ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2023

Ședința publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.06.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, până în data de 06.02.2021 penalitățile sunt în cuantum de 9068.26 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, au arătat că solicită privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 278 din 18.02.2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

Admite excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate.

Respinge excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

Respinge cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 278 din 18.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.A. și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond primei instanțe și, în urma rejudecării, să se admită acțiunea și, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

Susține recurenta că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Prin respingerea acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Prezenta acțiune tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru repararea prejudiciutui produs A. prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor si lipsa A. de folosinta sumelor de bani la care era îndreptățită. Consideră recurenta că, pentru obligarea FGA lalPlata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru conditii pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv să existe o faptă ilicitä - care în acest caz este un act administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu, între efectele actului si prejudiciu să existe raport de cauzalitate si autoritatea să fi fost în culpă.

În speță, prima instantă a considerat că, de vreme ce Decizia 16517 nu a fost contestată, deci nu a fost declarată nelegală, acțiunea în despăgubiri este neîntemeiată.

În realitate, însă, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este conditionată de existenta unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar în speță, actul administrativ nelegal este refuzul FGA a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., cum a fost el exprimat din Decizia 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18.140/27.08.2018.

Este adevărat că de cele mai mult ori, caracterul ilegal al actului administrativ este constat fie în cadrul aceleași acțiuni, fie printr-o hotărâre anterioară, deoarece doar în acest mod prezumția de legalitate de care se bucurț actele administrative este îndepărtată.

Cu toate acestea, în condițiile pronunțării și publicării deciziei ICCJ 29/2020 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, caracterul nelegal al Deciziei 16.517 este evident.

Astfel, prin Decizia 29/2020 se arată:

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alim (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin creditor de asigurare se înțelege si societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment."

"În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creață de asigurare se înțelege creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asiguratorului de răspundere civilä obligatorie aflat în faliment."

Așadar, rezultă că societatea de asigurare care se subrogă în drepturile asiguratului său este îndreptățită să solicite Fondului desdăunarea iar noțiunea de "creanță de asigurare" cuprinde și creanța transmisă de o persoană asigurată către asigurătorul său în temeiul subrogației legale și cu privire la care se exercită dreptul de regres.

Prin urmare, arată recurenta că susținerea Fondutui cu privire la faptul că plafonul de 450.000 RON ar fi prevăzut de lege prin raportare la creditor și nu la creanță este eronată. Obligația de garantare ia naștere odată cu încheierea contractului de asigurare devine efectivă prin împlinirea termenului reprezentat de momentul la care asigurătorul intră în faliment. Asadar, obligația de garantare este un accesoriu al contractului de asigurare, ceea ce înseamnă că numărul obligațiilor de garantare este egal cu cel al contractelor de asigurare încheiate.

Prin transmiterea dreptului izvorât din contractul de asigurare se transmite obligatia de garantare ca efect al principiului accesorium sequitur principale, iar o limitare a garantării prin aplicarea plafonului prevăzut de lege prin raportare la creditorul care a dobândit mai multe drepturi izvorâte din contracte de asigurare reprezintä lipsirea unora din aceste drepturi de protectia oferită de lege. O atare situatie ar încălca principiul egalitătii (principiu constitutional si principiu general al dreptului civil) ar fi contrară chiar scopului urmărit de legiuitor (i.e. ca fiecărui risc asigurat să i se asigure, într-o limită stabilită de lege, repararea).

În acest sens a statuat Înalta Curte de Casatie și Justiție prin Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept:

"În interpretarea dispozițiilor art. 15 alim (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat Plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte."

Pe cale de consecință, consideră ca fiind evident că Decizia nr. 16157/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal.

Prin solutia pronunțată, prima instanță a procedat la valorificarea efectelor Deciziei 16.517, decizie care contravine vădit prevederilor Deciziei ICC] 29/2020 publicată în data de 18. 06.2020 în Monitorul Oficial și devenită obligatorie în temeiul art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

În realitate, în baza Deciziei ICCJ 29/2020 prima instanță ar fi trebuit să constate că Decizia 16517 este un act administrativ nelegal și să constate îndeplinită conditia existentei unei act administrativ ilicit, procedând astfel la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA.

Mai mult, refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de către FGA si prin Decizia 18.140/28.01.2019. Așadar, Decizia nr. 18140/28.01.2029 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată mentionate în anexa 2. în plus, la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 si mai ales a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare si a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Or, Decizia 18140/28.01.2019 a fost atacată și desființată ca nelegală prin hotărârea pronunțată de ICC în data de 19.11.2021 în dosarul x/2021

Prin urmare, recurenta susține că nelegalitatea refuzului de a dat curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție, fie în baza soluției pronuntate de ICCJ în dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor Deciziei Deciziei ICCJ nr. 29/2020 împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2019.

Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, în cadrul căreia, pe cale de excepție, a solicitat a se constata nulitatea recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, susține în esență că soluția reținută de instanța de fond în cuprinsul considerentelor este legală și temeinică iar dispozițiile invocate de recurenta - reclamantă nu se aplică deoarece FGA nu are calitate de asigurator și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asiguratorului pentru a -i fi aplicabilă norma specială, iar, pe de altă parte, temeiul legal al acțiunii în constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtului determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, și nu obligații care decurg din contractul de asigurare, care nu se aplică în raport cu FGA.

În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 18.03.2022 s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului la data de 12.09.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea cererii de suspendare a cauzei, astfel cum a fost formulată în scris de către recurenta-reclamantă și a excepției nulității recursului, invocată de către intimatul - pârât în cadrul întâmpinării, în sensul respingerii acestora, pentru considerentele arătate în practicaua acestei hotărâri, Înalta Curte, luând act de solicitarea recurentei - reclamante, de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului

Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele arătate în continuare.

Pentru a răspunde criticilor reclamantei, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situația factuală care a condus la promovarea litigiului de față.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/04.04.2017 (borderou depunere la FGA nr. x/30.03.2018, poziția 157), A. S.A. a solicitat plata sumei de 3041 RON, pe care era îndreptățită să o recupereze de la asigurătorul RCA în faliment B. S.A..

Cererea de plată a fost soluționată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit mențiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menționate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menționate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depășirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 3041 RON, ce constituie obiectul dosarului de daună nr. x, este menționată în borderoul nr. 2, anexă la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziția nr. 157 .

Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 (borderou depunere la FGA nr. x/30.03.2018). În motivarea condiției existenței unui act administrativ nelegal, cauzator de prejudicii, reclamanta s-a raportat la Decizia nr. 16517/27.08.2018, dar s-a prevalat și de existența Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susținând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

Prima instanță, reținând că cererea de plată a sumei de 3041 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins cererea de chemare în judecată.

În recurs, reclamanta a susținut, pe de-o parte, că nelegalitatea Deciziei nr. 16517/27.08.2019 este dovedită de pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dezlegarea unei probleme de drept, a Deciziei nr. 29/2020, iar pe de altă parte, că refuzul de a da curs cererii de plată poate fi constatat și în raport de Decizia nr. 18140/27.08.2018, care a fost anulată de instanța de judecată.

Analizând motivele recursului declarat în cauză, Înalta Curte constată, astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului, că Decizia nr. 16517/27.08.2018 reprezintă actul administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate a fost invocată în susținerea cererii de atragere a răspunderii autorității, cu care a fost învestită instanța prin cererea introductivă. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ printr-o acțiune în anulare, care să fi fost admisă, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. Astfel fiind, în cauză nu este îndeplinită condiția premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea 554/2004 și anume constatarea în prealabil a nelegalității actului vătămător.

Această concluzie nu poate fi înlăturată nici prin invocarea de către recurenta-reclamantă a Deciziei nr. 29/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Problema de drept pe care Înalta Curte a dezlegat-o prin această decizie privea chestiunea dacă, prin creanță de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, Înalta Curte statuând că, în interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

Este de necontestat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, FGA a respins cererile de plată formulate de A. pe motivul atingerii plafonului de 450.000 RON, prin interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 într-un sens contrar celor decise de instanța supremă prin decizia interpretativă nr. 29/2020. Cu toate acestea, intervenția Înaltei Curți, prin mecanismul de unificare a jurisprudenței prevăzut de art. 519-521 C. proc. civ., ulterior emiterii și comunicării de către FGA a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, respectiv ulterior expirării termenului legal de contestare a acestui act de către reclamantă, nu are semnificația invocată de societatea recurentă, a nelegalității prezumate a deciziei. Câtă vreme reclamanta nu și-a exercitat dreptul de a ataca actul administrativ considerat vătămător, prezumția de legalitate a actului este consolidată și nu poate face obiectul contestării în prezenta cauză, nici chiar în contextul pronunțării Deciziei nr. 29/2020, la doi ani de când reclamanta a luat la cunoștință de existența actului.

Cât privește invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menționate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde și borderoul nr. 2, în care figurează și cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze. Însă, astfel cum rezultă din actele cauzei și susținerile părților, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depășirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune prin dispozitivul deciziei o nouă soluție de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reține că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acțiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluționat de ÎCCJ-SCAF în recurs, prin Decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât și obligării pârâtul FGA să soluționeze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 și nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acțiunea. Așadar, există o soluție definitivă a instanței de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 privește numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 278 din 18 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.