ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4918/2023

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.06.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/23.09.2016 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective; până în data de 06.04.2021 penalitățile sunt în cuantum de 32122.84 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, au arătat că solicită privind obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 281 din 18 februarie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

A respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

A admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate.

A respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

A respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta a învederat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanțelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Citând paragrafe din cuprinsul Deciziei nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta a arătat că prin aceasta s-a stabilit, contrar poziției adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, ale cărui efecte prima instanță nu ar fi trebuit să le valorifice.

De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existenta unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speță actul administrativ nelegal fiind refuzul expres și repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018, motiv pentru care ar fi îndeplinite condițiile admiterii acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, fără a fi relevantă împrejurarea necontestării, de către reclamantă, a Deciziei FGA nr. 16517/2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunțată de ÎCCJ-SCAF la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speță, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reținută de către prima instanță fie în baza deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea nelegalității Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 30 octombrie 2023, recurenta - reclamantă A. S.A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecății dosarului pendinte până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, în care Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 6659 din 26 mai 2023.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși prin sentința civilă nr. 281 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a soluționat și excepția de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/2018 (pe care a respins-o ca inadmisibilă), în recurs, criticile reclamantei vizează exclusiv soluția primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii în despăgubire.

Astfel, prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit a reținut prima instanță că acțiunea în despăgubiri este neîntemeiată atât timp cât, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, iar acest act este reprezentat de Decizia FGA nr. 16.517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia FGA nr. 18.140/27.08.2018 în cuprinsul căreia pârâtul a refuzat să dea curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A..

Înalta Curte constată că această critică este nefondată și va fi respinsă având în vedere că prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererile de plată formulate de S.C. A. S.A. cu privire la suma de 2.019.021,68 RON (între care și cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, menționată în anexa nr. 2 a deciziei nr. 16517/27.08.2018), iar această decizie nu a fost contestată de recurenta-reclamantă și a dobândit caracter definitiv.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante în sensul că prima instanță ar fi trebuit să rețină ca fiind îndeplinită condiția privind "nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor" în raport de soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 prin care a fost desființată Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/2020 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și care ar fi trebuit aplicate cu privire la Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018, atât timp cât considerentele celor două hotărâri (cea pronunțată în dosarul nr. x/2019 și cea pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nu vizează analiza temeiniciei Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Problema de drept pe care Înalta Curte a dezlegat-o prin Decizia nr. 29/2020 a privit chestiunea dacă, prin creanță de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, Înalta Curte statuând că, în interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte.

Este de necontestat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, FGA a respins cererile de plată formulate de A. pe motivul atingerii plafonului de 450.000 RON, prin interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 într-un sens contrar celor decise de instanța supremă prin decizia interpretativă nr. 29/2020. Cu toate acestea, intervenția Înaltei Curți, prin mecanismul de unificare a jurisprudenței prevăzut de art. 519-521 C. proc. civ., ulterior emiterii și comunicării de către FGA a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, respectiv ulterior expirării termenului legal de contestare a acestui act de către reclamantă, nu are semnificația invocată de societatea recurentă, a nelegalității prezumate a deciziei. Câtă vreme reclamanta nu și-a exercitat dreptul de a ataca actul administrativ considerat vătămător, prezumția de legalitate a actului este consolidată și nu poate face obiectul contestării în prezenta cauză, nici chiar în contextul pronunțării deciziei nr. 29/2020, la doi ani de când reclamanta a luat la cunoștință de existența actului.

Cât privește invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menționate în borderoul nr. 3. Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde și borderoul nr. 2, în care figurează și cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze. Însă, astfel cum rezultă din actele cauzei și susținerile părților, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depășirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune prin dispozitivul deciziei o nouă soluție de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reține că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acțiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluționat de ÎCCJ-SCAF în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât și obligării pârâtul FGA să soluționeze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 și nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acțiunea. Așadar, există o soluție definitivă a instanței de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 privește numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 281 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.