ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3217/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.08.2022, pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș și Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat:

- anularea Deciziei nr. x/SITM emisă la data de 21.04.2022 de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Timiș,

- anularea răspunsului nr. x din 09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări;

- obligarea pârâtului la emiterea avizelor de angajare conform cererilor depuse și înregistrate sub nr. x din data de 30.03.2022,01.04.2022 și 04.04.2022, precum și

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 467 din data de 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, nulității și inadmisibilității, iar pe fondul cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș și Inspectoratul General pentru Imigrări și pe cale de consecință, a dispus anularea Deciziei nr. x/SITM emisă la data de 21.04.2022 de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al județului Timiș și a răspunsului nr. x din 09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, obligând pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș la emiterea avizelor de angajare, conform cererilor depuse de reclamantă și înregistrate sub nr. x din data de 30.03.2022,01.04.2022 și 04.04.2022, privind cetățenii vietnamezi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q..

3.1. Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii contestației formulate de A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Primul set de critici s-a îndreptat împotriva soluției instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectorului General pentru Imigrări, deși acesta a arătat că nu este emitentul deciziei nr. x din 21.04.2022, contestată de reclamantă. În opinia sa, prezentul litigiu nu se poate judeca decât în contradictoriu cu unitatea despre care se pretinde ca a refuzat nejustificat să soluționeze cererea și nu cu autoritatea publică din care aceasta face parte, care, în acest caz, este străină de cauză și căreia, pe cale de consecință, nu i se poate imputa conduita unității care a soluționat efectiv cererea conform competențelor legale.

Or, decizia nr. x din 21.04.2022, atacată în prezenta cauză, a fost emisă de Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș conform competențelor de structura teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări, fără ca acest lucru să determine nașterea vreunui raport juridic de drept administrativ între reclamant și I.G.I.

În opinia sa, participarea Inspectoratului General pentru Imigrări în acest litigiu nu se justifică nici prin prisma faptului ca Serviciul pentru Imigrări al județului Timiș este o instituție aflată în subordinea I.G.I., întrucât, la momentul formulării răspunsului către reclamantă, conducerea structurii acestei formațiuni a beneficiat de competență deplină, nefiind necesară aprobarea sau avizarea acestei activități de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul deciziei civile nr. 1441 din 07 decembrie 2006, în cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulată în temeiul art. 1 alin. (1.) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termenul legai ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la im drept sau la un interes legitim. De asemenea, prin Decizia nr. 3782/23.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a statuat că recurentul-pârât I.G.I. nu are calitatea procesuală pasivă în acea cauză, nefiind emitentul actului administrativ contestat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că, prin intermediul comunicării nr. x/21.04.2022 a adus la cunoștința reclamantei respingerea solicitării de emitere a avizelor de angajare în muncă și faptul că, aceasta poate depune o nouă cerere pentru obținerea avizelor de angajare în muncă, după îndeplinirea condiției generale prevăzută la art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 7 alin. (2), lit. a) din O.G. nr. 25/2014. Având în vedere că reclamanta nu a depus diligențe în acest sens, a apreciat că societatea reclamantă nu desfășoară activitățile pentru care a fost autorizată, compatibile cu funcțiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a cetățenilor străini.

În plus, reclamanta nu a depus diligențele pentru ocuparea locului de muncă vacant de către cetățeni români, ai unui stat membru al UE sau SEE, de către un cetățean al Confederației Elvețiene sau un străin titular al unui drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României, având în vedere că demersurile privind publicarea anunțului pentru ocuparea posturilor și realizarea selecției au fost efectuate anterior vacantării efective a funcțiilor la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Angajatorul trebuia să depună, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional. Din cuprinsul proceselor-verbale de selecție încheiate la data de 18.03.2022 se poate observa că societatea s-a raportat la o adeverință A.J.O.F.M. din data de 20.10.2021 cu privire la selecția forței de muncă.

Mai arată că, în cadrul societății, sunt angajate două persoane, nu trei cum a reținut în mod greșit instanța de fond, respectiv un funcționar administrativ și un consultant în materie de resurse umane, iar economistul-șef (contabilul) și-a încetat activitatea la data de 17.11.2021. De asemenea, organigrama angajatorului nu corespunde cu Registrul General de Evidență al Salariaților, administrat de I.T.M. Societatea nu are, cu excepția celor doi angajați, alte persoane angajate, calificate sau necalificate, care să desfășoare vreo activitate având în vedere contractele puse la dispoziție, ceea ce denotă că aceasta nu desfășoară, efectiv, activitățile prevăzute în contractele depuse.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, de asemenea, a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, în ceea ce privește contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. x/SITM din data de 21.04.2022, act administrativ emis de Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș. Cu privire la acest aspect, a invocat, cu titlu de practică judiciară deciziile nr. 1352/02.03.2007, nr. 1441/07.12.2006 și nr. 3782/23.11.2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În continuare, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat nesocotirea de către instanța de fond a prevederilor imperative ale O.G. nr. 25/2014 și ale Legii nr. 76/2002.

