ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4744/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, B. (Ministru al Apărării Naționale), Direcția Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale, C. (Șef DIRP din MAPN), și cu participarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,

- obligarea pârâților la soluționarea integrală a plângerii prealabile din 08.09.2020 (ce se referă la solicitarea de sancționare disciplinară și demiterea din funcție a șefului Direcției Informare și Relații Publice din MAPN colonel C.),

- obligarea tuturor pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON,

- obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum și obligarea pârâților la prezentarea situației reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești cu militarii în activitate și în rezervă dar și a situației celor soluționate definitiv cu obiectul acestora, dar și la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1782 din data de 24.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge cererea de sesizare Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant ca inadmisibilă.

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea formulată de către reclamantul A. și intervenienta D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, B. (Ministru al Apărării Naționale), Direcția Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale și C. (Șef Dirp din Mapn) la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Obligă pârâtul MAN să răspundă petiției reclamantului din 08.09.2020.

Respinge capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare ca neîntemeiate.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de D. ca neîntemeiată.

Respinge cererea de amendare a reclamantului.."

Prin sentința civilă nr. 950 din data de 05.04.2022, pronunțată în același dosar nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal analizând cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 1782/24.11.2021, a dispus următoarele:

"Admite cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1782/24.11.2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, formulată de reclamantul A. și de intervenienta D. prin președinte A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, B., Direcția Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale, C., și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1782/24.11.2021 în sensul că:

Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naționale să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând taxă de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta D. ca neîntemeiată."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1782 din data de 24.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. și intervenienta accesorie D. au promovat recurs și, încadrând criticile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în parte, în sensul admiterii capetelor de cerere 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea tuturor pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum și la plata cheltuielor de judecată.

Fără a structura criticile sale în mod distinct, pe fiecare motiv de nelegalitate în parte, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurenții au susținut că se încalcă principiul fundamental consacrat de Constituție prin art. 1 alin. (3)-(5)- Statul român, corelat cu art. 16, art. 21 -Accesul liber la justiție (inclusiv art. 24), dar și art. 51 -52, art. 124, art. 126, dar și dreptul la un proces echitabil, exigență a art. 6 alin. (1) din CEDO, acestea fiind motive de nelegalitate în parte și implicit de casare, în parte, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Mai susțin recurenții că, deși instanța a pronunțat o soluție de admitere în parte obligând pârâții să răspundă plângerii prealabile din data de 08.09.2020, nu a acordat daunele, în condițiile în care vătămarea drepturilor rezultă în mod clar, fără a mai fi nevoie să le arate sau să justifice legătura de cauzalitate.

Invocând dispozițiile art. 13 - Dreptul Ia un remediu efectiv din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 51 și art. 52 din Constituție, se arată că rezultă în mod clar că prin exces, cu depășirea autorității judecătorești, cu încălcarea normelor de drept material instanța a refuzat acordarea de daune și despăgubiri cum au fost ele solicitate prin capetele 2, 3 și 5 având motive de casare în parte, așa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Deopotrivă, invocând art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 826/13.09.2005, modificată și completată prin Legea nr. 242/2018, susțin recurenții că instanța de fond a pronunțat o sentință netemeinică în parte, prin exces de putere, cu depășirea autorității judecătorești, cu încălcarea Supremației Constituției și a Legii (art. 1 alin. (5), cu încălcarea noul C. proc. civ. (art. 6-7).

Astfel au fost încălcate de către Curtea de Apel București și dispozițiile art. 6-7, art. 9, art. 13 (dar și art. 397 noul C. proc. civ.) noul C. proc. civ. dar și dispozițiile art. 6 pct. 1 din CEDO, acestea fiind motive clare de casare în parte prevăzute atât de art. 488 alin. (1) pct. 4 cât și de pct. 8 noul C. proc. civ.

Instanța nu s-a pronunțat nici asupra capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru de 150 RON) și a celorlalte cheltuieli dovedite cu factură (137 RON), exigențe ale art. 451-453 noul C. proc. civ., acestea fiind motive de nelegalitate în parte, și implicit de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Din pagina 4 a hotărârii criticate (pct. 18-20) nu rezultă nici un temei de drept (de fapt nu este motivată hotărârea cu privire la respingerea acestor capete de cerere), în mod clar distingând motive de nelegalitate în parte și implicit de casare, așa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., fiind încălcate dispozițiile art. 425 noul C. proc. civ.

