ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5361/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.04.2023 pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, suspendarea executării actului administrativ constând în H.G. nr. 1315 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitana TR 35 și Drumuri de Legătură", județul Cluj, în ceea ce privește vizarea spre expropriere a următoarelor imobile situate în intravilanul localității Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, respectiv a cotei părți de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt; suspendarea executării actului administrativ constând în HCL nr. 604 din 4 august 2022 privind însușirea studiului de fezabilitate (documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții "Drum Transregio Feleac TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură", în ceea ce privește vizarea spre expropriere a următoarelor imobile, situate în intravilanul localității Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x, respectiv a cotei părți de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 335 din 16 iunie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată;

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Împotriva sentinței nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și respectarea garanțiilor prevăzute de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, incluzând dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", respectiv de a le fi în mod corect examinate pretențiile de către instanța sesizată, ceea ce presupune un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților.

Arată că instanța de fond nu a reținut spre analiză toate argumentele și motivele invocate de către reclamanți în susținerea cererii formulate; nu a oferit explicații pentru înlăturarea unora dintre susținerilor lor și nu a argumentat raționamentul juridic pe care l-a adoptat, în luarea deciziei de respingere a cererii formulate, astfel încât hotărârea nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice soluția adoptată.

Susțin că hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării argumentelor reclamanților referitoare la critica de nelegalitate a actelor administrative vizate, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cum ar fi argumentul că imobilele ai căror proprietari sunt nu pot face obiectul exproprierii, față de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, prevederi care reglementează o situație de excepție, exproprierea imobilelor care fac obiectul dreptului de proprietate privată a cărui inviolabilitate este garantată constituțional, și care, având în vedere caracterul excepțional al acestora, sunt de strictă interpretare.

Astfel, imobilele în discuție nu pot face obiectul exproprierii, întrucît legea nu permite exproprierea pentru scopul depozitării de pământ, cum este cazul în speță.

Mai arată că dreptul individual de proprietate este un drept absolut, exclusiv și inviolabil, care conferă titularul său libertatea oricărei acțiuni sau inacțiuni în legătură cu bunul său, fiind garantat de art. 44 din Constituție, art. 480 C. civ., de dispozițiile europene și jurisprudența CEDO, precum și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 prevede următoarele: "Imobilele proprietate privată necesare pentru relocarea utilităților, pentru drumurile tehnologice, drumurile temporare, drumurile ocolitoare, cele necesare gropilor de împrumut pentru asigurarea servitutilor aeronautice, precum și cele necesare pentru construcții hidrotehnice speciale și alte amenajări necesare protecției/realizării lucrării publice pot fi expropriate și se supun prevederilor prezentei legi."

Precizează că din textul de lege de mai sus reiese că nu este prevăzută și reglementată posibilitatea exproprierii imobilelor proprietate privată în vederea întrebuințării acestora cu destinația de zonă de depozitare, așa încât nu prezintă relevanță faptul că amenajarea unei zone de depozitare pământ este sau nu necesară proiectului dorit, în vederea realizării lucrării vizate.

Menționează că hotărârea recurată cuprinde o motivare doar a necesității și oportunității exproprierii terenurilor, fără a analiza și motiva critica de nelegalitate a actelor administrative, raportat la dispozițiile anterior menționate.

Consideră că sintagma "și alte amenajări necesare" din finalul normei de la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nu poate viza și zonele/gropile de depozitare, întrucât existența unei zone/gropi pentru depozitarea pământului sau a materialului rezultat în urma excavării reprezintă o chestiune inerentă și care este de natura oricărei activități de construcții, astfel că, o asemenea situație nu este nici una particulară, nici specială, ci este o ipoteză general incidentă în cazul realizării oricărei astfel de lucrări.

Apreciază că în măsura în care legiuitorul ar fi considerat că se impune exproprierea în scopul depozitării pământului sau materialului rezultat în urma excavării, ar fi reglementat și această ipoteză, prevăzând în mod expres acest aspect, având în vedere că depozitarea este inerentă realizării oricărei activități de construcție, iar orice normă de excepție, precum și cea din speță, este de strictă interpretare.

Arată că acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a reglementat în mod expres asemenea situații, astfel cum reiese din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, unde, printre altele sunt prevăzute expres drumurile tehnologice, drumurile temporare, drumurile ocolitoare, gropile de împrumut, însă nu și gropile/zonele de depozitare.

