ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3690/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.03.2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1897 din 10 decembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârât, ca neîntemeiate. Admite excepția inadmisibilității, invocată de reclamant. Respinge excepția de nelegalitate formulată de pârât, ca inadmisibilă. Admite cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A.. Constată calitatea pârâtului de lucrător al Securității."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în principal rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare, ca umare a încălcării principiului egalității armelor, a dreptului efectiv și real la apărare, a contradictorialității, a lipsei independenței și impartialității instanței. În motivarea recursului s-a arătat că instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși a fost chemat în judecată prin cererea introductivă a reclamantului, toate documentele și apărările formulate de acesta se referă la o altă persoană, respectiv pârâtul B.. Pârâtul a invocat acest aspect inform al cererii introductive, atât prin întâmpinare cât și prin precizările depuse pentru termenul din 17.09.2021, solicitând ca instanța să pună în vedere reclamantului să depună la dosar, conform dispozițiilor procedurale, următoarele înscrisuri deținute numai de către acesta: - nota de constatare nr. x/13.10.2020, - decizia de numire a membrilor Colegiului C.N.S.A.S. care au participat la ședința de analiză și aprobare a prezentei acțiuni, - procesul-verbal al ședinței de analiză a cauzei, - avizul direcției juridice, - hotărârea nr. x/2008, - Regulamentul de organizare și funționare al C.N.S.A.S. inițial și cel aprobat prin hotărârea nr. 2/2008, - Regulamentul privind consultarea documentelor din arhiva C.N.S.A.S., - numele persoanelor care trebuiau să semneze pentru întocmire și pentru avizare precum și fișele posturilor acestor persoane, care aveau obligația să întocmescă note de constatare legale, - autorizațiile individuale ale celor 9 membrii ai Colegiului C.N.S.A.S. ce au participat la ședința din 13.10.2020, emise de Autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. La termenul din 10.12.2021 exista cererea expresă a pârâtului ca reclamantul să depună înscrisurile relevante menționate în întâmpinare și în precizările depuse la termenul din 17.09.2021, dar și să fie comunicate aceste înscrisuri, însă cerința nu a fost realizată, pârâtul fiind împiedicat să formuleze apărările legale. Inechitatea și lipsa de independență a instanței sunt, în opinia recurentului, evidente și din modalitatea în care au fost respinse toate probele propuse de către pârât în termen legal prin întâmpinare, respectiv înscrisuri, interogatorii, expertize, martori, inclusiv dovezile solicitate reclamantului care să ateste că personalul reclamantului implicat în cauză este autorizat legal de catre Autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal, totul rezumându-se forțat și formal la concluzia că "înscrisurile de la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei". Nerespectarea de către reclamant și de către instanță a dispozițiilor art. 194-196 C. proc. civ. l-a pus pe pârât în situația de a nu se putea apăra, deși a a invocat în mod expres aceste aspecte, iar în final a condus la încălcarea principiilor egalității armelor, al dreptului efectiv și real la apărare, al contradictorialității, al impartialității instanț și la încălcarea regulilor echității. In lipsa documentelor solicitate de pârât și a analizei legalității excepțiilor invocate prin întâmpinare, este evident că pârâtul nu a avut parte de un proces echitabil, de o judecată a cauzei de către o instanță independentă și imparțială, fiindu-i încălcate drepturi și principii fundamentale - dreptul la un proces echitabil, principiul egalității de arme și principiul contradictorialității. Intr-o astfel de abordare a instanței, fără respectarea principiilor și a drepturilor fundamentale prezentate, nu sunt respectate nici exigențele și condițiile prevăzute de art. 224 și 248 Cod procedură sau cele prevăzute de art. 21 din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a apreciat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, ca urmare a interpretării subiective și scoase din context a unor prevederi din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, fără ca instanța să analizeze normele aplicabile în respectiva perioadă în privința apărării naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice. Existența unor incriminări de natură penală nu reprezintă acte particulare de imixtiune, ci chestiuni de ordine publică specifice fiecărei perioade