În atare condiții apreciază recurenții că, pe lângă încălcarea dispozițiilor art. 397, sunt încălcate și dispozițiile art. 425, art. 233, art. 6-7, art. 20 noul C. proc. civ., ceea ce evidențiază în mod cert motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Deși se reține de către prima instanță că pârâții nu au răspuns plângerii prealabile, aceasta a respins în mod netemeinic și nelegal capetele de cerere nr. x și 5 (exigențe ale art. 451-453 noul C. proc. civ.) desconsiderând, pe de o parte dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) și j), lit. o), dar și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind astfel identificate motivele de nelegalitate, deci implicit de casare în parte a hotărârii criticate așa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ., dar și aplicarea total greșită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Mai susțin recurenții că instanța " și-a uitat rolul activ" prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., substituindu-se apărătorului intimatei - pârâte, omițând dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 124 din Constituția României și practic prima instanță a completat și adăugat la lege, depășind și limitele de învestire.

În continuare recurenții critică și soluția dată de instanță cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, însă aceste critici nu vor fi redate în prezenta hotărâre, făcând obiectul dosarului asociat înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. x/2020*.

Deopotrivă, recurenții -reclamanți critică și soluția instanței de fond, de disjungere a capătului 4 de cerere și declinarea competenței în favoarea Tribunalului București susținând că s-a făcut cu încălcarea principiului legalității (art. 7 C. proc. civ.), art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ.

Mai susțin recurenții - reclamanți că sentința criticată este nemotivată în parte, printre altele (exigențe ale art. 233 noul C. proc. civ.) cu privire la capetele de cerere 2 și 3, respingerea acestora fiind total neîntemeiată și cu încălcarea normelor de drept material, iar față de capătul 5 nu s-a pronunțat, obligarea pârâților la cheltuieli de judecată, fiind logic că partea care pierde procesul este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o altă critică recurenții arată că instanța a încălcat și normele de drept material prin respingerea capetelor de cerere nr. x și 3, astfel putându-se constata și refuzul de a judeca prin prisma lipsei motivării temeinice a respingerii.

Invocând dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) din aceiași Lege a contenciosului nr. 554/2004, cu observarea esenței juridice a art. 1 alin. (1) din aceeași lege, prin raportare la art. 51, corelat cu art. 1 alin. (3) și (5), cu art. 16, dar și cu art. 10-11 din Constituție, recurenții critică soluția instanței de respingere a capelor de cerere privind acordarea de daune morale și despăgubiri pentru discriminare, deși erau întrunite toate condițiile (fie ele și cumulative) faptei ilicite, vinovăția intimaților - pârâți rezultând chiar din nesoluționarea plângerii prealabile, discriminarea, prejudiciul (inclusiv cel de imagine prin promovarea de minciuni în interviul acordat) și legătura de cauzalitate.

Mai susțin recurenții că prima instanță a respins excepția invocată privind lipsa dovezii calității de reprezentant, și a calității de reprezentant convențional motivat de faptul că s-au depus înscrisuri la Compartimentul informații clasificate al instanței, invocând astfel încărcarea C. proc. civ., ale Deciziei ICCJ (DCD) nr. 9/2016, motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 noul C. proc. civ., putându-se constata astfel și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 și art. 20 C. proc. civ.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudenta sa că judecarea cauzelor în baza unor documente clasificate constituie încălcare a dreptului la un proces echitabil, art. 6 pct. 1 din Convenție (dosar nr. x, cauza Corneschi vs. România).

Pe lângă faptul că MApN nu a arătat argumentele pentru care aceste informații ar fi fost clasificate, conducătorii autorităților fiind necesar a fi postați pe site-ul isntituției conform Legii nr. 544/2001, se observă că instanța s-a substiuit atât legiuitorului cât și apărătorului MApN și, prin exces de putere, a considerat, în mod nelegal și neîntemeiat că acestea sunt corect clasificate și depuse la compartimentul documente clasificate al instanței, având posibilitatea să impună acestora depunerea în extras neclasificat, invocând astfel motivele de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Fiind vorba de instituții plătite din bani publici consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 1 alin. (3)-(5) din Constituție prin clasificarea acestor informații, cum este neconstituțional și clasificarea soldelor/salariilor lunare ale personalului încadrat fie ca funcționari publici, fie ca personal contractual.

