ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4828/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.01.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, repunerea în termenul de 3 ani prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 3, teza a doua C. proc. civ., și soluționarea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 2087 din 1 iulie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014, prin admiterea cererii de revizuire, cu consecința schimbării hotărârii atacate, în sensul de admitere a cererii de chemare în judecată și de anulare a Raportului de evaluare nr. x/2013 emis de Agenția Națională de Integritate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 790 din 14 aprilie 2022, Curtea a respins cererea de repunere în termen ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe, revizuentul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea rejudecării în condiții de legalitate, cu consecința admiterii cererii de repunere în termen și a cererii de revizuire, astfel cum au fost formulate.

A prezentat recurentul situația de fapt și diligențele pe care le-a întreprins după pronunțarea sentinței nr. 2087 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București din Dosarul nr. x/2014, având ca obiect cererea sa de anulare a Raportului de evaluare nr. x/2013 emis de ANI.

A precizat că, la data de 14.02.2020, a formulat plângere penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prin care a sesizat organele de urmărire penală cu privire la falsificarea contractelor reținute în raportul de evaluare (contractul de cercetare științifică-prestare de servicii nr. x/11.11.2010, contractul de servicii nr. x/19.11.2010 și contractul de cercetare științifică-prestare de servicii nr. x/26.11.2010).

Plângerea penală a fost înregistrată sub nr. x/2020 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București. Prin Ordonanța de clasare emisă, s-a constatat prescripția răspunderii penale și s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. A formulat plângerea împotriva ordonanței de clasare, iar, prin Ordonanța Prim-procurorului militar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București nr. 43/II-2/2020, plângerea sa a fost respinsă, ca nefondată.

A formulat plângere împotriva soluției de clasare la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar București, înregistrată sub nr. x/2020. Prin încheierea nr. 191 din 11 decembrie 2020, plângerea sa a fost respinsă, ca nefondată.

Având în vedere că la data de 11.12.2020, data pronunțării încheierii nr. 191, organele penale au constatat ca intervenită împrejurarea care împiedică atragerea răspunderii penale, respectiv prescripția, la data de 08.01.2021 a formulat cererea de face obiectul prezentului dosar solicitând repunerea în termenul de 3 ani prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 3 teza a doua C. proc. civ. și admiterea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 2087 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, a precizat recurentul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de repunere în termen și a cererii de revizuire a aplicat greșit dispozițiile art. 186 C. proc. civ. și art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și a refuzat să analizeze în mod corect condiția existenței unor motive temeinic justificate care au împiedicat formularea cererii de revizuire în termenul legal.

Imposibilitatea obiectivă de a formula cererea de revzuire rezultă din faptul că până la data de 26.12.2018 nu avea posibilitatea de a formula cererea de revizuire, în condițiile în care nu era constatat însuși temeiuil cererii de revizuire, respectiv imposibilitatea pronunțării unei hotărâri penale prin care să fie stabilit caracterul fals al înscrisurilor în baza cărora s-a pronunțat sentința civilă nr. 2087 din 1 iulie 2014.

La data de 26.11.2018, dată până la care se presupune că ar fi avut posibilitatea de a formula cerere de revizuire, organele penale nu constataseră intervenită împrejurarea care împiedica atragerea răspunderii penale, prescripția, acest lucru reținându-se abia la data de 11.12.2020, când a fost pronunțată încheierea nr. 191 din 11 decembrie 2020.

Or, anterior datei de 04.01.2021, când i-a fost comunicată încheierea, respectiv 11.12.2020 (data pronunțării încheierii nr. 191), se afla în imposibilitate de a proba în fața instanței de revizuire că a intervenit un caz în care este imposibilă constatarea infracțiunii prin hotărârea penală, întrucât nu exista încheierea nr. 191 din 11 decembrie 2020 prin care s-a constatat în mod definitiv intervenirea prescripției și imposibilitatea de constatare a falsului prin hotărâre penală.