istorice. Pe fondul acțiunii deduse judecății recurentul a arătat că nu a suprimat și nu a îngrădit drepturi și libertăți în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu erau îndeplinite condițiile pentru constatarea calității de lucrător al Securității, cu atât mai mult cu cât nici reclamantul nu a depus dovezi clare și credibile, ci dosar înscrisuri unilaterale, subiective, trunchiate, scoase din context. De asemenea, recurentul nu a făcut acte de poliție politică, nu a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, iar acțiunile sale nu au fost acte personale, ci acte dispuse de Statul Român, așa cum era organizat și funcționa la data respectivă. Precizând că se mențin toate apărările din întâmpinarea formulată în dosarul de fond, inclusiv excepțiile de nelegalitate soluționate deja de prima instanță, recurentul a apreciat că se impune și constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât petentul C. nu a solicitat expres identificarea persoanelor și promovarea acțiunii în instanță, iar reprezentanții reclamantului nu dețineau autorizațiile legale emise de Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal. Recurentul a subliniat faptul că nu a desfășurat activități personale asupra numitului C. și nici nu a întreprins măsuri care să reprezinte încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Documentele prezentate de reclamant nu sunt semnate pentru conformitate cu originalul de persoanele cu atribuții de reprezentare și, pe baza acestora, reclamantul a făcut afirmații subiective și scoase din context, actiunea formulată reprezentând, în sine, o încălcare a dreptului la viață privată a pârâtului. A mai arătat recurentul că România era stat suveran, independent și unitar, iar din conținutul faptelor lui C., cuprinse în nota de constatare, rezultă fără dubiu că acesta a desfășurat acțiuni ce se impuneau a fi limitate, conform legislației în vigoare, întrucât era necesară respectarea drepturilor sau reputației altora, precum și apărărea securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice. Interpretarea O.U.G. nr. 24/2008 trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și trebuie să țină seama de conținutul excepțiilor și de limitările prevăzute de alin. (3) al art. 19 anterior menționat. De asemenea, trebuie ținut cont de efectele celor două decizii CCR nr. 627/2012 și nr. 107/2014, prin prisma cărora nu se poate aprecia ca fiind întrunite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Dacă C. ar fi suferit vreo condamnare, vreo judecată sau vreo arestare, acestea nu ar fi putut avea loc decât în condițiile în care instituțiile statului, organele judiciare ar fi constatat încălcări ale dispozițiilor C. pen. în vigoare, iar nu ca urmare a pretinselor activități desfășurate de pârât. Recurentul-pârât era sub arme, în serviciul forțelor armate ale țării, aflat sub prestare de jurământ militar și îndeplinea misiunile militare stabilite de organele și instituțiile judiciare. Rolul instanței judecătorești învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității este de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, pe baza documentelor certificate de CNSAS. Or, în prezenta cauză documentele prezentate de CNSAS sunt scoase din context. Ele rămân fără efect juridic, întrucât corespund textului art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008, încadrându-se în categoria documentelor scoase din uz, conform deciziei CCR nr. 107/2014.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Soluția instanței de recurs asupra cererii de suspendare faculativă a soluționării cauzei În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, iar prin cererea depusă la data de 16.06.2023 a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea de către forul constituțional a excepției de neconstituționalitate invocate. Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, s-a format dosarul asociat nr. x/2021, conform art. 104 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei. În cauza de față, în raport de soluția de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, pronunțată prin încheierea din 29 iunie 2023, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluționării căii extraordinare de atac. Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate. Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluționării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-pârât.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată cu solicitarea de constatare a calității de lucrător al Securității a pârâtului A., susținând că acesta, în calitate de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 1 (1983-1984), a participat activ la urmărirea informativă a numitului C., titular al dosarului fond informativ nr. x, suspectat că "are legături neoficiale cu cetățeni străini și, totodată, ar avea intenții de evaziune". Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității și a concluzionat în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Răspunzând punctual criticilor din recursul promovat de pârâtul A. împotriva soluției astfel pronunțate, Înalta Curte reține că primul caz de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează hotărârea dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul a invocat faptul că documentele și apărările formulate de reclamant se referă la o altă persoană, precum și nelegala respingere de către prima instanță a cererii de probatorii, respectiv a cererii pârâtului de administrare a tuturor probelor și înscrisurilor relevante menționate în întâmpinarea și precizările depuse la dosar, împrejurări ce au condus la încălcarea unor principii și drepturi fundamentale. Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor susțineri și constată că menționarea numelui unei alte persoane în cuprinsul răspunsului la întâmpinare formulat în dosarul de fond este o eroare materială, ce a fost semnalată chiar de către reclamant, potrivit notelor scrise depuse la data de 10.05.2021. În privința probelor suplimentare solicitate a fi încuviințate de către pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a respins, în mod corect, administrarea acestora față de neindicarea tezei probatorii. În același timp, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, dar și cele în legătură cu excepțiile de nelegalitate invocate de pârât, astfel încât nu se poate invoca necomunicarea înscrisurilor relevante avute în vedere la pronunțarea sentinței, nerespectarea principiului contradictorialității sau încălcarea dreptului la apărare. Prin cel de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul a criticat interpretarea dată de prima instanță anumitor prevederi din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Instanța de control judiciar constată că argumentele recurentului sub acest aspect nu se circumscriu textului de lege invocat, care vizează hotărârea nemotivată sau cea care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. De altfel, și dacă s-ar trece peste aspectele învederate anterior, Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, reglementată, în esență, de art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu instanței pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce, în raport de obiectul supus soluționării, se regăsesc în cuprinsul sentinței civile atacate. Totodată, hotărârea nu conține motive contradictorii sau considerente străine cauzei, la fel cum nu există nici o contradicție între considerente și dispozitiv. Analizând sentința primei instanțe și prin prisma ultimului caz de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prin O.U.G. nr. 24/2008 s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară. În realizarea obiectivului propus la adoptarea actului normativ, legiuitorul a definit la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 noțiunea de "lucrător al Securității", din conținutul acesteia rezultând și condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea aceastei calități, respectiv: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989; acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cu privire la prima condiție, instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta este îndeplinită, pârâtul fiind angajatul fostei Securități între anii 1983-1984, cu gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, Serviciul 1. În mod argumentat s-a reținut și îndeplinirea celei de a doua condiții impuse de textul de lege precizat, față de împrejurarea că, în calitatea anterior menționată, pârâtul a participat la supravegherea informativă a unei persoane cu motivarea că "are legături neoficiale cu cetățeni străini și, totodată, că ar avea intenții de evaziune". Astfel, din verificarea înscrisurilor din dosarul x (cotă C.N.S.A.S.), a rezultat faptul că pârâtul a dirijat rețeaua informativă din subordine pe lângă persoana urmărită, respectiv sursa "D.", să obțină informații privind viața privată a urmăritului, cu ajutorul informatorilor, obținând date referitoare la anturajul, preocupările și viața de zi cu zi a celui urmărit, derularea unor astfel de măsuri presupunând implicarea ofițerului în obținerea informațiilor primite. În acest sens, a fost reținută existența a două note informative furnizate de sursa "D.", datate 10.09.1984, pe marginea cărora a fost redactată Nota ofițerului din legătura lt. A., în care se consemnează: "Sursa cunoaște