Decizia nr. 3156/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2021 sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Acâș în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului Pentru Mediu a solicitat următoarele: anularea Deciziei nr. 69/DCD/26 aprilie 2021 prin care s-a aprobat recuperarea sumei finanțate de către A.F.M. în baza contractului de finanțare nr. x și a dobânzii aferente în conformitate cu prevederile contractuale prin emiterea unei Decizii de recuperare conform Ordinului nr. 1124 din 2019, în cadrul proiectului "Rețea de canalizare menajeră, stație de epurare comună în localitățile Acâș și Mihăieni aparținătoare Comunei Acâș, județul Satu Mare", precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, ca fiind nelegale și netemeinice; anularea Deciziei nr. 7745/D/6 iulie 2021 emisă de pârâți prin care a fost respinsă plângerea prealabilă (contestația) formulată împotriva deciziei menționate, precum și a Deciziei Comitetului Director al Administrației Fondului pentru Mediu nr. 174/DCD/24 iunie 2021 prin care s-a aprobat respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei indicate la petitul nr. 1; în temeiul prevederilor art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ suspendarea executării deciziei atacate la pct. 1 până la soluționarea prezentei acțiuni judecătorești. Pe rolul Curții de Apel București au fost înregistrate și următoarele cauze, conexate la prezentul dosar, astfel: 1. Dosarul nr. x/2021 înregistrat pe rolul secției a-VIII-a contencios administrativ și fiscal în cadrul căruia reclamanta a solicitat: - anularea deciziei 42794/16.06.2021 prin care s-a aprobat recuperarea sumei finanțate; - anularea deciziei 11380/DJ/13.09.2021 prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei 42794/16.06.2021; - suspendarea executării deciziei în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea 554/2004; Prin încheierea din data de 16.11.2021 s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului la dosarul nr. x/2021.

Dosarul nr. x/2021, înregistrat pe rolul secției a-IX-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a solicitat: - anularea deciziei 174/DCD/24.06.2021 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația împotriva deciziei 69/DCD/26.04.2021; - anularea deciziei 46/26.08.2021 de respingere a contestației; - suspendarea executării deciziei în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea 554/2004; Prin încheierea din data de 11.03.2022 s-a admis excepția de conexitate și s-a dispus conexarea dosarului la dosarul nr. x/2021. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1128 din 3 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor Și Pădurilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea privind pe reclamantul Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Acâș în contradictoriu cu pârâtul Administrația Fondului Pentru Mediu. A dispus anularea: Deciziei nr. 69/DCD/26.04.2021 prin s-a dispus recuperarea sumei finanțate de AFM în baza contractului de finanțare nr. x/04.04.2012 și a dobânzii aferente, a Deciziei nr. 174/DCD/24.06.2021 emisă de Comitetul Director al AFM prin s-a aprobat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate împotriva deciziei 69/DCD/26.04.2021, a Deciziei nr. 42794/16.06.2021 privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanțare din Fondul pentru mediu, a Deciziei nr. 52/13.09.2021 (11380/DJ/13.09.2021) prin care AFM a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva decizia nr. 42794/16.06.2021; A respins cererea de anulare a deciziei AFM nr. 46/26.08.2021 ca neîntemeiată; A admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1128 din 3 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei și soluția privind suspendarea executării actelor administrative atacate. 3.1 Recursul declarat de către pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva soluției de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei Relevând și reperele teoretice circumscrise măsurii suspendării executării actelor administrative, arată recurenta pârâtă că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, iar instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții. Cazul bine justificat și iminenta producerii unei pagube nu se rezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții. Se susține că instanța a făcut o gresită aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, deoarece intimata reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce privește legalitatea actului administrativ, motiv pentru care consideră că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală. Consideră recurenta pârâtă că argumentele reclamantei nu se circumscriu noțiunii de caz bine justificat, acestea vizând în mod evident aspecte care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Astfel, la o sumară pipăire a fondului, nu se pot reține elemente de vădită nelegalitate ale actului administrativ atacat, motivele invocate de reclamantă fiind susțineri de temeinicie a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acțiunii de fond. Simplele susțineri făcute în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților. Mai arată recurenta pârâtă că nu a fost îndeplinită nici condiția existentei unei pagube iminente, întrucât susținerea intimatei, potrivit căreia, prin stabilirea creanței la Fondul pentru mediu este prejudiciată, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu în însăși executarea actului administrativ atacat, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative așa cum este reglementată de Legea contenciosului administrativ. 