Mai mult, până la data de 26.11.2018, judecata dosarului nr. x/2018 se afla în primă instanță, obiectul acestui dosar constând tocmai în valabilitatea contractelor, principala teză probatorie a sa constând în caracterul fals al contractelor. Având deschisă o cale procesuală în fața instanței civile, de bună-credință a urmat această cale procesuală și nu a formulat, anterior acelui moment, plângerea penală privind falsificarea contractelor.

Astfel, contrar celor reținute prin sentința recurată, a fost împiedicat să formuleze cererea de revizuire în interiorul termenului de 3 ani de la data la care a intervenit împrejurarea care împiedica atragerea răspunderii penale, având în vedere că, inițial, cu bună-credință, și-a exercitat drepturile procesuale în cadrul proceselor civile aflate pe rol.

Deși Curtea a reținut în mod eronat că imposibilitatea obiectivă de a formula cererea de revizuire a încetat la data de 19.06.2020, data emiterii ordonanței prin care s-a reținut incidența prescripției, pentru simplul fapt că doar el a formulat contestație, prin soluționarea contestației situația reținută prin ordonanță putea fi schimbată și, astfel, temeiul cererii de revizuire era altul.

Este de necontestat că o interpretare conform căreia termenul curge în funcție de cine formulează cale de atac împotriva unui act, în sensul că este avută în vedere data de 19.06.2020 pentru că doar o parte a formulat contestație, însă s-ar fi avut în vedere data de 11.12.2020 dacă ar fi formulat și procurorul această cale de atac, este contrară legii.

A mai susținut recurentul că instanța învestită cu soluționarea cererii de repunere în termen a nesocotit, pe lângă prevederile art. 186 C. proc. civ., și dispozițiile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2017 privind examinarea recursului în interesul legii referitor la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din C. proc. civ. de la 1865 cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire, în mod greșit reținând că aspectul invocat nu poate avea caracterul excepțional indicat în decizia nr. 3/2017.

Astfel, Tribunalul Militar București a constatat abia la data de 11.12.2020 că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals raportat la care și-a întemeiat cererea de repunere în termen și cererea de revizuire, respectiv la aproximativ 2 ani de la data când s-a împlinit termenul de revizuire.

În aceste condiții, nu avea posibilitatea ca, până la data de 26.12.2018, să formuleze cerere de revizuire în condițiile în care era contestat însuși temeiul cererii de revizuire.

Astfel, este de necontestat că instanța a înlăturat în mod nelegal atât susținerile formluate prin cererea de repunere în termen și al cererii de revizuire și, totodată, a refuzat să dea eficiență actelor juridice și normative în vigoare și aflate în circuitul civil, inclusiv Decizia nr. 3/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai apreciat recurentul că magistrații Curți de Apel București au încălcat și principiul rolului activ al judecătorului consacrat de art. 22 C. proc. civ.. În măsura în care ar fi procedat la analiza corectă și concretă a situației de fapt și a documentelor relevante, ar fi observat că atât cererea de repunere în termen, cât și cererea de revizuire sunt întemeiate, având în vedere că, anterior datei de 11.12.2020, nu putea proba că a intervenit un caz în care este imposibilă constatarea infracțiunii prin hotărâre penală, întrucât nu exista încheierea nr. 191 din 11 decembrie 2020 prin care s-a constatat în mod definitiv intervenirea prescripției și imposibilitatea constatării falsului prin hotărâre penală.

De asemenea, referitor la cererea de revizuire, Curtea a reținut greșit că anterior datei de 03.08.2020, când a fost soluționată plângerea revizuentului, acesta a luat cunoștință de împrejurarea pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Prescripția răspunderii penale nu operează de jure, așa cum a reținut instanța, ci aceasta trebuie constatată de organele, respectiv de instanța penală, întrucât numai acestea sunt în măsură să identifice momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, precum și eventualele cauze de întrerupere ori de suspendare a prescripției răspunderii penale.

