ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4687/2023

Ședința publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, în totalitate, a actului administrativ Decizia nr. 344.708/S3/VG privind soluționarea procedurii prealabile, anularea, în totalitate, a actului administrativ Decizia IGPR DOP nr. x/S3/VG din 17.09.2021 și, în consecință, obligarea pârâților să dispună admiterea cererii nr. x/2021 și acordarea licenței în vederea desfășurării activității de proiectare a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, obligarea pârâților, în solidar, la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea serviciilor de proiectare a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției executate, pentru reclamantă, de societăți autorizate terțe, servicii cuantificate, până la data învestirii instanței, la 30.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 39/2022 din 11 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată precizată formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (9) și 10 din Legea nr. 333/2003, acestea fiind aplicabile strict societăților specializate care desfășoară efectiv activități de pază și protecție, acesta fiind și titlul secțiunii unde acest articol de lege este cuprins, respectiv Secțiunea nr. 4, în timp ce, pentru proiectarea sistemelor de alarmare împotriva efracției este dedicat Capitolul IV - Sisteme tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției, Secțiunea a 2 - a, coroborate cu prevederile art. 75 și următoarele din Normele metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003.

A mai susținut recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 75 din anexa H.G. nr. 301/2012 Normele metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003; în accepțiunea legii, calitatea de conducător al unei societăți specializate aparține deopotrivă administratorului, respectiv directorului general/executiv cu atribuții în coordonarea operativă a personalului.

A invocat recurenta că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. Astfel, cu toate că învestirea instanței a presupus, expres, anulabilitatea actului administrativ Decizia IGPR DOP nr. x/S3/VG din 17.09.2021, care a respins cererea de acordare a licenței motivat exclusiv pe considerentul că administratorul societății nu îndeplinește condiția de a avea o pregătire corespunzătoare, decelarea judecătorului fondului omite acest aspect, pronunțându-se limitativ pe argumentele prezentate de intimați prin întâmpinare, cu toate că acestea sunt extrinseci celor reținute, ab initio, în actul administrativ contestat.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea, în totalitate, a actului administrativ Decizia nr. 344.708/S3/VG privind soluționarea procedurii prealabile, anularea, în totalitate, a actului administrativ Decizia IGPR DOP nr. x/S3/VG din 17.09.2021 și, în consecință, obligarea pârâților să dispună admiterea cererii nr. x/2021 și acordarea licenței în vederea desfășurării activității de proiectare a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției, obligarea pârâților, în solidar, la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea serviciilor de proiectare a componentelor sau sistemelor de alarmare împotriva efracției executate, pentru reclamantă, de societăți autorizate terțe, servicii cuantificate, până la data învestirii instanței la 30.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Prima critică a recurentei este că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (9) și 10 din Legea nr. 333/2003; a susținut recurenta că aceste dispoziții sunt aplicabile strict societăților specializate care desfășoară efectiv activități de pază și protecție, acesta fiind și titlul secțiunii unde acest articol de lege este cuprins, respectiv Secțiunea nr. 4, în timp ce, pentru proiectarea sistemelor de alarmare împotriva efracției este dedicat Capitolul IV - Sisteme tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției, Secțiunea a 2 - a, coroborate cu prevederile art. 75 și următoarele din Normele metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit Normelor metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003:

"art. 75 În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin conducător al unei societăți specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției se înțelege administratorul societății, președintele consiliului de administrație sau directorul general ori executiv cu atribuții în coordonarea operativă a personalului.

art. 76 (1) În vederea obținerii licenței de funcționare pentru a desfășura activități de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției și/sau servicii privind sistemele de securizare, reprezentantul legal al societății depune la inspectoratul de poliție județean competent sau la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pe bază de opis, următoarele documente:

a) documentele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a), f) și g);

b) regulamentul de organizare și funcționare, care cuprinde: organigrama societății comerciale, din care să rezulte organizarea activității în domeniul pentru care se cere licențierea, mijloacele tehnice din dotare și procedurile de lucru specifice activității pentru care se solicită licențierea sau, atunci când există implementat un sistem de management al calității, procedurile de lucru pentru domeniul în care se solicită licențierea;

c) documente privind dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (10) din Lege de către conducătorul societății.

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. c), necesare acordării avizului prevăzut de art. 20 alin. (9) din Lege, sunt:

a) documentele prevăzute la art. 25 alin. (2) lit. a) și c);

b) copie certificată de pe certificatul de competențe pentru ocupația "proiectant sisteme de securitate", "inginer sisteme de securitate" ori "tehnician sisteme de securitate";

c) declarație pe propria răspundere cu privire la cunoașterea obligației păstrării confidențialității datelor și informațiilor obținute în procesul muncii, potrivit art. 32 din Lege.

(3) Unitatea de poliție competentă acordă avizul personalului tehnic la solicitarea societății angajatoare, dacă se face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 36 din Lege.

