ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3883/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3883/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 486 din data de 05 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, s-a dispus în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., condamnarea inculpatului E.Y. la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul E.Y. la o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6 luni închisoare pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de risc. În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză de 6 ani și de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.
pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 25 aprilie 2012 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 17 și art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat, în vederea distrugerii, cu reținerea de contraprobe, a cantității totale de 4939,31 grame heroină în amestec cu cafeina și fenobarbital rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5400 RON, cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiție. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, că la data o de 24 aprilie 2012, în jurul orelor 22:00, la Punctul de Trecere a Frontierei K.A., dintre Turcia și Bulgaria, pe sensul de intrare în Bulgaria, inculpatul E.Y., cetățean turc, a fost depistat în timp ce transporta cantitatea de circa 5 kilograme heroină disimulată în fundul dublu al genții sale, cu ocazia călătoriei pe care o efectua pe ruta Istanbul-Târgu Mureș la bordul autocarului firmei „M.". În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul E.Y., care a recunoscut integral acuzațiile și a solicitat judecarea sa conform art. 320 1 C. proc.
pen. pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. La individualizarea pedepselor ce i s-au aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, natura și gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptei, împrejurările comiterii faptei și persoana făptuitorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale. De asemenea, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, tribunalul a ținut seama de cantitatea foarte mare de droguri o traficată - aproape 5 kilograme -, de urmările grave care se pot produce prin punerea în circulație de droguri de risc și mare risc, dar și de faptul că inculpatul a recunoscut integral acuzațiile ce i s-au adus.
În plus, tribunalul a avut în vedere vârstă relativ tânără a inculpatului și de situația familială. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul E.Y. și prin decizia penală nr. 228/A din 31 iulie 2012 Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 486 din data de 05 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, și a luat act de retragerea apelului inculpatului E.Y. A menținut starea de arest, a dedus prevenția de la 25 aprilie 2012 la zi și a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. La data de 4 iulie 2012, inculpatul E.Y.
a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 228/A din 31 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cererea acestuia aflându-se la dosar. La termenul de judecată din 27 noiembrie 2012 recurentul inculpat E.Y., prezent personal în fața Înaltei Curți și în prezența apărătorului ales, a menționat că dorește să-și retragă recursul. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat și constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului inculpat, valabil exprimată.
În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 aprilie 2012 la 27 noiembrie 2012. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E la act de retragerea recursului declarat de inculpatul E.Y. împotriva deciziei penale nr. 228/A din 31 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 aprilie 2012 la 27 noiembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru interpretul de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.