ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3767/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal la data de 05.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu instituția pârâtei Inspecția Judiciară, a solicitat anularea Rezoluției nr. 899/12 mai 2022, din dosarul x, emisă de către Inspecția judiciara, Direcția de inspecție pentru judecători, prin care s-a dispus clasarea plângerii, precum și a Rezoluției cu număr de ieșire 8567/10.06.2022, emisă în dosarul x din 10.06.2022, solicitând admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecința trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către judecătorul delegat.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 1801 din 14.10.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a exercitat calea de atac a recursului, și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii plângerii, astfel cum a fost formulată și trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către judecătorul delegat.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut în esență recurentul că, în fapt, prin plângerea inițiala din data de 11.04.2022, a formulat o plângere față de Judecătorul delegat pentru executări penale, aferent dosarului x/2022, aflat pe rolul Curții de Apel Constanta. Adresa a fost semnată de către judecătorul delegat, acesta confirmând controlul efectuat si însușindu-și responsabilitatea asupra măsurilor dispuse.

Plângerea inițială a fost formulata pentru următoarele considerente:

A formulat la data de 27.12.2021 o plângere față de măsurile asigurătorii dispuse față de recurent, dosarul său primind nr. x/2021 In acest dosar, a fost admisa plângerea sa, asa cum rezultă din încheierea penală.

Nu i s-a pus în vedere să plătească nici o sumă, deoarece i-a fost admisă plângerea.

Cu toate ca a câștigat dosarul și a fost anulat sechestrul în privința sa, prin urmare nu mai avea niciun interes să formuleze alta plângere, a primit de la Judecătorul delegat adresa anexată, prin care i se solicita sa plătească taxele aferente dosarului de plângere.

Astfel, așa cum rezultă din dispozitivul dosarului la care a fost parte, instanța de judecată nu i-a pus în vedere nici o plată.

Având în vedere că i-a fost admisă plângerea, nu a formulat altă plângere care să fi fost înregistrată sub numărul x/2022. Nu este parte în acest dosar și nici nu a fost și nici nu are cunoștință despre ce este vorba.

Solicită astfel a se observa că "eroarea" produsă de judecătorul delegat a dus la poprirea sa, iar această poprire i-a cauzat pagube materiale, astfel cum se poate observa din extrasul de cont anexat prezentei, din care reiese că la data de 11.05.2022, cu toate că instanța de judecată s-a pronunțat în sensul desființării titlului executoriu emis pe numele său, banca a procedat la virarea sumei, inclusiv a unui comision de poprire, în contul Administrației Județene a Finanțelor Publice.

Prin plângerea formulată în fața inspecției judiciare a apreciat că solicitarea de la persoane neimplicate într-un dosar, sa plătească taxele aferente acestui dosar, este o gravă neglijență a acestui magistrat, respectiv a Curții de Apel Constanta.

A apreciat că magistratul a încălcat dispozițiile Legii 303/2004, actualizată și a comis abateri disciplinare de natură a produce vătămări atât sieși, cât și prestigiului justiției, prin abateri de la îndatoririle de serviciu și prin faptele care au afectat prestigiul justiției. Solicitarea de sume de bani duce la o vătămare concretă.

Consideră deopotrivă că magistratul și-a exercitat funcția cu rea credință sau gravă neglijență, dat fiind faptul că a încălcat cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, și a nesocotit din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Astfel, soluția instanței, de respingere a cererii de chemare in judecată este nelegală, în cauza fiind incidente motivele de casare prevăzute de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiiind rezultatul unei greșite aplicări a legii, sens în care redă dispozițiile art. 98, art. 99 și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor susprecizate, aceasta reținând în mod nefondat faptul că soluția dispusă față de recurent este generată de o eroare motivată de faptul ca fiul său, care poartă același nume ca și recurentul, are mai multe dosare pe rolul instanței, astfel că aceasta eroare nu constituie abatere disciplinară.

Consideră însă că minime diligențe din partea magistratului ar fi determinat constatarea faptului că deține date de identificare (CNP), că nu a fost parte în acel dosar, iar pretinsa eroare, în realitate conturează o apreciere subiectivă a magistratului inclusiv fata de dosarele fiului său, acesta fiind chemat sa judece fiecare cauza în parte ci independenta impusa funcției de magistrat.

Astfel, susține că, în realitate, nu suntem în prezența unei erori, iar în speță erau îndeplinite condițiile atragerii răspunerii disciplinare a magistratului câtă vreme acesta a încălcat dreptul material si procesual, a încălcat rolul activ al magistratului și nu a verificat datele părților din dosar, care, astfel preluate arată clar o gravă neglijență a magistratului în soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii și încuviințării plângerii, astfel cum a fost formulată, să se constate că nu este și nu a fost parte în dosar și că prin solicitarea sumei de bani aferente acestui dosar de la un terț s-au comis abateri disciplinare.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant A. și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A. nu a combătut apărările intimatei - pârâte Inspecției Judiciare din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471 alin. (4) incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 0303.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cererii de amânare formulate de recurentul - reclamant, pentru lipsă de apărare, în sensul respingerii acesteia, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei - pârâte Inspecția Judiciară și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului, reține următoarea situație de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a Contencios Adminstrativ și Fiscal, la data de 05.07.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu instituția pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea Rezoluției nr. 899/12 mai 2022, din dosarul x, emisă de către Inspecția judiciara, Direcția de inspecție pentru judecători, prin care s-a dispus clasarea plângerii, precum și a Rezoluției cu număr de ieșire 8567/10.06.2022, emisă în dosarul x din 10.06.2022, acesta solicitând admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, cu consecința trimiterii cauzei în vederea efectuării cercetărilor cu privire la abaterile săvârșite de către judecătorul delegat.