Potrivit art. 25 din aceleași norme: (1) În vederea obținerii licenței de funcționare pentru a desfășura activități de pază și protecție, reprezentantul legal al societății trebuie să depună la inspectoratul de poliție județean competent sau la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, pe bază de opis, următoarele documente:

a) cererea de acordare a licenței de funcționare, datată și înregistrată la societate;

f) certificatul de înregistrare și certificatul constatator, eliberate de oficiul registrului comerțului cu toate mențiunile înscrise și/referitoare la situația societății comerciale;

g) documente privind dovada existenței sediului înregistrat și autorizat pentru organizarea administrativă și coordonarea operativă a personalului angajat;

Potrivit art. 19 alin. (9) și 10 (fost art. 20 alin. (9) și 10) din Legea nr. 333/2003:

"(9) Conducătorul societății specializate de pază și protecție trebuie să obțină avizul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției generale de poliție a municipiului București, după caz, în a cărei rază teritorială își are sediul societatea respectivă.

(10) Unitatea de poliție competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuțiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție."

Se observă că art. 76 alin. (2) redat anterior face trimitere la dispozițiile legale care precizează cerințele necesare "în vederea obținerii licenței de funcționare pentru a desfășura activități de proiectare, instalare, modificare sau întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției și/sau servicii privind sistemele de securizare".

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile recurentei în sensul că aceste dispoziții legale sunt aplicabile strict societăților specializate care desfășoară efectiv activități de pază și protecție și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (9) și 10 din Legea nr. 333/2003.

A doua critică a recurentei este că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 75 din anexa H.G. nr. 301/2012 Normele metodologice din 2012 de aplicare a Legii nr. 333/2003; astfel, în accepțiunea legii, calitatea de conducător al unei societăți specializate aparține deopotrivă administratorului, respectiv directorului general/executiv cu atribuții în coordonarea operativă a personalului.

A arătat recurenta că directorii executivi sunt angajați ai companiei, însărcinați cu responsabilitățile executive de gestionare a întreprinderii, aceștia fiind numiți de acționarii/administratorii societății. A susținut recurenta că instanța de fond a reținut în mod eronat că acceptarea punctului său de vedere ar însemna și acceptarea ideii că societatea are doi conducători, respectiv administratorul și directorul tehnic, fapt ce contravine dispozițiilor legale, dar, afirmă recurenta, nu există contradicții cu privire la numirea unor persoane în funcții de conducere și execuție în cadrul unei societăți cu răspundere limitată.

Înalta Curte reține că, în speță, cerința legală apreciată a fi neîndeplinită este cea potrivit căreia conducătorul societății trebuie să dețină un certificat de competențe pentru ocupația "proiectant sisteme de securitate", "inginer sisteme de securitate" sau "tehnician sisteme de securitate".

Recurenta a susținut că învestirea instanței a presupus, expres, anulabilitatea actului administrativ, respectiv a deciziei care respinge cererea de acordare a licenței exclusiv pe considerentul că administratorul societății nu îndeplinește condiția de a avea o pregătire corespunzătoare; a menționat recurenta că decelarea judecătorului fondului omite acest aspect, pronunțându-se limitativ pe argumentele prezentate în întâmpinare de intimați, cu toate că acestea sunt extrinseci celor reținute, ab initio, în actul administrativ contestat.

Instanța de control judiciar apreciază că această critică este nefondată, întrucât instanța de fond a reținut punctual că, fiind neechivoc că în speță administratorul reclamantei nu deține certificatul de competențe sus indicat, este necesar a se analiza dacă directorul tehnic al reclamantei, ce deține certificatul de competență prevăzut de lege, poate fi apreciat a fi conducătorul reclamantei, pentru a verifica dacă refuzul pârâților de a emite licența pretinsă este legal.

Astfel, instanța de fond a analizat aspectele invocate de recurenta-reclamantă, prin urmare, nu este incident în cauză motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de aceasta.

Recurenta a mai susținut și faptul că instanța de fond a apreciat că, în cazul concret dedus judecății, directorul tehnic numit de către administratorul reclamantei nu intră în definiția conducătorului societății dată de art. 75 din anexa H.G. nr. 301/2012. Instanța de fond a avut în vedere că acesta trebuie să coordoneze operativ întregul personal al societății, și nu doar o parte a lui, iar în opinia recurentei acest raționament este greșit, adăugând legii condiții și interpretări extrinseci.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 75 redate anterior, prin conducător al unei societăți specializate în sisteme de alarmare împotriva efracției se înțelege administratorul societății, președintele consiliului de administrație sau directorul general ori executiv cu atribuții în coordonarea operativă a personalului.

Instanța de fond a avut în vedere că directorul tehnic nu este prevăzut în mod expres de către legiuitor, dispozițiile legale făcând referire doar la calitățile de director general sau director executiv, și a analizat dacă directorul tehnic, ce deține certificatul de competență prevăzut de lege, poate fi apreciat a fi conducătorul reclamantei.

Critica recurentei sub acest aspect este nefondată, întrucât administratorul societății nu deține certificatul de competențe indicat, iar directorul tehnic nu intră în definiția conducătorului societății dată de art. 75, în cazul concret dedus judecății, întrucât acesta coordonează doar proiectantul în sisteme de securitate, și nu restul personalului ce activează în cadrul societății, potrivit registrului de salariați.

Prin urmare, persoana indicată de recurentă nu este responsabilă, așa cum impun dispozițiile art. 75, de coordonarea operativă a personalului.

În ceea ce privește susținerile referitoare la obligarea intimaților-pârâți la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate, instanța de control judiciar reține că sunt nefondate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv nu este îndeplinită cerința existenței unui act sau fapt ilicit, refuzul pârâților de a emite licența pretinsă fiind justificat.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 39/2022 din 11 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 39/2022 din 11 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 octombrie 2023.