Invocând dispozițiile art. 3 din Legea nr. 514/2003, dar și art. 22 din Statutul profesiei de consilier juridic, recurenții reclamanți susțin că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. 150-151 noul C. proc. civ., nu există împuternicirea reprezentantului legal, a consilierului juridic nerezultănd actul administrativ de reprezentare, nici al conducătorului autorității și nici mandatul consilierului juridic (exigențe ale art. 151 alin. (2)^(3) dar și art. 84 noul C. proc. civ., având în vedere că întâmpinarea este formulată și semnată de altă persoană decât cea care era numită la conducerea autorității, acestea constituind motive de casare în parte a hotărârii criticate raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., fiind deopotrivă și motive de casare prevăzute și de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 noul C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenții sunt nemulțumiți și de respingerea probei cu interogatoriu, susținând că nu au identificat temeiul pentru a respinge interogatoriul propus legal, odată cu cererea de chemare în judecată față de art. 355, corelat cu art. 358 noul C. proc. civ., iar Curtea era ținută să motiveze respingerea, afirmația ca fiind neutil fiind o abordare subiectivă a cererii cu care a fost investită și nu una obiectivă, art. 5 noul C. proc. civ. fiind, de asemenea încălcat la fel ca art. 6-8 noul C. proc. civ.

Instanța de fond nu a motivat respingerea interogatoriului acestea fiind motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., dar și de încălcare a regulilor de procedură, motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ. (față de art. 5-8, art. 249, art. 255, art. 397, art. 425 noul C. proc. civ.).

Curtea nu a motivat sub nici un aspect respingerea interogatoriului (pagina 2 a încheierii din data de 02.11.2021), considerând că nu este util raportat la capetele de cerere, fără a motiva în drept, motivația de fapt neputând sta în picioare prin raportare la capetele de cerere, astfel avem motive de nelegalitate, în parte și implicit de casare, în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

În continuare, recurenții reclamanți critică și soluția instanței de fond, de respingere a cererii de intervenție accesorie, ca neîntemeiată, arătând că, sub aspectul existenței discriminării, aceasta există față de reclamant (și nu numai, față de toți militarii rezerviști așa cum rezultă din înregistrarea interviului de la E. și a convorbirii telefonice, dar și din alegațiile pârâților în apărarea lor), pe criteriul social, profesional, pe de o parte, pe de altă parte se constată ca acesta a fost lezat în demnitatea și onoarea sa chiar prin promovarea de minciuni în interviul acordat E. de către MApN prejudiciind imaginea și dreptul la imagine al recurentului - reclamant.

Instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins cererea de intervenție accesorie (pct. 21, pagina 4) limitându-se doar la calitatea procesuală activă fața de art. 28 din O.G. nr. 137/2000, probabil, invocând dispozițiile art. 61 alin. (3) noul C. proc. civ. - Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți (fără a motiva raportat la art. 425 noul C. proc. civ. și fără a se înțelege ce a vrut să spună instanța de fond) fără a ține cont de scopul Asociației și de obiectivele propuse de către aceasta în realizarea scoului propriu, acestea fiind motive de casare în parte prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Judecătorul este ținut să motiveze temeinic, să preîntâmpine orice greșeală de judecată sau de interpretare, să fie clar în tot ceea ce spune (art. 22 noul C. proc. civ.), altfel că se identifică motive de nelegalitate, în parte și deci de casare, în parte așa cum sunt prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 noul C. proc. civ.

Astfel se poate constata că reclamantul a fost discriminat de către pârâți ce au încălcat dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 51-52 din Constituție (precum și statutul cadrelor miilitare și jurământul de credință) și art. 16 din O.G. nr. 137/2000, republicată precum și art. 14 din Convenția EDO. Chiar, dacă prin reductio ad absurdum nu ar fi existat discriminare se poate observa că Asociația putea sprijini partea reclamantă prin însăși obiectivele asociației în atingerea scopului de apărare a drepturilor fundamentale.

