ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3769/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 02.02.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Agenția Spațială Română (ROSA), ca prin hotărârea ce se va pronunța pe cale de ordonanță președințială, să se dispună suspendarea desfășurării concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă, a postului de director general al Agenției Spațiale Române (ROSA) până la transmiterea către reclamant a documentelor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii, în vederea înscrierii la concurs, urmată de reluarea ulterioară integrală a calendarului de desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de director general al ROSA, cu plata cheltuielilor de judecată.

La data de 10.02.2023 pârâta Agenția Spațială Română a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției, având în vedere că organizarea și desfășurarea concursului intră în atribuțiile și competența Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării potrivit prevederilor OMCID nr. 21980/2022 - privind aprobarea Metodologiei de concurs pentru ocuparea funcției de director general la instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, respectiv art. 3 din Anexa OMCID nr. 21980/2022 "Organizarea concursului se propune de către direcția de specialitate din Ministerul Cercetării, Inovării si Digitalizării și se aprobă de către ministru, în condițiile art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 10.02.2023 pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări.

Pârâtul a invocat și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, dacă ar fi să se accepte că prezenta cauză este de dreptul muncii, având în vedere că în raporturile de muncă ordonanța președințială este inadmisibilă, conform art. 271 Codul muncii care are un regim derogatoriu de la dreptul comun în sensul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

Prin sentința civilă nr. 914 din data de 21.02.2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și funcționale a Tribunalului București, invocată de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2023.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 522 din 28.03.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Spațiale Române,

Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta Agenția Spațială Română ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII."

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, respectiv la secția litigii de muncă a Tribunalului București, iar în caz de rejudecare, solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - reclamant susține, în primul rând că hotărârea este pronunțată de o instanță necompetentă material și funcțional. Nu există un act administrativ contestat și nici răspunsul unei autorități la vreo cerere, așadar, nu există nici un element care să plaseze acțiunea în contencios administrativ. Este un litigiu de muncă legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă, iar instanța nu poate prezuma actul administrativ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul menționează că instanța de fond s-a substituit puterii legiuitoare și a " emis un nou text de lege" făcând o " lex tertia", un mulaj legislativ între dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și dispozițiile art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ.

Instanța invocă existența unui act administrativ contestat, dar nu poate indica pagina din dosar unde acesta se află.

Cazul bine justificat este clar din aparența dreptului din ordonanța președințială, paguba iminentă fiind tocmai legată de derularea unui concurs cu ascunderea documentelor necesare formulării Planului managerial și a Fișei postului, concurs ce poate fi reluat în aceleași condiții de ilegalitate, încercarea autorității fiind tocmai evitarea unei sentințe care l-ar obliga la respectarea bunului simț și a legii în organizarea unui concurs de angajare.

Consideră recurentul că respingerea acțiunii echivalează cu legalizarea acestei fraude ministeriale și cu faptul că nimeni nu poate contesta deciziile acestei autorități, iar modul ilegal și imoral în care a fost organizat concursul devine legal.

Față de această situație a declanșării unui concurs de angajare cu ascunderea informațiilor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii, dar și a fișei postului nu se putea invoca inadmisibilitatea, ci, eventual, o acțiune nefondată, neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține recurentul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, adică existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube, sens în care invocă și Recomandarea R/89/8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, referitoare la protecția provizorie în materie administrativă, ce prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita instanței de contencios administrativ, ca măsură vremelnică și provizorie, suspendarea actului administrativ.

Paguba iminentă este determinată inclusiv de dreptul constituțional la alegerea locului de muncă cu toate clarificările aduse chiar de Curtea Constituțională în explicarea complexității acestui drept (art. 41 din Constituție și art. 3 din Codul Muncii).

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări ambii intimați - pârâți.

Astfel, în cadrul întâmpinării sale, intimatul - pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (M.C.I.D), a invocat, pe cale de excepție, netimbrarea recursului, solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, anularea acestuia, ca netimbrat, invocând dispozițiile art. 197 C. proc. civ., art. 24 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 30 și art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 priviind taxele judiciare de timbru.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate la fond, ca temeinică și legală.

La rândul său, intimata - pârâtă Agenția Spațială Română, a invocat în cadrul întâmpinării excepția lipsei calității procesuale pasive, în considerarea faptului că Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) în calitate de angajator, este autoritatea publică centrală care a organizat și desfășurat concursul pentru postul vacant de Director General al Agenției Spațiale Române, astfel că organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă semnat cu MCID a postului de Director General al Agenției Spațiale Române (ROSA) intră în atribuțiile și competența Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, potrivit prevederilor OMCID nr. 21980/2002, respectiv art. 3 din Anexa la ordin.

