ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3622/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererile conexate depuse la data de 18 octombrie 2019 și 21 octombrie 2019 sub nr. x/2019 și y/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat anularea hotărârii Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019 și anularea amenzii sau înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.

Prin sentința civilă nr. 552 pronunțată la 8 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererile conexate formulate de către reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și C., ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 552 pronunțată la 8 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții B. și A., solicitând admiterea recursului, casarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii contestatiei si anularii in parte a hotararii nr. 329/10.06.2019 pronuntata in dosarul nr. x/2018 de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in ceea ce privește sancționarea cu amenda contravențională in cuantum de 2000 RON.

Reclamantul A., a susținut că, practic, în motivare Curtea preluat doar argumentele C.N.C.D. din Hotărârea atacată fără a individualiza exact "vinovăția/culpa ce i-a fost imputată, întregul context în care afirmațiile sale au fost făcute în emisiunea D. (afirmațiile s-au referit lă modalitatea în care o organizație de utilitate publică fără scop patrimonial, a intrat ilegal în posesia unui patrimoniu aparținând Statului Român ca urmare a semnării de către România, la 12 septembrie 1944, a Convenției de Armistițiu - Tratat internațional în vigoare), reținând astfel în mod netemeinic și nelegal în sarcina sa modul în care a fost realizată/produsă/ilustrată emisiunea, precum și afirmațiile celorlalte patru persoane participante sancționate de C.N.C.D. prin același act administrativ (E., F., G., B.), motiv pentru care a achiesat la Decizia C.N.C.D, în sensul că ar fi discriminat minoritatea germană din România.

In motivare (pag. 3/5, penultimul paragraf), instanța de fond recunoaște că afirmațiile sale nu au făcut referire la C. sau la cetățenii de naționalitate germană din România, ci exclusiv la H. - organizație considerate de sorginte nazistă după încheierea celui de-al II-:lea Război Mondial.

In acest sens menționează faptul că instanța nu a ținut cont de probele existente la dosar, ignorând faptul că în temeiul Decretului - Lege nr. 485/1944 H. a fost desființat după ce a fost declarat de sorginte nazistă, iar toate bunurile acestei organizații naziste au fost lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități și au trecut în proprietatea Statului Român, fiind înregistrate din oficiu de instanțele de Carte Funciară pe numele Statului Român, acesta subrogându-se respectivei organizații și devenind astfel titularul exclusiv al tuturor drepturilor care au aparținut acestui Grup, toate înstrăinările de bunuri mobile și imobile și orice constituire de drepturi reale sau renunțări de orice fel de drepturi făcute în intervalul de la 23 august 1944 și până la 8 octombrie 1944 fiind prezumate ca făcute prin fraudă și sunt lovite de nulitate absolută (art. II).

În acest context instanța de fond ar fi trebuie să tină cont de probele care demonstrau că afirmațiile recurentului se refereau inclusiv la faptul că în regimul de Carte Funciară, înregistrarea, în temeiul Decretului - Lege nr: 485/1944, Statului Român ca proprietar asupra bunurilor care au aparținut H. a fost urmarea punerii în executare a Convenției de Armistițiu din data de 12 septembrie 1944, Tratat internațional.

Subliniază că în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, o faptă este discriminatorie daca suntem în prezenta unei diferențe bazata pe un criteriu (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizată, etc.), ce aduce atingere unui drept prevăzut de normele legale interne și internaționale, fără să existe justificare obiectivă în ce privește respectiva diferențiere.

Ca atare, în cauză afirmațiile reținute în sarcina sa nu pot fi considerate ca fiind discriminatorii și sancționate ca o contravenție, deoarece acestea nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată. Consideră că, în raport de circumstanțele și contextul în care au fost formulate afirmațiile reținute, bazate pe acte normative în vigoare și pe alte documente oficiale ce au fost depuse drept probe la dosar, instanța de fond nu putea identifica elemente pe baza cărora să se poată concluziona că afirmațiile considerate litigioase au fost făcute în scopul creării unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa minorității germane, astfel cum în mod eronat a reținut C.N.C.D, deoarece acele afirmații nu au făcut decât să scoată în evidentă o situație de fapt.