Cum constata și CNCD în Hotărârea nr. 333/05.09.2018 faptele de discriminare sunt clare, MApN a discriminat și continuă să o facă și după trecerea în rezervă a recurentului - reclamant dovadă clară fiind și faptul că MApN și CP5 a MApN au refuzat să ia în evidență D. foarte probabil din cauză că reclamantul este președinte al acestei asociații impunându-i în continuare condiții ce nu sunt prevăzute de lege.

Cu privire la cererea de intervenție accesorie, mai susțin recurenții că, deși în pagina 2 a încheierii din data de 02.11.2021 Curtea a admis cererea de intervenție accesorie în baza art. 61 și art. 63 noul C. proc. civ., raportat la obiectivele acesteia, în cadrul hotărârii aceasta respinge în mod eronat, nelegal și netemeinic cererea de intervenție accesorie față de obiectivele și statutul acesteia, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ.

În concluzie, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și pct. 8 C. proc. civ. recurenții solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, respectiv sub aspectul capetelor 2 și 3, reținerea cauzei spre soluționare, menținerea soluției cu privire la capătul 1 al cererii, ca fiind temeinică și legală, obligarea tuturor pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea tuturor pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. și de intervenienta accesorie D. au formulat întâmpinări intimații - pârâți Ministerul Apărării Naționale și C., în calitate de șef al Direcției Informare și relații publice din cadrul MApN, în cadrul cărora au formulat aceleași apărări, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca temeinică și legală.

Au susținut că, după pronunțarea hotărârii în cauză, instituția militară a pus în executare sentința civilă nr. 1782 din 24.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București și a răspuns solicitării formulată de reclamant în data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022 emisă de Corpul de control și inspecție din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Invocând dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. c) coroborate cu cele ale art. 194 lit. c) din C. proc. civ., intimații - pârâți susțin că recursul este lipsit de obiect, întrucât instituția militară a fost de bună credință și a pus în executare hotărârea, răspunzând solicitării reclamantului ce face obiectul judecății.

Răspunsul la întâmpinări

Deși cele două întâmpinări au fost comunicate recurenților, aceștia nu au combătut apărările intimaților - pârâți Ministerul Apărării Naționale și C., printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 491

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 07.09.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 24.10.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul intimaților-pârâți Ministerul Apărării Naționale și Direcția Informare și Relații Publice din cadrul Ministerului Apărării Naționale, atât cu privire la lipsa de obiect a recursului, cât și pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, prin prisma criticilor recurenților, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ., a apărărilor intimaților- pârâți Ministerul Apărării Naționale și C., raportat, deopotrivă, și la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului promovat de reclamantul A. și de intervenienta accesorie D., în limitele și pentru motivele expuse în continuare:

În prealabil, reține Înalta Curte că, în ceea ce privește criticile ce vizează soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, acestea au făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2020, înregistrat tot pe rolul acestui complet, fiind soluționat cu prioritate de Înalta Curte, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 4542 pronunțată la data de 11 octombrie 2022, motiv pentru care hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc de față nu va fi analizată și sub aspectul soluției ce a fost date cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul - reclamant, criticile recurenților ce vizează această soluție nefiind avute în vedere în prezenta cauză.

Astfel, trecând la analizarea criticilor ce vizează soluția dată de prima instanță pe fondul cererii de chemare în judecată, mai întâi, Înalta Curte constată că, deși prin cererea de recurs, cei doi recurenți încadrează criticile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și 8 C. proc. civ., considerațiile sunt comune, criticile nefiind structurate pe fiecare motiv în parte.

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din perspectiva acestui motiv de recurs recurenții au invocat încălcarea principiului consacrat prin art. 1, alin. (3) și (5) din Constituție corelat cu art. 16 și art. 21, inclusiv art. 24, dar și art. 51-62, art. 124, art. 126 respectiv art. 6 alin. (1) din CEDO, limitându-se a susține că prima instanță, prin exces și cu depășirea autorității judecătorești a refuzat acordarea de daune și despăgubiri, cum au fost solicitate prin capetele 2,3 și 5.