Prin urmare, ROSA nu este parte activă în organizarea, desfășurarea pi rezultatele acestui concurs.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Răspunsul la întâmpinări

Deși ambele întâmpinări depuse de intimații - pârâți i-au fost comunicate recurentului - reclamant în termenul legal, acesta nu a combătut apărările părților adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 08.06.2023 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 12.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, după rectificarea citativului, în sensul scoaterii din cauză a Agenției Spațiale Române (ROSA) și după soluționarea cu prioritate a excepției netimbrării recursului, invocată de intimatul - pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (M.C.I.D), pentru considerentele menționate în practicaua prezentei hotărâri, luând act de concluziilor formulate de părți pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările din cuprinsul întâmpinării și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, ca atare, în considerarea următoarelor argumente:

În prealabil, reține Înalta Curte că, deși în cadrul cererii de recurs, recurentul - reclamant a invocat doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează situația "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în partea introductivă a cererii sale acesta a criticat hotărârea recurată și pe considerentul că este pronunțată de o instanță necompetentă material și funcțional, susținând că litigiul de față este un litigiu de muncă, legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă.

Or, această critică poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ce reglementează situația " când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești".

Această critică este însă nefondată, raportat la obiectul judecății.

În condițiile în care, prin prezenta cerere de ordonanță președințială recurentul - reclamant a solicitat suspendarea unui concurs organizat în baza H.G. nr. 1336/2022, iar acest act normativ prevede că verificarea modalității de desfășurare a concursului intră în competența instanței de contencios administrativ, hotărârea ce face obiectul controlui judecătoresc a fost pronunțată de o instanță competentă atât material cât și teritorial, astfel că nu se poate reține o încălcare a competenței de ordine publică a altei instanțe.

Înalta Curte nu poate reține critica recurentului, în sensul că prezenta cauză este "un litigiu de muncă legat de un concurs de angajare pe durată nelimitată prin contract individual de muncă", având în vedere că acesta nu este angajatul niciunei autorități pârâte din procesul de față, neavând, așadar, raporturi contractuale cu pârâții chemați în judecată.

Cum prin prezenta cerere de ordonanță președințială reclamantul a solicitat suspendarea unui concurs desfășurat în conformitate cu H.G. nr. 1336/2022, iar din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 53 și 58 ale acestui act normativ rezultă că verificarea modalității de desfășurare a concursului intră în competența instanței de contencios administrativ, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 998 C. proc. civ., conform cărora "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului", hotărârea de față nu este susceptibilă de reformare pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță competentă material și teritorial, criticile recurentului privind necompetența secției de contencios administrativ fiind nefondate.

Nici criticile încadrate de parte în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează situația când " instanța a depășit atribuțiile puterii jueecătorești", nu pot fi reținute, întrucât acest motiv de casare privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

Ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situații, în care s-ar putea considera că instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, respectiv atunci când:

- săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face;

- consfințește cu valoare legală texte abrogate;

- aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare;

- se pronunță pe cale de dispoziții generale;

- iese din cadrul atribuțiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenției puterii judecătorești (de exemplu, imixtiunea în atribuțiile Curții Constituționale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.);

- refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Se reține, așadar, că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești.

În cazul de față nu se conturează prin hotărârea recurată astfel de ipoteze, interpretarea si aplicarea legii la cauza dedusă judecății nu poate atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Susține recurentul că eronat instanța s-a substituit puterii legiuitoare și a " emis un nou text de lege făcând o " lex tertia", în condițiile în care, în considerentele hotărârii recurate judecătorul fondului a arătat atât motivele pentru care a considerat că prezenta cerere de ordonanță președințială formulată în fața instanței de contencios administrativ este admisibilă, dat fiind faptul că aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unei măsuri provizorii, deși, de principiu, legea specială, respectiv Legea nr. 554/2004 permite părții interesate doar folosirea procedurii speciale reglementate de art. 14 și 15 din acest act normativ, cât și motivele pentru care, soluționând cererea de ordonanță președințială prin raportare la dispozițiile art. 997-1000 din C. proc. civ., a reținut că nu sunt îndeplinite cumultativ condițiile de admisibilitatea a acesteia.