Or, anterior datei de 04.01.2021, când i-a fost comunicată încheierea nr. 191 din 11 decembrie 2020, respectiv 11.12.2020 (data pronunțării încheierii), nu putea proba în fața instanței de revizuire că a intervenit un caz în care este imposibilă constatarea infracțiunii prin hotărârea penală, întrucât nu exista încheierea menționată prin care s-a constatat definitiv intervenirea prescripției și imposibilitatea de constatare a falsului prin hotărâre penală.

În mod greșit instanța s-a raportat la data soluționării plângerii sale, 03.08.2020, având în vedere că această soluția nu era definitivă iar procurorul avea posibilitatea de a dispune începerea urmăririi penale și înlăturarea celor reținute prin ordonanță, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Deși textul legal nu instituie în mod expres condiția existenței unui act definitiv, din interpretarea textului legal, în special a tezei a doua, rezultă că existența unui act definitiv este indispensabilă și în cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

De asemenea, prin respingerea cererii de repunere în termen, Curtea a încălcat și prevederile art. 6 și art. 13 din CEDO, conducânt astfel la prejudicierea dreptului său de acces la o cale efectivă de atac. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai statuat că respingerea unei acțiuni ca tardivă ca urmare a unei interpretări nerezonabile a unor exigențe procedurale aduce atingere dreptului de acces la justiție, în calculul termenelor de recurs sau de prescripție momentul de la care acestea trebuie să fie socotite este cel la care justițiabilul ar fi putut, în mod real, să aibă cunoștință de situația pe care dorește să o conteste.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate prin recurs și cu apărările formulaet de intimată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuirea sentinței civile nr. 2087 din 1 iulie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2014 și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de anulare a Raportului de evaluare nr. x/2013 emis de Agenția Națională de Integritate. Totodată, a solicitat și repunerea în termenul pentru formularea cererii de revizuire, invocând art. 186 C. proc. civ.

Instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol și a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

Recurentul-revizuent a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevede ipoteza când instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Or, recurentul-revizuent nu a indicat ce normă de procedură ar fi încălcat instanța în adoptarea soluției, astfel că hotărârea recurată nu poate fi analizată din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Criticile recurentului vizează, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 186 C. proc. civ. și a art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., argumente care se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. și care sunt, însă, nefondate.

Prin Ordonanța emisă în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București, format ca urmare a sesizării revizuentului cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (în ceea ce privește contractele de servicii nr. x/11.11.2010, nr. y/19.11.2010 și nr. A1687/26.11.2010), s-a constatat împlinirea termenului de prescripție la data de 26.11.2015.

Recurentul susține că s-ar fi aflat în imposibilitate obiectivă de a formula cererea de revizuire până la data de 26.12.2018, pentru că, de bună-credință, a urmat calea procesuală în fața instanței civile și nu a formulat anterior plângerea penală privind falsificarea contractelor.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Însă aspectele invocate, și anume urmarea procedurii în fața instanței civile, nu constituie motive temeinic justificate, care să fie mai presus de voința sa.

Contrar aprecierilor recurentului, nu se poate constata interpretarea eronată a celor statuate prin Decizia nr. 3/2017 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj privind modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 3 teza a doua din C. proc. civ. de la 1865 cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Chiar recurentul citează din cele reținute în decizie, în sensul că "acestei persoane nu i se poate pretinde să se adreseze direct instanței de revizuire, în temeiul estimării sale personale că răspunderea penală a intimatului nu mai poate fi angajată, ci este necesar ca organul de urmărire penală sau instanța penală să fi constatat prin ordonanță, respectiv prin hotărâre, existența impedimentului legal în pronunțarea unei hotărâri de condamnare", însă apreciază că nu putea proba în fața instanței de revizuire că a intervenit un caz în care este imposibilă constatarea infracțiunii prin hotărâre penală pentru că nu exista încheierea nr. 191/11.12.2020 prin care s-a constatat definitiv intervenirea prescripției.

