ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2021 sub nr. x/2021pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie obligată FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective; până în data de 06.09.2021 penalitățile sunt în cuantum de 8275.42 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

- obligarea FGA la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

Prin civilă nr. 285 pronunțată la 18 februarie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate, a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă și a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 571 pronunțate la 23 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs principal A. S.A., criticând-o pentru motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în drept în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin recursul principal întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În dezvoltarea recursului promovat, recurenta-reclamantă a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt și a soluției pronunțate de instanța de fond, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

A criticat soluția primei instanțe care ar fi reținut greșit că cererea de chemare în judecată ar fi neîntemeiată în lipsa contestării de către reclamantă a Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Astfel, a apreciat că se poate prevala de considerentele Deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru a justifica în cauză caracterul ilegal al deciziei nr. 16517/27.08.2018, precum și temeinicia cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei - reclamante, prin transmiterea dreptului izvorât din contractul de asigurare se transmite și obligația corelativă de garantare ca efect al principiului accesorium sequitur principale, iar o limitare a garantării prin aplicarea plafonului prevăzut de lege, prin raportare la creditorul care a dobândit mai multe drepturi izvorâte din contractul de asigurare, reprezintă lipsirea unora dintre aceste drepturi de protecția oferită de lege.

Mai mult decât atât, a susținut că refuzul intimatului-pârât de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentei cauze, a fost reiterat și prin decizia nr. 18140/28.01.2019, care are trei anexe: anexa 1 cuprinde dosarele deja achitate; anexa 2 cuprinde dosarele respinse conform acestor mențiuni, iar anexa 3 cuprinde alte două cereri de plată menționate în mod expres în decizia nr. 18140/28.01.2019.

Or, decizia FGA menționată anterior a fost desființată ca nelegală prin hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionând, a arătat că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție, fie în baza soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, respectiv anularea deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea și admiterea excepției de nelegalitate împotriva deciziei nr. 16517/27.08.2018. Totodată, condiționând admisibilitatea acțiunii strict de anularea deciziei nr. 16517/27.08.2018 printr-o hotărâre anterioară, a considerat că prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

La data de 2 iunie 2022, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a depus recurs incident prin care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea căii de atac și pe fond, respingerea acțiunii introductivă de instanță (prin care se solicita obligarea sa la despăgubiri constând în penalități de întârziere/dobânzi pentru un pretins prejudiciu cauzat prin respingerea cererii de plata nr. x/26.04.2017) în principal, ca inadmisibilă și, în secundar, ca tardivă in raport de prevederile art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004 si ale art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015.

Astfel a susținut că acțiunea este în principal inadmisibilă, întrucât Decizia 16.517/27.08.2018 nu a fost contestată, iar în subsidiar este tardivă, având in vedere faptul ca intimata-reclamantă ar fi putut solicita despăgubiri pentru o pretinsa întârziere în soluționarea cererii de plata cel mai târziu in termen de 10 zile de la primirea Deciziei de soluționare a acesteia, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, și nu la 3 ani după aceasta.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 15 ianuarie 2024 recurenta-reclamantă a depus o cerere de suspendare a judecății cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei sector 2 București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

a) Analizând, cu prioritate, cererea de suspendare a judecății cauzei, formulate de recurenta-reclamantă, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele motive:

Demersul judiciar ce face obiectul prezentei cauze privește solicitarea reclamantei A. S.A de obligare a Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/04.04.2017 constând: în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei A.S.F. nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective; până la 6/9/2021 penalitățile fiind în cuantum de 8275.42 RON; iar în subsidiar în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

În susținerea cererii de suspendare recurenta-reclamantă a arătat că se impune dispunerea acestei măsuri ținând cont de faptul că a promovat acțiune în obligarea intimatului-pârât la soluționarea cererilor de plată și constatarea caducității deciziei nr. 16517/27.08.2018, în contextul în care intimatul-pârât a invocat în apărare decizia menționată, prin care a respins o serie de cereri de plată formulate de A., decizie cu privire la care a susținut că nu a fost contestată și continuă să producă efecte, iar A. a solicitat autorității pârâte să dea curs cererilor sale de plată față de efectele obligatorii ale deciziei ÎCCJ nr. 29/2020.

Recurenta a considerat că dreptul său la plata penalităților, ca accesoriu al dreptului la despăgubiri, ar putea depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2022, fiind îndeplinite, în opinia acesteia, condițiile pentru suspendarea judecății prezentei cauze.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, acest text de lege reglementând un caz de suspendare facultativă, ceea ce presupune o analiză din partea instanței a oportunității suspendării judecății cauzei, în raport de elementele acesteia. Așadar, în sensul acestor prevederi legale, suspendarea judecății cauzei este facultativă, neconstituind o obligație pentru instanță.