Înalta Curte reține că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive. Prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Instanța săvârșește un exces de putere atunci când îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește cu valoare legală texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Pornind de la aceste considerente, se constată că, în fapt, recurenții critică soluția de respingere a capetelor de cerere referitoare la plata de daune morale și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, această critică neputând fi însă asimilată excesului de putere care să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., prin urmare acest motiv de recurs este nefondat.

Trecând la analizarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte reține că, în cadrul acestui motiv de nelegalitate se încadrează critica conform căreia, "instanța nu s-a pronunțat nici asupra capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată (taxa judiciară de timbru de 150 RON) și a celorlalte cheltuieli dovedite cu factură (137 RON), exigențe ale art. 451-453 C. proc. civ..".

Această critică nu poate fi primită de instanța de control judiciar, raportat la conținutul sentinței nr. 950 pronunțată la data de 05.04.2022, de completare a dispozitivului sentinței nr. 1782/24.11.2021, ce face obiectul prezentei judecăți.

Astfel, se constată că, prin sentința nr. 950 pronunțată la data de 05.04.2022, în soluționarea cererii de completare formulată de recurenții din prezenta cauză și întemeiată pe dispozițiile art. 444-446, coroborat cu art. 451-453 C. proc. civ., admițând cererea de completare, a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1782/24.11.2021 în sensul că "Obligă pârâtul Ministerul Apărării Naționale să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând taxă de timbru aferentă capătului de cerere admis.

Respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta D., ca neîntemeiată."

Cum împotriva acestei hotărâri recurenții nu au exercitat recurs, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 446 C. proc. civ., deși sentința nr. 950 din data de 05.04.2022 le-a fost comunicată în mod legal la data de 23.05.2022, conform proceselor-verbale de înmânare atașate la filele x din Volumul II al dosarului de fond, criticile acestora privind modul de soluționare a cererilor vizând cheltuielile de judecată, formulate de ambele părți, nu vor fi analizate în cadrul controlului judiciar ce vizează exclusiv legalitatea sentinței civilă nr. 1782 din data de 24.11.2021.

Analizând în cadrul acestui motiv de nelegalitate și criticile privind încălcarea rolului judecătorului în aflarea adevărului consfințit de art. 22 din C. proc. civ., respectiv încălcarea principiului legalității prevăzut de art. 7 din C. proc. civ., invocate de recurenții - reclamanți, pe considerentul că instanța nu a solicitat pârâților să depună probe " pentru a se lămuri dacă este vorba de fapte de discriminare sau nu, sau dacă se verifica lezarea demnității, onoarei și reputației" recurentului - reclamant, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, pe considerentul că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Nefondată este și critica ce vizează respingerea probei cu interogatoriu, solicitată de recurentul - reclamant.

Astfel cum s-a reținut anterior, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o.

Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie. Respingând anumite probe și admițând altele, judecătorul a făcut aprecieri asupra utilității acestora, în limitele art. 254 din C. proc. civ., fără a se putea susține încălcarea ori îngrădirea dreptului recurenților la apărare sau principiilor rolului activ al judecătorului (art. 22) și al legalității (art. 7).

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau modul de administrare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Eronat susțin recurenții că instanța de fond nu a motivat respingerea interogatoriului, critică ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la conținutul încheierii de amânare a pronunțării din data de 02.11.2021 (filele x din Volumul II al dosarului de fond), în cadrul căreia, în practicaua respectivei încheieri se consemnează următoarele:

"Curtea va respinge cererea interogatoriului formulată de către reclamantul A., apreciind faptul că nu este util raportat la capetele de cerere cu care instanța este învestită și încuviințează administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, pentru toate părțile".

Astfel cum rezultă din conținutul acestei încheieri, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prima instanță, respectând întocmai rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., în mod corect și legal, a pus în discuția contradictorie a părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, conform art. 64 alin. (2) C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză, precum și probele solicitate de părți, motiv pentru care criticile recurenților privind încălcarea principiilor prevăzute de art. 5, 6,7,8 și 22, dar și a celorlate norme prevăzute de C. proc. civ., respectiv art. 249, art. 255 și art. 397 vor fi respinse, ca nefondate.