Consideră că textul de lege de mai sus nu este aplicabil în speță și că niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat de către instanța de fond, aceasta înlăturând, nemotivat, toate argumentele reclamanților, mărginindu-se la a motiva doar pe necesitatea exproprierii, nu și pe legalitatea acesteia, motiv pentru care susține că instanța de fond nu a motivat soluția în ceea ce privește cazul bine justificat, prin raportare la criticile de nelegalitate.

De asemenea, consideră că instanța de fond nu a motivat nici neîndeplinirea condiției pagubei iminente prin raportare la argumentele reclamanților, sub acest aspect instanța reținând argumente străine pricinii și celor invocate de reclamanți.

Astfel, arată că, în condițiile în care instanța de fond a reținut că "existența pagubei nu ar putea rezulta prima facie din însăși executarea actului", precum și faptul că "eventualitatea producerii unor pagube (...) constituie obiect al evaluării în cadrul procedurii de expropriere", apreciază că instanța a pronunțat soluția fără a sesiza sau analiza obiectul real al litigiului, raportându-se în mod eronat la o altă perspectivă și vizând prin motivare cu totul alte aspecte decât cele învederate prin cererea formulată, în condițiile în care în speță existența prejudiciului material, viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat ulterior rezultă și este inerentă chiar operațiunii de expropriere, fiind materializarea unei ingerințe nelegale a autorității în dreptul de proprietate privată, prejudiciu care este independent și există anterior momentului executării actelor administrative.

Susține că, în speță, paguba iminentă nu derivă și nu este strâns legată de punerea în executare a actului prin care s-a dispus vizarea spre expropriere, ci prejudiciul rezultă din însăși existenta acestui act care schimbă regimul juridic al bunului.

Mai arată că punerea în executare a actelor a căror suspendare a executării o solicită presupune și posibilitatea ca terenurile să fie deja întrebuințate în vederea realizării lucrării publice, chiar anterior finalizării procedurii de expropriere, precum și anterior soluționării plângeriilor și judecării litigiului pe fondul cauzei, astfel cum rezultă din art. 9 din Legea nr. 255/2010.

Or, având în vedere destinația pentru care sunt vizate terenurile spre expropriere - groapă de depozitare, acest fapt implică degradarea gravă a terenurilor, până la imposibilitatea aducerii lor la starea inițială, așa încât iminența prejudiciului, precum și caracterul grav și ireparabil al acestuia, sunt de ordinul evidenței, în condițiile în care vizarea spre expropriere s-a realizat prin intermediul documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, a HCL și H.G. de aprobare, a căror legalitate însăși este pusă sub semnul întrebării.

Susține că prin executarea actelor administrative și transformarea imobilelor în groapă de depozitare, aceștia s-ar afla în imposibilitatea de a fi puși în situația anterioară, terenurile lor fiind deja modificate. Or, hotărârea instanței de fond nu prezintă niciun fel de analiză și motivare cu privire la aceste argumente, din moment ce nu au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea soluției, ci motivarea se rezumă la un argument străin celor invocate de către subsemnații, respectiv faptul că prejudiciul nu ar putea rezulta din executarea actelor administrative, în condițiile în care reclamanții au contestat ca fiind prejudiciabil nu modul de executare al actului, ci însuși faptul exproprierii imobilelor, adică existența unei ingerințe în dreptul de proprietate privată, fără ca aceasta să fie expres prevăzută și reglementată prin lege, aspecte care scapă motivării instanței.

Consideră că este aplicabil și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care, pentru aceleași argumente, hotărîrea instanței de fond a fost pronunțată și cu încălcarea normelor de drept material.

4.1. Intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului șiu menținerea sentinâei atacate ca temeinică și legală.

Consideră că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mai arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor atacate.

Referitor la groapa de gunoi, arată că exproprierea terenului în acest scop se încadrează dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, ce permite efctuarea unei asemenea exproprieri.

4.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că acesta nu poate fi reținut, în condițiile în care instanța de fond a analizat cu prioritate textele criticate, soluția de respingere a acțiunii fiind corect motivată.

Susține că argumentele reclamanților formulate în susținerea cererii de suspendare a executării nu pot conduce la conluzia îndeplinirii în cauză a condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că și acesta este nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanții A. și B. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, suspendarea executării H.G. nr. 1315 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții "Drum Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitana TR 35 și Drumuri de Legătură", județul Cluj, în ceea ce privește vizarea spre expropriere a următoarelor imobile situate în intravilanul localității Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, respectiv a cotei părți de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt.