Practic, catalogarea de către Curte drept discriminare a expunerii de către recurent a unei situații bazată pe documente oficiale încălcă libertatea de gândire și la opinie prevăzută de Constituția României (art. 29), dar și libertatea de exprimare - valoare fundamentală a unei societăți democratice prevăzută în Constituția României (art. 30), în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 10 - Libertatea de exprimare), în Declarația Universală a Drepturilor Omului. (art. 18, art. 19) și în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în art. '1, alin. (1) lit. a), lit. d) - pct. (vii) și (viii) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanța de fond avea posibilitatea de a remarca chiar faptul că inclusiv C.N.C.D. a reținut, în mod indirect, că afirmațiile sale nu au fost discriminatorii, ci au urmărit un scop legitim (interesele Statului român) fiind necesare într-o societate democratică în scopul înfăptuiri Justiției și a informării opiniei publice și nu reprezintă o încălcare a legii în contextul în care acestea s-au bazat pe probe constând în documente și acte normative aflate în vigoare.

Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că C.N.C.D. nu avea competenta materială în speța ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, competenta unei eventuale încălcări a legii fiind a Consiliului National al Audiovizualului, instituție nesesizată de F.D.G.R.

Nu în ultimul rând, a reiterat faptul că instanța de fond nu a dat curs cererii sale de conexare la același complet a plângerilor tuturor persoanelor amendate de C.N.C.D. în scopul respectării principiului caracterului personal al răspunderii contravenționale al fiecărei persoane amendată de C.N.C.D. (E., F., A.) și al emiterii unei soluții unitare, ci doar cu dosarul lui B. și nu a luat în calcul faptul că postul de televiziune I., radiodifuzorul sau producătorul emisiunii "România la raport" nu au fost parte în dosarul nr. x/2018 soluționat de C.N.C.D. Ca atare, în aceste împrejurări, apreciază că este vădit neîntemeiat ca afirmațiile făcute în cadrul emisiunii respective să fie asociate cu modul în care a fost realizată și structurată emisiunea "România la raport" de către realizatorul său, ori de afirmațiile celorlalți participanți la dezbaterea: televizată. Practic, decizia Curții de a nu conexa dosarele persoanelor amendate de C.N.C.D. și de a nu individualiza afirmațiile fiecăruia dintre acestea ar însemna ca reclamantul să fie obligat să răspundă pentru fapte pe care nu le-am săvârșit, ceea ce încalcă principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale.

Prin raportare la elementul subiectiv-intelectiv și volitiv, nu se poate reține existenta unei fapte săvârșită cu vinovăție ce ar materializa o discriminare sensul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, pentru motivele anterior prezentate.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamantul B. a menționat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000.

A menționat că, deși hotărârea pronunțată de C.N.C.D. a avut ca temei încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1), Curtea de Apel București, in soluționarea contestației a reținut in afara limitelor investirii, încălcarea altor dispoziții legale, respectiv art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000.

În cuprinsul motivării căii de atac arată că, astfel cum s-a retinut prin hotărârea atacata, reclamantul B. a avut un comportament verbal pasiv, prin care în cadrul emisiunii respective a discriminat grupul etnic germen de utilitate publica, făcând analogii nepotrivite si insistente cu gruparile naziste, in sensul unei greșite retrocedari, deși nu exista hotărâri judiciare care sa ateste contrariul (pag. 3 ultimul alineat). Însă, singurul aspect real reținut fata de B., este afirmatia ca "problema retrocedărilor este o hazna mult mai adâncă și puturoasa decât pare la prima vedere". Trecând peste faptul ca instanța retine și se pronunță asupra unei dispoziții legale asupra căreia nu a fost investită, se pune întrebarea referitor la B., daca faptul ca nu a spus nimic intre minutele 19-29 ale emisiunii, atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. (4), in sensul ca aceasta tăcere ar reprezenta un comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

Simpla participare in cadrul unei emisiuni nu poate fi apreciată de plano, ca având caracter de propaganda naționalistă si aducând atingerea demnității persoanelor de etnie germana.

Răspunsul său a vizat strict întrebarea privind retrocedările și modalitatea netransparentă în care s-au soluționat acestea, având în vedere numeroasele litigii existente în instanța și nu calitatea de natura etnica a solicitanților imobilelor.

Recurentul reclamant și-a exprimat rezervele cu privire la modul in care au fost făcute retrocedările in Romania, acest lucru neputând constitui o actiune discriminatorie chiar daca opinia sa nu concorda cu cea a FDGR, deoarece in aceeași măsura s-a exprimat de-a lungul activitații sale de jurnalist .

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului,

Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursurilor, iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursurilor este nefondată și recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția nulității recursurilor aceasta este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor invocată prin întâmpinare de către C., Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți, prin cererea de recurs, au formulat critici care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se rețin următoarele:

Controlul judiciar declanșat de reclamanți are ca obiect Hotărârea Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019.