3.2 Recursul declarat de către pârâta Administrația Fondului pentru Mediu cu privire la fondul cauzei După o amplă descriere a situației de fapt și a soluției, respectiv a considerentelor sentinței primei instanțe, arată recurenta pârâtă că, la o primă vedere, ar părea că reclamanta a depus toate diligentele, însă, obligația acesteia de a avea o conduită diligentă a început încă din momentul alegerii executantului și nu doar după momentul încheierii contractului cu A. S.R.L. Consideră recurenta pârâtă că, în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor contractuale, respectiv a art. 7 din Contractul de finanțare, conform căruia "Cazuri de culpă: 7.1 Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. 7.2 Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale Beneficiarului: a) face declarații false sau incomplete pentru a obține finanțarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte care nu prezintă realitatea; b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupție în legătură ca proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c) împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de dizolvare/lichidare/insolvență; d) situația economico-finaniară a Beneficiarului nu mai asigură condiții de realizare a Proiectului." Prima instanță a reținut faptul că intimata reclamantă nu s-ar fi aflat în culpă deoarece ar fi depus toate diligentele, prin urmare măsura rezilierii unilaterale a contractului nu putea fi aplicată, recurenta pârâtă învederând faptul că intimata reclamanta avea obligația de a avea o conduită diligentă pe întreaga perioadă de derulare a contractului, ori, în speța de față, acest lucru nu s-a întâmplat. Astfel, însăși intimata reclamantă recunoaște prin cererea de chemare în judecată, că "din anumite rațiuni", respectiv riscul pierderii finanțării (caz care se încadrează la art. 7 pct. 7.1 lit. a) anterior citat), a) înțeles să semneze procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și, astfel, să primească suma aferentă ultimei cereri de tragere. Arătă recurenta pârâtă că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/04.07.2019 a fost prezentat la ultima cerere de tragere, fiind semnat de către o comisie de recepție, fără obiecțiuni. Mai mult, în cazul constatării unor nereguli de către beneficiar, acesta putea semnala AFM printr-o adresă. Reiterează că motivul principal care a dus la recuperarea sumei finanțate de către AFM, în baza contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/04.04.2012 și a dobânzii aferente în conformitate cu prevederile contractuale, este acela de neprezentare a dovezii plății contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile din facturile prezentate la ultima cerere de tragere în termen de 12 luni de la data ultimului ordin de plată emis de către AFM către UAT Acâș, conform actului adițional nr. x/12.12.2018 solicitat și semnat de către beneficiar. Mai mult decât atât, însăși negocierea și încheierea contractului de servicii nr. x din data de 06.10.2011 a fost făcută în mod defectuos, fără diligență, deoarece, la art. 12-12.1 referitoare la garanția de bună execuție a contractului, este menționat că " Nu este cazul." Tot conform acestui contract de servicii, reclamanta avea dreptul "de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile din propunerea tehnică și din caietul de sarcini. Verificările vor fi efectuate în conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligația de a notifica, în scris, prestatorului, identitatea reprezentanților săi împuterniciți pentru acest scop." Astfel, susține recurenta pârâtă, dacă intimata reclamantă ar fi depus diligentele necesare pe timpul derulării contractului de servicii, aceasta ar fi putut solicita, din timp, corectarea modului de prestare a acestor servicii de către executant. În schimb, reclamanta nu a depus aceste diligente și, mai mult decât atât, prin comisia de recepție a semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/04.07.2019, fără obiecțiuni, iar ulterior 1-a prezentat la ultima cerere de tragere. Solicităm recurenta pârâtă să se constate că soluția instanței de fond este greșită, având în vedere faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă aspecte independente de autoritatea recurentă, prezentând fapte care privesc relația acesteia cu Centrul de Proiectarea Județean Satu Mare S.R.L. Astfel, soluția instanței de fond apare ca o sancționare a recurentei, deși în derularea contractului de finanțare nerambursabilă entitatea și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, iar motivele invocate de către intimata reclamantă nu sunt susceptibile de a o absolvi de obligațiile sale contractuale și de consecințele nerespectării acestora.