De asemenea, au solicitat suspendarea executării HCL nr. 604 din 4 august 2022 privind însușirea studiului de fezabilitate (documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții "Drum Transregio Feleac TR35-Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură", în ceea ce privește vizarea spre expropriere a următoarelor imobile, situate în intravilanul localității Cluj-Napoca: a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x; a imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo. x, respectiv a cotei părți de 224/720 din imobilul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. topo x, ai căror coproprietari sunt.

Prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins acțiunea reclamanților.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs recurenții-reclamanți, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți au invocat în esență faptul că instanța de fond nu a reținut spre analiză toate argumentele și motivele invocate de către aceștia în susținerea cererii formulate; nu a oferit explicații pentru înlăturarea unora dintre susținerilor lor și nu a argumentat raționamentul juridic pe care l-a adoptat, în luarea deciziei de respingere a cererii formulate; nu cuprinde considerentele care au stat la baza înlăturării argumentelor reclamanților referitoare la critica de nelegalitate a actelor administrative vizate, raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cum ar fi argumentul că imobilele ai căror proprietari sunt nu pot face obiectul exproprierii, față de dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, prevederi care reglementează o situație de excepție; hotărârea recurată cuprinde o motivare doar a necesității și oportunității exproprierii terenurilor, iar pe de altă parte, instanța de fond a înlăturat, nemotivat, toate argumentele reclamanților, mărginindu-se la a motiva doar pe necesitatea exproprierii, nu și pe legalitatea acesteia; instanța de fond nu a motivat nici neîndeplinirea condiției pagubei iminente prin raportare la argumentele reclamanților, sub acest aspect instanța reținând argumente străine pricinii și celor invocate de reclamanți; instanța a pronunțat soluția fără a sesiza sau analiza obiectul real al litigiului.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât, contrar celor susținute de către recurenți, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanța de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamanți în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

În concret, se constată că instanța de fond a arătat în mod expres considerentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente pentru a se dispune suspendarea executării actelor atacate.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

În realitate, prin criticile formulate, recurenții-reclamanți își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția dată litigiului, de respingere a cererii de suspendare a executării formulate.

De asemenea, deși recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond nu a analizat toate aspectele invocate de către aceștia prin cererea introductivă, Înalta Curte constată că sub acest aspect se impune a fi reținută împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendare executare act administrativ, în cadrul căruia sunt analizate doar acele aspecte de legalitate ale actelor atacate ce nu prejudecă fondul litigiului.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că subsumat acestuia recurenții-reclamanți au susținut prin cererea de recurs că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a normei de la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, reținând în mod eronat că imobilele proprietatea lor intrau în categoria celor ce puteau fi expropiate.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 10.04.2023: "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (...)".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care sunt identificate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puțin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanța poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

În speță, reclamanții A. și B. au susținut că cele două Hotărâri de Guvern a căror suspendare a executării se solicită sunt nelegale, întrucât din interpretarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 reiese că nu pot fi expropriate imobile în scopul depozitării de pământ.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că această condiție nu este îndeplinită, reținând că simpla susținere a reclamanților în sensul că terenurile acestora nu sunt necesare realizării proiectului, neargumentată în concret, are caracter pur general, iar în lipsa unor critici de nelegalitate, acest argument nu poate fi reținut, întrucât vizează un aspect general de oportunitate a adoptării actului administrativ, neavând aptitudinea de a răsturna aparența de legalitate a actului administrativ atacat și a actului premergător.

Mai mult, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către reclamanți, respectiv că imobilele în discuție nu pot fi expropriate, nefiind incident art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nu pot fi analizate în cadrul unei acțiuni de suspendare a executării actului administrativ, ci vizează însăși aspectele de fond ale cauzei, a căror analiză este incompatibilă cu procedura de față.

Prin urmare, în cauză nu se conturează, la nivel de aparență, vreun element de nelegalitate a actelor supuse procedurii de suspendare a executării.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că, în speță, nici criticile recurenților-reclamanți sub acest aspect nu conturează existența vreunei pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond reținând în mod corect că reclamanții nu au depus probe la dosar care să ateste iminența producerii unei pagube, iar această condiție nu poate rezulta din însăși executarea actului a cărui suspendare a executării se solicită.

Pe de altă parte, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiției pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenței unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiții să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 335 din 16 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.