Pornind de la aceste considerente Înalta Curte apreciază, raportat la pretențiile deduse judecății în prezenta cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind necesară suspendarea judecării recursului, deoarece litigiul poate fi judecat indiferent de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/2022. Prin urmare, va respinge cererea de suspendare a judecății cauzei.

b) Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul principal declarat de reclamanta A. este nefondat, iar recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, în înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește recursul principal formulat de reclamanta A. S.A.

În esență, așa cum s-a arătat, criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greșită a cadrului legislativ incident în materia răspunderii patrimoniale a autorității publice, respectiv a dispozițiilor art. 19 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că în mod greșit a reținut prima instanță caracterul neîntemeiat al acțiunii sale pe motiv că nu ar fi contestat decizia nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante și în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de parte în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată raportat la situația de fapt constatată.

Astfel, instanța de control judiciar constată că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrată la instituția pârâtă sub nr. x/26.04.2017 (borderou nr. 19762/04.04.2017).

Deși a invocat faptul că cererea de plată nr. x/4.04.2017 a fost respinsă prin decizia nr. 18140/28.01.2019, în realitate, această cerere nu a făcut obiectul deciziei indicate de reclamantă.

Din circumstanțele de fapt ale cauzei reiese că cererea de plată nr. x/26.04.2017 (borderou nr. 19762/04.04.2017) pentru suma de 2764 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, comunicată reclamantei la data de 03 septembrie 2018, iar cu privire la această din urmă decizie reclamanta nu a făcut dovada că a formulat acțiune în anulare în fața instanței de contencios administrativ competente.

În concluzie, cererea de plată x/04.04.2017 a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care în mod eronat s-a raportat reclamanta prin cererea de chemare în judecată, atunci când a motivat acțiunea în plata despăgubirilor.

Înalta Curte amintește că potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (...). (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. (...)."

Art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, se constată că legiuitorul a recunoscut părții vătămate posibilitatea de a pretinde despăgubiri în fața instanței de contencios administrativ, pentru prejudiciile cauzate de un act administrativ nelegal, acest drept fiind însă condiționat de constatarea, în prealabil, a nelegalității actului vătămător, iar pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorității publice se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse și emiterea actului administrativ, anterior anulat sau a cărui anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din același act normativ.

Așadar, acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim. În lipsa îndeplinirii cerințelor desprinse din interpretarea art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanței de drept comun pentru acordarea despăgubirilor urmare a prejudiciului pretins cauzat prin acte sau operațiuni care însă nu au făcut obiectul verificării instanței de contencios administrativ.

Natura juridică a răspunderii reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat - refuzul administrativ nelegal).

Atât textul constituțional stipulat la art. 52, cât și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că persoana vătămată în dreptul sau interesul său printr-un act administrativ poate cere, pe lângă anularea actului și recunoașterea acelui drept sau interes, și repararea pagubei cauzate, în același sens dispunând și art. 18 alin. (3) din aceeași lege antereferit.

În aceste condiții, din economia dispozițiilor Legii nr. 554/2004 rezultă că prejudiciul suferit de un reclamant poate fi cauzat de o autoritate publică pe două căi: printr-un act administrativ ilegal care este anulat de instanța de judecată și prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau, după caz, prin refuzul administrativ explicit (respingerea cererii de către autoritate).

În lumina acestor considerente și în raport de elementele de fapt stabilite în cauză, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că nu este îndeplinită această condiție premisă reprezentată de constatarea de către instanța de contencios administrativ a nelegalității deciziei de soluționare a cererii de plată, respectiv Decizia nr. 16517 din 27 august 2018 a FGA.

Astfel, în contextul în care reclamanta nu a făcut dovada faptului că împotriva Deciziei nr. 16517 din 27 august 2018 a FGA prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/04.04.2017 a formulat acțiune în anulare și că aceasta a fost admisă, iar instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea deciziei, nu poate suplini neîndeplinirea acestei condiții faptul că pentru anumite cereri de plată, care inițial au fost respinse de pârât, considerându-se că A. a depășit plafonul maxim de 450.000 RON, au fost efectuate plăți ulterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. 29/2020, astfel cum în mod eronat susține recurenta prin memoriul de recurs.

În consecință, având în vedere că în cauză nu este îndeplinită cerința premisă stabilită pentru acoperirea prejudiciului - constatarea nelegalității unui act administrativ tipic sau asimilat - se impunea adoptarea soluției de respingere a acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Prin urmare, în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, astfel că Înalta Curte va respinge ca nefondat demersul judiciar inițiat de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Înalta Curte constată că prin sentința recurată, litigiul a fost tranșat pe fond în favoarea Fondului de Garantare al Asiguraților, acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată. Ca urmare, această recurentă nu ar obține niciun folos practic prin admiterea excepțiilor invocate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal ca nefondat și recursul incident ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de recurenta-reclamantă.

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 285 pronunțate la 18 februarie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 285 pronunțate la 18 februarie 2022 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 ianuarie 2024.