ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5011/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5011/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată inițial la 15 februarie 2022 sub nr. de dosar x/2022 pe rolul Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal - reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Comisia Centrală de Siguranța Transporturilor - Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting, anularea actului administrativ nr. 65 din data de 18.11.2021, obligarea intimatei la eliberarea avizului medical definitiv pentru exercitarea profesiei de conducător auto transport marfă; obligarea intimatei la achitarea sumei de 15.000 de euro reprezentând echivalentul daunelor morale suferite în perioada refuzului eliberării avizului medical definitiv; obligarea intimatei la plata sumei de 2129 RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru eliberarea avizului; obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 109/CA/2022 pronunțată la 23 iunie 2022 de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Comisia Centrală de Siguranța Transporturilor.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței 109/CA/2022 pronunțată la 23 iunie 2022 de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
După expunerea istoricului speței, recurentul a susținut că în mod nelegal s-a reținut prin sentința recurată faptul că ar fi refuzat internarea, în vederea efectuării expertizei, la data de 22.07.2022, întrucât era dispus să se conformeze procedurii, dar nu în plină pandemie COVID-19.
Menționează că a transmis toate actele medicale solicitate, dar nu a mai primit niciun răspuns de la intimată, respectiv avizul medical definitiv, deși conform O.U.G. nr. 8/2013 după reexaminarea cazului la Comisia centrală medicală trebuia eliberat.
Relativ la daunele morale solicitate, precizează faptul că timp de aproape un an a fost privat în mod neîntemeiat de dreptul său, interval de timp în care a fost afectat emoțional din cauza faptului că nu a putut să își exercite profesia de conducător auto de marfă. Învederează faptul că în acest interval de timp a lucrat ca șofer pe dubă, fără a beneficia de toate facilitățile pe care le are un șofer de tir, dintre care cea mai importantă fiind timpul de odihnă.
Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în raport cu criticile formulate de recurent.
În mod legal, Curtea de apel a apreciat că răspunsul instituției pârâte nr. 65/2021 nu este un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului privind eliberarea avizului medical definitiv. Prin această adresă intimatul-pârât a arătat de ce nu poate elibera avizul și, mai mult a precizat reclamantului motivul pentru care nu îl poate finaliza, respectiv necesitatea internării sale în spital pentru examinare.
În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că instituția-pârâtă nu a acționat cu exces de putere, ci în limitele legii și cu respectarea dispozițiilor exprese ale OMTI/OMS/1151/1752/2021, refuzul instituției intimate de emitere a avizului solicitat de reclamant fiind în acord cu prevederile legale relevante.
Totodată, judecătorul fondului în mod corect a subliniat faptul că "nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține un drept" întrucât reclamantul trebuia să respecte procedura stabilită de OMTI nr. 1151/2021 și, dacă în urma investigațiilor pârâtul nu ar fi emis avizul definitiv, avea dreptul să se adreseze instanței, dar acest lucru nu s-a întâmplat în speță.
Este lipsită de relevanță susținerea recurentului potrivit căreia a refuzat internarea din cauza pandemiei COVID -19, atât timp cât acesta nu a indicat vreun text legal care să prevadă posibilitatea unei asemenea conduite din motivul menționat.
Lipsa avizului invocată de recurent se datorează exclusiv refuzului său de internare, simpla sa prezență nefiind suficientă, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Anexa nr. 3 la OMTI/OMS/1151/1752/2021.
Înalta Curte reține că recurentul nu a invocat prevederi legale în baza cărora internarea sa în vederea examinării putea fi substituită de transmiterea unor acte medicale și a caracterizării de la locul de muncă.
Dispozițiile art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr. 8/2013, invocate de către recurent, nu sunt aplicabile în cauză, dat fiind că reexaminarea cazului său la Comisia centrală medicală nu s-a putut efectua, tocmai ca efect al refuzului internării.
Soluția instanței de fond este corectă și în ceea ce privește cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale, având în vedere caracterul accesoriu al acestei cereri, respectiv faptul că ar fi putut fi acordate doar în ipoteza în care s-ar fi admis acțiunea și s-ar fi dispus obligarea pârâtului la emiterea avizului defintiv, crerea formulată în acest sens fiind însă respinsă.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința primei instanțe ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 109/CA/2022 pronunțată la 23 iunie 2022 de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 2 noiembrie 2023.