțarea soluției, ci motivarea se rezumă la un argument străin celor invocate de către reclamant, respectiv faptul că prejudiciul iminent nu ar putea exista în această etapă a executării actelor administrative.

3.1. Prin recursul incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a susținut că prin respingerea excepției inadmisibilității invocate, instanța de fond a aplicat în mod eronat și a nesocotit normele materiale referitoare la calificarea juridică a actului a cărui suspendare se solicită, respectiv studiul de fezabilitate aprobat prin HCL nr. 604/2022, cu aplicară greșită a prevederilor art. 2 lit. 1, art. 7 din H.G. nr. 907/2016 și ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, precum și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean sau local.

Contrar opiniei instanței de fond. Consideră că cererea de suspendare este inadmisibilă având în vedere faptul că HCL nr. 604/2022 nu reprezintă un act administrativ în înțelesul disp. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Caracterul de act administrativ este dat de aptitudinea acestuia de a da naștere, a modifica sau stinge, prin ci însuși, raporturi juridice. Această ultimă condiție - a existenței unui raport juridic - nu este îndeplinită în speță.

HCL nr. 604/2022, după cum prevede art. 1 alin. (2), este un act prin care s-a însușit documentația în vederea obținerii avizului Comisiei Tehnico-Economice C.N.A.I.R. și, respectiv, a aprobării Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, prin hotărâre de guvern, fiind un act preparator care nu poate produce efecte juridice proprii în raport cu reclamantul.

Ca urmare a însușirii documentației, prin Hotărârea de Guvern nr. 1315/2022 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "drum Transregio Feleac TR35-etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de Legătură", județul Cluj, hotărâre care va sta la baza adoptării ulterioare a unei hotărârii în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010.

În subsidiar, a arătat instanței de fond că în situația în care se consideră că HCL nr. 604/2022 reprezintă un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, consideră că sunt incidente dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca motiv de inadmisibilitate a cererii de suspendare atât a HCL, cât și a H.G. atacate.

Astfel, HCL nr. 604/2022 a fost aprobată în baza H.G. nr. 1315/2022 ca act premergător adoptării hotărârii de declanșare a procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Studiul de fezabilitate aprobat are doar rolul de a estima, la acest moment, cheltuielile cu obținerea terenului prin expropriere.

Contestarea actelor ce țin de procedurile de expropriere se face potrivit legilor speciale, respectiv potrivit Legii nr. 255/2010, astfel că în cauza nu sunt aplicabile prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece această procedură este aplicabilă altor acte administrative decât cele pentru care legea prevede o procedură specială, dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 fiind cât se poate de relevante în acest sens.

Recurentul - pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare la recursul principal, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, nefiind incident motivul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant A. nu a formulat întâmpinare față de recursul incident.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, instanța de control judiciar constată următoarele:

II.1. În ceea ce privește recursul reclamantului A., motivul de recurs invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce poate fi reținut în cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că nu acest motiv de casare nu este incident, întrucât motivarea sentinței respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de fond prezentând argumentele de fapt și de drept care i-au format convingerea și care au fundamentat soluția pronunțată, analizând îndeplinirea ambelor condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ, cu indicarea considerentelor conform cărora a apreciat îndeplinite cumulativ aceste condiții.

În mod corect a apreciat prima instanță că motivele invocate în susținerea cazului bine justificat sunt motive de anulare a actului administrativ ce formează obiectul cererii de suspendare, iar examinarea acestora excede limitelor de analiză pe care le impune soluționarea unei cereri întemeiate pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concret, recurentul-reclamant a invocat critici de nelegalitate a actelor administrative a căror suspendare se solicită raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, precum și la prevederile art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contrar susținerii recurentului, aparența de nelegalitate a actelor administrative în discuție, prin raportare la aceste pretinse încălcări ale legii, nu rezultă din analiza sumară a probelor și nu putea fi examinată în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ, întrucât este vorba despre veritabile critici de nelegalitate, iar pronunțarea asupra acestora echivalează cu prejudecarea fondului cauzei, cum în mod corect a stabilit prima instanță.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Cu ocazia soluționării prezentei cereri întemeiate pe disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cadrul analizării condiției cazului bine justificat nu se poate stabili dacă prin actele a căror executare se solicită în prezentul litigiu se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului sau dacă prima etapă a procedurii de expropriere s-a făcut cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și cu nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece prin pronunțarea asupra acestor motive de nelegalitate a actelor în discuție ce formează obiectul cererii de suspendare executare, ar fi tranșat fondul cauzei. Or, în mod unanim, doctrina și jurisprudența au stabilit că instanța care soluționează o asemenea cerere trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ.

Aspectele prezentate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, reiterate în recurs, privesc fondul actului atacat, temeinicia și legalitatea acestuia și se analizează în cadrul acțiunii în anulare, neputând fi subsumate condiției cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala, așa cum s-a precizat, cu o prejudecare a fondului litigiului care privește examinarea legalității.

Din moment ce art. 14 din Legea nr. 554/2004 reglementează două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, neîndeplinirea uneia dintre acestea, în speță, cazul bine justificat, face de prisos examinarea celei de-a doua condiții care vizează iminența producerii unei pagube, întrucât neîndeplinirea unei condiții are drept consecință respingerea cererii.

Prin urmare, nu se mai impune examinarea susținerilor recurentului-reclamant care vizează pretinsa nemotivare a hotărârii primei instanțe sau existența unor motive străine pricinii, de vreme ce instanța de fond nu era ținută să mai analizeze îndeplinirea și a acestei condiții referitoare la iminența producerii unei pagube.

II.2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Astfel, actul administrativ reprezintă o manifestare de voință făcută în scopul nașterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice, a cărei realizare este garantată prin forța de constrângere a statului sau constată situații juridice reglementate de lege.

Prin HCL nr. 604 din 4 august 2022, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca s-a însușit STUDIUL DE FEZABILITATE (documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții "DRUM TRANSREGIO FELEAC TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură" - scenariul 1.

Este adevărat că HCL nr. 604 din 4 august 2022 a fost a fost emisă în baza art. 129, art. 133, art. 139 și art. 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ și chiar dacă art. 196 reglementează tipurile de acte administrative pe care, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile administrației publice locale le adoptă sau emit, după caz, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea.

Raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, însușirea documentației tehnico-economică și a indicatorilor tehnico-economici cuprinsă în hotărârea Consiliului Local nu întrunește caracteristicile unui act administrativ, întrucât nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, fiind un act premergător actului administrativ ce urma a fi emis, respectiv H.G. nr. 1315/2022.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 544/2004, pentru a se putea dispune suspendarea HCL nr. 604 din 4 august 2022, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, este necesar ca actul să îndeplinească condițiile unui act administrativ.

Având conținutul prezentat mai sus, hotărârea Consiliului Local atacată nu întrunește toate caracterele juridice ale actului administrativ, așa cum acestea sunt trasate în definiția legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Mai precis, acestui act îi lipsește dimensiunea de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Prin urmare, contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte reține că soluția privind excepția inadmisibilității a fost dată cu interpretara și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a HCL nr. 604/2022 fiind inadmisibilă având în vedere faptul că aceasta nu reprezintă un act administrativ în înțelesul dispozițiilor anterior menționate.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., precum și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 730 din data de 25 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va admite recursul incident declarat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiași sentințe, va casa în parte, sentința recurată și rejudecând, va admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare și va respinge cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 604/04.08.2022 formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă, menținând în rest sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 730 din data de 25 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 730 din data de 25 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca.

Respinge cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 604/04.08.2022 formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Menține în rest sentința atacată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 7 noiembrie 2023.