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Acâș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate. 4.1 Cu privire la recursul declarat împotriva soluției de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei arată intimata reclamantă că sunt întrunite, în mod cumulativ, cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ atacat, reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Cazul temeinic, justificat constă, lato sensu, în în aceea că pârâții au emis un act administrativ lovit de nulitate absolută, fără indicarea unui temei legal, în disprețul prevederilor legale circumscrise cauzei. Împrejurările legate de starea de fapt și de drept expuse pe larg în motivarea cererii de chemare în judecată sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat. Paguba iminentă, constă în faptul că există un interes public major, de natură a perturba grav funcționarea intimatei reclamante, conducând la falimentarea UAT, la imposibilitatea asigurării salariilor angajaților Primăriei Acâș și la imposibilitatea desfășurării activității administrative. 4.1 Cu privire la recursul declarat împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei Susține intimata reclamantă, în esență, că recurenta nu contestă realitatea susținerilor sale (ale intimatei)- însă consideră că este culpabilă de alegerea executantului, or, o astfel de susținere este extrem de deplasată, deoarece nu a avut nici un element faptic, și nici recurenta nu are, pentru a susține că se putea, sau trebuia să prevadă că executantul va face o lucrare necorespunzătoare. În ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei contestate arată că, astfel cum reiese din cuprinsul acesteia, nu este motivată nici în fapt și nici în drept, neindicându-se care sunt prevederile legale în temeiul cărora a fost atrasă răspunderea contractuală și nici elementele de fapt care să fi condus la adoptarea acestei decizii. Precizează că, că la data de 18 decembrie 2020 recurenta pârâtă i-a comunicat adresa nr. x prin care, illo tempore, i-a adus la cunoștință că, în baza actului adițional nr. x încheiat la data de 12 decembrie 2018 avea obligația ca, în termen de 12 luni de la data efectuării plății de către A.F.M., să prezinte dovada achitării integrale a facturilor depuse în cadrul cererii de tragere nr. x noiembrie 2018. Tot atunci pârâții au invocat incidența prevederilor art. 7 alin. (3) contractul de finanțare care stipulează cazurile de culpă contractuală. însă, nici cu acel prilej nu au precizat, la o manieră concretă, în ce constă culpa contractuală. Prin adresa nr. x/29.06.2021 a învederat recurentei că este de acord să achite suma restantă, în scopul evitării unor consecințe extrem de păgubitoare din punct de vedere patrimonial pentru entitatea intimată, astfel că nu se află în culpă contractuală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 7.2. lit. a)-d) din Contractul de finanțate nr. x/04.04.2012. Mai arată intimata rerclamantă că a utilizat finanțarea acordată pentru realizarea proiectului, în conformitate cu art. 2 raportat Ia art. 5.1. din capitolul nr. 5 intitulat "Obligațiile benefiriarului" din contractul de finanțare nr. x din 04.04.2012.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs care, în drept, se circumscriu prevederilor art. 488 alin (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva soluției de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei a rămas fără obiect, iar recursul declarat împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei este nefondat. 5.1. Recursul declarat împotriva soluției de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei Înalta Curte are în vedere că regula generală stabilită de C. proc. civ. este ca instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea, în fond, a cauzei. Astfel, relativ la cererea de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr 554/2004, instanța constată că, în condițiile în care potrivit art. 634 alin (1) punctul 5 din C. proc. civ., prezenta decizie, dată și asupra fondului cauzei, este definitivă, cererea de recurs cu privire la măsura suspendării actelor contestate a rămas fără obiect, aspect în strânsă legătură și cu soluția dată cu privire la fondul cauzei, respectiv de respingere a recursului față de măsura anulării actelor administrative contestate. 