ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5018/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 august 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. ca instanța, să dispună, în sensul verificării și constatării situației că: Rezoluția de clasare din 06.11.2017, emisă și comunicată de către pârâtă reclamantului, ca soluție la lucrarea înregistrată sub nr. x/2017, nu prezintă avizele conforme, prealabile și obligatorii, pentru a se fi putut emite și comunica valabil, respectiva Rezoluție, verificării și constatării faptului că, prin Rezoluția de clasare din 06.11.2017, nu s-a realizat, o soluționare a solicitării de efectuare a cercetării disciplinare, pentru situațiile concret, distinct și punctual indicate (prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. f)., lit. s), lit. t), din) Legea nr. 303/2004, ca și de art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004), constatării nulității Rezoluției de Clasare din 06.11.2017, comunicată reclamantului, în soluționarea lucrării nr. x/2017, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative obligatorii, ca urmare a lipsei avizelor conforme de pe respectivul act, anulării Rezoluția de clasare din 06.11.2017, ce a fost emisă și comunicată, de către Inspecția Judiciară, în soluționarea lucrării înregistrată sub nr. x/2017, în cadrul instituției, obligării pârâtei Inspecția Judiciară să dispună reluarea, efectuarea și finalizarea, cercetării disciplinare prealabile, de la etapa legal obligatorie și să efectueze real și procedural, această cercetare, în lucrarea înregistrată sub nr. x/2017, in privința procurorului C., din cadrul D.N.A. - Structura Centrală, cu analizarea și pronunțarea motivată, concretă, reală și distinctă, conform procedurii, asupra situațiilor disciplinare reclamate și de incidența indicată a art. 99, din Legea nr. 303/2004, cu referire la cazurile prevăzute, de lit. a), lit. f), lit. s), și) lit. t), din) Legea nr. 303/2004. și la art. 99 1 alin. (1), din aceeași lege, pronunțării instanței și asupra legalității actelor și a operațiunilor administrative, care au și stat, la baza emiterii Rezoluției de clasare din 06.11.2017, în lucrarea nr. x/2017, de către Inspecția Judiciară, acordarea cheltuielilor de judecată, ce se vor efectua în cauză.

Prin sentința nr. 2/F/15.01.2019, Curtea de Apel Galați a admis excepția de necompetență teritorială cu consecința declinării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2019 Curtea de Apel București a dispus suspendarea judecării cauzei în raport de prevederile art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin Decizia nr. 5066/08.10.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea recursului formulat de către reclamant împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 07.09.2021, Curtea de Apel București a dispus respingerea excepției de necompetență materială și teritorială invocată de către reclamant.

a) Prin încheierea pronunțată la data de 07 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de necompetență materială și teritorială invocată de către reclamant și a pus în vedere reclamantului să formuleze punct de vedere cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii, în cadrul acestei excepții, implicit, cu privire la aspectul legat de aplicarea textului legal de aplicare ce reglementează termenul de formulare a acțiunii, respectiv termen de 15 zile stabilit de Legea nr. 317/2004, precum și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, B., invocată, de asemenea, din oficiu.

b) Prin sentința civilă nr. 1991 din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, a respins excepția tardivității formulării acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., a respins contestația formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, având ca obiect Rezoluția de Clasare din data de 06.11.2017 lucrare nr. x/2017.

Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2022, reclamantul A. a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1991/21.12.2021, pronunțată de către Curtea de Apel București, în soluționarea dosarului înregistrat cu nr. x/2018.

c) Prin sentința civilă nr. 1751 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins sesizarea privind suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1991/21.12.2021 formulată de reclamantul A., în cauza având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții B. și Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 07 septembrie 2021, a sentinței civile nr. 1991 din 21 decembrie 2021 și a sentinței civile nr. 1751 din 11 octombrie 2022, toate pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscala a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, față de modificările aduse de Legea nr. 234/2018 Legii 317/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu calea de atac de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că aceasta nu este prevăzută de lege.

În raport cu obiectul acțiunii, anularea Rezoluției nr. 5743/IJ/1139/DIP/06.11.2017 prin care s-a dispus clasarea sesizării sale adresate pârâtei, Înalta Curte va analiza admisibilitatea căii de atac formulate în raport de legea în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 24.08.2018.

În acest sens, se au în vedere dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 27 C. proc. civ.

Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În raport de normele procedurale mai sus enunțate, se constată că o cale de atac poate fi declarată doar în situația în care aceasta este prevăzută de legea sub care a început procesul, concluzie ce rezultă, de altfel, și din dispozițiile art. 25 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 24.08.2018, dată la care Legea nr. 317/2004 nu prevedea calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate în fond de Curtea de Apel București.

În acest sens, dispozițiile art. 47 alin. (7) din lege prevedeau:

"În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004).

Sub acest aspect, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Totodată, potrivit art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicației greșite a instanței."

Prevederile anterior menționate sunt aplicabile și sentinței civile nr. 1751/11 octombrie 2022 vizând cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1991/21.12.2021. Chiar dacă cererea a fost formulată și depusă la dosar în data de 3 august 2022, Legea nr. 317/2004 modificată prin Legea nr. 234/2018 nu retroactivează și se aplică doar situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare.

În acest sens art. 24 din C. proc. civ. stabilește că "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar conform art. 25 alin. (1) din același cod "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Neretroactivitatea legii civile este prevăzută de art. 6 alin. (1) C. civ. "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă" și art. 15 alin. (2) din Constituția revizuită "legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

În prezenta cauză instanța a fost sesizată de reclamant la data de 24 august 2018, anterior datei de modificare a Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/2018 (11 octombrie 2018), context în care cererea de completare a hotărârii se soluționează conform dispozițiilor legii nemodificate, în vigoare la data depunerii acțiunii.

Instanța de recurs constată că recurentul A. a formulat recurs împotriva unor hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior menționate, sunt definitive și nu fac parte din categoria celor supuse recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 07 septembrie 2021, sentinței civile nr. 1991 din 21 decembrie 2021 și sentinței civile nr. 1751 din 11 octombrie 2022, toate pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023.