Nici criticile privind soluția de disjungere a capătului 4 de cerere, dispusă de instanță prin încheierea de ședință din data de 08.06.2021 (filele x din Volumul II al dosarului de fond), critici conform cărora dispunerea acestei măsuri s-a făcut cu " încălcarea principiului legalității (art. 7 C. proc. civ.) și art. 1 alin. (5) din Constituție" nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, această măsură, pronunțată conform art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., fiind fără cale de atac, astfel cum se menționează, de altfel, și în cuprinsul respectivei încheieri.

În consecință, urmează a fi respinse și argumentele ce se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici criticile ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar ce constată că judecătorul de primă jurisdicție a prezentat argumentele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția pronunțată, fără a exista motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată, astfel, că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificându-se conținutul sentinței atacate, dar și al încheierii de amânare a pronunțării din data de 02.11.2021, dat fiind faptul că face parte integrantă din hotărâre, iar recurenții au formulat critici atât la adresa modului de încuviințare a probatoriului, prin respectiva încheiere de ședință, cât și sub aspectul nemotivării, deși nu au promovat în mod expres recurs și împotriva acestei încheieri, Înalta Curte constată cu ușurință că acestea îndeplinesc exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluțiile adoptate.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant în susținerea cererii sale, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, în limitele impuse de cererea de chemare în judecată și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Cercetând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că se impune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a recurentului - reclamant, arătând în considerentele hotărârii atât motivele pentru care a obligat pârâtul MAN să răspundă petiției reclamantului, dar și motivele pentru care a respins capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, respectiv cererea de intervenție accesorie formulată de D., ca neîntemeiate, inclusiv cererea de amendare a reclamantului.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului - reclamant, în sensul că " prima instanță nu a motivat deloc respingerea capetelor de cerere 2 și 3 privind acordarea de daune și de despăgubiri pentru discriminare" respectiv că " instanța de fond nu a motivat respingerea interogatoriului"nu pot fi reținute, raportat la considerentele încheierii de amânare a pronunțării și ale hotărârii recurate.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că soluțiile adoptate de instanță prin cele două hotărâri sunt motivate, respectând întocmai dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. și nu există contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, considerentele reținute în fundamentarea respectivelor soluții fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

În ceea ce privește respingerea probei cu interogatoriu, astfel cum s-a reținut și anterior, în practicaua încheierii de amânare a pronunțării, se consemnează următoarele:

"Curtea va respinge cererea interogatoriului formulată de către reclamantul A., apreciind faptul că nu este util raportat la capetele de cerere cu care instanța este învestită și încuviințează administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, pentru toate părțile".

Deopotrivă, la punctele 18-20 din considerentele sentinței recurate, instanța a expus motivele pentru care a reținut că cele două capete de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de despăgubiri pentru discriminare sunt neîntemeiate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță; lipsa de motivare neputând fi reținută, raportat la faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Totodată, astfel cum rezultă fără echivoc din considerentele de la punctul 21 din hotărârea recurată, prima instanță a expus în mod clar și logic motivele pentru care a respins, ca neîntemeiată, și cererea de intervenție accesorie formulată de D., respectiv, raportat la soluția dată capătului de cerere din acțiunea principală în legătură cu care aceasta intervenise în dosar și la natura juridică accesorie a respectivei cereri de intervenție reglementată de art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., ce " sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Or, raportat la aceste considerente, susținerile recurenților în sensul că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de intervenție, raportat la art. 425 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Deși hotărârea recurată nu a fost amplu motivată, totuși nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, argumentele expuse în fundamentarea soluției pronunțate nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speța de față, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, o astfel de motivare permitând exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale și asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

Existența unor motive contradictorii vizează contrarietate între considerentele unei hotărâri, adică contrarietate între un considerent al hotărârii cu un alt considerent al hotărârii, ceea ce presupune, obligatoriu, indicarea a cel puțin două considerente ale hotărârii și indicarea modului în care cele cel puțin două considerente ale hotărârii ar fi în contradicție unul cu celălalt.

Faptul că instanța a admis primul capăt de cerere, obligând pârâtul MAN să răspundă petiției reclamantului din 08.09.2020, dar a respins capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, ca neîntemeiate, ori faptul că, deși a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, pe fond a respins-o ca neîntemeiată, nu pot fi considerate " motive contradictorii", în sensul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 64 alin. (2) și art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanța expunând în mod clar motivele ce au condus la adoptarea respectivelor soluții.