5.2 Recursul declarat împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei Prioritar, Înalta Curte constată că, prin întâmpinare, intimata reclamantă a reluat criticile aduse actelor administrative contestate prin prisma pretinsei nemotivări a acestora, aspect care, însă, în lipsa unui recurs declarat în condițiile art. 494, 461 alin. (2) din C. proc. civ., nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, respectivele considerente ale sentinței recurate, privind motivarea corespunzătoare a actelor contestate, intrând sub autoritatea lucrului judecat, conform art. 430 din C. proc. civ. Pe fondul recursului, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, din cuprinsul adresei nr. x/06.07.2021 și a deciziei nr. 42794/16.06.2021 privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanțare din Fondul pentru mediu, reiese că pentru emiterea acestor acte și dispunerea măsurii de recuperare a sumelor finanțate s-a avut în vedere existența unui caz de culpă prin încălcarea prevederilor art. 7 alin. (3) din contract ca urmare a faptului că nu s-a făcut de către beneficiar dovadă achitării valorii finanțate din Fondul pentru Mediu, a contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile, aferente facturilor fiscale prezentate la ultima cerere de tragere, în termen de 12 luni de la data ultimului ordin de plată emis de AFM, obligații asumate de beneficiar prin actul adițional nr. x/12.12.2018 la contractual pentru finanțare nerambursabilă. Astfel, s-a avut în vedere că ultimul ordin de plată emis de către AFM a fost emis la data de 16.09.2019 astfel că intimata reclamantă avea obligația de a prezenta, conform susținerilor recurentei pârâte, dovada plății sumei de 875.913,82 RON până la data de 16.09.2020. La acest termen de 12 luni s-a adăugat un interval de 3 luni aferent perioadei stării de urgență, astfel că s-a considerat că intimata reclamantă avea obligația de a prezenta dovada plății până la data de 16.12.2020. Intimata reclamantă a fost notificată prin adresa nr. x/18.12.2020 cu privire la incidența prevederilor art. 7 alin. (3) din contract și i s-a adus la cunoștință că are la dispoziție un interval de 30 de zile de la primirea notificării pentru remedierea deficiențelor constatate. S-a susținut de către recurentul pârât că termenul limită pentru prezentarea dovezii de plată a sumei de 875.913,82 RON era data de 04.02.2021. Cu privire la îndeplinirea obligației de plată, intimata reclamantă a depus următoarele dovezi: - ordinul de plată nr. x/27.09.2019 pentru suma de 300.000 RON; - ordinul de plată nr. x/11.03.2020 pentru suma de 158.876,42 RON; - ordinul de plată nr. x/22.07.2021 pentru suma de 417.037,49 RON. Reiese așadar că, în final, intimata reclamantă a achitat în totalitate suma de 875. 913,82 RON respectiv întreaga sumă stabilită potrivit obligațiilor contractuale. Însă, astfel cum reiese din cuprinsul ordinelor de plată menționate, ultima tranșă a fost achitată la data de 22.07.2021, după expirarea termenului stabilit prin contract, respectiv 04.02.2021. Prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/4.04.2012 s-a stabilit: - art. 7.1 Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. - art. 7.3 "AFM va notifica beneficiarului în maxim 5 zile de la constatarea unui caz de culpă și în cazul în care deficiențele menționate în notificare nu sunt înlăturate în maxim 30 de zile de la data notificării AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă: a)sistarea temporară a utilizării finanțării până al remedierea cauzelor care au dus la sistare b)sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului, cu recuperarea sumelor virate către beneficiar în condițiile Codului de procedură fiscală" Prin art. 8 alin. (3) din contract s-a stabilit: "Rezilierea contractului de finanțare din culpa beneficiarului are drept consecință restituirea, în termenul precizat în notificare/înștiințarea de plată de către beneficiar a finanțării primite, sub forma plății de daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României calculată la data plății De asemenea, conform actului adițional nr. x/12.12.2018 la contractul de finanțare reclamantul avea următoarele obligații: - să prezinte la ultima tragere dovada achitării contribuției proprii și a cheltuielilor neeligibile pentru facturile prezentate la cererile de tragere anterioare; - să prezinte dovada achitării valorii finanțate din Fondul pentru medium a contribuției proprii precum și a cheltuielilor neeligibile, aferente facturilor fiscale prezentate la ultima cerere de tragere, în termen de maxim 12 luni de la data ultimului ordin de plată emis de AFM; - să întocmească și să remită AFM în maxim 30 de zile de la prezentarea achitării valorii finanțate din Fondul pentru mediu, a contribuției proprii precum și a cheltuielilor neeligibile, aferente facturilor fiscale prezentate la ultima cerere de tragere, un raport de finalizare detaliat privind realizarea activităților, care va cuprinde inclusiv informațiile referitoare la plățile