De altfel, recurentul face confuzie între dovedirea "motivului temeinic justificat", care să dovedească împiedicarea de a formula cererea de revizuire în termenul legal, și aspectul imposibilității probării condiției speciale a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 3 teza finală C. proc. civ.

În aceeași ordine de idei, și în ceea ce privește tardivitatea formulării cererii de revizuire, recurentul, deși critică hotărârea instanței de fond, care ar fi încălcat cele statuate prin Decizia nr. 3/2017 privind recursul în interesul legii, interpretează eronat și trunchiat cele consemnate în motivarea deciziei, nefiind fondate nici criticile în sensul că nu era definitivă soluționarea plângerii sale la data de 03.08.2020, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, și că ar fi indispensabilă existența unui act definitiv în cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Or, din considerentele avute în vedere de Înalta Curte prin decizie nu reiese că ar fi fost necesară emiterea unei decizii definitive asupra acestui aspect, recurentul omițând a avea în vedere întregul context reținut prin decizie, respectiv și considerentele de la pct. 48, cu referire la momentul luării la cunoștină despre impedimentul constatării infracțiunii prin hotărârea penală, prin raportare și la principiul de drept nemo censetur ignorare legem:

"48. Sintagma "partea a luat cunoștință de împrejurările (...) " nu permite limitarea momentului de debut al cursului termenului de revizuire doar la comunicarea actelor sus-menționate. Prin voința legiuitorului ea trebuie înțeleasă în sens larg, ca vizând și orice alte modalități prin care s-ar putea afla, în chip rezonabil, prin raportare la situația personală a revizuentului, dar și la oficialitatea dispozițiilor C. proc. pen. - cu consecința că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii -, că au intervenit elemente de natură să împiedice constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală."

Corect a apreciat instanța care a analizat cererea de revizuire că termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a început să curgă anterior datei de 03.08.2020 și s-a împlinit la data de 03.09.2020, fiind împlinit la data formulării cererii de revizuire, la 08.01.2021.

Art. 511 alin. (1) pct. 3 nu impune condiția existenței unui act emis de autoritatea competentă în materie penală care să fie definitiv, ci dispune că termenul de o lună curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire de o lună îl constituie data la care partea a luat cunoștință, în orice mod, de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Această dată nu poate depăși intervalul de 3 ani de la data producerii împrejurărilor.

După cum reiese din actele dosarului, termenul limită până la care revizuentul putea formula cererea de revizuire, era data de 26.11.2018 (nu mai târziu de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunii nu se mai putea face printr-o hotărâre penală), în raport cu data de 26.11.2015, de împlinire a termenului de prescripție.

În acest sens, sunt relevante cele reținute prin Decizia nr. 3/2017, în sensul că,

"52. Momentul subiectiv analizat se apreciază în raport cu existența obligatorie a unor asemenea acte. Ceea ce nu este obligatoriu, față de expresia folosită în art. 324 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. de la 1865, este ca punctul de plecare al termenului de revizuire să fie legat numai de comunicarea ordonanței sau hotărârii penale.

Deci, în cauză, cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună de la data când revizuentul a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar și a termenului de 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Așadar, fiind de necontestat că, în cazul în care judecata penală cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (cu privire la contractele de prestări servicii semnate de recurentul-revizuent A.) nu mai putea avea loc, fiind împiedicată din cauza prescripției răspunderii penale pentru faptele reglementate de C. pen., nu trebuie ignorat că cercetarea caracterului fals al contractelor în cursul revizuirii poate avea loc numai în condițiile în care calea extraordinară de atac a revizuirii se introducea în termenul legal.

În aceste condiții, contrar aprecierilor recurentului, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neputându-se vorbi despre o interpretare nerezonabilă a unor exigențe procedurale care să aducă atingere dreptului de acces la justiție, hotărârea recurată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 790 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.