Din corespondența efectuată cu ITM nr. 8932/SCRM/01.04.2022, a rezultat că, în cadrul societății, își desfășurau activitatea doar două persoane, respectiv un funcționar administrativ și un consultant intern în resurse umane, iar economistul șef și-a încetat activitatea la data de 17.11.2021. În opinia sa, o societate nu poate funcționa fără un contabil și fără alți angajați care să presteze în teren conform contractelor puse la dispoziție, vizând activități de construire și demolare.

A mai arătat că, din cuprinsul documentelor depuse potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a rezultat că selecția nu a fost efectuată de către societate în mod corespunzător, demersurile privind publicarea anunțului pentru ocuparea posturilor și realizarea selecției au fost efectuate anterior vacantării funcțiilor la A.J.O.F.M. Mai exact, din procesul-verbal de selecție din data de 18.03.2022 a rezultat că oferta a fost anunțată la A.J.O.F.M. Timiș la data de 20.10.2021 și materializată prin adeverință nr. 5866/27.10.2021.

Instanța de fond a reținut că primul motiv de respingere a cererilor constând în nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea și detașarea străinilor este vădit neîntemeiat. Totodată, a reținut că societatea desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă, prin raportare la Autorizația de Construire nr. 653 emisă la data de 14.09.2021 emisă de Primarul Muncipiului Timișoara, depusă de societatea reclamantă, prin intermediul căreia aceasta este autorizată să execute lucrări de construire, deși, în realitate, nu are muncitori angajați în acest scop.

Făcând referire la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 76/2002, recurentul-pârât a arătat că, adeverința eliberată de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, se eliberează ulterior îndeplinirii obligațiilor prevăzute de textul de lege, în mod logic primul pas în ordine cronologică în cadrul diligențelor prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 și se raportează, așa cum prevede legea specială, la data vacantării locurilor de muncă.

Potrivit art. 7 și 8 din O.G. nr. 25/2014, ordinea stabilită de lege este următoarea: eliberarea adeverinței de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, publicarea anunțului cu locul de muncă vacant și emiterea procesului-verbal întocmit de angajator cu ocazia efectuării selecției.

Consideră că, societatea reclamantă nu poate solicita instanței obligarea pârâților la emiterea avizelor, în condițiile în care nu a respectat cerințele legale imperative și nici nu a depus un nou set de documente, astfel cum a fost notificată.

Recurentul-pârât a mai arătat că 9 dintre cei 16 cetățeni străini pentru care societatea a solicitat acordarea avizelor de angajare au depus cereri la Biroul pentru Imigrări Sibiu și au obținut deja avize de muncă pentru o altă societate.

Actul administrativ criticat în cauză este legal, temeinic motivat, neexistând vicii de formă sau de fond care să afecteze legalitatea acestuia, instituția pârâtă arătând care sunt obligațiile neîndeplinite de către societate la emiterea comunicării, dând astfel posibilitatea acesteia să remedieze deficiențele sau să formuleze o apărare eficientă cu privire la acestea, pentru ca instanța de judecată să poată efectua controlul de legalitate.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului declarat de Inspectoratul General pentru Imigrări, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, precum și de apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile deduse judecății sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâți, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Prealabil analizării recursurilor, Înalta Curte constată că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări.

Înalta Curte apreciază că aceste critici de nelegalitate implică analiza unor norme de drept substanțial privind raportul juridic de bază dintre părți și prin urmare, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței de contencios administrativ anularea deciziei nr. x/SITM/21.04.2022 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș și a răspunsului nr. x/09.06.2022 emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin care instituțiile pârâte au refuzat să-i elibereze avizele de angajare cu privire la 16 persoane de origine vietnameză. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea acestor avize.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări și Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, dispunând anularea actelor administrative contestate și obligarea pârâtului Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș la eliberarea avizelor de muncă solicitate reclamantă.

Procedând la examinarea recursurilor, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile recurenților-pârâți atât cu privire la soluția primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, raportat la capătul de cerere vizând anularea Deciziei nr. 608819/SITM, cât și cu privire la soluția pronunțată pe fondul cauzei.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General pentru Imigrări, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante dispozițiile art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora verificarea condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) și d)-f) se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale. În același sens, în art. 28 alin. (1) din același act normativ se precizează faptul că cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii; documentația necesară obținerii avizului de angajare/detașare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condițiile legii.

Trebuie subliniat că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală a pârâtului este determinată de aptitudinea sa de a emite acte administrative supuse controlului judecătoresc, fapt ce îi conferă capacitate administrativă și legitimitate procesuală.

Având în vedere că Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș face parte din structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, Înalta Curte apreciază că structura centrală are calitate procesuală pentru actele emise de structurile teritoriale, nefiind vorba de autorități publice diferite.

În litigiul pendinte, se observă că pârâții au fost chemați în judecată prin raportare la calitatea fiecăreia de emitent al actelor administrative contestate, respectiv Decizia nr. 608819/SITM emisă de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, pe de o parte și răspunsul nr. 3465/DFMRS emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, pe de altă parte.