că în ultimul timp dr. C.. este medic stagiar la Balcani, urmând ca de la data de 01.12.1983 să obțină acest post deoarece se termină stagiatura. Nu a mai fost văzut în ultimul timp în Buhuși. Dintr-o discuție purtată cu dr. P.I., care a făcut armata împreună cu el la Iași, acesta afirma că dr. S. era un tip neascultător, indolent, chiulangiu (stătea în infirmerie cu diferite motive), pleca după ora stingerii prin oraș, revenind dimineața. În ultimul timp, conducerea spitalului îi va repartiza o garsonieră în orașul Buhuși deoarece lucrează în Balcani, i-au retras-o și au repartizat-o la alt medic. La evaluarea apartamentului, cei ce au făcut acest lucru se plângeau că în apartament este o mizerie de nedescris", f. x… "Sursa informează că dr. C.., care a lucrat la Spitalul Buhuși (Balcani) în perioada stagiaturii, apoi fixat pe post la Săscut, la Circa sanitară, în prezent fiind la o circă din orașul Alexandria prin transfer în luna aprilie a.c. În ziua de 20 aprilie dimineața, sursa se afla Ia Direcția Sanitară Bacău și s-a întâlnit cu dr. C.. care se afla în audiență pentru transfer. Acesta a relatat sursei, în stare de nervozitate (era nervos), că ar face și el o excursie, o să se ducă dracului (se referea la plecare din tară, n. ofit.). de câte ori l-am abordat, a insistat asupra unor amănunte din S.U.A. Sursa precizează că părinții săi sunt despărțiți (unul fiind medic, mama) la București, iar tatăl a lucrat cândva în străinătate." De asemenea, în nota informativă din 10.09.1984, întocmită și semnată olograf de lt. A., se consemnează "Sarcini: Sursa nu mai are posibilități de caz". A fost instruită în cazul E. (indescifrabil) F. și O.M. Măsuri: Propunem ca în 5 zile să se verifice unde se află în present dr. C.. și, în funcție de rezultat, copia notei la organul respectiv. Nota ofițerului: C.. este lucrat prioritat de Miliția Balcani pentru intenții de evaziune. Se află la Spitalul din Alexandria prin transfer de la Direcția sanitară Bacău din aprilie 1984." Desfășurarea de către recurentul-pârât a activităților rezultate din examinarea înscrisurilor depuse la dosar a avut ca scop și consecință obținerea de informații referitoare la viața privată a persoanei urmărite, incluzând preocupările, anturajul și relațiile de familie, în lipsa acordului acestora, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranței naționale. Prima instanță a constatat în mod corect, pe baza documentației prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că activitatea de urmărire informativă, în modalitățile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul la liberă circulație) astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate sau ordinele superiorilor, având în vedere scopul reglementării aduse prin O.U.G. nr. 24/2008, voința leguitorului fiind de a califica drept lucrător al Securității și persoana care, acționând în limitele profesiei și cu respectarea atribuțiilor ce îi reveneau în epocă, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. De asemenea, în privința argumentului recurentului referitor la menționarea, în dreptul național și internațional, precum și în jurisprudența C.E.D.O., a posibilității afectării, într-o oarecare măsură, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, se constată că, deși prevederile invocate de recurentul-pârât nu pot fi contestate, totuși acestea reglementează o serie de condiții, de strictă interpretare și aplicare, în care se poate recurge la o restrângere parțială a unor drepturi și libertăți, iar în speță nu a fost decelat un astfel de caz, care să justifice ingerința pârâtului în viața privată a persoanei urmărite. Încălcarea dreptului fundamental la viață privată al persoanei urmărite de către recurentul-pârât nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, prin informațiile care interesau organele Securității, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar. Instanța de control judiciar nu poate primi nici susținerile recurentului vizând lipsa calității procesuale active a intimatului-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității sau incidența deciziilor CCR nr. 627/2012 și nr. 107/2014, date fiind prevederile art. 8 și 11 din O.U.G. nr. 24/2008 - dispoziții procedurale comune respectate de autoritatea reclamantă, dar și faptul că statuările Curții Constituționale a României asupra dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 nu pot produce efectele invocate de recurent, cu atât mai mult cu cât nota de constatare și înscrisurile care au stat la baza emiterii acesteia au fost atașate cererii de chemare în judecată și comunicate pârâtului de către instanța de fond. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.