Prin Hotărârea nr. 329/2019 pârâta CVNCD a decis că au fost depășite limitele libertății de exprimare, reclamanții fiind sancționați cu 2000 RON amendă contravențională.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, apreciind că declarațiile reclamanților din fișierul audio se pot încadra într-un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, respectiv au avut un comportament verbal activ (reclamantul A.) și pasiv (B.) prin care în cadrul emisiunii respective au discriminat H. de utilitate publică, făcând analogii nepotrivite și insistente cu grupările naziste, în sensul unei greșite retrocedări, deși nu există hotărâri judiciare care să ateste contrariul.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au criticat sentința instanței de fond pentru încălcarea limitelor investirii sale (hotărârea pronunțată de C.N.C.D. a avut ca temei încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1), iar Curtea de Apel București, in soluționarea contestației a reținut, încălcarea altor dispoziții legale, respectiv art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) si art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000), a dispozițiilor O.U.G. nr. 137/2000 și că, judecătorul fondului nu a individualizat afirmațiile fiecăruia, părțile fiind obligate să răspundă pentru fapte pe care nu le-au săvârșit, ceea ce încalcă principiul caracterului personal al răspunderii contravenționale.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate a exercita controlul judecătoresc, întrucât instanța de fond și-a argumentat soluția de respingere a acțiunii prin preluarea necritică a susținerilor pârâtei CNCD, fără a analiza efectiv existența elementelor constitutive ale contravenției pentru care reclamanții au fost sancționați.

A reținut instanța de fond că, "CNCD are competență materială în domeniu, reclamanții au avut un comportament verbal activ (reclamantul A.) și pasiv (B.) prin care în cadrul emisiunii respective au discriminat H. de utilitate publică, făcând analogii nepotrivite și insistente cu grupările naziste, în sensul unei greșite retrocedări, deși nu există hotărâri judiciare care să ateste contrariul" și că" declarațiile reclamanților din fișierul audio se pot încadra într-un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională".

Judecătorul fondului a concluzionat că, faptele (comportament verbal activ sau pasiv al reclamanților) conduc la incidența în cauză a art. 2 alin. (4), art. 2 alin. (8) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte reține însă că, prin Hotărârea Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) nr. 329/10.06.2019 s-a stabilit că "Faptele sesizate întrunesc elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, declarațiile nu se încadrează în limitele libertății de exprimare prevăzute de art. 2 alin. (8) din același act normativ", fiind aplicată fiecărui reclamant o amendă de 2000 RON fiecare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a analizat fondul cauzei, în condițiile în care, deși hotărârea CNCD atacatăa avut ca temei încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, prin motivarea sentinței se reține săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 alin. (4) din același act normativ.

Din lecturarea sentinței, se constată că cea mai mare parte a considerentelor cuprinde prezentarea noțiunii de discriminare în dreptul intern și internațional, fără a analiza fondul cauzei, respectiv dacă există și sunt întrunite elementele constituite ale contravenției pentru care s-au aplicat sancțiuni celor doi reclamanți.

Altfel spus, din considerentele hotărârii pronunțate nu reiese că judecătorul fondului a aprofundat chestiunile de drept și de fapt supuse dezbaterii, întrucât nu a analizat efectiv condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în baza cărora a fost emisă decizia de sancționare contestată.

Astfel, în privința recurentului-reclamant B., Înalta Curte constată că nu a fost explicitat modul în care afirmația incriminată a acestuia, respectiv "problema retrocedărilor este o hazna mult mai adâncă și puturoasă decât pare la prima vedere" întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, inclusiv în ceea ce privește latura subiectivă a acesteia.

De asemenea, în considerentele sentinței nu sunt deloc analizate susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În privința recurentului - reclamant A., Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a analizat apărările acestuia conform cărora afirmațiile sale s-au referit la modalitatea în care o organizație de utilitate publică fără scop patrimonial, a intrat ilegal în posesia unui patrimoniu aparținând Statului Român ca urmare a semnării de către România, la 12 septembrie 1944, a Convenției de Armistițiu - Tratat internațional în vigoare, aceste afirmații privind exclusiv H. - organizație desființată ulterior datei de 23 august 1944, iar nu cetățenii de naționalitate germană din România. Nici în privința acestui reclamant nu a fost analizată explicit existența elementelor constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.

În schimb, nu sunt întemeiate susținerile potrivit cărora curtea de apel nu ar fi ținut cont de faptul că CNCD nu avea competență materială, atât timp cât în considerentele sentinței atacate sunt evocate prevederile art. 18 și 19 din O.U.G. nr. 137/200, această argumentație nefiind contestată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 552 pronunțate la 8 aprilie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor.

Admite recursurile declarate de B. și A. împotriva sentinței civile nr. 552 pronunțate la 8 aprilie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.