Așadar, participarea procesuală pasivă a Inspectoratului General pentru Imigrări este justificată și de calitatea de emitent al răspunsului prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior menționate, cadrul procesual pasiv fiind stabilit în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, privit în ansamblu.

În concluzie, instanța de fond a constatat în mod corect că excepția lipsei calității procesuale pasive a I.G.I. este neîntemeiată, soluție care va fi menținută în recurs, consecutiv respingerii, ca nefondate, a criticilor formulate în acest sens de către pârâți.

În continuare, Înalta Curte constată că problema de drept ce trebuie soluționată prin prezentul recurs este aceea de a desluși dacă refuzul autorităților pârâte de a-i acorda reclamantei avizele de angajare a 16 cetățeni vietnamezi este justificat, prin raportare la întreaga situație de fapt și la normele legale incidente în această materie.

Înalta Curte observă că refuzul de acordare a avizelor de muncă solicitate de reclamantă s-a fundamentat pe faptul că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) lit. a), art. 7 alin. (1) și (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România.

Cu privire la primul motiv de respingere a cererii de acordare a avizelor de muncă, Înalta Curte reține că angajatorul, pentru a dovedi că desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcțiile pentru care solicită încadrarea în muncă a străinilor, conform art. 4 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, trebuie să depună la dosarul cauzei certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului (...) în copie și în original, respectiv certificatul constatator din care să rezulte că nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului, astfel cum prevede art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, fără ca textele legale să impună condiții suplimentare probatorii.

Înalta Curte observă că la dosarul cauzei au fost depuse Certificatul de înregistrare Seria x nr. x și Certificatul constatator nr. x/28.03.2022 emise de Oficiul Registrului Comerțului Timiș, din care rezultă că reclamanta are înregistrate un număr de 15 activități, constând în lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții; alte lucrări de finisare; lucrări de vopsitorie, zugrăveli și montări de geamuri; lucrări de pardosire și placare a pereților; lucrări de tâmplărie și dulgherie; lucrări de ipsoserie, alte lucrări de instalații pentru construcții; lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat; lucrări de instalații electrice; lucrări de foraj și sondaj pentru construcții; lucrări de pregătire a terenului; lucrări de demolare a construcțiilor; lucrări de construcții a altor proiecte inginerești n.c.a.; dezvoltare (promovare) imobiliară; lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

În aceste condiții, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, prin depunerea certificatului de înmatriculare și constatator emise de Oficiul Registrului Comerțului care cuprind codurile CAEN ale unor activități compatibile cu funcțiile de formator finisor plăci, fierar betonist, dulgher, montator pereți și plafoane din ghips - carton pentru care societatea a solicitat încadrarea în muncă a cetățenilor vietnamezi.

Cerința reținută de pârât ca nefiind îndeplinită, respectiv obligativitatea desfășurării efective a activității compatibile cu funcțiile pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinilor, nu este prevăzută expres de legiuitor în cuprinsul O.G. nr. 25/2014, astfel că nu se poate reține legalitatea stabilirii unei astfel de obligații în sarcina reclamantei, de către pârât.

Un alt motiv de respingere a cererilor reclamantei privind emiterea de către pârât a avizelor de angajare în muncă, este reprezentat de reținerea neîndeplinirii condiției impuse de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, pârâții arătând că publicarea anunțului pentru ocuparea posturilor și realizarea selecției au fost efectuate anterior vacantării funcțiilor la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin raportare la data emiterii adeverinței privind forța de muncă disponibilă pentru locurile vacante.

Înalta Curte reține însă că dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevăd faptul că dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: organigrama angajatorului, adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul, dovada publicării prin mijloace de informare în masă a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant, precum și copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant.

În privința anunțului prin mijloace de informare în masă pentru ocuparea locului de muncă vacant, instanța constată că textul legal precitat nu prevede, ca o condiție expresă, ca acesta să fie anterior datei la care a fost eliberată adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată de A.J.O.F.M. teritorială.

În condițiile în care din textul de lege menționat anterior rezultă fără echivoc ce documente trebuie depuse pentru a se face dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, nu poate fi reținută interpretarea dată de pârâți acestuia, în sensul că legiuitorul ar fi instituit vreo ordine în care ar trebui să se facă demersurile respective.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că pârâtul a reținut în mod nelegal neîndeplinirea de către reclamantă a cerinței impuse de art. 7 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultând că aceasta a depus la dosarul cauzei toate documentele impuse de legislația specială, respectiv organigrama angajatorului, adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locurile vacante eliberată de A.J.O.F.M., dovada publicării anunțului pentru ocuparea locurilor de muncă vacante în ziarul "R.", precum și procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției.

În ceea ce privește susținerile recurentului-pârât Serviciul pentru Imigrări Timiș potrivit cărora 9 dintre cei 16 cetățeni vietnamezi s-ar fi angajat la o altă societate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt lipsite de relevanță, având în vedere că soluția instanței de fond s-a raportat la situația existentă la momentul pronunțării acesteia.

În concluzie, față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile deduse judecății, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 467 din data de 18 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.