Prin urmare și din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenți este nefondat.

În continuare, analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, față de apărările intimaților - pârâți Ministerul Apărării Naționale și C., din cadrul întâmpinărilor și de înscrisul atașat la dosarul de față, constată că se impune casarea în parte a acestei hotărâri și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la soluționarea petiției din data de 08.09.2020, ca rămas fără obiect, în considerarea următoarelor argumente:

Intimatul- reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la soluționarea integrală efectivă și punctuală a plângerii prealabile din 08.09.2020, obligarea tuturor pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare, precum și obligarea pârâților la prezentarea situației reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești cu militarii în activitate și în rezervă dar și a situației celor soluționate definitiv cu obiectul acestora, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 08.06.2021, prima instanță a dispus disjungerea capătului de cerere prin care se solicită "obligarea pârâților la prezentarea situației reale a numărului total de dosare aflate pe rolul instanțelor judecătorești cu militarii în activitate și în rezervă dar și a situației celor soluționate definitiv cu obiectul acestora" și formarea unui nou dosar, ce a fost înregistrat sub nr. x/2021.

Așadar, dosarul ce face obiectul prezentei judecăți vizează cererile recurentului - reclamant A., de obligare a pârâților la soluționarea integrală efectivă și punctuală a plângerii prealabile din 08.09.2020, la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei reclamantului în cuantum de 1.000.000 RON, precum și la plata de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 3.000.000 RON fiecare.

Prin sentința civilă ce face obiectul controlului judecătoresc, prima instanță a dispus următoarele" "Respinge cererea de sesizare Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant ca inadmisibilă.

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiate.

Admite în parte cererea formulată de către reclamantul A. și intervenienta D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, B. (Ministru al Apărării Naționale), Direcția Informare și Relații Publice din Ministerul Apărării Naționale și C. (Șef Dirp din Mapn) la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Obligă pârâtul MAN să răspundă petiției reclamantului din 08.09.2020.

Respinge capetele de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare ca neîntemeiate.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de D. ca neîntemeiată.

Respinge cererea de amendare a reclamantului..".

Atât prin întâmpinările depuse la dosar de intimații - pârâți Ministerul Apărării Naționale și C., în calitate de Șef al Direcției Informare și Relații Publice, cât și prin concluziile orale formulate în ședința publică de la acest termen de judecată de reprezentantul legal al acestora, s-a invocat lipsa de obiect a recursului, pe considerentul că a pus în executare hotărârea recurată și a răspuns petiției reclamantului din data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022.

Înalta Curte nu poate reține în cauză că recursul este lipsit de obiect, în considerarea faptului că obiectul căii de atac exercitate îl formează sentința atacată, iar împrejurarea invocată de cei doi intimați - pârâți nu vizează interesul procesual al susținerii recursului, ci vizează primul capăt de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la soluționarea petiției din data de 08.09.2020, respectiv obiectul acestuia.

Instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 24.11.2021, iar ulterior, după pronunțarea acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a pus în executare sentința și a răspuns solicitării formulate de reclamant în data de 08.09.2020, prin Adresa nr. x din 29.04.2022 emisă de Corpul de Control și Inspecție din cadrul Ministerului Apărării Naționale, astfel cum rezultă din înscrisul atașat la dosar.

În acest context, amintește instanța de recurs că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".

Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de subiect/părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin Adresa nr. x din 29.04.2022, pârâtul Ministerul Apărării Naționale a răspuns la petiția reclamantului din data de 08.09.2020, motiv pentru care capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la soluționarea petiției din data de 08.09.2020, a rămas fără obiect, urmând a fi respins, ca atare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A. și de intervenienta accesorie D., va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la soluționarea petiției din data de 08.09.2020, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.

Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurenților privind soluțiile date de prima instanță capetelor de cerere referitoare la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei și de acordare a despăgubirilor pentru discriminare, în condițiile în care reclamantul nu a prezentat nici o probă din care să rezulte că i s-ar fi adus în mod concret atingere demnității și onoarei, respectiv existența și întinderea prejudiciului moral suferit, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării onoarei și demnității sale, ci dimpotrivă, atât existența unor daune cât și cuantificarea acestora trebuie a fi dovedite fără echivoc.

În acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care reclamantul nu