efectuate de beneficiar executantului/prestatorului de servicii/lucrări în cadrul proiectului; De esență în prezentul recurs este de a analiza legalitatea sentinței recurate prin prisma existenței ori nu a culpei intimatei în neexecutarea contractului, respectiv a obligației de prezenta dovada plății inclusiv a sumei de sumei de 417.037,49 RON, până la data de 4.02.2021, și a proporționalității măsurii dispuse prin actele contestate. Având în vedere dificultățile intervenite în executarea contractului încheiat de intimata reclamantă cu asocierea A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., dificultăți confirmate prin Sentința arbitrală nr 74/18.08.2023 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, de natură a circumstanția, în favoarea intimatei reclamante, culpa acesteia în întârzierea plății, și, în considerarea principiului proporționalității, Înalta Curte consideră excesiv ca, pentru prezentarea cu o întârziere de aproximativ cinci luni și jumătate, în circumstanțele aminitite mai sus, a dovezii plății sumei de 417.037,49 RON, intimata reclamantă să fie sancționată cu retragerea integrală a sumei finanțate, în sumă de 8.996.196 RON, la care se adaugă o dobândă de 1.006.094,11 RON. Principiul proporționalității, principiu de bază al dreptului uniunii, presupune luarea în considerare a costurilor și a beneficiilor unei măsuri adoptate de un stat în lumina diferitelor interese pe care legislația națională ori internațională le protejează. De altfel în jurisprudența CJUE dar și în cea națională s-a reținut, în mod constant, ca se impune ca în cadrul aprecierii constrângerilor legate de diferite măsuri posibile, să se examineze dacă obiectivele urmărite de măsura reținută sunt de natură să justifice consecințe economice negative, chiar considerabile pentru anumiți operatori, stabilindu-se ca "sancțiunile din dreptul intern să fie totdeauna proporționale cu gravitatea abuzului" (cauza C-146/05, Hot din 2709.2009, Colle KG si Finanzanet) iar "măsura să nu depășească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit" (Hot. C-45/2006 Campina). S-a mai reținut că măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă în mod efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului (cauza C-44/79). În aceste condiții, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că actele administrative contestate în cele trei dosare conexate, respectiv decizia nr. 69/DCD/26.04.2021 prin s-a dispus recuperarea sumei finanțate de AFM în baza contractului de finanțare nr. x/04.04.2012 și a dobânzii aferente; - decizia nr. 174/DCD/24.06.2021 emisă de Comitetul Director al AFM prin s-a respins, ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei 69/DCD/26.04.2021; - decizia nr. 42794/16.06.2021 privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanțare din Fondul pentru mediu; - decizia nr. 52/13.09.2021 (11380/DJ/13.09.2021) prin care AFM a respins ca neîntemeiată contestația împotriva deciziei nr. 42794/16.06.2021, au fost nelegal emise. Este de observat că, în recurs, recurenta pârâtă a invocat și critici în legătură cu funcționalitatea lucrărilor care au făcut obiectul investiției finanțate, cu maniera pretins defectuoasă de negociere a contractului de servicii nr. x/6.10.2011, ori cu privire la semnarea de către reprezentanții intimatei reclamante a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/4.07.2019, invocând prevederile art. 7.2 lit. a) din contractual de finanțare, care instituie cazul de culpă constând în fapta beneficiarului de "a face declarații false sau incomplete pentru a obține finanțarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte care nu prezintă realitatea", aceste critici neputând fi, însă, valorificate în prezentul cadrul procesual, întrucât legalitatea actelor administrative contestate se analizează prin prisma considerentelor și temeiului legal care au sta la baza emiterii acestora, în timp ce criticile antereferite nu au fost reținute de către recurenta pârâtă ca motive pentru emiterea actelor contestate. Deosebit, cu privire la cererea formulată de intimata reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte urmează a o respinge, în condițiile în care aceasta nu a dovedit că a suportat astfel de cheltuieli. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată are un caracter autonom față de litigiul primar, caracter care decurge din fundamentul juridic al acesteia, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare), or răspunderea civilă delictuală, pentru a fi antrenată, presupune și dovedirea prejudiciului, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva soluției de suspendare a executării actelor administrative până la data soluționării definitive a cauzei, ca rămas fără obiect, și ca nefondat recursul declarat împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei.nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1), (8) din același Cod.