ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4406/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 ianuarie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD", "Consiliul"), a solicitat:

(i) anularea Hotărârii nr. 892/03.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 cu privire la autosesizarea înregistrată cu nr. x/23.10.2019, prin care s-a constatat încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și s-a decis sancționarea contravențională în cuantum de 2000 RON;

(ii) în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 633 din 22 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

(ii) a modificat în parte decizia contestată, în ceea ce privește sancțiunea stabilită, înlocuind-o cu sancțiunea avertismentului;

(iii) a menținut celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Împotriva sentinței civile nr. 633 din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul CNCD, solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul contestă modalitatea în care instanța de fond a făcut aplicarea principiului proporționalității sancțiunii, raportat la fapta reținută în sarcina reclamantei. Arată recurentul-pârât că reclamanta a fost sancționată, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 și art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, cu minimul amenzii prevăzut de lege, respectiv 2000 de RON, sancțiune care este proporțională cu efectele discriminării săvârșite, care se răsfrâng asupra unui număr mare de persoane (orice bărbat), rezultând o gravitate sporită a faptei.

În opinia recurentului-pârât, instanța de fond a reținut greșit contextul factual invocat de reclamantă, respectiv că în anii anteriori s-au prezentat la angajare doar femei, întrucât această împrejurare nu diminuează în niciun fel gravitatea faptei. Nici susținerea reclamantei în sensul că fapta a fost săvârșită cu neglijență nu poate fi reținută, nefiind dovedită și echivalând cu invocarea necunoașterii legii.

Susține recurentul-pârât că înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul contravine scopului activității Consiliului, de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării. În raport de considerentele hotărârii CJUE în cauza C-81/12, consideră că sancțiunea aplicată reclamantei este corect individualizată, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei contravenționale, cu luarea în considerare a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta, a modului și mijloacelor săvârșirii, a scopului urmărit și urmării produse, precum și a circumstanțelor personale ale contravenientei.

Mai susține recurentul-pârât că sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art. 7 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 2/2001, atunci când fapta este de gravitate redusă, situație care nu se regăsește în speță. În acest sens, solicită a fi avute în vedere considerentele de la pct. 70 al hotărârii CJUE anterior menționate, care fac vorbire despre caracterul inadecvat al sancțiunii avertismentului în situația încălcării principiului egalității de tratament.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile formulate în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul CNCD este nefondat, pentru următoarele considerente:

În recurs, pârâtul a contestat soluția instanței de fond prin care s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, susținând, în esență, că amenda aplicată prin Hotărârea CNCD nr. 892/03.12.2019 a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de lege, cu respectarea criteriilor legale de individualizare, fiind proporțională cu gravitatea faptei contravenționale.

Prin sentința recurată, s-a constatat că sancțiunea dispusă prin hotărârea CNCD nu corespunde gravității faptei reținute în sarcina reclamantei, chiar dacă amenda aplicată este stabilită în cuantumul minim prevăzut de art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Deși a susținut, inclusiv în recurs, că toate aceste criterii au fost analizate și aplicate în speță și că, din circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, rezultă o gravitate sporită a acesteia, de natură a atrage aplicarea sancțiunii amenzii iar nu a avertismentului, recurentul-pârât CNCD nu a indicat, în concret, care au fost urmările/consecințele care conturează gravitatea faptei. Singurul argument a fost acela al sferei subiecților potențial afectați de fapta intimatei-reclamante (toți bărbații), însă doar această împrejurare singulară, fără incidența oricărui alt criteriu de individualizare din cele prevăzute de lege, nu poate constitui fundament al aprecierii gravității faptei ca fiind una ridicată. Stabilirea gravității faptei contravenționale reprezintă rezultatul unei analize globale, conjugate, a tuturor factorilor menționați, iar nu a aplicării unui criteriu unic.

Din actele dosarului rezultă că intimata-reclamantă nu a mai fost anterior sancționată pentru săvârșirea unei fapte de discriminare, iar atitudinea sa față de faptă a fost una sinceră, de recunoaștere a faptei, astfel cum a reținut și instanța de fond.

Totodată, intimata-reclamantă a arătat că solicitarea de angajare de personal de sex feminin pentru activitatea de spălat vase a fost determinată de experiența din anii anteriori, când de ocuparea postului au fost interesate numai femei. Explicațiile oferite de intimata-reclamantă conduc spre ideea unei neglijențe în redactarea anunțului de angajare, recurentul-pârât CNA nedemonstrând, dincolo de orice dubiu, o intenție vădită a reclamantei de aplicare a unui tratament discriminatoriu pe criteriul sexului. Este de observat și că în dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că, pentru ocuparea postului, au fost interesate persoane de sex masculin, care să fi fost respinse de angajator pe acest criteriu.

Prin urmare, deși este real că toate aceste circumstanțe, apreciate global, nu înlătură caracterul contravențional al faptei, fiind întrunite condițiile constitutive ale tratamentului diferențiat pe criteriul sexului în materia încheierii raportului de muncă, totuși ele conturează o gravitate redusă a faptei, față de care aplicarea sancțiunii amenzii este excesivă, fiind corectă soluția instanței de fond de înlocuire a acestei sancțiuni cu cea a avertismentului.

Nu pot fi reținute nici argumentele recurentului-pârât CNCD, în sensul că înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul nesocotește scopul activității desfășurate de Consiliu. Verificarea cerințelor de proporționalitate a sancțiunii aplicate prin hotărârea CNCD și eventuala înlocuire a acesteia cu o sancțiune mai blândă reprezintă atributul instanței de judecată, conform art. 32 alin. (1) și art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, neputând fi interpretată drept o imixtiune nepermisă în competențele autorității pârâte.

Cât privește invocarea considerentelor Hotărârii CJUE în cauza C-81/12, Înalta Curte constată că, prin aprecierea pe care instanța națională o face asupra gravității faptei și proporționalității sancțiunii aplicate de CNCD, nu sunt încălcate dispozițiile dreptului european și nici principiile stabilite în jurisprudența CJUE. Dispozițiile art. 17 din Directiva 2000/78 statuează că sancțiunile aplicate trebuie să fie efective, proporționale și disuasive, iar considerentul nr. 69 din hotărârea CJUE amintită de recurentul-pârât stabilește competența instanței de trimitere de a aprecia cu privire la caracterul adecvat al sancțiunii în raport de circumstanțele litigiului. Așadar, atât legislația națională, cât și cea europeană prevăd atât necesitatea ca sancțiunea aplicată să fie proporțională cu fapta săvârșită, cât și competența instanței de judecată de a aprecia asupra proporționalității sancțiunii în raport de datele concrete ale fiecărei spețe în parte.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, deși în speță s-a reliefat existența faptei contravenționale de discriminare săvârșite de intimata-reclamantă, conform O.G. nr. 137/2000, totuși sancțiunea aplicată de autoritatea pârâtă nu a respectat cerințele de proporționalitate, prin raportare la criteriile legale de individualizare prevăzute de 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel că în mod corect prima instanță a dispus modificarea în parte a hotărârii contestate, înlocuind sancțiunea amenzii cu avertismentul prevăzut de art. 7 alin. (2) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 633 din 22 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2022.