De altfel, chiar recurentul - reclamant și-a întemeiat cererea de ordonanță președințială pe dispozițiile art. 997 și următoarele din C. proc. civ., iar instanța a soluționat-o în limitele învestirii și fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, cum eronat susține recurentul - reclamant.

În mod greșit susține recurentul că " instanța de fond s-a substituit puterii legiuitoare și a emis un nou text de lege, făcând o lex tertia, un mulaj legislativ nepermis între dispozițiile art. 14 alin. (4) din 554/2004 și dispozițiile art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ..", în considerentele hotărârii aceasta expunând motivele pentru care ordonanța președințială de față a fost analizată din perspectiva dispozițiilor art. 997 C. proc. civ., respectiv faptul că aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, adică suspendarea unei proceduri de concurs și nici nu a fost motivată prin prisma condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Așadar, nu este vorba de nici un "mulaj legislativ" făcut de instanța de fond, care, în mod corect a analizat mai întâi dacă prezenta cerere de ordonanță președințială este admisibilă în fața instanței de contencios administrativ, cât timp prin dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a fost deja reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ.

Dimpotrivă, un " mulaj legislativ" face chiar recurentul - reclamant, în condițiile în care cererea de ordonanță președințială a fost întemeiată de parte și motivată prin raportare la dispozițiile art. 997 C. proc. civ., iar în cererea de recurs acesta a susținut că " sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, adică existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube".

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici criticile subsumate de recurentul - reclamant motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.

În continuare, Înalta Curte, analizând hotărârea recurată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că recurentul - reclamant a solicitat instanței, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea desfășurării concursului pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată cu contract individual de muncă, a postului de director general al Agenției Spațiale Române (ROSA), până la transmiterea către parte a documentelor necesare fundamentării ofertei manageriale obligatorii în vederea înscrierii la concurs, urmată de reluarea ulterioară integrală a calendarului de desfășurare a concursului pentru ocuparea postului de director general al ROSA.

În drept, cererea acestuia a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 și următoarele din C. proc. civ., dar și pe alte texte legale menționate în cadrul cererii, acesta expunând și argumentele pentru care a considerat ca fiind îndeplinite cele 4 condiții prevăzute de textul legal, respectiv aparența de drept, neprejudecarea fondului, urgența și vremelnicia.

Instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului, reținând că nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv nu este întrunită condiția urgenței.

Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

Astfel, din textul de lege anterior enunțat, se constată că admiterea unei cereri de ordonanță președințială este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: aparența de drept în favoarea reclamantului, caracterul urgent și vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată, precum și neprejudecarea fondului cauzei.

Ordonanța președințială este o procedură specială prin intermediul căreia persoana interesată solicită instanței de judecată să dispună măsuri vremelnice (provizorii), în cazuri urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Urgența reprezintă așadar o condiție esențială a ordonanței președințiale, care nu este definită de lege, fiind reglementate doar situațiile ce pot face necesară și posibilă intervenția instanței și anume: păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării.

Condiția urgentei nu trebuie confundata cu condiția celerității soluționării cererii, iar urgenta este apreciata de instanța în mod concret, în funcție de circumstanțele cauzei.

Art. 997 alin. (1) C. proc. civ. enumera categoriile generale de situații caracterizate prin urgență, respectiv:păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, maturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejui unei executări.

Or, dat fiind faptul că, la data de 24.02.2023 s-au afișat rezultatele finale ale concursului, astfel cum rezultă din Calendarul de desfășurare a concursului, atașat la dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, concursul fiind, așadar, finalizat la data judecării cererii de către instanță, judicios a reținut prima instanță la data de 28.03.2023 că nu este îndeplinită condiția urgenței, motiv pentru care se impune respingerea cererii, ca inadmisibilă.

Nefiind îndeplinită condiția urgenței pentru admiterea cererii de ordonanță președințială, în mod corect judecătorul de primă jurisdicție nu a mai analizat și îndeplinirea celorlalte cerințe, întrucât cele 4 condiții trebuie întrunite cumulativ, iar lipsa uneia dintre acestea conduce la inadmisibilitatea cererii.

Prin urmare, se constată că aspectele invocate în recurs de către recurentul - reclamant nu sunt de natură a contura o altă soluție decât cea pronunțată de către prima instanță, din perspectiva pretențiilor formulate în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale prima instanță reținând în mod corect că un asemenea demers judiciar este inadmisibil.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentului - reclamant, ca nefondat, consecința fiind menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca legală.

Temeiul legal și soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3,4 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 522 din data de 28 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.