Prin Rezoluția nr. 899 din 12 mai 2022, menținută prin Rezoluția inspectorului șef nr. x din data de 10 iunie 2022, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petentul A., reținându-se în esență că eroarea emiterii titlului pe numele petentului s-a datorat în principal activității personalului auxiliar de specialitate, că au existat motive obiective pentru activitatea judecătorului delegat de semnare a actului, astfel că nu sunt indicii pentru săvârșirea vreunei abateri disciplinare.

Instanța de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată, reținând în esență că eroarea produsă prin emiterea adresei către reclamant, cu obligația plății cheltuielilor judiciare în cuantum de 250 de RON, este una scuzabilă, fiind produsă involuntar de judecător și fără a urmări crearea unui prejudiciu către parte.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant A., din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, în contextul în care instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanțe fiind însușite de instanța de control judiciar.

Astfel, se constată că prin sesizarea și plângerea formulate, reclamantul a susținut săvârșirea de către doamna judecător B. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, text legal conform căruia "Constituie abateri disciplinare: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni".

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99

1

alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

"(1)Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2)Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din legea nr. 303/2004 că acestea:

"nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

De asemenea, relevante sunt și considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Astfel, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare îl constituie doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noțiunea de rea -credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părțile implicate în proces, iar în varianta săvârșirii faptei cu gravă neglijență trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe.

Astfel, constată Înalta Curte că, în cauză confuzia a pornit de la faptul că pe rolul instanței au fost înregistrate dosare în care partea are același nume, nerezultând că sunt două persoane diferite (fiul și tatăl), nefiind indicate în plângerile formulate date de stare civilă suficiente.

În conformitate cu dispozițiile art. 148 și următoarele din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor Judecătorești, grefierul delegat cu efectuarea lucrărilor la Biroul executări penale a fost cel ce a emis titlul executoriu, completând pe baza lucrărilor dosarului de urmărire penală datele personale ale debitorului, necesare pentru punerea în executare a hotărârilor penale, conduită determinată de inexistența în conținutul acestei hotărâri a altor date de identificare a petentului debitor, în afara numelui și prenumelui.

Or, cum din relații solicitate de inspectorul judiciar a rezultat că, la momentul la care titlul executoriu ajunge spre a fi semnat de către judecătorul delegat acesta nu este însoțit de dosarul în soluționarea căruia s-a pronunțat hotărârea, ci doar de dispozitivul hotărârii, care nu cuprinde datele personale ale celor dați în debit, pentru ca judecătorul delegat să poată confrunta datele consemnate în titlul emis de grefierul delegat cu documentele din dosar, în condițiile în care numărul titlurilor executorii emise în fiecare zi de Biroul Executări Penale este foarte mare, iar judecătorul delegat la acest compartiment nu este degrevat de activitatea de judecată, având, alături de activitățile specifice acestui compartiment și activitățile judiciare zilnice, în mod corect instanța de fond a reținut că eroarea produsă prin emiterea adresei către recurentul - reclamant, cu obligația plății cheltuielilor judiciare, este una scuzabilă, fiind produsă involuntar de către judecător și fără a urmări crearea unui prejudiciu părții, dat fiind și faptul că, la momentul constatării acestei erori, din oficiu, s-au efectuat demersuri de Biroul executări penale al instanței pentru sesizarea instanței de executare cu contestație la executare, fiind pronunțată încheierea penală nr. 57/P/11.05.2022, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus anularea titlului executoriu emis pe numele reclamantului.

Reține, astfel, Înalta Curte că, sub aspectul laturii subiective, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care, însă, nu au fost probate în cauză. Argumentația prezentată de recurent nu poate, în sine, susține concluzia unei rele credințe, întrucât reaua credință nu se prezumă și nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Nu se poate reține nici gravă neglijență, câtă vreme trebuie avută în vedere distincția dintre culpa levissima și culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligență și neglijență, iar, în cauza de față nu se poate reține un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că prin faptele clamate magistratul ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări a recurentului.

Înalta Curte nu poate omite faptul că eroarea la care face referire recurentul a fost creată din cauză că fiul său, care are același nume (A.) este parte în dosarul nr. x/2022, iar acesta nu figurează cu CNP în niciunul din actele emise de procuror sau înscrisurile înaintate de parte organelor de urmărire penală sau instanței de judecată, ci doar cu date din pașaport și date autodeclarate în diferite petiții și memorii, acesta (A. - fiul) neindicând în plângerile formulate date de stare civilă suficiente, motiv pentru care nu s-a putut cunoaște faptul că, în realitate, sunt două persoane (tată și fiu) cu nume identifice.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția pronunțată fiind dată cu legala interpretare și aplicare a normelor de drept material, nefiind susceptibilă de reformare.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1801 din data de 14 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.